Cap. 11
În care Păcală vinde grâu
Munci vesel Păcală în seara aceea până mai târziu. Văzu de vite și de celelalte animale, facu ordine în coșar, țesălă caii... Era avut popa, nici vorbă! Animale multe și frumoase. Când gătă treaba, se culcă în fân – popa nu-l chemase în casă, nici la masă, nici nu-l prezentase familiei. Din casă venea miros plăcut de carne prăjită și de lapte fiert și auzea glasul chelălăitor al unei femei rele de gură. Din când în când și cel tunător al popii. Pe când Păcală ajunse în fân, ferestrele la casă erau de mult întunecate.
    Dimineața îl găsi cu treaba gata înainte de a ieși soarele. Era harnic Păcală nevoie mare, mai ales când își punea în minte să fie! Popa scoase capul ciufulit, fără potcap, pe fereastră și îi spuse printre căscături:
    - Azi te duci la seceră. Am o sfoară de pământ cu grâu dincolo de sat, pe lunca din sus de moară. Þi-o arăta morarul care e...
    - Ceva de-ale gurii? întrebă Păcală, nemâncat de-o zi.
    - O face ceva preoteasa, când s-o scula. O trimit să îți aducă mâncare pe câmp. Să nu vii până nu termini...
    - Bine, stăpâne, așa oi face.
    Plecă Păcală, fluierind. Popa se culcă la loc lângă preoteasă, tot nu avea ce face. Se sculară mai spre prânz, mâncară, își găsiră una-alta de făcut - uitară cu totul de argat. Când mai spre seara, dădură numai ochii de el, vedea fluierind voios de animale.
    - Ce faci, Păcală?
    - Săru-mina, părinte! Ia, văd de cele animale, ca m-au înebunit urlând după cină...
    - Cum e cu grâul?
    - Bine, cum să fie?! L-am secerat tot, stăpâne, l-am pus snopi frumos... Când s-o usca o țâră, l-om aduce acasă, să-l treierăm. Frumos grâu, stăpâne, de mult n-am văzut așa ceva! La fel zicea și morarul...
    - Așaaa... Morarul? Da’ ce treabă are el?
    - Om bun, morarul.
    - Da, da... Da’ se pare că am uitat să-i spun coanei preotese să-ți aducă merinde la dejun... Ba, nici la prânz se pare că nu ți-a adus nimica...
    - Nu-i bai, stăpâne. Să fiți voi sănătoși!
    - Așaaa... Deci, nu te-ai supărat...
    - Cum o sa mă supăr, părinte?! Mi-am zis eu că v-ați luat cu treaba și ați uitat de mine, doar nu îl aveți în cap doar pe Păcală...
    - Așaaa... Se pare că nici acum nu prea avem ce îți pune în față, am cam gătat tot ce pregătise coana soacră...
    - Nu-i nici un bai, stăpâne. Îs sătul, ia uite colea! – să strivești un purice pe pântecele meu!
    - Așaaa... Păi cum așa?
    - Nu-ți spusei? Om bun morarul, el mi-o ajutat...
    - Þi-o dat el de prinz? De cină?
    - Oh, nici vorbă! Da’ el mi-o măcinat grâul și mi-o zis de Ana lui Ciuculete. Face Ana niște bucate ce nu s-a pomenit!
    - Așaaa... Ia stai putin, Păcală, că nu mai înțeleg nimic...
    - D’apăi, ce nu e de înțeles? Treabă simplă: ceac-pac! După ce am secerat ce am secerat, m-am dat puțin la umbră, așteptând să apară coana preoteasă cu oarece bucate. Să nu stau degeaba, am treierat și eu un snop de grâu, am umplut o traistă de boabe aurii... Și văzând că s-a luat cucoana cu treaba și a cam uitat de mine, am dat o fugă până la moară. Moș Achim mi-o măcinat traista de grâu – i-am dat jumătate din făină și toate tărâțele, că nu era să rod la ele ca porcii...
    - Jumătate! se înecă popa de furie.
    - Jumătate. Iar cu restul m-am repezit până la Ana, mi-o arătat moș Achim unde șade. Harnică muiere Ana, nu s-a pomenit! Imediat mi-o făcut niște plăcințele, a rupt gâtul la un pui mai mărișor și l-a rumenit, ba a găsit și o sticluță cu vin... Am mâncat să plesnesc, nu alta! Am muncit mai cu spor după aceea, am dat secerișul gata înainte de chindie.
    - Chindie?
    - Așaaa... zâmbi vesel Păcală, folosind vorba popii. Și văzând că tot nu mai ajunge coana preoteasă, iarăși: ceac-pac! Traista cu grâu treierat, dus la moară, fuga la Ana, mâncat pe săturate... Aici Păcală se scobi liniștit cu unghia printre dinți, după urme de carne de pui.
    - Săturate? Două traiste de grâu pentru un prânz și-o cină? Îți bați joc de averea mea, ticălosule? Fața popii se făcuse stacojie, de ziceai că-l lovește damblaua acolo unde stătea.
    - Apoi, ce supărare, stăpâne? Chiar te poti supăra pe mine pentru o traistă-două de grâu?
    - Supărat? luă aminte popa. Cum o să mă supăr, când te văd vesel, mâncat, voinic și sănătos? Dă-l încolo de grâu, că de la Dumnezeu vine. Ziceam doar că în loc să te fi dus la Ana, mai bine veneai acasă... Doar și preoteasa face mâncare bună...
    - Așaaa... Păi, eu de un’ să știu? Că de ieri nu am pus nimic gătit de cucoana printre dinți. Da’ așa o fi, tu știi mai bine. Totuși, până să îmi dai bucate făcute de dumneaei, eu tot pe la Ana trag...
    - Nu, nuuu... O să am grijă de acum încolo să ai în traistă de-ale gurii, să nu te mai prind pe la Ana!
    - Așaaa... Cum vrei tu, stăpâne, zise Păcală cam cu îndoială în glas. Acu’ te las, că am multe de făcut. Pe urmă mai stau...
    Și își văzu vesel de treabă. Iar popa o zbughi spre casă, simțind că-i vine să-și ia de gât netrebnica de slugă. Trânti ușa după el și șopti printre măsele nevestei și mamei soacre:
    - Nu mă las până nu-i iau capul ticălosului ăsta!