JUSTIÞIA ROMÂNÃ – UN EȘEC TRAGIC


Feriți-vă de Justiția română ca de dracul!

Fiecare român care „a intrat în Europa” are animalul lui de casă sau de suflet, partidul preferat (chiar și numai pentru o aventură de o noapte), politicianul preferat (și fals), jurnalistul preferat, dar și cel puțin un dușman de moarte preferat; însă fiecare român care a intrat cu adevărat în Europa și-a format convingerea clară că trebuie să se ferească de Justiție ca de dracul, căci Justiția Română a devenit adevăratul dușman al tuturor cetățenilor români, și mai ales al celora care se raportează cu onestitate la sistem. De ce sunt posibile aceste lucruri? Pentru că Parlamentul României și Justiția Română au reușit performanța să învingă orice idee democrată de Justiție, Adevăr și Dreptate, prin crearea unui sistem halucinant și incoerent de legi și de comportamente discreționare ce fac posibilă dictatura procedurală, a magistraților în cârdășie cu criminalii, asupra victimelor.
O astfel de societate e alcătuită după legi întâmplătoare și care se bazează, deocamdată, pe încălcarea drepturilor cetățenești și pe persecuția cetățenilor, căci România de azi e articulată numai la ceea ce latinii defineau cândva ca fiind summum jus, summa injuria(mai multă lege, mai puțină justiție).
Dacă în Cultură sau Politic, Economie sau Administrație, prezența exemplarelor nereușite de indivizi și acțiunea lor deprofesionalizată prin prostie, viciu, rea credință sau corupție enervează ori stupefiază, în Justiție, Medicină și Educație corupția și incompetența fac mii de victime anual numai în România, distrug vieți și familii, destine individuale și de grup, toate întreținând un imens Rău social sistemic dezagregant.
Ei bine, o atare societate trebuie privită cu bunăvoință, însă fără a sta cu mâinile încrucișate în fața stupidității sau a ticăloșiei elitelor aparente și corupte, căci aurea mediocritas . Cu înțelepciune și iubire de adevăr trebuie să ne asigurăm supraviețuirea, fără a rămâne indiferenți, fără însă a genera un război al tuturora împotriva tuturor, care nu ar lăsa în urmă nici învinși și nici învingători și inca pe durata a minimum două generații. Într-un atare conglomerat, vizibile sunt mai ales tensiunile declarative oficiale – pentru că ceea ce mișcă România la ora actuală este doar mediatizarea declarațiilor, iară nu acțiunea reală a actorilor sociali și politici -, iar invizibile rămân cu adevărat faptele.


„Nu e de ajuns să se facă justiție, mai trebuie să se și vadă că se face justiție”


Un judecător român tânăr, revoltat că este nevoit să-și compromită viața și iluziile într-o instituție mafiotă ca Justiția Română, instituție pe care începe să o descopere cu fior și pe care o vede că lovește sistematic în prestigiul României și în visul de democrație al cetățeanului român, a publicat o analiză critică de profesionist, acuzând sistemul ticăloșit, de pe pozițiile specialistului care folosește noțiunea de Justiție „în sensul cel mai larg, privind toate autoritățile, instituțiile și profesiile liberale implicate în înfăptuirea dreptății prin intermediul organelor oficiale ale statului”. Plecând de la observația preliminară că „rostul justiției în orice stat este susținerea democrației, limitarea abuzurilor și respectarea drepturilor individului”, judecătorul Cristian Danileț citează afirmația făcută de un judecător de la Curtea Supremă din SUA la începutul secolului trecut, când introducea criteriul „nu e de ajuns să se facă justiție, mai trebuie să se și vadă că se face justiție” - ceea ce mai târziu a intrat în uzul conceptelor juriștilor sub numele de teoria aparenței justiției. Ea se aplică în egală măsură „în ceea ce privește organizarea, cât și în ceea ce privește funcționarea justiției”. Prin prisma acestui principiu, afirmă și Cristi Danileț laolaltă cu noi și cu miile de victime ale Justiției Române, „Justiția română a eșuat în misiunea sa”, iar de acest lucru ne asigură și forurile europene ce monitorizează permanent – din fericire ele mai pot pune presiune pe marii ticăloși!- justiția strâmbă românească.


O tautologie: în România nimeni nu răspunde pentru nimic



Elementele care susțin neîncrederea oficialilor europeni și a cetățenilor români în Justiție sunt date de „existența din 2004 până la aderare a amenințării cu clauza de salvgardare pe Justiție și Corupție și apoi instituirea unui mecanism de monitorizare post-aderare de încă trei ani”, care a fost reafirmat recent. La acestea se adaugă faptul că deținem al doilea loc din Europa la numărul de plângeri adresate CEDO, la care instanța europeană a dat câștig de cauză sistematic victimelor în războiul lor cu statului român. Iar cele mai grăitoare sunt desele condamnări la Strassbourg pentru practica neunitară a instanțelor, acesta fiind unul din polii de susținere ai Justiției cu două viteze: una clementă pentru mafia politică și economică (vezi breazul Adrian Năstase, un nesimțit corupt care cade mereu în picioare ca un Hopa Mitică și ocupă de ani de zile atenția media și a bieților consumatori de presă, în timp ce zeci de mii de bătrâni loviți de deciziile lui au început să iasă la cerșit la colțul străzii pentru a supraviețui), alta exagerat de dură pentru disprețuitul popor român (vezi babele care nu au bani de chirie sau minorii care fură câte o varză și sunt cu toții puși apoi de magistrați corupți să facă ani grei de temniță pentru tâlhărie și alte minuni, căci ăștia da, cică reprezintă un pericol social!). „Despre faptul că în România nimeni nu răspunde pentru nimic, nici nu mai trebuie amintit”, conchide judecătorul Cristi Danileț.



O anarhie sterilizatoare, prin reducere la absurd: scoaterea în afara legii a Justiției actuale




Există o cale la care societatea civilă ar trebui să mediteze și să recurgă ferm, pentru a adăuga la presiunea legală europeană și o presiune din interior pe o Justiție care ne strânge pe toți de gât. În acest moment, când corupția (manifestă în cazuri politice și de afaceri notorii) este mai mult decât evidentă, și când Justiția protejează și albește politicieni, demnitari, afaceriști și magistrați ce trăiesc pe și fură din banii cetățenilor, poporul român se poate constitui ca parte civilă într-un proces cu Statul român & Justiția română, printr-o imensă petiție democrată formulată așa: Eu, cetățean român, obligat ilegal de statul român la a suporta un sistem de Justiție preponderent criminal ce încalcă sistematic Constituția țării și Drepturile Omului, cer scoaterea în afara legii a Justiției Române actuale, pentru că inamovibilitatea relei credințe are totuși o limită: nu poate trece dincolo de voința finală a unui popor care s-a săturat de Mafia. Este că pare anarhie? Da, pentru că nedreptatea întărită de Justiție poate duce la acte explozive. Dar este că asta e nimic față de abuzurile fără sfârșit ale Justiției Române, cele care expun la ora actuală toată România la căderea în statutul de țară neguvernabilă ? Ei bine, numai punându-și astfel problemele, adică prin reducere la absurd, savanții reușesc adesea să îmbunătățească soarta omenirii.



Angela Furtună
[email protected]