“Cultura scuzei este în primul rând o cultură a condescendenței. Nimic nu ne autorizează să împărțim lumea în vinovați și nevinovați: căci nevinovăția este apanajul copiilor, dar și al idioților și al sclavilor.”

Pascal Bruckner – Tirania penitenței – Eseu despre masochismul occidental

În urma evenimentelor recente s-a observat o distanțare a publicului față de presă, distanțare resimțită din plin în ultimii ani prin prăbușirea tirajelor și prin scăderea generală a audiențelor. Reacțiile mass-mediei nu îi mai atrag pe indivizii, oamenii nu se mai regăsesc în conceptele de cele mai multe ori sterile propuse de jurnaliști. Presa pare să contrazică realitatea, să infirme voința cititorilor ei, intrând astfel într-un conflict deschis cu însăși principiile care ar trebui să se afle la baza actului jurnalistic.
Scrii pentru oameni și trebuie să le oferi informația reală, necosmetizată. Acesta este marele risc al oricărei democrații. În esență, în momentul în care vorbim despre realitate, vom descoperi lucruri care nu sunt corecte din punct de vedere politic sau teoretic. Discriminarea este un element principal al naturii umane, pentru că omul este în esență individual. Și atunci de ce să pretindem mostre de ipocrizie, de ce să subjugăm viața unor teorii abstracte?
Jurnaliștii români refuză cu obstinație să vadă realitatea. Nu contează ce credem noi că este corect, contează ce se întâmplă de fapt. Toate teoriile se prăbușesc în fața unei simple ștampile, toate scenariile sunt invalidate de oamenii care au înțeles că trebuie să trăiești din toată inima pentru a putea vorbi despre viață. Presa din România se prăbușește la capitolul popularitate pentru că refuză să-și adapteze mesajul. Nu poți contesta cititorii, pentru că aceștia sunt singurul garant al existenței tale, nu poți vorbi de procentaje fantomă, nu poți face jurnalism pe baza unor presupuneri hazardate.
Scenariile care au invadat în ultimul timp presa română nu fac decât să îi îndepărteze pe cititori. Când vezi că cei care ar trebui să îți spună ceea ce vrei să auzi sunt prea preocupați de propriile obsesii, nu îi mai asculți. Publicul are dreptul să aleagă și omul de presă inteligent știe că trebuie întotdeauna să vorbească despre subiectele de interes ale publicului său. Fără ipocrizie, ci dovedind înțelegere. Să nu mai adoptăm mereu politica celui care eșuează, să nu mai aruncăm cu pietre reliefând astfel doar frustrare. Lumea aparține învingătorilor și oamenii îi vor urma întotdeauna pe aceștia.
Presa din România se află în fața unei alegeri. Dacă va rămâne în permanență un ghimpe în coasta societății, încercând doar să critice, fără a oferi soluții viabile, credibilitatea ei se va prăbuși. Oamenii au nevoie de dovezi, nu de ipoteze, oamenii se hrănesc cu rezultate. Presa trebuie să devină un actor, să încerce să-și construiască o imagine nouă. Iar pentru a face asta jurnalistul trebuie să înțeleagă și să accepte realitatea din jurul lui. Altfel, presa va primi din partea cititorilor un “cap în gură” fatal! Și astăzi evidența ne sugerează că îl merită cu prisosință!