ECUSOANE ROȘII, GALBENE SAU ALBASTRE


Dacă Parlamentul iranian, la îndemnul și presiunile actualului președinte iranian Mahmoud Ahmadinejad, a votat deja legea care prevede ca toți cetățenii săi creștini să poarte ecusoane roșii, toți cetățenii evrei să poarte ecusoane galbene iar toti cetățenii aparținând altor minorități confesionale religioase să poarte ecusoane albastre, e semn că germenele unui nou sistem statal rasist și discriminator, totalitar și expansionist înflorește copios în Iran, cu agresivitate și într-o manieră sfidătoare la adresa valorilor civilizației.
Europa se manifestă, deocamdată, ca după un leșin aristocrat ambiguu, cu un scepticism vlăguit și dubitativ față de acest eveniment (uitându-și capitolele de slăbiciune din propria istorie, cu toate că a plătit mereu un preț pe care nu și-l putea permite), în timp ce Statele Unite practică de mai multă vreme, nu fără a fi privite cu ostilitate de către foștii săi parteneri europeni, politica cea mai angajată a războiului preventiv.
Interesantă mi se pare, însă, pasivitatea intelectualității și a oamenilor de cultură, a societății civile din țările europene, sau, punctual, din România, față de aceste semne, nu puține, care vestesc din nou un val de nori negri ce amenință pacea și echilibrul regional și global al lumii, evoluția societăților și civilizației iudeo-creștine.
Adevărul este că ivirea unui astfel de proiect iranian reprezintă momentul când mentalitatea actuală asupra politicii internaționale corecte este atacată de un microb ucigaș.
Ce se va întâmpla în lumea care mă va obliga să port ecusonul roșu, sau pe cel galben ori albastru?
1. Mi se va institui un statut de permanentă carantină socială într-o lume tribală.
2. Mi se va interzice statutul de cetățean de rangul întîi, fiind retrogradată la o categorie inferioară numai pe baza apartenenței la o anumită confesiune religioasă.
3. Mi se va inocula toxina subumanității grație originii mele religioase, prin antagonism cu religia declarată ca dominantă a acestui tip de experiment statal.
4. Voi fi trimisă, cândva, într-un lagăr de exterminare.
Într-o țară ca România și într-un continent ca Europa, unde terenul concepțiilor real democratice este bine consolidat, mai ales după stingerea celor două recente episoade istorice rasiste și dictatoriale (Holocaustul și Gulagul sovietic) – dovadă numărul imens de confesiuni religioase care conviețuiesc aici și acum în armonie -, așa ceva este greu de înțeles. Această uimire naivă îi poate păcăli, însă, pe confrații noștri idealiști europeni sau americani: amenințarea este cât se poate de reală și de puternică.
De astăzi, port un ecuson roșu, un ecuson galben și un ecuson albastru. Este forma mea de protest.

Angela FURTUNÃ



Scriitoare, publicistă
Membră a Uniunii Scriitorilor din România




***
Blog Angela Furtuna