„AI GRIJÃ DE SINGURÃTATE CA DE AURUL CURAT..."



-ANGELA FURTUNÃ ÎN DIALOG CU ALEX DOHI-




„Stau de vorbă cu tine fiindcă ai libertate”



- Angela Furtună: Dragă Alex Dohi din Altermundia cea de limba română crescătoare, noi stăm de vorbă prin scrisori și prin cărți. La urma urmelor, de ce ne-am mai deranja să ne mai și întâlnim? Oricum, tu ai inventat traducerile închipuite din lirica popoarelor imaginare (scoase recent la Ed. Brumar de Robert Șerban și ilustrate chiar de tine), iar eu, după ce am primit de la tine cele șapte tripticuri, m-am regăsit cu entuziasm în această zidire. Suntem, împreună, dar și fiecare din noi, ferecat în solitudinea distincției sale netrucate, niște atipici pentru literatura română cea făcută de libertini născuți în anii 50 ai foametei și ai setei (de identitate).

- Alexandru Dohi: Dragă Îngeră din menajeria de Frică, tu ai scris câteva cărți ce vin ca o „Niagară de raze”, și tocmai o Niagară de raze röentgen mătură tot cartierul ce îmbuibează pielea dragului Iov! Eu nu stau de vorbă cu oricine și stau de vorbă cu tine fiindcă ai libertate. Patima Libertății!!! Așa cum spui: „sâmburele din care crește o corolă de fulger”...La asta se poate dansa cu inima așa de frenetic de îmbătat de nemișcare, încât uiți să mai „pronunți” cuvântul moarte, așa cum hărțile bete criță s-ar converti la teritorii așa de treze de atâta vis...
- Angela Furtună: Ce mai au a-și spune poeții în ziua de azi, dragă Alex Rege de Altermundia și de toate lumile posibile și imposibile? Pentru că nenorocirea este că poeții adevărați sunt singurii care simt că până și lumile imposibile sunt posibile, ceea ce îi face să-și dorească un aici-acolo care îi consumă repede...

- Alexandru Dohi: Ideea e că ne aflăm pe teritoriul tău, cea care a scris că „Și Dumnezeu a creat din nou femeia”, care este un teritoriu, ca și „Colonist în Þara lui Amenhotep” în care erai tot o mină de aur curat...căci din nou vine prin tine Teritoriul.
- Angela Furtună: Păi am creat acest Teritoriu ca pe o țară pentru Monica Lovinescu, deși nimeni nu ar asocia-o, pe ea ca ființă, stării de poezie...
- Alexandru Dohi: Pe mine nu mă interesează cui ai dăruit tu Teritoriul. Pe mine mă încântă că o aud cum îi „cresc acum direct de sub unghii aripile între care inima întâiului bărbat/ îi lasă o zgârietură mătăsoasă pe retină/ când peste toate plutește o stare de inițiere”...Aici e Teritoriul, căci aici mai ales Iov nu acceptă nicio stare de compromis, iar asta e starea adevărată originară,genuină, de bază. Starea de Bază!!! Armonia! Predarea!
- Angela Furtună: Adică starea din Altermundia ta, aceea închisă în „tăria mitului lent”? ce nu în pământuri ci pe culme/ de ceruri își ține rădăcina cuprinsă/ oare de ce seve se lasă aprinsă/ spre a-și feri lemnul de traume//... dar mai bine sună așa : azif// araug ing urif eratfitel/ amaperfaso ing umb rindefal/ araung inga nozinem telemas//...Poezia fără starea spirituală - e un risc?

- Alexandru Dohi: De fapt, aici, în așa zisa „ stare spirituală”, totul ar trebui să fie total fizic și concret. Că de vreo trei mii de ani nu mai e așa, e din ce în ce mai evident. Ce mai, a început să fie clar deja la preromantici, sau poate chiar de la Diogene, pe care îl consider primul outsider care a simțit cum se strecoară străinătatea în om, ceața, ceața dintre fizic și metafizic tot creștea, tot crește, și din ce în ce mai vertiginos crește, ceața, ceața dintre bine și rău, ceața dintre înger și demon...





„ Acel minunat pom de portocal pe unele ramuri avea fructe coapte, pe altele fructe încă verzi, iar pe unele avea flori: asta e imaginea Artistului!”




- Angela Furtună: În plin relativism, cum spui, ne deconstruim neîncetat cu ajutorul ceții și al poeziei. Tu spui, în Singurătatea rea: memoria eu marea moartă/ întunecos afund păstrând/ miresmele calcinate/ unde adie doar somnul// ...sau uoer// auo oeu auo oeu/ euo eua eui/ ueaa iuea uoea/ oaaa ouoeeau ux...Văd că orice am face nu scăpăm de starea de înger...

- Alexandru Dohi: În esență, totul e înger, un om, un poem, un peisaj oarecare...Demonul e un înger împovărat de lume, e atracția față de respingere...Îngerul e neutral! Îngerul e viu numai atunci când trăiește fiind. Dar 90% din oameni sunt colaboratori la Falsitate, de aceea rămân și înafara poeziei...A cultiva Îngerul e incomparabil mai greu decât a cultiva pământul. Eternitatea e prezentă în fiecare gest al nostru, fie că ucidem sau mângâiem, ori ne odihnim după crimă, iar cu cât devenim mai conștienți de partea de eternitate din gesturile noastre cu atât crește în noi setea de a scăpa de efemer, de fals...Aici, însă, începe desprinderea noastră de cei din jur, pentru că ei ne vor pedepsi trimițându-ne o reacție adversă , deci ne vor îndurera și ne vor face să suferim, așadar nu ni se va mai părea la fel de atrăgătoare setea de transfigurare. De aceea, Sfânta Tradiție ne îndeamnă la austeritate, la despătimire. De-a lungul timpului m-au frământat și pe mine porniri de sfințenie cu răstimpuri de reală beatitudine din care căderile înapoi erau colosal deprimante cu angoase frizând nebunia etc....Cea mai agonică este „căderea în film”, cum am eu obiceiul să spun. Căderea în filmul austerității este la fel de înrobitoare ca și căderea în filmul patimilor. Dar după mine despătimirea nu se poate obține prin vreo tehnică, oricât de stăruitor ai executa-o, ci pur și simplu te trezești că anumite lucruri nu-ți mai spun nimic, și asta e un semn că pe acele crengi ți s-au copt fructele...Când l-am vizitat pe bunul meu prieten sanscritolog pe Madeira, unde ne lăsam duși în lungi plimbări de-a lungul levadelor, la un moment dat am admirat un portocal aciuat pe marginea unei prăpăstii. Acel minunat pom de portocal pe unele ramuri avea fructe coapte, pe altele fructe încă verzi, iar pe unele avea flori: asta e imaginea Artistului!
- Angela Furtună: Citez din Altermundia, din nou. În olam// haosul văzând de aproape cum aproape/ pe de-a întregul e pe cale să devină ordine/ așa de tare s-a speriat încât e clar//... sau Obala// obala marum tara harare/ glipter merintu rerintu/ ememe merilo harne ta//...Starea de creativitate este stare de năzuire. Mecanismul artei și al creației este, de aceea, vecin cu mecanismul nebuniei, al nevrozei...Ce anume îl desparte pe artist de nebun?
- Alexandru Dohi: Setea de experiență, la primul, nu poate fi extirpată, în timp ce această finalitate îi este nerevelată celui care este un simplu nebun. Azi aproape toate experiențele se întâmplă din auzite, iar intenția (visul) dindărătul lor nu este aspirația la trăirea fiită, ci la Putere, control și exploatare. Examen = experiență = trăire fiită = detașare = “- …- „ , deci nu tu te desprinzi de lucruri, ci lucrurile care nu-ți mai spun nimic se desprind. Nimeni nu se poate lăsa de nimic! Fiecare se coace conform naturii sale, și nu e nicio grabă, până la urmă fiecare își devine revoluție!



„Cel ce visează cu ochii foarte închiși habar nu are de cel ce visează cu ochii foarte deschiși”




- Angela Furtună: Poeții din țară se cam prostituează astăzi, repetând experiențe literare occidentale fumate deja. Un biografism lubric și o neatenuată foame de trăirism cu bla-bla-bla-uri consumeriste au condus experiențele poetice către urlet și către tehnicile advertisingului.

- Alexandru Dohi: Noa bine, bine! Marea dilemă a poetului supus talentului este de a spune adevăruri sau de a fi adevărat! Chiar de spui adevăruri (trezitoare, eliberatoare etc...), ai sentimentul că ești fals. Iar de ești în apele tale, nu-ți arde de spuneri, dar te doare somnul celor din jur și până la urmă accepți, în acest fel, riscul falsității...Asta li se întâmplă lor. Și o joacă de identificare sau nu cu semnul, dar fără să plătească prețul, dacă s-ar putea. Dar avantajele materiale sau spirituale sunt acceași brânză; imaginația, fantezia, visul...Visul te lasă să fii sincer. Dar frica, dorința de putere, astea te constrâng să minți.
- Angela Furtună: E plină lumea de mincinoși. Dar nu de minciunile frumoase care fac literatura să fie literatură. A fi ipocrit în artă este echivalent cu a te minți în primul rând pe tine, apoi limba în care te exprimi, și nu în ultimul rând a încerca să pângărești Creatorul. Așa cum spui, în Ieșirea înspre lăuntru: plecarea din carne/ are gust de zăpadă/ miros de descompunere/ a imaginii despre lume/ într-o muzică de miere// ...sau, versiune, SLEUTEX UTVEX// SLEPTEX MERETEX XERPLEXSEX LEX/ RATEX MECHEX FLIMPEX LOTEX/ ARTEX ETEX EXTE EX//...Poetul este un artist al visului vorbit.
- Alexandru Dohi: La care aș adăuga observația că cel ce visează cu ochii foarte închiși habar nu are de cel ce visează cu ochii foarte deschiși. Tot așa cum nimeni nu are habar de cel care nu visează...
Poetul, așadar, e în altă parte, pe muchie de cuțit. Refuz orice examinare, viața fiită nu poate fi examinată nici măcar de Domnul! Poet? Dintotdeauna m-am simțit total inocent! Toată bătălia asta de a câștiga acel magic cuvânt de împreunare se întâmplă în virtutea palidei amintiri a faptului cum Una suntem. Semn al tragicului, e o aventură a memoriei, o muzică osmotică, dar o aluzie la o nouă aventură a memoriei, o mireasmă a unei zbateri lejere, destinse, senine. Un amor de Artă. Ce e arta? Care este etimologia cuvântului artă? De a nu face ceva în orice fel, ci de a face ceva într-un așa de anume fel, încât toți și toate să fie acolo, aici, acum...




„Poate că Dumnezeu e chiar întrebarea și noi, oamenii, suntem răspunsuri în fel și chip”




- Angela Furtună: Încercarea de a defini arta este fie o tentativă de a separa patima de pasiune, fie de a le împreuna prin implozie, atrași de magia finalului, ca și de amânarea lui. Sunt două câmpuri aici, două domenii de valori obligate prin forța artistului de a se conjuga.
- Alexandru Dohi: De fapt, diferența dintre patimă și pasiune este greu de definit. Patima pare mai radicală, mai totală, mai „suferită”, pe când pasiunea mai superficială și relativă. Patima are trăirea extremă de viață și de moarte, pasiunea are ceva narcotic, de învăluire, de ascunzătoare. Patima e undă și pare mai aproape de trezire; pasiunea e unda pe la ora unșpe, pe când patima e la doișpe fără un minut...Hai să vedem exemple din lumea exprimării poetice la români: Emil Brumaru pare a țiui pe lungimea de undă a pasiunii, pe când Bacovia pe cea a patimii. Ori, în pictură, Van Gogh e patimă, pe când Monet e pasiune, Cezanne e patimă, pe când Manet e romanță și culori și pasiune etc....
- Angela Furtună: Patimă e în Moartea lui Marat de David, pasiune în " La Ravaudeuse de filet " a lui Buffet…E și în Altermundia ta o aluzie : martorul// vede cu inima dimineața/ nu se poate auzi cu urechea/ nu se poate arăta cu degetul/ dar se poate asculta cu setea…sau, versiune, uzlhh// isiz uzz azolmz tiz/ spriz dridripit moz tiz/ mrit uzz zlomuzez/ tlipiz isizniz mezomitl//...

- Alexandru Dohi: Apropo, deși ermetismul pare să reducă temperatura versurilor, să știi că în Capriciile după Pablo ale tale este patimă, și eu le-aș asocia muzica din Gymnopédies a lui Erick Satie plus culoarea roșie, într-o interpretare multimedia...
- Angela Furtună: Eu aș asocia lecturii la Altermundia muzică de John Zorn și mult portocaliu...
- Alexandru Dohi: Dragă Donna Ciocârlia Cabalista, la ora asta pădurea doarme aproape cum într-un vis. Dar la ora asta planetei îi este rău de noi, vomită și noi vedem muzică, noi contemplăm înzăpezitul Sfinx, muzica lumii și muzica pieselor de șah. Zăpada e jar ce tropăie , trec veri și ierni, și toate peste bătrâni încă deja copii. Să știi că Poemian Rhapsody, așa cum ți-am mai scris, e memorabil în întregime și e un înalt în lirica românească, aidoma (și cu nimic mai prejos ci poate un pic mai complex și subtil) „Elegiilor” lui Nichita...
- Angela Furtună: Hai să batem darabana în timp ce toți așteaptă// ci șișa șișa căci oricum printre/ unii chiar ceea ce e altfel e tot una/ peste dedesubt e acel dincolo de deasupra/ chiar dacă câțiva pe toate le niciodată//...zici tu (adiere de Trismegistos), sau, versiune : vaxsax// cirix mixizix pixif cinix/ inxim zimzix xiri lex/ ciniflix xilupanix pixitzix/ isterix zix zinofix cirixit lix...Și ce nu ai vrea să fii? Căci, urmând un îndemn secret, am văzut Poetul lui Hermann Hesse despre Han Fook, și așa a început acest joc...

- Alexandru Dohi: Poate că Dumnezeu e chiar întrebarea și noi, oamenii, suntem răspunsuri în fel și chip...Viziuni cam ca în filmele lui Alexandr Sokurov. Ce nu aș vrea să fiu? Ceea ce deja sunt!!! Și nu știu ce sunt, dar simt că sunt adevărat și nu fac rău, știu că nu încap în cuvinte deși sufăr de patima comunicării, deși mă doare tot ce nu e spus, tot ce nu e transparență, mă sfâșie și mă doboară într-o imensă oboseală. Nu munca mă obosește, ci falsitatea din jur, ca și insitutțiile, ideologiile, organizațiile, ierarhiile, exploatările, fricile, baricadele, baricadările, asigurările, așa de mult auzite și așa de puțin ascultate, așa de multă avuție și așa de puțină fiire, gelozia, invidia, religiile și mai ales dilema mea între a fi sfânt sau artist...
Sfântul e semn; artistul e chiriaș al semnului. Deocamdată investighez, cercetez sufletul, prospectez libertatea de a face ceea ce trebuie imperativ, cercetez nesiguranța cu pasiune, cercetez pacea...și patima înțelegerii...




„Încă nu m-am obișnuit să trăiesc gândind această lume și deja visez o altă lume mereu”



- Angela Furtună: Lumea nu știe ce pierde când nu încearcă a ne cuprinde, ca artiști, în loc de a ne alunga. Pentru că artistul e cel ce pune întrebarea care duce lumea mai departe, un pic înaintea filozofului, deși mai subtil și totuși în chiar modalitatea nașterii dilemei...Cum ziceai? Cuvântul cântă la om// nu frunzișul cântă la vânt/ ci vântul cântă la frunziș/ nu copacul cântă la pământ/ ci pământul la copac//...sau, versiune, Aaașuax// neti fiși laliar șuu/ hineș așu laliar fiș/ neti traș laliar uuu/ hineș uuuț laliar traș//...

- Alexandru Dohi: Încă nu m-am obișnuit să trăiesc gândind această lume și deja visez o altă lume mereu...Ca un amant al Haosului, visez la un sărut între cuvinte și cărți, bunăoară ca și cum o carte de teză a visului intens venită prin Haruki Murakami cu „Norwegian Woods” s-ar săruta cu o carte de de analiză metafizică venită prin Colin Wilson, „The Outsider”...
- Angela Furtună: Citind fără încetare și inventând ritualuri pentru cuvinte, așa cum Jay Rubin îndemna în „Haruki Murakami and The Music of Words”...sau mai degrabă precum sugerează Marvin Harris în „Cannibals and Kings – The Origins of Culture”... La ce bun un leac contra vorbitului în om, un leac contra energiei cuvintelor? Ce este dincolo de poezie, pentru un poet? Tu spui, în Prințul : deschis de-a pururi/ oricând poate fi orice/ niciodată nu este nimic/ se salută acum// ...sau, versiune, Avaktavia // neti neti neti/ atma bhakti/ moksha-/ sankalpa/ namasté//...
- Alexandru Dohi: Ce este? Să rămânem aici, cu întrebarea. Ai grijă de singurătate ca de aur, ca de aurul curat...

Stockholm – Suceava, mileniul III










(text apărut în revista Hyperion no.4/ 2007)