“NIMIC SUB SOARE NU ESTE MAI DULCE CA NUMELE LUI IISUS”

Prezentarea cărții
“NE VORBEȘTE PÃRINTELE CLEOPA” – 15

Părintele Cleopa Ilie s-a născut în comuna Sulița, județul Botoșani, la 10 aprilie, anul 1912; familia Ilie a avut zece copii, dintre care doi au murit de mici, iar opt copii (patru băieți și patru fete) au supraviețuit; “Părinții săi, Alexandru și Ana Ilie, au fost un exemplu viu de trăire crestină, fiind iubitori de Dumnezeu, de biserică și de copii. Nu lipseau niciodată de la sfintele slujbe, făceau milostenie, se rugau mult împreună cu copiii, și duceau o viață curată și bineplăcută lui Hristos. Casa lor era ca o biserică, așa cum povestea și Părintele Cleopa: ''Aveam o cameră toată numai cu icoane. Un fel de paraclis. Acolo ne rugam. Chiar și la miezul nopții ne sculam și făceam rugăciuni''. Nu se auzea între ei de înjurături, beție, desfrâu, judecăți pentru avere și avorturi, ci viața de zi cu zi curgea lin ca o apă dulce de izvor, căci așa se moștenea din moși-strămoși și așa era tradiția creștină în partea locului.”( din “Viața părintelui Cleopa”, de arhimandrit Ioanichie Bălan).
Părinții săi erau țărani liberi, plugari, agricultori și crescători de oi și vite.
Cinci dintre copiii familiei Ilie au urmat calea monahiei, între care și Constantin Ilie, călugărit Cleopa Ilie. Rămasă văduvă în 1943, Ana, mama părintelui Cleopa, este adusă și ea la mănăstire de părintele Cleopa, și tunsă în monahism sub numele de Agafia.
“Dintre toți duhovnicii mănăstirilor noastre din a doua jumătate a secolului XX, doi au fost recunoscuți în toată țara ca fiind cei mai iscusiți. Aceștia au fost Ieroschimonahul Paisie Olaru (1897-1990) și ucenicul său, Arhimandritul Cleopa Ilie (1912-1998).Amândoi erau cercetați de numeroși credincioși și monahi; amândoi aveau darul cuvântului și al lacrimilor. Amândoi au crescut în viață mii de ucenici de toate vârstele, de la copii și oameni simpli de la țară, până la intelectuali, preoți și ierarhi. Amândoi erau părinți harismatici și înainte-văzători. Amândoi erau oameni de rugăciune și se jertfeau pentru mântuirea celor mulți.”
Oier, călugar, stareț, pelerin la muntele Athos și la Ierusalim, la Sfântul Mormânt, neîntrecut vorbitor și povestitor, om de o fenomenală memorie și rară inteligență, spirit enciclopedic, desăvârșit duhovnic, mare rugător, îndelung postitor, răbdător ascultător, binecuvântat cu darul lacrimilor, izvor de liniște, smerit călugăr, misionar înnăscut, suflet prea-milostiv, părintele Cleopa Ilie este și un cărturar profund, apărător al dreptei credințe: avea să scrie, printre altele, cărțile “Predici pentru monahi (Predici filocalice)”, “Spovedania arhiereilor”, “Spovedania stareților”, “Spovedania preoților de mir”, “Despre credința ortodoxă”, “Convorbiri duhovnicești”, “Predici la praznice împărătesti și la sfinții de peste an”, “Predici la Duminicile de peste an”, “Valoarea sufletului”, “Despre vise și vedenii”, “Ne vorbește Părintele Cleopa” ( 8 volume, între 1995 și 1999 - actualmente, 15 ), “Minunile lui Dumnezeu din zidiri”, “Acatistier”; unele dintre cărțile părintelui au fost traduse în greacă, italiană, engleză.

De dincolo de moarte ( 2 decembrie 1998 ), părintele Cleopa Ilie ne vorbește a 15-a oară, odată cu volumul 15 al cărții “Ne vorbește părintele Cleopa”. Cartea a apărut în anul 2006, la editura Mănăstirii Sihăstria, continuând șirul de mărgărite al istorisirilor părintelui, din ciclul “Ne vorbește părintele Cleopa”. Aceste cărți m-au ajutat în momente din cele mai critice ale vieții. M-au sfătuit atunci când nu știam ce cale să urmez. Ce să fac. Când Universul a trecut indiferent pe lângă mine, cel care zăceam în șanț, bătut de sine însuși, și de viață, părintele Cleopa mi-a vorbit, mi-a șters rănile sufletului, m-a așezat la masă, m-a întins în pat, și mi-a deschis ochii spre o lume care trăia, ignorată, neștiută, nebăgată în seamă, la câțiva pași. Lumea bisericii și credinței ortodoxe. Aceste cărți au facut din mine, dintr-un învins, un nano-creștin. O infinitezimală particulă de suflet, inimă, și rațiune de creștin ortodox.

Oferindu-ne această carte, parintele Cleopa Ilie ne aprinde o candelă la icoana Maicii Domnului, ne împreunează mâinile a rugăciune, și ne istorisește despre… ( voi enumera capitolele cărții, citând din fiecare atât pasajele pe care le-am considerat reprezentative – cât și, la unele dintre ele, concluziile părintelui. Regret faptul că sarea, pâinea, și mierea cărții, anume, istorioarele și amintirile părintelui, nu le-am putut reproduce în acest spațiu. La prețul de 5 pâini, cartea este, din păcate, inaccesibilă celor săraci, și prea “ieftină”, în sens peiorativ, celor “bogați cu duhul” )…

- alegerea vieții – “Iată că judecățile lui Dumnezeu nu sunt ca judecățile noastre. Că dacă-i vreme bună la înmormântare s-a dus omul în rai și dacă-i vreme rea s-a dus în iad. Acestea sunt păreri greșite, ale oamenilor celor nesocotiți. Dumnezeu nu ține cont de vreme, Dumnezeu ține cont de faptele omului.”
- milostenia – “Nu stă fericirea în a da mult sau a da puțin. Fericirea este aceasta: să dai după puterea ta. Ați văzut: Mântuitorul era în Ierusalim și veneau boieri iudei, oameni bogați, și dădeau în gazofilachie, adică în cutia templului. Turnau sume de bani. Dădeau mult, că aveau. Era poruncă de la Dumnezeu ca să dea din avere la cutia templului. Și Mântuitorul era acolo cu apostolii. El adesea era în templul lui Solomon unde învăța lumea. A venit o biată văduvă, necăjită, săraca și avea și ea doi bănuți legați într-o batistă, cu două-trei noduri. Și îi era rușine să-i scoată, când vedea cât de mult dădeau aceia. Dar până la urmă a dezlegat și ea bănuții aceia din basma cu lacrimi în ochi și i-a pus și ea în cutia templului, cu mare smerenie că n-are de unde să dea mai mult. Iar știutorul de inimi era acolo. El nu se uită la fața noastră. El vede inima tuturor, gândurile. Îi zice lui Petru: “Vezi, Petre, văduva asta? Ea a dat mai mult decât toți în cutia templului”. “Dar cum, Doamne?” “A dat doi bănuți, că atâta a avut. Ãștia au dat din prisosul lor, le-au rămas buzunarele pline. Ea a dat toată averea ei și i-a primit Dumnezeu cei doi bănuți mai mult decât tot ce-au dat aceștia”.
“De aceea pentru milostenie vă spun: faceți cât de puțin, numai să faceți oleacă de milostenie”.
- vrednicia rugăciunii către Maica Domnului și a milosteniei – “Dumnezeu primește pe om la pocăință până la ultima lui suflare, dacă se întoarce din toată inima, dacă cinstește pe Maica Domnului, mijlocitoarea noastră către Dumnezeu, și dacă face milostenie. Amin.”
- milostenia ajută și în viața aceasta, și în cea viitoare – “milostenia nu numai în vremea morții și în ziua judecății, ci și în viata aceasta ne ajută nouă și ne scoate de la necazuri și de la primejdii”.
- rugăciunea – maica tuturor faptelor bune – “Iată ce zice dumnezeiescul părinte Isaac Sirianul: “Dragostea din rugăciune se naște”. Deci dacă se naște din rugăciune, negreșit că rugăciunea este mai mare, este maica dragostei.” “… Maxim Mărturisitorul, marele teolog din secolul VII, zice așa:” Toate faptele bune ajută pe om să câștige dragostea dumnezeiască, dar nici una ca rugăciunea””…”Toată fapta bună o vedem poruncită de sfinții apostoli. Dar când vorbește de rugăciune, auzi ce zice: “Neîncetat vă rugați””… “Un suflet care nu se roagă e mort și satana își bate joc de dânsul, îl duce unde vrea. De aceea, vă rog, întotdeauna aduceți-vă aminte de sfânta rugăciune în toată clipa și în toată vremea”…”Roagă-te un ceas dimineața.”…”Cum nu poate trăi hoitul ăsta de trup fără hrană, fără apă, fără aer, fără mâncare, așa nu poate trăi sufletul fără rugaciune. Hrana lui este rugăciunea, meditațiile sfinte, citirea sfintelor scripturi. Nu te înșela, că dracul nu stă degeaba. Tu nu te rogi, dar el când îți găsește mintea goală, ți-o umple cu toate drăciile lui.”… “Deci dacă diavolul găsește în mintea ta această rugăciune: “Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul sau păcătoasa”, sau “Tatăl nostru”, sau “Născătoare de Dumnezeu Fecioară, bucură-te, ceea ce ești plină de daruri, Marie, Domnul este cu tine”, și celelalte, deci dacă dracul găsește în minte rugăciunea nu se poate apropia. Îl arde! Cine? Numele Domnului.”…”Cum a uitat omul frica lui Dumnezeu, cum pășește cu îndrăzneală, la păcat, la toate răutățile. Pentru ce? Uită că Dumnezeu se uită în inima lui nu așa cum ne uităm noi în oglindă. Auzi ce spune Solomon? “Ochii lui Dumnezeu de miliarde de ori sunt mai luminoși decât soarele”…Este vreun colțișor unde nu cercetează atotștiința lui Dumnezeu?Credeți voi o nebunie ca aceasta?”…”El nu știe numai ce gândești tu acuma sau ce ai să gândești peste trei ani, sau ce are să gândească cutare om care nu s-a născut sau se va naște peste o mie de ani. Toate sunt de față la El”… “Nu te pun la pravilă de 10 ore cum au călugarii de făcut. Zi o rugăciune scurtă, dar adeseori. Auzi!”Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul sau păcătoasa!”… “Sunt oameni simpli, dar având frica lui Dumnezeu, ei zic o rugăciune mică, dar Dumnezeu o primește ca pe o mare jertfă, că ei o zic cu toată inima”…
- întâlnirea cu părintele Paisie Aghiorîtul – “Numai ce vedem că iese un bătrânel cu barbă albă, cu capul gol: Oriste! Oriste! Adică, pe grecește: Poftiți! Poftiți!”… “… el ne-a spus pe nume la toți… ne-a zis pe nume la fiecare. Deși nu ne-a mai vazut și nici noi nu l-am mai văzut…” …”…. Zice: - Dragii mei, cine are trei lucruri: credință dreaptă în Dumnezeu, smerenie și fapte bune, se mântuiește oriunde.”…
- cum s-au săvârșit părinții Veniamin Iorga ( mort în 1976 ) și Victor Cristescu ( mort în 1964) - “…ne-a spus (Veniamin Iorga):… Eu mor mâine la ora 10..Și-a cerut iertare… eu l-am împărtășit…”…”Era mare, desăvâșit om. N-avea nimic în casă decât o scândură goală. Manca o dată în zi după apusul soarelui. Avea o rugăciune a minții permanentă…” … “…la ora 10 fix atâta a zis: “Iertați-mă!” a suspinat odată și a căscat gura. Se vedea limba lui în gură cum zicea rugăciunea lui Iisus, dar nu se mai auzea nimic…”
- despre rugăciune – “…harul de multe ori se retrage ca să ne învețe smerenia și nu cumva să avem cutezanță de sine, că noi suntem cineva și pentru nevoința noastră a venit harul lui Dumnezeu. Harul e tot har, e mila lui Dumnezeu”…
- moșul Gheorghe Lazăr – convorbire cu un grup de ardeleni – “… A umblat zeci de ani desculț, cu capul gol, cu un cojoc rupt. Și când era gerul de 40 de grade, el ținea predica. Zăpada era până dincoace de genunchi și cât vorbea el se topea până ajungea la pământ, că avea picioarele fierbinți ca focul și din capul lui ieșeau aburi. Mânca o dată pe zi după apusul soarelui numai pâine și varză verde…” … “ are osemintele la mănăstirea Văratec. … a oprit trenul la Pașcani pe linie… a vindecat mii de bolnavi… a făcut evreii de s-au botezat…”…”… el toată ziua zicea psalmi și rugăciuni…”…”Dacă îl ocăra cineva, zicea:”Dumnezeu să-l ierte, că nu știe ce face” Foarte blând om era”.
- puterea unui adevărat creștin – “…iată cum un creștin adevărat, care își face canonul rânduit de duhovnic și care este în taina lui Hristos prin post, prin rugăciune, prin răbdarea ispitelor, nu numai pe sine se mântuiește, ci îi aduce și pe alții la credință și îi înțeleptește, și nimic nu pot asupra lui vrăjile și fermecătoriile.”
- plecarea la mănăstire – “Noi stăteam mai toată noaptea la rugăciune. Ehe, dar câte ispite și câți draci veneau noaptea atunci și să vezi ce ne făceau nouă! Îți faci cruce. Dacă au văzut că suntem hotărâți, veneau diavolii și se suiau în pod, iar în pod aveam cam un vagon de alimente, orz, grâu, cum era la țară pe atunci, că aveam 28 ha de teren arabil. Și când făceam noaptea metanii și citeam la Psaltire, dracul se făcea porc și grohăia și se scărpina de podeaua de la pod: “Uooh, uooh, uooh…” Și așa de tare se scărpina de pod, încât grâul trecea prin podea și cădea în cap la noi.
Dar fratele Vasile, care era mai mare, îmi spunea: “Frate, nu te uita, nu te teme. “Cu noi este Dumnezeu, înțelegeți neamuri și vă plecați””. Noaptea, când făceam Utrenia, venea un cățel negru nu știu pe unde, că era ușa încuiată. Cum făceam metanii, intra printre picioare la noi și tot ne mușca de câte un picior. Aveam niște metanii de lemn de alun, făcute de mine pe când umblam cu oile și cu acelea tot dădeam după el. Fratele Vasile îmi spunea: “Lasă-l măi, că ăista-i dracu, dă-i pace.” – “-Dar mă mușcă”. “- Nu te teme.” Numai ce vedeai că nu mai este. Cum nu știai pe unde intra, așa nu știai pe unde s-a dus.”
- cine se smerește, câștigă – “… când se întâmpla ceva, o sfadă în casa la voi, ori femeia, ori bărbatul, ori un copil, știi care biruiește? Ia să-mi spuneți! Mânca-v-ar raiul! Cel care zice mai întâi: iartă-mă, mamă, că am greșit! Sau iartă-mă, bărbate, că am greșit! Sau iartă-mă, femeie!, acela a biruit pe draci. În măsura în care iartă, e și el iertat de Dumnezeu”.
- schimbați-vă la față întru înnoirea minții voastre – “cum mă pot eu schimba la față, să-mi înnoiesc mintea? Uite cum: dacă eu văd în mintea mea un gând rău și am frică de Dumnezeu, atunci zic rugăciunea aceasta:”Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul (sau păcătoasa)” și depărtez gândul acela de la mintea mea. Dacă eu am gândul de desfrânare, sau de ură, sau de mândrie sau de slavă deșartă sau de fățărnicie sau de viclenie sau de lenevie sau gândul iubirii de arginți sau al iubirii de plăceri sau al iubirii de averi, orice gând ar veni în mintea mea, dacă eu îl scot afară din minte cu rugăciunea “Doamne, Iisuse…”, eu am scos păcatul din minte și atunci vine Duhul Sfânt.”… “Cât de păcătos ar fi omul, când, Doamne ferește, e în primejdie și l-a părăsit toată lumea, el din adâncul inimii să alerge la Dumnezeu, că Dumnezeu nu lasă pe nimeni. Auzi ce spune proorocul Isaia:” Mai degrabă va lăsa mama pe fiul său, decât eu să te las pe tine, cela ce ai nădăjduit spre mine.” Deci nimeni să nu-și piardă nădejdea când e în necaz și scârbe mari, ci din adâncul inimii să strige la Dumnezeu și un singur suspin și un singur glas din inimă îl mântuiește pe om, atrage asupra lui mila lui Dumnezeu și capătă viața vremelnică și viața veșnică. Amin.”
- despre isihasmul moldovean și paisian – “Isihia a fost practicată la început de primii pustnici și părinți ai pustiei care și-au însușit rugăciunea inimii, numită și rugăciunea lui Iisus, sau rugăciunea curată…”…”Cela ce intră deapururea în inima sa, se înstrăinează de toate cele frumoase ale vieții. Căci cu duhul umblând, poftele trupului a le ști nu poate”… “Am auzit și citit mult despre acest soare duhovnicesc al rugăciunii celei de gând a inimii, dar, spre rușinea mea, în practică niciodată nu am pus-o, pentru a mea lenevire și răceală la cele bune”.

Părintele Cleopa Ilie este, uneori, un Ion Creangă al satului românesc. Al satului despre care poetul și filozoful Lucian Blaga spunea “Veșnicia s-a născut la sat”. În oralitatea și spiritul creștin curat, nealterat, al părintelui Cleopa, se oglindește, de atâtea veacuri, apa vieții lui Dumnezeu, pe care fântâna adâncă și liniștită a sufletului său o scoate din adâncurile celei mai sănătoase tradiții populare creștine, și ne-o întinde s-o bem, în pustiul atât de inteligent, însingurat și materialist, al timpurilor. Alteori, părintele Cleopa este el însuși o creangă înflorită a pomului cunoașterii binelui și a răului, din raiul tuturor sfinților lui Dumnezeu.
Părintele Cleopa Ilie este un Constantin al lui Alexandru și Ana Ilie, așa cum Ion Creangă este un Nică a lui Ștefan a Petrei; el a renunțat să se statornicească ca monah la muntele Athos sau la Ierusalim, pentru a-și face intrarea singuratică în rai - și a ales Sihăstria și România, ca loc de îndrumare creștină a poporului, pentru a duce în Eden o Românie întreagă, o Românie, și un Pământ, ale tuturor timpurilor.

își amintea Ion Creangă.

“Faceți crucea dreaptă!” rostea, cu ultimele lui puteri - ținut de după subsuori de doi călugări tineri, căci singur, nu mai putea să meargă – părintele Cleopa, în fața unei mulțimi copleșitoare de țărani și orășeni, veniți la Sihăstria din toate colțurile țării, să îl asculte numai și numai pe părintele Cleopa.
Și vremurile le indreaptă bunul Dumnezeu după crucea noastră…. Puțin ne-a mai rămas de făcut pe pământ…O cruce dreaptă…

18-19 februarie 2007