Noapte, inainte de miezul noptii. Radioul merge incet, pregatindu-ma de somn. Prin intunericul des, recunosc deodata cuvantul: haiducii. Repede, devin atenta si cu inima in gat aud ca "Dragostea din tei", are mai multe variante in limba germana si ca doua din ele sunt pe locurile 6 si respectiv 11 in topul lunii octombrie. Ca toata vara discotecile au fost pline de "haiduci", si ca in locurile de vacanta spaniole, Ibiza si Mallorca, unde nemtii sunt majoritari s-a dansat in ritmul "dragostei din tei". Ma cuprinde o astfel de bucurie ca alerg la bucatarie sa ma gandesc mai pe indelete, in fata unui pahar cu apa, la cele auzite. Toata casa doarme, si in linistea groasa mai ascult o data piesa originala, pentru ca la cele doua versiuni castigatoare textul este schimbat. Cuvintele nu-mi spun nimic, sau mai nimic, dar ritmul este atat de antrenant, incat nu ma pot stapani sa nu dansez de una singura prin bucatarie. Si ce bucurie pe capul meu! In sfarsit aud un cantec romanesc in top!
De fapt povestea are un alt inceput. Pe la sfarsitul primaverii aud un moderator cunoscut, de la un post de radio foarte ascultat in spatiul german, intrebandu-se mirat si foarte curios in acelasi timp, ce inseamna: dragostea din tei. Rugand pe cineva sa-i traduca titlul, afla ca este vorba despre o iubire dintr-un pom, si anume nu din orice pom, ci dintr-un tei: Die Liebe aus dem Lindenbaum. Nu prea pricepe el cum vine asta, si nici ce amestec are Picasso, dar fredoneaza in limba romana cu un accent minunat, in timp ce melodia incepe sa prinda viata. Dau radioul la maximum, inima sta sa-mi sparga pieptul, si foarte concentrata incerc sa invat cantecul dintr-o singura ascultare. Esta un cantec din tara mea, in limba mea, si unde mai pui ca aveam sa-l aud, de atunci incolo, de sute de ori pe toate posturile nemtesti.
Eram atat de mandra ca povesteam tuturor celor care vroiau sa ma asculte ca acesta este un cantec romanesc. De cate ori se deschidea intr-o parcare portiera unei masini , ghici ce canta radioul?! Plesneam de mandrie. Acolo unde cele mai multe cantece sunt in limba engleza, rasuna victorios limba mea de acasa.
In sfarsit Romania, devenea ceva concret pentru fiecare de pe strada, iesea din sfera politicului pentru care nu multa lume este interesata. In sfarsit limba romana isi dezvaluia sunetele, in urechile unui popor care nu are prea multe lagaturi cu Romania. Ce reclama mai buna decat un simplu cantec, poate sa aduca in constiinta europeana adevarul ca suntem si noi pe aici, chiar daca nu pe masura Beatles-ilor, ca suntem si noi o pietricica din cultura lumii.
O prietena imi spune ca in Italia cantecul este cunoscut de doi ani, si vara trecuta toti albanezii din Tirana cantau cu "Haiducii" impreuna. Ca sa-mi dovedeasca incepe si canta, desi nu stie o boaba romaneste.
Nu pot sa-mi cred ochilor, si nu ma pot satura sa privesc afisele mari, colorate, lipite pe toti stalpii din orase, sau de-a lungul soselei dintre ele, ce anunta prin localitatile de la Marea Nordului, un concert cu formatia "Haiducii".
In mijlocul verii, aflandu-ma in Lübeck si plimbandu-ma prin piata istorica a primariei, unde era instalata o scena mare in aer liber, dau cu ochii de o ceata numeroasa de copii care asteptau ceva, cu ochii indreptati spre difuzoarele uriase, de o parte si de alta a scenei. Curioasa, privesc la barbatul intre doua varste, ce trebaluia la butoanele unei instalatii electronice, si de la care toti copilandrii pareau sa astepte o minune. Nerabdarea crestea vazand cu ochii, cand deodata...hai a hi, hai a ho!... Dragostea din tei. Raman emotionata locului sa ascult, a cata oara? cantecul, pentru mine plin de incarcatura sentimentala. Stiu intre timp toate cuvintele, nu intotdeauna cu sens dar partea critica din mine este abolita, si cant impreuna cu "Haiducii" moldoveni in ritmul ce se revarsa ca o cascada peste vechea piata. Simt ca nu sunt singura, si cand ma uit mai bine la copii pusi pe un dans indracit, vad cu stupoare ca toti, dar absolut toti de la 4 ani pana la 15 ani, canta romaneste.
Mi se opresc vorbele in gat, innecate. Lacrimile curg siroaie, cate un trecator ma priveste scurt si se linisteste, sub lacrimi am un zambet de culoarea sufletului de emigrant, ce a primit tocmai semne de acasa.
Sunt sigura ca multi ma inteleg, altii multi nu.