În negurile minții mele un psiholog observă dorința de a ieși din cripta de durere a veșnicii morți, în care fusesem adus de măreția prietenului cel mai bun: calculatorul care gândea singur. Acel calculator era diabolic, dacă nu stăteai cel puțin "30" de ore pe zi te iradia de simțieai mutațiile pielii tale cu o nesfârșită durere și suferință, suferința era nu tocmai reală căci nu simțeai prea mult (erai un nesimțit) din cauza dispariției nervilor din tot corpul, erai un mort ambulant, un "zombie". Dar acest lucru va fi ultimul lucru la care ar trebui să te gândești căci tu crezi că dormi, dar nu este așa , totul este real, și într-un minut te vezi urmărit de vreo cinci prieteni care vor să te trimită într-o parte a lumii din care nu a ieșit nimeni și unde te vor bântui sufletele rătăcite a celor care au dispărut acolo; în ceața deasă a Triunghiului Bermudelor. Unii cred că acolo este o este o bază americană, alții că este una extreterestră, alții că un portal transdimensional... dar cel mai important este ce crezi tu căci de vei ajunge acolo nu te vei mai întoarce niciodată ca morții lipsiți de viață, ție nu-ți trebuie să-ți pese căci atunci când vei fi mort la început vei mai conta, pe urmă vei rămâne ca o pată pe haină de care imediat ce ai scăpat de ea o vei uita. Trupul tău lipsit de viață nu va fi înmormântat căci nu vor avea ce să îngroape din cauza călătoriilor tale de colo-colo și în locul tău se va pune o păpușă sau un câine sau un trup oarecare de animal.
În mintea mea diabolică și plină de mistere ce credeți că mai observă acel psiholog? Acel psiholog va observa că apare într-un colț sperarea, că voi scăpa din acea criptă, dar iradierea fusese prea mare pentru mine și acest lucru este irevirsibil, asta e voi fi un zombi tot restul morții mele până mă va decapita cineva, nu orcine ci un vânător de capete născut dintr-un revoluționist al împotrivirea, el va avea leacul eliberării noastre. Până atunci viermii ne vor mânca încă de mii de ori iar prietenii noștri ne vor păcăli de cel puțin 24 de ori pe zi, corpurile noastre se vor degrada atât de mult încât vom ajunge să ne lovim de o piatră și ne vom dezmembra.
Din păcate aceasta este soarta mea și multora, din cauza aceasta ne-am pierdut sufletul, inima, casa, masa, soția , bunicul, străbunelul...pe toți și toate.
Acum am să-mi pun bine oasele într-un loc unde bate vântul schimbării în rău mai puțin și să vă spun o zi bună sau o noapte bună căci nu-mi mai dau seame ce este, de când am pierdut ochii văd doar alb negru cu simțurile secundare.