Dragă Joachim Erwin, dragă Primar General – Cu vocea d-voastră prietenoasă încă în ureche, vreau să vă spun ce surpriză bună a fost acest Premiu-Heinrich-Heine, în primul rând pentru mine, care nu se mai aștepta la nici un premiu, și cum este în continuare tot o surpriză, poate mai puțin bună pentru mine decât în sfârșit pentru un dezgheț general - așa cel puțin se pare între timp - a privirilor și a limbii înghețate în privința problemei iugoslave, inclusiv a procesului împotriva lui Slobodan Miloševiæ, cum probabil v-ați dorit și d-voastră. Dar vă scriu astăzi suplimentar pentru a vă scuti pe d-voastră (și lumea) de întrunirea Consiliului Municipal (se numește asta așa?), în care premiul pe care trebuia să-l primesc să fie anulat, dar pentru a mă scuti și pe mine, nu, mai degrabă fantomul meu care hoinărește prin opinia publică, și mai ales de a scuti opera mea sau - din partea mea - fleacul, pe care nu vreau să-l văd mereu și mereu expus mitocăniilor unor politicieni de toate felurile. Vă rog – de stă în puterea d-voastră – să amânați ședința sau spectacolul până la paștile cailor și în schimb să dați drumul consilierilor municipal la aer curat, de exemplu la un chef pe malul Rinului. Păcat este poate doar faptul că aș fi putut prezenta în decembrie câte ceva despre deosebirea dintre limba jurnalistică și cea literară, și că nu pot acum să repet în Düsseldorf-Rath ca și în strada Gartenstraße pe lângă Hofgarten hoinărelile mele de acum 35, 40 de ani. Dar pentru asta voi sta în curând iar la mormântul lui Heinrich Heine, pe cimitirul Montmartre – cimitirul nu este departe de amărâtul meu de cartier. Și primiți încă odată, dragă Joachim Erwin, mulțumirile mele pentru luciditatea d-voastră – pe care să vo păstrați pentru faptele și lăsările d-voastră. + + + + + + Asta este scrisoarea lui Peter Handke, publicată în zilele trecute de mai multe ziare germane, pe care a trimis-o Primarului General al capitalei landului Renania de Nord-Vestfalia, Düsseldorf, după ce devenise public că fracțiunile SPD, FDP și Ecologiștii din Consiliul Municipal vor să refuzeze eliberarea sumei de 50.000 € pentru dotaria Premiului-Heinrich-Heine pe anul 2006.

Cartea lui Nicolaus Sombart „Rumänische Reise. Ins Land meiner Muttert” (Călătorie română. În țara mamei mele) a fost recenzată de Stephan Schlak în SÜDDEUTSCHE ZEITUNG (12 iunie 2006). „Jurnalul de călătorie al lui Sombart este în mare parte o lectură plină de aluzii ofensatoare, cam lipicioasă”, scrie Schlak. Nimic din lumea lui Sombart nu dirijează atenția cititorului spre „realitatea socialistă” a țărănimii, spre „România lui Ceaușescu”.Trebuie spus că Sombart a vizitat România în anul 1972. + + + + + + Asta-i viața de boem. La Berlin Nicolaus Sombart este și astăzi cunoscut ca „om al salonului”.

A apărut ediția completă într-un volum cu poeziile lui Rolf Bossert. Ediția a fost concepută de Gerhardt Csejka și a apărut la editura Schöffling & Co din Frankfurt pe Main. Cartea are 345 de pagini și costă 43 de Fr., scrie cotidianul elvețian NEUE ZÜRCHER ZEITUNG din 10 iunie 2006. Richard Wagner, fost coleg de breaslă cu Bossert și activist literar în „Aktionsgruppe Banat” din anii 1970, recenzează această nouă apariție pe piața de cărți din Germania. Cine va citi poeziile lui Bossert, va face cunoștință cu un „maistru al umorului negru”. Sarcasmul lui este o calitate a „intelectualilor critici din Europa de Est”. Rolf Bossert stă cu „rima sa paradoxă” în tradiția lui Heine și Morgenstern, notează Wagner. + + + + + + Titlul volumului este „Ich steh auf den Treppen des Winds” (Stau pe treptele vântului). Poate numai el, vântul, știe de ce foarte talentatul poet de pe meleagurile reșițene și-a luat viața la vârsta de numai 34 de ani și la numai câteva săptămâni după emigrarea sa în RFG.

„De ce oare au lăsat poeții anilor ’50 numai puține urme? Spus fără doar și poate - cei mai mulți au scris poezii peste posibilitățile lor, au jucat pocher cu un risc prea mare.” La această concluzie ajunge Robert Gernhardt în paginile de foileton ale ziarului FRANKFURTER ALLGEMEINE ZEITUNG din 10 iunie 2006. El a recitit o antologie de poezii care a fost realizată acum 50 de ani de Walter Höllerer și care a apărut sub titlul „Transit”. Recenzentul atribuie volumului meritul de a păstra „anii cincizeci și dorul lor după meleagurile sudice”. Din 118 de autori doar trei mai sunt astăzi cunoscuți unui public mai larg: Ingeborg Bachmann, Günter Grasss și Hans Magnus Enzensberger. + + + + + + Normal, doar a trecut și epoca lui Volkswagen tip coleopter zis „Käfer”, cu care nemții au cucerit în anii 1950 strandurile italiene.

Același Robert Gernhardt semnează împreună cu Klaus C. Zehrer pentru compunerea antologiei „Hell und schnell: 555 komische Gedichte aus 5 Jahrhunderten” (Luminat și repede: 555 de poezii comice din 5 secole). Una din aceste poezii poartă titlul „Auf das Spiel einer Fußball-Mannschaft” (Pe jocul unei echipe de fotbal). Sonetul, dedicat meciului de fotbal, a fost scris de Johannes R. Becher, fostul ministru de cultură al Republicii Democrate Germane, în anul 1951 și este o pledoarie pentru subordonarea individului țelului suprem al echipei. Uwe Wittstock a recenzat această poezie în renumita rubrică foiletonistică Frankfurter Anthologie (în fiecare săptămână o altă persoană analizează câte o poezie) din FRANKFURTER ALLGEMEINE ZEITUNG (10 iunie 2006). Concluzia lui: „Dar îndeosebi într-un singur punct șchioapătă paralela dintre fotbal și politică. Unul este un joc la care se participă de voie bună și a cărui reguli sunt atât de clare cât de simple. Regulile societății sunt în schimb nesfârșit de complexe, din păcate în cele mai multe cazuri cu totul altceva decât jucăușe și nu numai valabile pentru cei care îi acceptă de bunăvoie.” + + + + + + Eu, care am citit și poezia, mă întreb doar ce caută aceste versuri într-o antologie cu creații „comice”.