24-26.01.1999

Basca


Să nu vă închipuiți că sunt o fire sentimentală ! Sau poate tocmai asta e problema, sunt.
Eram în anul doi la facultate, când mama, țărancă din Mușcel, mi-a făcut cadou de Sfântul Nicolae o bască. Venea ca turnată pe capul meu, deși mie nu mi se potrivește nimic.
Avea o întăritură circulară, rezistentă, elastică și un paratrăsnet semeț, ca mine.
Basca a fost ultimul cadou pe care mi l-a făcut mama și de atunci o purtam mereu. Iarna o îndesam bine pe cap până îmi acoperea urechile să-mi țină cald. Primăvara și toamna o purtam în loc de umbrelă pe timp de ploaie și vânt. Vara în vacanță și mai târziu în concedii, o purtam la sapa porumbului sau la coasă pentru a nu face insolație.
Apoi m-am însurat, că fiecăruia îi vine vremea să-și găsească jumătatea și soția părându-i-se basca mea cam ciudată, mi-a făcut rapid cadou, chiar o bască. Am probat-o, am îndesat-o bine pe cap, m-am bucurat, dar a doua zi am plecat la serviciu tot cu basca veche. Destul de contrariată, soția a complotat cu soacră-mea și la un sfârșit de săptămână când am mers la țară, în cuierul unde o atârnam seara înainte de culcare, am găsit o altă bască, nouă. O frământam în mâini, mi-era rușine de soacră-mea, dar altceva decât să întreb “unde mi-e basca” nu puteam face. Bine maică, ești om în toată firea, te faci de rușine la serviciu, umbli c-o bască tocită, decolorată, eu ți-am ascuns-o, s-a îmbățoșat ea.
P-aia o port și gata ! Nu plec dacă nu mi-o dai. Ce era să facă biata femeie ? Bombănind, mi-a adus “celebra” mea bască. Bucuros mi-am îndesat-o pe cap și cred că și azi aș fi purtat-o dacă nu se întâmpla o nenorocire !
Am fost invitat la o recepție de către Centrul Cultural străin din București. Asta era o mare onoare pentru mine și după ce mi-am înștiințat șefii că o să dau curs invitației, mi-am luat soția de braț și-ntr-o seară de toamnă, am purces la locul cu pricina. Bineînțeles n-am cedat la insistențele ei și ca de obicei, purtam în cap basca. Eram îmbrăcat cu un “balonseid” modern, cu gulere late și tăietura tip Napoleon. La sosire, a trebuit să ne oprim pe la garderobă. Am făcut basca sul și am băgat-o pe mâneca balonseidului că mi-era rușine să i-o dau celui ce primea hainele. La plecare, basca nicăieri. Unde e basca ?! Unde mi-e basca ?
Domnul de la garderobă a căutat-o cu atenție pe de-a rândul, chiar și pe jos, dar sub presiunea celor care își voiau hainele m-a rugat să aștept până la sfârșit. Mi-a spus că dacă n-o va găsi, personal, îmi va cumpăra una nouă ! M-am înroșit tot și de rușine am plecat imediat.
Luni de zile m-am întrebat ce s-a întâmplat cu basca mea … Am primit și alte invitații pentru a participa la sindrofii asemănătoare dar … șeful biroului de la documente secrete îmi recomanda că e mai bine să nu merg iar eu dam invitațiile unui coleg, care totdeauna mergea cu fiica lui, pe vremea aceea doar elevă …
Cu timpul am uitat de bască, îmi amintesc numai când mă vizitează colegul căruia îi dam invitațiile și îmi povestește despre succesele fiicei, coproprietară a unei firme de prestigiu împreună cu o doamnă din America pe care o cunoscuse când mergea la sindrofiile sau la filmele ce se rulau la Centrul Cultural …
Cât despre mine, tot încerc să-mi găsesc o șapcă, o pălărie sau chiar o bască la fel de grozavă cum era cea de odinioară. Dar nimic din ce-am cumpărat sau am primit cadou, nu mi s-a mai potrivit așa bine și în unele clipe de visare mă întreb “unde e basca mea de odinioară”?


Nicolae Aurelian Diaconescu