APROAPELE

"Adevărat zic vouă, întrucât ați făcut unuia dintr-acești frați ai Mei, prea mici, Mie Mi-ați făcut" (Iisus Hristos)

Era dimineață. Traversă. Ajunse în dreptul stației de autobuz. Căută cu privirea un aproape. Îl găsi repede, prin mulțime. După privirea flămândă. După straiele sărăcăcioase. Se gândi că nu are nimic să îi dea, în afara câtorva lei. Poate aproapele s-ar fi simțit jignit să fie tratat ca un cerșetor. Căci nu întindea mâna. Avea doar o plasă de plastic în mână, și părea că așteaptă în stație. Cu părere de rău în suflet, o apucă la dreapta, lăsându-l pe aproape în urmă. Acolo, în fața lui, se iți un chioșc de covrigi. Se lumină la față: "am să-i iau un covrig, și am să i-l dau de pomană". Spre și mai marea lui bucurie, aproapele traversă și el strada. Ajunse în dreptul lui. "Dați-mi, vă rog, un covrig" apucă să spună vânzătoarei. Luă covrigul și se întoarse spre aproape. "V-ar deranja dacă v-aș oferi ceva de pomană?" "Nnuu..." se auzi o voce moale și ezitantă. "Poftiți..." și îi intinse covrigul. "Doamne-Ajută!" mai spuse, destul de stingherit. Aproapele luă covrigul și începu să muște din el cu poftă. Îl privea din urmă cum pășește și mușcă. La fiecare pas, se auzea un zdrăngănit ascuțit de metal. Aproapele era olog. Era o femeie. Cu o flanelă albă. Și fustă de aba, crem.În picioare, purta o pereche de adidași. La fiecare pas, proteza ei de fier, a piciorului stâng, retezat de sus, zdrăngănea ascuțit. Femeia nu o mai băga în seamă. Se obișnuise cu ea. Făcea parte din ea. O privi și trecu pe lângă ea. Își aduse aminte că Alina îi spunea să schimbe o vorbă de încurajare, de voie bună, când va mai întâlni un aproape.Sau să spună o rugăciune pentru aproape. Dar nu avea nici un cuvânt în minte. Pur și simplu, nu avea. La semafor, se pipăi în buzunarul stâng și găsi cutia cu dulceață și micul pachet de unt. Voi mai păstra dulceața pentru alt aproape. Dacă voi întîlni alt aproape până seara, nu voi mai avea nimic să îi dau. Dar untul ar fi bine să i-l dau tot ei. Femeii oloage. Mi se poate topi până după-amiaza. Aproapele ajunsese între timp lângă același semafor. "Știți, îi spuse, am pentru dumneavoastră și un pachețel de unt. Îl puteți mânca cu pâine. Aveți grijă, să nu îl țineți prea mult, să nu se topească". Femeia dădu din cap. "Ce mai faceți?" O întrebă, aducându-și aminte de sfatul Alinei. Femeia păru deodată speriată. Pe ea nu o întreba probabil nimeni de pe pământ "Ce mai faci?".Femeia înghiți un nod și spuse, la fel de ezitant: "Bine...".
Coborî drumul spre stația de tramvai, lăsând aproapele în urmă, deși ar fi vrut să îl țină minte o viață, mușcând cu poftă de dimineață din covrigul proaspat…

- “Ce mai faci, dragul meu aproape?”
- “Bine, aproapele meu drag.Bine...”

20 octombrie 2004