MONICA LOVINESCU - 84: Aici Europa Liberă! Aici România Liberă!

Moto: „O, mes sombres trésors, mes enfers, ma mémoire” (Valéry, Mon Faust)





În Jurnalul său dintre anii 1994-1995 apărut la EdituraHumanitas, București, 2004, la pagina 53 Monica Lovinescu povestește (era un eveniment din 1994 relatat acolo), că auzise de la Florența Albu cum că Gheorghe Grigurcu fusese tare bolnav, operat de ceva grav, dar, devreme ce tocmai îi apăruse din nou un articol în revista Vatra (4/ 1994), gurile rele „pretindeau că el a continuat să scrie și pe masa de operație”. Umorul Monicăi Lovinescu a fost întotdeauna fin. Iar adevărul rostuit în acele cuvinte despre Grigurcu este o declarație de prețuire față de el cu asupra de măsură. Cei doi se întâlnesc nu numai în chestiunea revizuirilor din literatura română, dar și în aceea a urgenței scrisului și a împărtășirii, convinși fiind de imperativa necesitate ca acele puține conștiințe actuale impregnate de moralitate și bună-credință să se mărturisească în scris, lăsând urmașilor atât o pildă cât și o operă literară și critică importantă.
Monica Lovinescu, fiica marelui critic literar Eugen Lovinescu și membră de prestigiu la rândul ei a unei familii cu multe nume sonore din literatura noastră (Vasile Lovinescu, Horia Lovinescu, Anton Holban) s-a născut la 19 noiembrie 1923 în București, dar la numai câțiva kilometri de Suceava, în uluitorul orășel Fălticeni, Monica Lovinescu petrecea în fiecare an al copilăriei câte o lună de vară „doar cu tata”, iar tot ce își amintește mai târziu Marea Doamnă a Literaturii Române în legătură cu acest spațiu și acest timp al vieții sale este faptul că „era fabulos”. Cum rădăcina paternă și copilăria Monicăi Lovinescu sunt legate de Fălticeni, numele acestei scriitoare este unul din reperele culturale cele mai importante ale locurilor.










Prin ochii tatălui ei, criticul si scriitorul Eugen Lovinescu, Monica Lovinescu a descoperit lumea Moldovei de Nord și a Bucovinei, lumea românească și, foarte devreme, cea mai frumoasă dintre lumi, adică lumea literaturii. „Să faci un chef cu tata în Iașii lui Eminescu și ai Junimii, după ce tot el ți-a arătat « albastrul de Voroneț », ...nu știu câți ani mi-am hrănit orgoliile din această amintire...”, mărturisea scriitoarea undeva în „La apa Vavilonului” (Ed. Humanitas, București, 1999).



Emigrată în 1947 la Paris, scriitoarea va deveni ctitorul și cel mai autorizat cronicar al unei jumătăți de secol de exil politico-literar românesc.



Recentul roman „Cuvântul din cuvinte” (Ed. Humanitas, 2007, traducere din franceză de Emanoil Marcu) reprezintă parabola unei lumi totalitare, în care astăzi oricine va recunoaște România din perioada 1948-1989, și este (cf. Ioana Pârvulescu), „probabil primul roman român esopic scris în literatura română modernă”.




Cartea a fost scrisă în 1955, când autoarea avea doar 32 de ani, și a fost respinsă, ca fiind „prea modernistă”, de Editura Denoël din Paris, iar în acel moment crucial al vieții sale, când și situația morală și politică din România se agrava, Monica Lovinescu a avut de făcut , se pare, o alegere dură: fie să persevereze ca prozatoare cu talent ce promitea (și desigur ar fi putut ajunge o prozatoare renumită!), dar care își putea permite structural luxul de a fi un exilat care se dizolvă în pasta dezmoștenirii culturale a expatului, fie să renunțe la ideea de a face roman, după cum spune I.Pârvulescu, dar trăind zilnic în „țara din gând”, prin revenirea, ca voce a postului de radio Europa Liberă, la realitatea patriei părăsite ce căzuse sub dictatura sovietică.


http://i13.photobucket.com/albums/a274/angela_furtuna/monicalovinescu22radio_europa_liber.jpg










După ce a optat pentru „jurnalul comentat” dintre anii 1947-1980, elaborând cele două volume din „La apa Vavilonului”, Monica Lovinescu a scris jurnalul dintre anii 1981 și 2000, publicat de Humanitas în câteva volume consistente, pline de detalii și de trăire autentică de parcă nu ar fi părăsit nicio clipă Bucureștiul.










În 1978, la Editura „Limite” din Madrid, apăreau, reunite sub titlul Unde scurte, și textele pe care autoarea le-a citit cu regularitate la Europa Liberă în cadrul emisiunilor ei de literatură, de cultură și de politică „Teze și antiteze la Paris” și „Actualitatea culturală românească” ce au fost urmărite începând cu anii 60 cu sufletul la gură de populația română maltratată în „țara unde informația era oficială, deci sinonimă cu manipularea, iar pasiunea cu propaganda”.





Așa cum și-o amintește în Jurnalul său mama, profesoara de limba franceză Ecaterina Bălăcioiu Lovinescu, euthanasiată de comuniști în închisoare și aruncată într-o groapă comună, în momentul plecării definitive din România de groaza totalitarismului Monica Lovinescu „purta un trenci, ca-n filmele cu Ingrid Bergman despre război, o valijoară mică, soldățească”.



Timpul a transformat această femeie mignonă într-o conștiință imensă, unică la români, care deși ratează în aparență cariera literară, nu ratează în schimb șansa de a furniza culturii românești cea mai consecventă cronică literară și culturală de sub totalitarism, iar poporului român perfuzia zilnică de libertate și de speranță, pe calea undelor scurte.




Adevărata operă a scriitorului sub dictatură este construirea unei existențe verticale prin transformarea operei sale literare într-o capodoperă a libertății. Prețul plătit este întotdeauna scump, deși niciodată îndeajuns.




Biblioteca Bucovinei "I.G.Sbiera" va găzdui marți, 20 noiembrie, la ora 12, un work-shop de celebrare a Monicăi Lovinescu la a 84-a aniversare, unde participanții îi vor transmite marii Doamne a Literelor Românești semnul lor de prețuire și de respect, ca și tradiționalul "La mulți ani!"



Angela FURTUNÃ

Publicistă, scriitoare
Membră a Uniunii Scriitorilor din România

[email protected]

http://laurencejth.over-blog.net/