Realpolitik românesc


- Armaghedonul din noiembrie 2008 -



Campanie cu steampunk. Ai noștri aburiști și suflul violent al nebuniei


Nu există dubii că, în acest început de noiembrie, scena politică românească e dominată de un steampunk politic demențial (un aburism politic terorist-mafiot fără precedent) ce are efectele cele mai surprinzătoare , dacă nu chiar devastatoare, și asupra prezentului și asupra viitorului României. Vorbele Hannei Arendt dedicate răului politic, ca boală de malnutriție ce însoțește un stadiu de imaturitate civilizațională, sunt mai actuale ca oricând: "Niciodată viitorul nu a fost mai imprevizibil, niciodată nu am depins cu toții într-o atât de mare măsură de forțe politice care par însuflețite de suflul violent al nebuniei". Au trecut, altădată, pe aici, pe teritoriile vechi românești, romanii, tătarii, nomazii de toate culorile, cumanii, turcii, rușii, bolșevicii, dar parcă niciodată nu a fost gustul dezastrului mai mare ca acum, când au trecut ai noștri peste ai noștri și praful s-a ales, dar încă mai trec ai noștri peste ai noștri, și nu aduc decât ură, confuzie și învrăjbire. Irosire și pierderea șanselor reale, orbire și carierism asasin. Valul politicianist ce face ravagii în partidele românești și pe scena noastră politică, având și efecte importante asupra păturilor profunde ale societății, este un veritabil curent neo-realpolitik. Acesta a amorsat în prezent un veritabil război fratricid care se duce de fapt pentru fondurile europene și pentru privilegii incomensurabile, clientelare. Toate acestea nu pot fi obținute decât prin smulgerea ciolanului din mâinile adversarului politic, chiar dacă adesea gestul acesta devine însăși smulgerea brațului ori a piciorului adversarului, cu tot cu restul corpului său, ori chiar înjunghierea fericită a adversarului politic, în piața publică și în aplauzele massei excitate de alcool și idiotizate de mass-media. Pentru că stilul trendy acum la noi e de killer-kaput adversarul on line prin forță și violență, ceea ce e oarecum diferit de duritatea aceea altfel a campaniilor occidentale sau americane, a democrațiilor consolidate, care se desfășoară pe o durată mai lungă, dar au regie și scenariu de producții alternativ horror and comedy- reality - show, cu rețetă și cu final așteptat.




Impostură la ușa cortului. Partide-bordel și felație parlamentară. Ce naște din old-boys cetățeni înfulecă




Cu ceva ani în urmă, în 1963, Monica Lovinescu afirma că „trăim într-o epocă bolnavă în care imposturile abundă". Diagnosticul e valabil și acum, ca și altădată, și trebuie să avem curajul să privim cu responsabilitate faptul că, dintre toate imposturile românești care ne împiedică evoluția, impostura politică dublează impostura profesională pe calea ratării efortului de a construi democrație și stat de drept într-o țară dominată de mentalități de vechili și cârpaci. Impostura e ceea ce definește și la ora actuală background-ul pe care are loc viața politică românească la care cască gura indivizii- cetățeni: politicienii își fură unii altora cele câteva idei coerente de care se fac "vinovați", își fură programele, ideologiile, își împrumută soțiile sau soții pentru câteva zile la partidul vecin, scot amanta gonflabilă și o oferă prin satele pe unde ies la agățat alegători, cărora le spală creierul cu câte un milion de lei devalorizați, doar-doar aceștia nu se vor trezi nici acum din beție, ca să vadă că politicienii de azi sunt tot ăia de ieri, deși modificați genetic, după ce au trecut pe la câteva partide- bordel ca să se formeze în arta felației parlamentare. Din mahalagii și țoape, și grație bănetului furat anterior, au ieșit doamne fudule și pești nesătuli. Din infractori și trepăduși de old-boys-nomenklatură cu trecut extremist, au ajuns prinți de tribună și aristocrați de Cupolă. Din reprezentanți ai oligofreniei mijlocii, și folosindu-se de fondurile europene deturnate sau de bugetul statului, au ajuns doctori pe bandă rulantă (fără studii și articole publicate, fără participări la programe științifice sau manifestări universitar-academice) și președinți pe la diverse agenții și organisme-căpușe , convinși că aceasta înseamnă legitimitate, onorabilitate și valoare, când de fapt este doar o fudulie de menajerie cretinoidă de cleptomani ce legitimează dictatura clientelei politice. Putere și corupție; nesimțire și jecmăneală; hoție și manipulare; tâlhărire la drumul mare a cetățenilor și dizolvarea statului de drept în minciună generalizată; lipsă de respect față de muncă și lipsă de responsabilitate pentru actele care îi legitimează în Cetate; uzurpare și mitomanie politică infinit iresponsabilă. Sfidarea unui popor care a reușit să devină încetul cu încetul, pe fondul aplecării sale către mesianism, doar o populație bâlbâită sau paralizată, care este împinsă la traseism, umilințe și robie de însăși clasa sa politică. Toate acestea definesc un tablou oribil și apocaliptic, în care militanții curajoși pentru drepturile omului și profesioniștii veritabili își dau duhul unul după altul, se răresc și dispar.




Cetățenii-gard viu de la marginea imperiului. Românii și politicienii pe care îi merită. Între desperados și hooligans




Există, însă, în toate acestea, și un învingător. Această selecție naturală post-comunistă, desfășurată într-o țară mult prea pripit integrată în Uniunea Europeană pe post de gard viu pe care se ușurează neobolșevicii de la periferiile din est ale imperiului occidental, a scos triumfător la lumină, pe post de campion, genotipul uman cu carnasieră puternică, amoral sau imoral, născut la beție pentru a ucide sau a se sinucide, format să fure, să mintă, să înșele, să conducă senin, la rândul său, turme de oameni până la buza prăpastiei și să le îmbrâncească în abis, aruncând după ele și un scuipat de ușurare. Pe acest fundal unde actorii politici se antrenează pentru meciul decisiv al alegerilor, polii se radicalizează, discursurile extremiste publice au devenit din accident o regulă. Din ce în ce mai mulți desperados sunt generați de această violență mentală politică și de acest tip de discurs public ce desenează o civilizație de distilare a dezumanizării, demarate încă din timpul fostei dictaturi. Acești desperados, atunci când nu îngroașă bandele de hooligans de pe stadioane sau din arenele partinice, ar ieși din nou în stradă precum părinții și bunicii lor în secolul trecut, fie cu Internaționala în bot și cu pas sovietic de gulag, fie cu pasul de gâscă și cu speranța unui nou genocid. Totul, așadar, se repetă. Pentru că suntem din nou, în astfel de circumstanțe socio-politice ca cele din prezent - dubioase și haotice -, aproape de o evadare din libertate fie prin dictatura politicianismului, dar și prin, la alegere, pulsiunea autodistructivă (românii au fost desemnați recent ca fiind cel mai nefericit popor) ori robotizarea comportamentului ce gestionează stereotipiile (adică un dublu asasinat al omenității).



Efectul sado-maso al drobului de sare. Românii still-life-like și propaganda




Cumva, această nouă catastrofă cu miez politic dur cu care ne confruntăm – manipularea de tip propaganda neo-bolșevică altoită pe sindromul bruxellitei acute endemice a anului 2008 -, intră și ea în filosofia de viață a românilor, obișnuiți să accepte angoasa sado-masochistă a căderii drobului de sare ca pe o mângâiere dumnezeiască. Deși exasperați de noile isprăvi ale conducătorilor (care sunt, pentru populația noastră flască, nu neapărat justițiabili cât infinit televizabili și televizionabili), românii se lasă moale și în fața noului tsunami politic. În fond (după cum știu ei din instinct de discipoli ai pasivității), această presiune de manipulare și diversiune pusă pe popor de liderii ariviști și imorali, în scop de distragere a atenției și de influențare a deciziilor intime din fața urnelor, face parte dintr-o mașinărie a propagandei care deja a intrat în sângele victimelor Gulagului (și toate popoarele estice recent eliberate o cunosc): orice ai face, totul se termină cu pieirea maselor și epifania elitelor, așa că mai bine rămâi în expectativă sau cazi la pace cu călăul, ca să vezi ce se mai întâmplă. Spre deosebire de americani sau de unii occidentali care agreează să transpire pentru rezultatele alegerilor, românii încă nu sunt deoc impresionați de ideea că implicarea și votul fiecăruia dintre ei ar fi decisive și că a participa la challenge este o mândrie și un motiv de creștere a adrenalinei patriotice. La noi, practic încă nu funcționeză coerent cultura protestului, dar nici cultura implicării și a coagulării intereselor publice, cum nici cultura gestionării destinului societății prin vasele comunicante ale empatiei și solidarității decizionale. Însăși pasivitatea față de acțiuni pragmatice eficiente legitimează fibra de still life (natură moartă) a românului uzual. Lui îi convine mai mult să rumege și să țeasă intrigi pe care le pune la lucru cu parșivenia națională binecunoscută a caprei vecinului ce decedează subit din cauze cosmice, decât să-și asume fapte drepte și morale, conform unui risc meritat, dar alimentat de o dorință vie și sinceră pentru a schimba ceva în mod decisiv și în mod ireversibil în Bine, prin inițiativă și participare susținută, iară nu prin seisme, prin pseudo-miracole sau prin icoane care plâng chipurile de mila boborului de la ora 10 până la ora 18, iar în restul timpului, cât nu fac minuni, alimentează prin jaf la drumul mare Master Cardul președinților de partide .



Rotweilleri politici și ciobănași. Pastorale politice și campanii militare în 2008




Tragedia românească irumpe din acest contrast uriaș: pe de o parte, clasa politică, rapace și agresivă, are o mobilitate de atac de tip asiatic și posedă instincte asasine instantanee, sărind fără complexe la beregata oricărui adversar și la carotida alegătorilor veșnic buni de plată; de cealaltă parte, o populație sedată de practicile laice pasive și de ortodoxia ce face întotdeauna jocul Puterii, după matricea autoritaristă localistă și cu profit maxim pentru cler și "împărăție". Dintotdeauna, poporului român doar i se promite câte ceva, o dată la câțiva ani, dar și atunci într-o limbă de circulație internațională, inaccesibilă majorității analfabete. Această practică l-a și ținut deoparte multe secole de șansa dezvoltării unui discernământ care să reprezinte o alternativă la Puterea absolută și discreționară. Cumva, aceste concluzii amintesc de cuvintele lui Lionel Trilling care, în 1991, scria: "Am încercat din răsputeri să credem că politica este o idilă, pentru a descoperi că, de fapt, ceea ce luasem drept pastorală politică nu era decât o mohorâtă campanie militară sau o trădare criminală a aliaților politici". Dacă aceste cuvinte descriau cândva de minune contextul post-cold-war ce a motivat sute de milioane de oameni pentru a-și asuma o lume nouă, iată-le aici într-o nouă ipostază în care tot ele definesc perfect și puzzle-ul politic de după căderea Zidului Berlinului, precum și consecința, încă prezentă în căruța tranziției românești, a retardului primitiv din anul 2008: fisurarea simbolică a oricărei logici politice și miza exclusivă pe diversiune (măriri apologetice de salarii la diverse categorii de bugetari în toiul crizei finanicare mondiale) și propaganda (punerea ideilor abstracte mai presus de ființele umane, deja aduse de dictatura ceaușistă și de dictatura aderării accelerate la UE la o fiziologie de marionetă incapabilă de voință proprie).




Blenderul global și fripturiștii. Chivernisiții din hamacul național. Irigatorii de mesaje subliminale




Într-o lume mai bună, și dacă lucrurile ar fi avansat cum se cuvine în această parte a Europei, la ora aceasta nu pugilismul politicianist sângeros ar fi fost sportul mental numărul unu al românilor, ci numai două mize urgente: întâi, împlinirea celor câtorva programe de reforme esențiale economic și juridic pentru ieșirea din înapoierea destinală, iar mai apoi, o tenace luptă pentru recuperarea memoriei și demnității naționale de popor bolșevizat cu forța, distrus din rădăcini, cu clasa elitelor amputată. Aceste două teme le consider priorități naționale de care, însă, apropierea se face greu, din cauza zgomotelor înfiorătoare emise de clasa politică, veșnic isterizată și exponențial îndrăcită, mai ales în acest an, de diverse subiecte fără relevanță, cum ar fi chivernisirea clientelei mafiote care propulsează oamenii politici în hamacul național din Casa Poporului. Din păcate, însă, milioane de români au căzut și cad victime ai acestor măcelari ideologici animați numai de filosofia parvenirii. Avem dovezi pentru a susține că vorbim aici de o parte imensă a poporului român, a cărei moarte o dorește clasa politică în mod explicit, lucru mai mult decât evident, de vreme ce acești oameni, în fapt peste 85 la sută din populație, sunt condamnați de mai bine de 15 ani să trăiască sub limita oricărui nivel onest, decent, de bun simț. De această eutanasie pasivă a minților, a spiritului și a sufletului românesc, au grijă gorilele politicianiste ale nației, proliferate excesiv în anii duri ai acestei infinite tranziții dinspre regimul totalitar comunist înspre o epocă eventual modernă, dacă nu ar întârzia să se ivească la orizont și nu ar lipsi cu desăvârșire pentru majoritatea populației, deja istovită de cotidianul fripturist și umilitor cu care s-a confuntat în ultima jumătate de secol.




Stingerea memoriei antitotalitare. KGB și reclamă pe postul național TVR. Când animalele bolnave vampirizează oligofreni fără discernământ




Pe fondul abdicării voluntare a politicienilor de la misiunea de salvare și de reconstruire a României moderne, dar și al abdicării cetățenilor de la urmărirea tenace a propriilor interese, apare un periculos hiatus de istorie dublat de o imensă mașină informațională ce nivelează adevărurile recente din Estul Europei: se sting urgențele și prioritățile de a demasca și de a cere despăguiri vinovaților pentru dictatura bolșevică, sovietizarea, comunizarea și Gulagul ce au distrus toate țările ocupate de Moscova, plus furtul la drumul mare comis de URSS din bogățiile statelor ocupate și jefuite mult peste datoria de război. Este evident că cineva finanțează buna funcționare a acestui blender planetar care mărunțește, face ferfeniță și mixează fără încetare, devalorizându-le, atât adevărurile istorice ale popoarelor recent eliberate, cât și drepturile lor la demnitate și la recunoașterea internațională a euthanasierii ideologice și a suferințelor îndurate. Procesul acesta internațional de neo-lavaj al creierului se bucură de complicitatea Moscovei (unde renaște stalinismul), dar și de pasivitatea Uniunii Europene (Bruxelles-ul a refuzat, anul trecut, să condamne abuzurile comunismului), având rădăcini conexe în starea de malnutriție a înseși victimelor, reduse la umilință, resemnare și tăcere. El se bazează pe stingerea rapidă a ultimelor generații ce mai posedă memorie antitotalitară, or această extincție se face prin tehnica bombardamentului informațional condiționat de accesul la lumea civilizată, fenomen ce însoțește și condiționează și tranziția. Mesajul subliminal astfel emis este de fapt o permanentă stare de asediu asupra cortexului popoarelor supuse experimentului bolșevic. Ele nu se pot opune acestei arme originale: ea nu distruge fizic (ba, dimpotrivă, poate euforiza), dar face doar delete files mnezice și emoționale din cortexul Estului, aruncând la gunoi conștiința colectivă a câtorva popoare și a peste un miliard de indivizi grosolan manipulați. Toate aceste acțiuni de diversiune sunt astăzi posibile, în dauna României, și nu numai a ei, ca țară, ci și a cetățenilor români. Unul din factorii care ușurează acest proces este permanenta evoluție a scenei noastre politice în direcții incontrolabile, sub presiunea unor forțe și logici ce scapă bunului simț, dar și analizelor de expert. Astfel sunt înăbușite în fașă toate tentativele de a focaliza interesul național pe mize cu adevărat esențiale, confiscând toate energiile societății românești pe o fenomenologie de balamuc. La toată această imensă operațiune de aruncare pe fundul oceanului a istoriei românești ca pe un mesaj închis într-o sticlă nu prididesc să participe copios media, ele însele dirijate acum de oligarhi, de focarele infecției politice și ale metastazelor clientelei. Nu mai e de mirare, astfel, că pe 28 octombrie, la unul din posturile naționale, la ediția de știri de seară, redactorul de serviciu a etalat cu mândrie în emisiunea sa, în direct, un invitat ce vorbea româna cu accent de kalashnikov, un specimen aflat la jumătatea vieții, provenit din zăcămintele secrete de inteligență ale KGB pe care îl omagia on line. De remarcat admirația cu care redactorul de știri îl intervieva pe acest idol. La un moment dat, acesta povestea cu nonșalanță și mândrie că făcuse parte din trupele speciale de elită ale KGB și că acum era un prosper medic și om de afaceri în România, având și cetățenie română, după o origine inițială basarabeană. De-a lungul unor minute bune, omul a povestit cum au luptat ei și în Afganistan, cum experimentaseră cu acea ocazie diferite tipuri de arme necunoscute (de exemplu, a relatat despre o armă cu vacuum, care, dacă era orientată către un imobil, nu distrugea clădirea, însă dezintegra și suprima tot ce era viu în ea), afișând cu seninătate o bucurie de viață și o prospețime greu de simulat, în timp ce descria sugestiv crime și orori ce făcuseră obiectul muncii sale. Așadar, din nebăgare de seamă, din permisivitate și poate din inconștiență (destule creiere sunt deja spălate definitiv de tragediile recente care au îngenuncheat Estul), o astfel de scenă, de neimaginat altădată în România chipurile post-revoluționară, a devenit acum posibilă, la fel cum astăzi a devenit plauzibil să asiști în direct la o crimă politică, la agregarea unui complot interpartinic sau la o alinață împotriva naturii, ca sodomie a unei Puteri ce are menirea nu de a îmbunătăți calitatea actului politic în folosul cetățeanului plătitor, ci de a cocoța pe umerii săi noi animale bolnave ce îl vor parazita și distruge.




Paralizarea electoratului. Tunul politic. Apostolii telepatiei politice. Nebunii sociopați eligibili și libertatea de a le spune NU





În această perioadă a istoriei, când omul este mai ales o ființă a limbajului și a conceptelor, exemplarul politic devine inițiatorul pasager și neurotransmițătorul diverselor uragane spațio-temporale ce mătură totul în cale. Prin intermediul lui au loc mânuirea cu abilitate a emotivitatății publice, posibilitatea de anticipare, autohipnoza colectivă a omului informațional, dar chiar și paralizarea proiectelor personale de viață ale omului de rând, dublată de atragerea acestuia de partea intereselor ascunse ale politicenilor. Efectul limbajului emis de politicienii noștri nu este unul estetic (prea puțini sunt niște practicanți pur-sânge ai eleganței), dar este mai ales unul de luare de ostatici: e similar, păstrând proporțiile, cu efectul paralizant al acelei centuri asurzitoare (Stun belt) aruncată de forțele de ordine pe prizonieri, unde produce o descărcare de patruzeci și cinci de mii de volți urmată de curarizarea și imobilizarea victimei pentru o oră.
Atunci când Stun belt sunt politicienii, descărcarea tensiunii lingvistice și semantice a discursului lor public poate paraliza sau nenoroci ostaticii alegători nu numai pentru o oră, ci adesea pentru toată viața și pentru încă niște vieți în plus, dar și cu consecințe tragice. În 1931, presimțind apropierea ororilor lagărelor și ale războiului, Julien Green scria: "suprema voce a vremurilor noastre, aceea care face să amuțească orice iubire, orice geniu, orice conștiință, este groaznicul lătrat al tunului". Parafrazându-l, în aceeași notă de clarviziune, să admitem că astăzi, și în contextul actual al României, suprema voce a tensiunii publice din anul 2008, accea care face să amuțească orice speranță, orice geniu lucid , orice conștiință optimistă, este groaznicul urlet al politicianului de tribună, care aruncă astfel pe piața de valori armele tunului politic de distrugere în masă în locul înțelepciunii, al competenței, al unui eficient program de modernizare a României. Zbieretele și exhibiționismul, amenințările și șantajul, dirijismul Justiției și hedonismul irepresibil satisfăcut din bani publici, au transformat politicienii în apostoli ai vidului de mâine în care se va regăsi poporul român, care acum este îndepărtat de educație, de cultură, de medicină, de hrana decentă, de pacea personală, atât de necesare evoluției sale. Nu de incompetența aproape proverbială a politicienilor se tem la ora actuală românii, ci de lăcomia și de iresponsabilitatea lor. Obiectivul acestor alegeri acesta va fi: de a da votul celui ce vorbește coerent cel mai puțin , dar care va face cel mai mult. În cazul unui astfel de politician, decența este limbajul de aur al învingătorului. Dar cum îl putem recunoaște? Există o singură cale: de a-l supune unui test de definire a Răului și de reacție față de "banalitatea răului", așa cum a conceput-o Hannah Arendt. Electoratul ar trebui să poarte, în tot acest timp, căști de protecție împotriva telepatiei și hipnozei politice, pentru că mai ales în astfel de virtuți și tactici de luare de ostatici excelează escrocii noștri lideri pe durata campaniei electorale. Este una din dovezile că majoritatea ocupanților de fotolii de parlamentari derivă în mod nedrept din prestidigitatorii ce fac vraja arenei circului, a saloanelor speciale din ospicii sau a brigăzilor artistice din penitenciare.


1 noiembrie 2008


Angela Furtună
[email protected]