“Anei Matache și cele trei octave ale sale”

Recunoscută ca una dintre marile dive ale secolului nostru devenise Ana Matache prin intermediul reclamelor nenumărate de la TV, dar și de pe scenele lumii pe care sărea voioasă cu prietenul domniei sale, nu mai pejos decit ea, Villanamba Cucuruz, un mexican pursânge care sucise multe capete și care avea o faimă de Don Juan. După ce strîngea taraba de varză și cartofi, arunca șorțul verde la o parte și se îmbrăca într-un costum elegant, se arunca în Jaguar- ul personal și se ducea la una dintre operele unde era angajat oficial ca mim iubit. Era adorat pînă și de croitorese și de mașiniști, pentru că era mereu pus pe glume mexicane, care țineau de fiecare dată la publicul de culise, fără ca să plicitsească. Cand se duceau la spital și erau de gardă acolo, ei, cântaretii secolului XXI jucau cărti la "Casino Royal" in internet sau spălau creiere. Îndeletnicirea spălatului creierului fără săpunul clasic sau șamponul de spital nu se mai faceau nici ele ca pe vremuri, în cătușe, legând pacientul de pat. De data aceasta se făcea sezînd pe scaun si băgînd curent electric in pacient, in timp ce medicul povestea răbdător glume “de tarabă” din piață sau depăna amintiri plăcute cu poante suculente despre aventuri amoroase petrecute pe cele 7 continente ale globului, inclusiv pe cele două poluri, nord si sud si pe “centura tropicală”, pe care le “umblau” frecvent și pe care le cunoșteau ca mari artisti, ca-n palmă. Și cunostinta noastră mai veche, Nea Onel era uneori invidios că nu putea pleca așa des în străinătate, dar nu-i permitea munca grea de la administrație. Intr-o zi, un mare critic de teatru veni la opera X, unde era de gardă și Ana Matache, (mă rog era de serviciu) pentru că trebuia să invețe să mimeze un rol nou, și fu intrebată, ce ambitus avea vocea dumneaei. Diva se cam bîjbîii la inceput și intrebă cam nesigură pe ea:
“ Do you speak English”?
Că ea nu știa sincer, ce inseamna ambitus. Când intelese abia în limbile rusă și română întrebarea, răspunse că nu stie, dar că, pentru astfel de explicații trebuie să intrebe direct la direcțiunea teatrului, adică pe Nea Onel, că el jongla cu cifrele, intre biroul de management si casierie.
”I kenn mi net aus mit den Zahl’n”, raspunse ea în „wiener Dialect“(…), „nu mă pricep adicătele la cifre“.
Veni și Nea Onel, care răspunse că diva avea opt octave…
“Nu se poate, răspunse criticul, ca pănă și Maria Callas avea doar vreo trei, Maria Callas fiind Maria Callas adică singura divă care avea la timpul ei un ambitus de trei octave".
“Ei, și ce dacă, acum vremurile s-au schimbat iar metodele de canto reușesc să tragă frumușel cel putin 5-6 octave mai mult, că și la câmp nu mai tragi cu boul la plug ci cu tractorul modern”…
Cu chiu, cu vai, se opriră la 3 octave. Da, atîta avea Ana Matache. Din aceasta zi nefastă, vestea se răspândi cu iuțeala fulgerului, ca orice bârfă artistică. Marele scene vuiră de satisfactie, marele soprane ale timpului argumentau că și dânsele aveau un ambitus de trei octave. Cine avea sub trei, era dat afară. Critici și compozitori veniră să se înfrunte unii pe altii și să vorbească la diferite posturi de radio și televiziune, despre compoziția unei octave. Unii ziceau pe drept cuvânt, că pe vremea lor, octava avea doar 8 tonuri adica opt trepte; că avea pe vremuri doar șase tonuri si două semitonuri. Gregor Franziskus Auzihass un mare compozitor al noilor generatii fu invitat chiar de ziarul cel mai bine citit al Vienei, "Curierul de Hirschtetten", să dea releații despre cunoștințele dumisale științifice despre materia octavei, la care dumnealui răspunse cu nonșalanță că nu stie ce este aceea o octavă dar că se va interesa și-i va trimite răspunsul prin e-mail, dar in orice caz el crede personal, dar nu e sigur, că aceasta are mai mult de 12 tonuri…Un alt critic muzical și compozitor, Michael Doarkuunde, mare expert în musical- uri, răspunse:
“Am auzit undeva o expresie muzicală nouă: “sintxă muzicală”…Cineva parcă spunea ca ar fi o frază muzicală scrisă cumva, corect sau nu corect. Trebuie să-ntreb așa ca ma scuzați, n-am timp de octavele voastre. În orice caz o octavă trebuie sa aibă cel putin 30 de tonuri si de nuanțe, chiar și de alb si de gri pot apărea și chiar cu modele ca in legendele hartilor geografice ale patriei. Paleta cromatică e dată naibii de complexă în muzica secolului 21. Acum fug la spital unde lucrez ca psiholog social, să văd care dintre pacienții mei artiști a spus asta, să-i cer detalii. Sună-mă mai bine seara, că ziua sînt mereu pe drumuri.“
Actualmente, vocea standard vienză are circa 3-5 octave iar octava depinde de cît cântarește sunetul: dacă e mai greu sau mai usurel, după principiul vînzarii productive de pe piața modernă și bine aprovizionată a secolului douăzeci și unu. Așa explica și diva Naomi Sumabade, despre flexibilitatea octavei moderne și influența ei asupra muzicii moderne universale:
„Adică, să zicem că mata ai de exemplu pește de vânzare, care costă să zicem 10 Euro Kg…pui acolo mai mult dacă vinzi mai mult și zici…ok…cinci kg și plătesti doar patru, dar tot cinci kg. rămîn pe cîntar, înțelegi….sau un kg. de mere este compus uneori din cinci mere, uneori din opt, depinde de mărimea fructului.“
Dumneaei credea desigur că uneori avea trei patru octave, uneori doar două și trei seferturi.
Ana Matache se alese cu trei octave dintre care cea de jos avea 12 tonuri cea mijlocie 14 iar cea de sus 19. Între timp, marii compozitori bat la usile marilor teatre muzicale cu compozitii scrise “in zig-zag”. Nu râdeti de minunatele taine ale știintei muzicale…Mai ales că am auzit chiar acum două zile la radio la telejurnal, la rubrica de cultură, că semitonurile se vor impărți in opt iar tonurile in șaisprezece. Compozitorii vor avea voie sa compună doar dacă vor dovedi că au făcut studii de perfecționare de specialitate cu medici ORL-isti și compun muzica după tonometru, cu inflorituri stilistice de decibeli pe o scală statistică dată, inmulțind astfel si numărul notelor de pe portativ…pe lîngă obișnuitele do, re, mi, fa sol, la si, să fie introduse de pildă note noi precum: bok, nok, gok, tok, kok.
Despre muzicieni numai de bine zic și eu…singura problemă va fi cu descifrarea partiturilor…care chiar cu computerul sînt greu de interpretat…încă un amănunt: se vor introduce în programele muzicale: sirena politiei cea a pompierilor și alarma aeriană …iar pentru ritm se va folosi direct seismograful, metronomul classic fiind și el in vremurile marei stiinte muzicale si cercatarii acesteia perimat, deci ieșit din uz.

Notă.
Un articol apărut in ziarul austriac "Kurier" cu titlul "Die Oktave hat mehr als nur zwölf Töne" m-a inspirat să scriu această schiță umoristică, precum și ignoranța unor artiști lirici care declară public, că vocea lor are un ambitus de trei pînă la cinci octave, ca un pian sau o orgă, ceea ce mi se pare imposibil.