Newton, Miorița și schiorii

( 27 februarie 2005)


Față de drumul spre munte, cenușiu si murdar, cu gropi si reduceri de viteză, versantul pe care coboară pârtia este un picior de plai, pe-o gură de rai. Îmi închipui acel picior de plai doar verde și însorit din pricina Mioriței, nu și alb, învelit în zăpadă, cu brazii reci și țurțuri de gheață atârnând din crengi. Inevitabil, urcarea cu telescaunul printre brazi si peste văi mă duce cu gandul la ciobanii din baladă. Nu au bătut ei munții iarna doar să privească natura ci au moțăit în sate, lângă staulele cu oi și au iubit la mândrele lor.

O poză pe pârtie are rolul de a ne face mai frumoși. Cine nu vrea, atunci cand se priveste pe sine, prin orificiul întors invers, al aparatrului, să nu iasă puțin mai frumos decât este. Absolut toată lumea. Nu avem o reprezentare în pictura populară a ciobanului mioritic, alături de a sa mândră. Nu avem pentru că acesta era singur, sau nu era singur, dar balada nu pomenește despre asta și deci nu contează.

Schiorii plătesc la casă o cantitate de energie potențială, pe care o consumă prin sinusul unghiului dintre schiuri si orizontală. Mă gandesc la o pârtie perpetuum mobile, cu o singură coborâre și fără nici o urcare. Pentru că amân mereu urcarea, (în proiectul meu închipuit) constat ca soluția stă în a o face de lungime infinită. În momentul inovării perpetuumului se încheie cu economia de piață și cu toate afacerile. Vreau sa adaug că o pârtie de lungime infinită are panta egală cu zero, adică o pârtie fără nici o perpectivă.

Cea mai incredibilă energie stă ascunsă în panta muntelui. Gravitația o putem invoca și în palme, cu o monedă, dar să gustăm din ea cu toate moleculele odată, e posibil doar aici, pe pârtie. Schiorul se include în formula lui Newton, devine el însuși o masă pe care o ia în seamă globul pământesc și acceptă să dezvolte produsul m1( eu) x m2( terra).

Vântul coboară în avalanșe mici zăpada de pe ramuri, e o făină ce umple aerul până departe. Aspir praful invizibil de gheață și opresc pe o margine să privesc. Stâncile rămân goale și prinse de rădăcinile brazilor precum niște țestoase într-o plasă de pescar. Ce o fi la 100 de metri sub mine, sau la 1000, sau la 10.000. Nu se știe și aș fi poate dezamagit dacă cineva ar fora și mi-ar aduce niște carote de sare sau rocă. E o carne a pământului pe care nu vrem să o vedem. Vrem doar frumusețea de afară.


A admirat frumusețile naturii ciobanul din baladă? Cât a admirat frumusețile naturii ciobanul din baladă? Nu am cum să ignor întrebări despre el pentru că, prin educație, îl văd ca pe unicul proprietar al acestor locuri. Când ceva e frumos, inevitabil ne bucurăm și ne gândim la cel de drept să se bucure. De munți ciobanul este cel de drept să se bucure.

Cât s-a bucurat Newton de teoria sa? După ce a înțeles-o si-a dat seama, cu tristețe, că nu cunoaște natura gravitației. Încă nimeni nu o cunoaște, nici astăzi. Newton a spus că este de natură divină. Este probabil punctul de întâlnire dintre părerea lui și cea a schiorilor.

E liniștea cea mai adâncă a muntelui. Sus între brazi pe scaunul metalic ce urcă, eu sunt singur și mă adăp din liniște. Totuși. A fost iubit de o mândră ciobanul? E atâta loc vara pe sub brazii ăștia, atâta iarbă și alean, să se poată iubi toți cobanii cu mândrele lor. De ce să nu–i fi fost dor de ochii ei frumoși și de dulceața ei și să se piardă într-o neînțeleasă îndărătnicie.

Nici despre Newton nu pot încheia ideea, pentru că este și astăzi nerezolvată, nici despre ciobănaș nu o pot, pentru că nici măcar nu se pune ca idee. Oricum balada este cântată de veacuri, culeasă și tipărită, si încă analizată de vreo zece generații de critici si filozofi. Ca urmare a mai rămas o singura posibilitate, aceea de a schia.