Versus



De la stânga la dreapta și retur

Cum se vede lumea privind la modul reducționist dinspre „stânga”? O colonie de omenire ce face foamea, versus o castă subțire de bogați sfidători și războinici. Dar cum s-ar vedea lumea cu o privire simplificatoare dinspre „dreapta”? O elită a belșugului în megaextensie, râvnită și luată cu asalt de plebea cvasiperpetuă. Aceste două viziuni rudimentare dar ferme ale cuplului de noțiuni „stânga-dreapta”, atât de vehiculate astăzi în politica noastră, aproape că nici nu mai există în realitate, fiind simple cuvinte goale ce aparțin unei limbi de lemn ce salivează greșit. Dovada stă în faptul că am văzut multe conduceri sau personalități de stânga cu discurs, decizii și atitudini tipic de dreapta, dar și figuri sau echipe manageriale de dreapta furate de accese de discurs populist, cu miză socială generoasă pe hârtie, cu isterie de iubire față de aproapele pauper. O altă dovadă rezidă în plasticitatea limbajului și convingerilor declarate de către varii personalități sau partide, așa cum evoluează ele astăzi la noi prin schimbarea cameleonică de direcție și de idei de la o clipă la alta, în funcție de interese, pierzându-și adesea calitatea de repere credibile. Accentul cade, astfel, pe cucerirea puterii, iar nu pe urmărirea de durată, cu consecvență și asumare morală, a vreunui curent de opinie.

Despre exclusivismul ideilor

Peisajul conceptual și doctrinar actual se poate cuantifica prin varii doze de dihotomie a ideilor dublate chiar de maniheism, precum: democratism vs. totalitarism (tipice pentru epoca noastră, vezi Jean-François Revel dar și Ruxandra Cesereanu, Cătălin Zamfir, Mircea Stănescu, Mihai Golu, Paul Caravia, Șerban Andronescu sau Vladimir Tismăneanu), stânga vs. dreapta, naționalism vs. globalizare, fundamentalism vs. moderaționism tolerant, nuclee dure vs. aripi reformiste (în cadrul partidelor), conservatorism vs. progresism etc. Modalitatea de a situa o atitudine în proximitatea unei teorii, descrisă și de Dan C. Mihăilescu în „Îndreptări de stânga”, Ed. Humanitas, 2005, p.73, este revelată de jocurile dozate de tendințe: „când vorbim despre dezvoltarea organică sau dezvoltarea prin salturi forțate, despre gradualism versus revoluție, despre respectul tradițiilor și al Locului față de ispitele externe alienante, despre închidere sau deschidere, xenofobie sau xenofilie, statu-quo sau dinamism sincronizant, despre capitalul autohton față de marea finanță internațională, despre drepturile individuale față de drepturile colective, despre conservare sau disoluție, despre stat, religie națională sau multiculturalism, despre cultul autorității sau cultivarea insurgenței destabilizatoare, despre scepticismul conservator, cu sau fără tentă absolutistă, opus optimismului socialist, de un „umanism corect politic” aparent relativizant […], în toate aceste contexte, ca și în multe altele”, opoziția stânga/ dreapta este una certă, clară, tranșantă, indubitabilă.

Pacea ca omniprezență politică a metisajelor și concesiilor

Nu strică să observ, totuși, că nuanța cea mai actuală a interpretărilor cu impact asupra mentalităților contemporane, y compris cele politice, este amprenta și recunoașterea metisajului. Tonul devine, așadar, mai moale. Tonalitatea mai estompată. Evenimentul cel mai răsunător în această direcție va fi cel de la Musée du quai Branly (37, quai Branly, 75007 Paris), unde muzeul, în parteneriat cu „Sciences et Avenir”, organizează marea expoziție intitulată „Planète métisse. To mix or not to mix?”. Sub egida lui Serge Gruzinski, expoziția se va deschide pe 18 mai și va expune o bogăție de lucrări, documente, înscrisuri, opere de artă și de interpretare a artei, suscitând imaginarul vizitatorilor și arătându-le comoara de producții derivând din metisajul de idei, de curente, de culturi, de sisteme de idei, mergând de la cele politice și ajungând la cele religioase sau estetice. De ce este importantă marca lui Serge Gruzinski? În calitatea sa de istoric, director de cercetare la CNRS (Centre National de la Recherche Scientifique) din Franța și director de studii la École des hautes études en sciences sociales din Paris, este autorul cel mai competent în mecanismele metisajului (la Pensée métisse, Fayard, 1999 și les Quatres parties du monde, La Martinière, 2004). Începând cu cercetările și lucrările lui Gruzinski a devenit mai clar de ce Renașterea a marcat debutul metisajului cultural al întregii planete, de ce mondializarea („planetarizarea”, cum o numea Mircea Eliade), a început grație metisărilor din secolul al XVI-lea, când s-au întâlnit pentru prima dată Africa și America, sau America și Asia, și de ce astăzi metisajul se dezvoltă accelerat mai ales în Asia, în timp ce Europa și Statele Unite sunt deja marcate definitiv de acest sigiliu al unei noi civilizații ce se bazează pe amestec, comunicare și holograma multiculturală a informației.

Toate metisajele sunt politice

Expoziția, spune Serge Gruzinski, va arăta de ce „toate metisajele sunt politice”. În spatele culturilor metisate și a operelor de artă astfel derivate, se găsesc întotdeauna raporturi de idei politice și de forțe politic. Au existat mereu întâlniri spectaculoase, urmate de șocuri între societățile și ideile care se metisează.
O primă concluzie (dar și o invitație la expoziție, cât și la meditație) aș formula-o astfel: ar trebui să începem să evaluăm mai corect de ce oamenii aparținând diverselor culturi și civilizații pot împărți, la propriu, tolerant, același colț de realitate(vezi cazul Bucovinei sau Banatului multicultural, bunăoară, exceptând derapajele extremiștilor), însă atunci când mânuiesc fanatic tăișul ideilor, al ideologiilor, al propagandei, ajung să se măcelărească adesea până la stingerea totală. Cumva, o lecție practică a metisajului ca motiv clasic al păcii este ceea ce îi trebuie și politicii actuale cu specific românesc, pentru a mai domoli tonul disputelor, mizând mai mult pe construcția binelui comun și mai puțin pe suprimarea adversarului personal. De atâtea ori, în toiul războaielor ideologice actuale de la noi, am văzut cadavrul însângerat al României, și nu chipul victorios al cine-știe-cărui lider rasist sau partid vituperator…Cu toții suntem metiși, la urma urmelor.

Angela Furtună

Scriitoare, publicistă
Membră a Uniunii Scriitorilor din România
angela.furtună@gmail.com