Am ascultat cu evlavie discursul domnului Președinte al Senatului României, discurs eminamente teleormănean, discurs prin care al doilea om din stat mi-a impulsionat apetitul pentru urnă – vorbesc despre apetitul de alegător pentru urna europarlamentarelor!

Eh, prin ceea ce a spus domnia sa, mi-a transmis că țările vest-europene au trecut acum la un naționalism de-a dreptul deșănțat din cauza crizei, altfel spus, a spus că: spune-mi mie dacă, de fapt, noi nu avem și nu funcționăm, în realitate, după două coduri, într-un fel de “bilingv”, din care numai unul dintre coduri este lingvistic get-beget și dacă nu-i așa că reprezentarea unei scene - adesea cu multe detalii! - limitează în mod fericit variantele între care trebuie să se aleagă în atribuirea unui sens?

Nici nu-mi dau seama cum de am mai reținut această minunată dizertație ce a urmat, altminteri scurtă, strecurată în economia discursului alexăndrean al domniei sale: “Căci, în scriptio continua, de exemplu: font io diagr... “o fac pe acea preoteasă” (prin comparație cu fr. diacre), în loc de Fontio di Agripa (referire la Fonteius Agrippa), în placa 027, grama tyio “tuia (pentru) scoarță" (prin comparație cu lat. gruma “scoarță”), în loc de gramatyio < gr. grammateus, în placa 013, do tana thyo on bono nio “de un tău de argăsit în locuință nouă” (prin comparație cu v.fr. tenner “argăsi”, v.germ. wohnen “a locui”), în loc de do Tanathyo on Bononio (cu referire la toponimele Tanatis și Bononia) în placa 123 etc.”.

Am apreciat și am înțeles efortul pe care Președintele Senatului l-a făcut, luat ca din oală de ex-ministrul Internelor și Administrării treburilor statului român (Alexandria e capitala unei zone acreditate cu numele de „Texaseleorman”!), după cum a ținut să spună la începutul discursului, pe care l-a încheiat magistral cu următoarea învățătură de minte: “... așa că, bine că acum câteva zile, un adolescent irakian în vârstă de 16 ani, Mohamed Altoumainmi, care a avut nevoie de patru luni pentru a dezvolta o formulă matematică pentru rezolvarea Numerelor lui Bernoulli, a spus că: “... această chestiune a preocupat comunitatea oamenilor de știință încă din secolul al XVII-lea, dar că Euler, fan Bernoulli!, care a încercat ceva-ceva, a dat-o-n bară!; băiatul mărturisind că în momentul în care profesorii săi de liceu nu au părut convinși de demonstrația matematică pe care le-a prezentat-o, el, a decis să apeleze la profesorii de la Universitatea din Uppsala, Universitate ai cărei profesori, după ce au studiat demonstrațiile și notițele adolescentului, au decis să-i ofere acestuia o bursă în cadrul facultății de matematică, băiatul spunându-le însă “pas!”, asta pentru că el preferă să-și termine studiile liceale, mai declarând că intenționează să urmeze și niște cursuri avansate de matematică și de fizică în această vară, acolo unde vrea mușchii lui.” – am încheiat citatele!


Note:
1. chestia asta, Jakob, Bernoulli (fără subiect și predicat!) s-a născut la dracu-n praznic, după Crăciunul anului 1654, în Basel; și-a luat doctoratul în teologie pe la 20 de ani, dar l-a durut în brișcă de asta, așa că, din 1682 s-a hotărât să facă matematicii până la moarte (16 august 1705); timp de 51 de ani i-a tot trecut prin cap noțiunea de integrală, în urma cercetării șirurilor de numere ajungând la “inegalitatea” care-i poartă numele.

2. unde dau eu de preoteasa aia “făcută”, ... unde?

3. dacă plouă, purtați-vă cu umbrela deschisă, altminteri se deteriorează conținutul tăblițelor.