TERORISM ȘI SPERANÞÃ LA MAREA NEAGRÃ


Moto: „Adevărata operă a unui scriitor sub totalitarism este efortul de a rămâne vertical” (Monica Lovinescu)




București: proteste față de metodele Rusiei, solidaritate între victime

Mai multe asociații civile românești democrate organizează mitinguri de protest și marșuri în fața Ambasadei Federației Ruse la București: Asociația Victimelor Mineriadelor 1990-1991 și Asociația pentru apărarea drepturilor și apărarea refugiaților (APADAR) se reunesc în aceaste dimineți de august în mitinguri de protest împotriva agresiunii rusești comise asupra Georgiei. Mesajul acestor asociații este mai ales unul de pace și de atașament față de valorile democratice. Va fi expusă în fața aceleiași ambasade și o colecție de imagini luate pe recentul front din Caucaz de reporterii care au scăpat cu viață din calea amenințărilor și acțiunilor directe de intimidare a presei libere comise de militarii ruși, multe dintre aceste imagini sau filme fiind deja postate pe internet sau difuzate de televiziunile din întreaga lume. Nu vor lipsi reprezentanți ai asociațiilor victimelor comunismului din România, care înțeleg astăzi, mai mult decât oricând, că, de fapt, au fost de-a lungul timpului victime ale regimului sovietic impus cu forța de Moscova în România după al doilea război mondial. Căci acum, în cadrul „momentului Georgia”, victimele comunismului din România pot face comparația pe viu între vorbele Moscovei și faptele Moscovei, între ipocrizia politică și sadismul ideologic care duc, toate, inevitabil, la dictatura bunului plac și la sfidarea legilor internaționale aflate în vigoare.
Pentru a câștiga timp în folosul operațiunii teroriste de distrugere a armatei georgiene, a infrastructurii și a oleoductelor georgiene, Rusia ca membră a ONU se dădea încă de vineri 15 august de ceasul morții, în cadrul reuniunii Consiliului de Securitate din care și ea face parte, și exercita presiuni pentru a nu figura în proiectul de rezoluție nicio referire la respectarea integrității teritoriale a Georgiei. Este uluitor cum această țară refuză sistematic reformarea politicilor sale de bună vecinătate, în acord cu paradigmele actuale.
Cu ocazia manifestărilor de protest vor fi expuse colecții de mărturii și creații ce vorbesc despre atrocitățile săvârșite de armata rusă împotriva populației din Georgia, ale realităților cu care se confruntă, la numai câteva sute de kilometri de noi, un popor care a ales democrația dar care acum este pedepsit pentru aceste opțiuni, de către Marea Rusie și împotriva oricărui acord internațional în vigoare. De asemenea, victimele regimului comunist din România vor ține și un moment de reculegere în aceste zile în memoria victimelor actualei agresiuni rusești din Georgia.


Neo-terorismul rus, sinteză perfectă între țarism și leninism-stalinism


Scriitorul român Leonard Oprea sugerase într-un recent eseu al său, „ca fiind irecuzabilă, existența identității nazism = bolșevism = terorism islamic actual = neo-terorism rus. Iată, așadar, că Răul ideologic-religios actual își înalță triumfător și al patrulea cap monstrous: Neo-Terorismul Rus. Născut prin sinteza perfectă dintre țarism și stalinism, Neo-Terorismul Rus devine triumfal a patra parte a identității mai sus exprimată.” Pentru a developa și mai bine în practică acest concept, să ne amintim de abuzurile săvârșite în trecutul recent asupra românilor de către regimul Armatei Roșii (care a ținut să prelungească și în România, timp de decenii, confuzia dintre misiunea sa inițial antifascistă și aceea de comunizare a României, de impunere cu forța a regimului bolșevic ca obligatoriu și pentru România cum pentru tot Estul Europei). Suntem încă în viață milioane de români care am trăit acele timpuri și care încă mai avem memorie antitotalitară vie ce depune mărturie asupra unui trecut pe care îl credeam mort, dar care învie, iată, irepresibil, în Georgia și în alte enclave rusofone (lăsate în urmă de Uniunea Sovietică ca pe niște butoane ce pot reactiva oricând o mașinărie pe care o crezusem cu toții dispărută).
Consecințele istoriei recente, ca un memento, se văd dramatic astăzi, căci ele au aruncat Estul Europei în înapoiere economică, corupție, pierderea scării valorilor și gravă degradare umană. La vremea respectivă, dictatura fascistă din România, înaintea celei moscovite, a fost, în fond, adoptată în epocă, nu printr-o alegere de plăcere: când leninismul terorist avansa în întreaga Europă amenințând-o cu comunizarea, să nu uităm că regimul de la București a avut de ales între sistemul bolșevic deloc atractiv și cel născut ca o reacție anti-leninistă (dar la fel de anti-democrată și generatoare de genocid): nazismul, cu toate catastrofele sale, între care Holocaustul rămâne expresia unei crime absolute împotriva umanității. Fiind presată să aleagă între două regimuri totalitare, oricare ar fi fost alegerea politică din epocă, ea tot perdantă pentru România s-ar fi dovedit a fi. Fapt confirmat ulterior de istorie. Deși unii politbirocrați din timpurile noastre încă mai mârâie de dorul dictaturii, fie ea de dreapta ori de stânga.
Referințele scriitorului Leonard Oprea susțin și afirmațiile pe care Vladimir Bukovski le face istoricului Marius Oprea în cartea de dialoguri intitulată Chipul morții și publicată la editura Polirom în 2006: „Armata rusă mărșăluiește din nou sub steagul roșu comunist. Timp de zece ani, sub Elțîn, nu am avut asasinate politice – acum, (după anul 2000, n.n.) avem din plin, și numărul lor crește. Timp de zece ani Rusia a fost haotică, dar nu și agresivă, nu în măsura în care este acum. Dintr-o dată, o vedem implicată în Ucraina, Georgia, în țările baltice, în Asia centrală, fiind interesată și având intenții agresive de a restaura acea putere pretutindeni.[…] Când aud în Occident că “noi am câștigat războiul rece”, îmi spun, sincer, că cei ce afirmă așa ceva nu pot fi decât naivi, cumpărați sau kaghebiști ruși.”



De dragul păstrării integrității teritoriale românești și al apărării neamului românesc

Populația civilă georgiană este supusă unei presiuni discriminatoare fără precedent și unei catastrofe umanitare de către Rusia, care dorește ca prin acest procedeu să sporească teroarea internațională. Rusia manipulează intens prin propaganda care, pentru a justifica excesele armatei și FSB, clamează cu obstinație o similaritate perfectă între Kosovo și Georgia-Osetia de Sud. Chestia cade, însă, din start, dar acest lucru îl știu numai cunoscătorii: în Balcani, Miloșevici a practicat, cu adevărat, discriminarea și genocidul împotriva unor minorități, însă în Georgia, începând cu primul președinte ales prin vot democratic (Zviad Gamsahurdia (1939-1993), care a fost și primul georgian membru al organizației Amnesty Internațional, din 1973) și ajungând până la Saakașvili, osetinii nu au avut de suferit absolut nicio agresiune sau persecuție. E momentul să recapitulăm, ca pentru a ne asigura că nu trăim un coșmar închipuit, atâtea alte situații recente care ne vorbesc despre tactica neo-teroristă rusă, (cea la care se referă și Leonard Oprea în meditațiile sale): șantajul țărilor vecine și al țărilor Uniunii Europene cu închiderea robinetelor de gaze; folosirea de strategii militare barbare contra civililor și teritoriilor georgiene, cu consecințe genocidale, ca reacție în Caucaz la acordul ce se semnează chiar în jurul zilei de astăzi, 20 august 2008, la Varșovia între Polonia și USA privind amplasarea scutului antirachetă de securitate NATO; activarea de către Rusia a dispozitivelor nucleare în Caucaz și Marea Neagră; extinderea amenințării rusești asupra Ucrainei, alt colos nuclear riveran care tinde către democratizare și integrare în UE și NATO; uitătura chiorâșă aruncată de Moscova și către România, care, cu mult tact istoric și răbdare stoică împinsă dincolo de orice limită, a acceptat de-a lungul timpului toate capriciile, perversiunile și isteriile politice sovietice și post-sovietice, de dragul păstrării integrității teritoriale și al apărării neamului românesc…Iar toate acestea au loc într-un climat public și psihologic profund ostil, dat de o cultură politică precară, când în tot spațiul ex-sovietic, y compris România, este dificil să se dezvolte un dialog și un discurs fertil, datorită faptului că încă se face confuzie, mergând pe urma celui mai primitiv bolșevism și extremism, între „adversar politic” și „dușman personal”. Cu astfel de tare comportamentale, părțile implicate în dialogul public nu se pot repoziționa prin dialog și interese publice comune, ci rămân etern pironite în opoziții sfâșietoare, antagoniste și auto-distructive ale sistemelor sociale și politice din țările Estului.
Protestele societății civile ce au loc astăzi în România, care aduc mesaje de pace și de solidaritate cu georgienii, vorbesc răspicat către Rusia: românii, ca și georgienii, vor o altă istorie, vor să fie liberi, fără dictatură și fără totalitarism; românii, ca și georgienii, și-au plătit cu asupra de măsură acest drept, așa cum și-au plătit în epocile recente și birurile față de țar sau datoriile de război.

P.S. Românii ar trăi mai prost dacă nu l-ar citi pe Dostoievski, nu ar asculta Prokofiev sau Tchaicovski, ori nu ar admira Teatrul Balșoi în turneu prin România, dar ar trăi mai bine dacă vecina Rusie ar face saltul către civilizația unei relații armonioase cu Vestul. E timpul ca Moscova să uimească lumea printr-o nouă artă a dialogului politic și a războiului, bazată pe cultivarea intereselor comune de pace mai mult decât a diferențelor ce distrug Binele comun.
Poate că Alain Besancon nu a avut, totuși, geniala neagră inspirație ca, prin formula sa Présent sovietique passé russe, lansată la masa rotundă din 1984 alături de Monica Lovinescu, Paul Goma și Th. Cazaban, să definească un prezent continuu etern conflictogen și exploziv al unei Rusii veșnic imposibil de civilizat. Speranța de pace moare ultima.

Angela Furtună
[email protected]