Cine n-a fost în piele de student, nu știe că studentul fără bursă și cămin e ca o frunză pe apa sâmbetei. Într-o astfel de situație s-a trezit Ion Usturoi, student în anul doi, filologie, din cauza restanțelor la limba moldovenească. Și, ca să iasă cumva din încurcătură, împrumuta bani de la colegi și hoinărea prin cafenele cu diferite codane. Azi o rublă, mâine alta și datoriile se înmulțesc.
Trebuie să restituie datoria. Dar de unde să ia bani, dacă nimeni nu-i mai împrumută? Și iată că la o lecție de limba maternă îl însenină o idee. Să scrie acasă. Nu părinților, ci bunicilor, că-s mai buni la inimă. O să-l jelească moșnegii. Luă o filă de hârtie și scrise următoarele:

„Salve, dragî bunicî Grachina și stimati moș Terinti!

Vă scrii nipotu vostru Ion. Din primili rînduri aflați cî sînt sănătos tun, ceea ci vă doresc șî aldi duneavoastrî. Dar tari-s ocupat. Piristroika* nu ni dă paci. Iaca, am rupt o bucațîcî di timp, ca sî vă scriu acesti rînduri. Am vrut ca sî aflați, cî di atîta învațaturî pi la sălili di lecturî ni s-au ros coatili di la hainî. Și trebui sî-ni cunpîr una nouî. Dar bani n-am.
Ieri tari m-am bucurat cînd am auzit la radiou șî azi am cetit în gazetî, cî vi s-a mărit pensia. Chibzuiți șî sînguri. Cu bursa me în oraș diparti nu agiungi. Șî mă gîndesc, ci-o sî faciți voi cu atîta amar di pensii în sat?! Așa cî mai ghini ixpidiați-o lunar pi adresu neu din Chișnău. Nu di alta, da pot muri șî di foami. Vă sarut cu mari dor pi amîndoi. Mai ales, moș Terinti, sărutați-o din partea me pi bunicuța Grachina, cî tari-i duc doru.
Aștept cu nirabdari pensia voastrî. Salutări parințîlor.
La rivideri!
Al vostru nipot Ion”.

Împăturind scrisoarea și punând-o în plic, Ion se grăbi s-o ducă la autogară, la autobuz, ca înmânând-o unui consătean, să ajungă mai repede la destinație. Peste o săptămână sosi răspunsul mult așteptat de la bunici:

„Bună ziua, nepoțele!

Află că suntem sănătoși. De, așa ca bătrânii. Ne mai porăim pe lângă casă. Și așa ne trec zilele. Da, am avut o mare scârbă. Capra ceea pe care ai păscut-o, a pierit iarna aceasta. Dumnezeu cu dânsa. Dar acum avem o mare bucurie pe suflet. Ni s-a mărit pensia. Cu ea la primăvară vrem să ne ridicăm gard și poartă nouă. De, ca la toți oamenii gospodari din sat. Doar perestroika a ajuns și pe la noi.
Cu părere de rău hârtia sau hâtria cea în care ceri să-ți trimitem pensie, noi cu baba n-am primit-o. Îți dorim mari succese la învățătură și să ai bursă… mărită! Salutări de la părinți.
La revedere!
Ai tăi bunici,
moș Terinte și baba Grachina”.

Citind răvașul bunicilor și înghițind în sec, Ion îl puse în buzunarul hainei. „Șî strămoșî s-o piristroit,- zise cu ciudă în glas eroul nostru. – Îs în pas cu viața cea mari. Trebui șî eu sî mă piristroiesc, adicî sî mă restructurez. Ca sî mă dibarasez di cadî. Nu di alta, da cu zaconu* ist nou iuti pot zbura di la universitati”…

……………
* Perestroika - rus. - restructurare
* zacon - rus. - lege


(Săptămânalul „Literatura și arta”, nr. 50 din 10 decembrie 1987)