agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2125 .



De vorba cu Scamatorul
proză [ ]
e unu’ de-i zice Sache...

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [N ]

2005-03-04  |     | 



A apărut de nicăieri. Nu-l așteptam, îl uram chiar într-un anume fel.
─ Bună dimineața, ce mai faceți, am auzit că ați fost avansat, felicitări! (ăsta mi-a luat postul pe care îl vânam de două săptămâni… ufffff)
Și în loc să-mi răspundă domnul Miron aud o replică destul de tăioasă:
─ E unu’ de-i zice Sache, îl știi?
Am rămas perplexă. Care Sache, ce Sache? Cine vorbește?
─ Hmmm…, zice, poți să pretinzi oricât că n-aș exista, te privesc întotdeauna peste umăr.
─ Ah! zic și-mi plesnesc o palmă peste frunte.
Se uită la mine și zâmbește mulțumit și plin de sine.
─ Ne mai întâlnim!
Care va să zică Sache. Da domne’, m-am gândit, regulile astea. În plus, e joi. Trebuie să înțeleg o dată și o dată ce e cu joia asta.
Zi de joi agitată, plină de lucruri de făcut, aglomerație, autobuze ticsite de lume pestriță, cozi interminabile la abonamente, fast-food (niciodată n-avem timp!). În sfărșit ajung acasă. Sun la ăia de la cablu – ce dracu’ se-ntâmplă cu HBO-ul?
─ Bună ziua, fiți draguță ce se întâmplă cu postul HBO?
─ De la noi nu e nici o problemă, îmi răspunde o voce pițigăiată, uitați-vă mai bine dacă nu e vreo problemă la dumneavoastră acasă.
─ Domnișoară (probabil o doamnă zbârcită!), să știți că nu prea sun fără să verific.
Dându-mi seama, însă, brusc, de tonul cam tăios mă înmoi – trebuie să rezolv problema.
─ Dumneavoastră sunteți firmă serioasă (te faci frate cu dracu până treci puntea). Dar m-am gândit că poate se lucrează la îmbunătățirea rețelei sau ceva. Înțeleg că totul este de fapt în regulă?
─ Hehe – iarăși vocea ciudată răsărită de nicăieri!
(Ah, nu tu, nu iarăși!) Îl ignor.
─ Vă mulțumesc, sunteți tare drăguță. Credeți că s-ar putea, totuși, să verficați? A5, apartament 21.
─ Hehe… ia mai bine închide telefonul ăla și hai să stăm de vorbă.
Înlemnesc. Așez instinctiv telefonul în furcă.
─ Hai, ia colea o țigare și pune de-o cafea. Hai să stăm la taifas.
─ Nu te cunosc și nu mă cunoști. Lasă-mă-n pace!
─ Ehei – zice – mă cunoști prea bine. De-aia m-ai chemat și d’aia mi te adresezi la pertu.
Nu-i chip să-l fac să plece. Pun de cafea. Să-mi zică ce are de zis și să plece o dată!
─ Fumezi? zice, întinzându-mi un pachet de Pall Mall.
─ Nu, mulțumesc.
─ Uite, vezi, iar mă chemi!
Are dreptate. Întind mâna și iau o țigare. O aprind cu teamă.
─ Așa mai merge.
─ Ce vrei de la mine?
─ Un singur lucru. Să accepți că exist și că nu poți fără mine.
─ Te înșeli. Nu prea mă interesează nebuniile astea cu socializarea, gura lumii…
Râde. Râde vulcanic a mângăiere pe creștet.
─ Bine, zice, ai dreptate. Vezi că sună telefonul.
─ Alo, da mamă, sărumâna, da, și mie mi-era dor de tine.
Îl pufnește râsul. Zâmbesc. Termin conversația și îl invit să servească din cafeaua care încă scotea aburi.
─ Nu, cafeaua era pentru tine. Eu n-am nevoie.
Sorb lacom. Mă simt ca un școlar prins cu lecția neînvățată.
─ Și zici ca nu mă cunoști, deci… zâmbește malițios. Și totuși azi m-ai chemat de cel puțin zece ori.
─ Eu n-am chemat pe nimeni. Când?
─ Păi hai să sistematizăm: la coadă la bilete când te-a îmbrâncit imbecilul ăla libidinos, la birou când te-a chemat șeful să-ți zică de plecarea la Cluj, la ieșirea din bloc când te-ai văzut cu vecina aia nesuferită cu pălărie roșie… mai știi ce i-ai zis?
─ Gata, ajunge! Ok, nu-i chip să scot cu tine meci egal. Fie, exiști.
─ Nenene… Nu-mi faci nici o concesie. Exist și ai nevoie de mine!
Îl simt dominator, autoritar, aș vrea să scap de el cât mai repede. Mă simt stingheră și goală, parcă mi-ar citi cineva în suflet. Îmi pun un pulover pe mine fără să-mi fie frig.
─ Hai să-ți mai zic.
─ Nuuuuu… ajunge! strig rugător și simt cum se ridică lacrimile încet către colțul ochilor.
─ Draga mea, nu e nimic rușinos. Toată lumea are nevoie de Scamator. Numai că nu-mi place când lumea asta ipocrită e ipocrită și cu mine. Lângă Scamator oamenii n-au nevoie de măști. Ia colea jobenul, scoate două politețuri și trei encomioane și du-te și cumpără cadouri. Mâine e Craciunul. Și de Craciun, mai mult ca oricând, o să ai nevoie de mine.
Îmi aduc aminte brusc că mâine e Craciunul, că trebuie să merg în vizite la rude și deci trebuie să cumpăr cadouri și să îmi pun o mască surâzătoare.
……………………
Noaptea trece greu, nu pot să dorm, parcă îl văd pe Scamator în fiecare gest al meu de peste zi.
……………………
─ Bine ai venit, iubita! Te-așteptam, uite ce de bunătăți ți-am pregătit.
Zâmbesc tâmp, întind cadoul și simt două ventuze umede pe obraji.


În spatele mătușii se ridică încet și șugubăț un joben…

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!