În fiecare dimineață își bea cafeaua pe fugă, în picioare, privind de la fereasta bucătăriei apartamentului de la etajul 4. Aceleași persoane, piese ale cutiuței mecanice, efectuau aceleași mișcări cu o precizie cronometrică. O bătrână de la etajul doi ieșea cu noaptea-n cap să cumpere o pâine și o pungă de lapte. La 7,26 fix, trecea prin fata blocului o tânără preocupată de silueta ei. Îi făcea bine să o privească ; se simțea de parcă ar fi alergat alături de ea. La 7,30 începeau sa iasă copiii ce se îndreptau cu toții în aceeași direcție: către școala din capătul străzii. Dintre ei, o fătucă din scara blocului de peste drum îi atrăgea mereu atenția. Avea un sentiment de milă amestecat cu panică când o zărea. Și o petrecea așa, până ce, mica făptură se pierdea după balcoanele blocului din care o urmărea. Își lăsa apoi ceașca pe masă, înșfăca servieta și cobora pierzindu-se în mecanismul cutiuței mecanice.

Ceasul sunase ca-n fiecare dimineață, mai mult așa, ca făcând parte din scenariu. Altădată ieșea din baie ca să-l opreasca : să nu scoale toți vecinii. Azi, a întins o mână de sub plapumă și a indreptat un picior spre dusumeaua rece. A mai rămas 4 minute așa....

7,30. Ceașca era fierbinte. Se duse la fereastră. Fătuca din scara blocului de peste drum trecea strada tocmai atunci când, în mecanismul mecanic a apărut ceva nou. Timpul se oprise, spaima îl încremenise lângă fereastra bucatariei de unde privea cu tristete către făptura întinsă pe caldarâm. Toate piesele erau adunate în jurul ei.
7,40 Salvarea ridicase trupul copilei. Lumea se risipise.
Îsi înșfăcă servieta și coborî.