4. Principiile fundamentale ale oligopedagogiei






Pusă departe, ca dincolo de un lac de sticlă, ce cuminte, ce satisfăcută, ce senină e Cențișor ! la capătul celălalt al mesei de consiliu din contradictoriu, în jurul căreia așteaptă resursele umane, și de dimineața, și de după-amiaza, pe tema Noii Revoluții Școlare a demara o dezbatere urmată de comunicări, vine acușica Teofan Davidovici Filatov cu Mercedesul de la ședința cu directorii, i-a convocat Generalul de la opt ! și de mult trebuia să-și arate sprâncenele brejneviene printre noi …
„Da’ tu ce-ai mai găhtit, drahgă ? Că eu, zău dacă mai am imaginație creativă ce să le mai inventez la ai mei ca să-i satur efectiv !”
Domnul Străchinaru e mai nedormit decât doamna. El nici n-a observat ieri la avizierul cancelariei anunțul cu roșu ca tot cadrul… didactic să-și pregătească o opinie, să aibă ce consemna Veturia-n ceaslovul de procese-verbale, din adiționarea acestor contribuții Fefeleaga urmând a sintetiza un eseu fidbec structurat pe problemele ridicate, ca să ciugulească din el generalul Vasili Lukici Hlopov, sau omul lui, considerații optimiste de creier tempestuos privind oportunitatea și fezabilitatea unor noi ameliorări structurale comutative, pe care să le avanseze și mai sus, la nivelul de integrare imediat superior al SISTEMULUI.
Dudiță e vlăguit și privește uimit la colegi și colege, la titulari și suplinitori, la începători și avansați, la zâne și bestii, la competenți și incompetenți, la formabili și incalificabili, la accesabile și inaccesabile, la consumabile și consumate, întrebându-se ce morții mă-sii caută el acolo-șa-n menajeria aia împuțită, strâmtă și sufocantă prin contribuția atâtor epiderme nădușite, când la zăvoi, la popasul lui Ciuvîrin la camping la benzinărie, sugând dintr-o cutie de la frigider tamarinată printr-o churumbela subțire ca paiul de secară, ar fi respirat numai sănătate și ar fi frunzărit ACUM presulică de interes, așa că galbene bale lungi de scârbă își șterse din comisurile bucale cu basmaua.
Inocencia, în lumina cadaverică de primăvară roditoare, îi oferea ACUM, mai frumoși ca oricând, ochișorii verzi ca Bărăganul de odinioară, preerie călcată-n copite de bizoni făloși alergând după un destin american care n-a fost să fie, și colțurile mustăcioarei lui căzăcești prinseră a tremura ca niște măciulii de papură în bălțile Donului, când bate vânt călduț și uscat dinspre Stepa Calmucă și țipă bâtlanul a soledad.
La experimentul mental de caiet-oracol ca al Esmeraldei, că pe cine-ar lua cu sine, teleportat din acest contradictoriu pe Isla de Pascua, în Pacificul liniștit sau, mai colea tangibil, că pe care colegă ar evalua-o chiar ACUM la el în vizuină, din toată oferta contradictoriului tot Cențica birui detașat, spre surprinderea lui Bonobo însuși, convins că noi oamenii avem ca fundație a mentalului european un fel de creieraș-ganglion ca al Korobocikăi, de limbric sau de larve koro, comestibile, recoltabile din trunchi comun de arbori de chiflă sau de japoneză putreziți, pe acest eșafodaj, un bulb de broscuță ca la tipicara de Kabaniha, pe el un cerebel de mamifer jucăuș ca Saltîciha, iar pe acesta un fel de encefal de coautor la manuale alternative ca al generalului tigru siberian Vasea, și abia pe așa soclu bălos și moale este grefat acest izvoraș de cuvinte al conștiinței mele, generator și de emoții cum ar fi că, ah ! Inocencia !!! ay de mi ! cum ai umplut tu cu efluvii verzui toată dezbaterea asta numai și numai pentru nările mele ca de Udaloi ! ah, Cențișorule, mic și descreierat, n-ai vrea tu să-ți trag o raită pe la boxa de materiale, să ți-l arăt pe Stalin puțin ?
„Nu fi fraier, Dudiță ! – legănă tocmai atunci capul lui de elefant înțelept Ninel Calițoiu. Nu vezi, bhăi thâmpitule, că te deconspiri ? Vrei să nu mai ai casă și zile toată viața cu fata Pușii ? Tu crezi că femeia nu judecă ? Nu extrapolează ? Þii neapărat să-și închipuie că și pe Vizdela, sau pe Didina, de se ia mereu de tine, pe Haritina popii cea parcă speriată de petarde, pe Răzvana-Năzdrăvana sau chiar pe Daria Nikolaevna Saltîkova, venită să te inspecteze dacă stai pe curriculumul nucleu sau mizezi pe extindere, ori dracu mai știe pe care alta ai întins-o sau ai a o întinde pe măsuța aia de s-a șubrezit complet ? Stai dracu-n banca ta și savurează senzația asta de reînamorare ca cum ai fi intrat în anul morții, smintitule ! Bucură-te cu atâtica cât ai și nu năzui la plăceri perverse la noi în școală, că ești om, dracu, nu ești armăsarul sacru Udaloi și nici cățeii infernali de pe cele trei gârle, colțoșii Kabîzdoh și Murugoi !”
Zvonuri ! Zvonuri ! Zvonuri !
Informații ambigue circulând prin SISTEM.
Că înadins s-a lansat că să ne nominalizăm fruntașii în muncă, ca să ne sfâ-șiem ca hoitarii între noi și să încetăm vremelnic lupta sindicală, neînghețând anul școlar 1997-1998 ! O să vedeți voi că n-o să se împărțească până la urmă decât gradații de-alea, și numai nomenclaturii SISTEMULUI, la cine a fost chemat să adapteze din uie curricula, ghiduri de evaluare, manuale, sau să voiajeze să-și noteze impresiile, dar ce-și permite la ăia un dascăl dintr-un singur salariu nu i-a interesat să consemneze ai dracu ! Ei știe doar că suntem puturoase cu toatele ! Și ne manipulează ca să ne dezbine ! Mai ales la profesori, unde sub lozinca descongestionării materiei, a evitării paralelismelor și sub pretextul protejării elevului ca mic european în aceste vremuri de Culture Kitsch, disciplinele le-a băgat în ariile curriculare negociabil de să te păruiești, istoria cu geografia împreună fără a preciza câte ore fiecare sau biologia cu fizica și cu chimia, tot mixate la un loc, ca să-și scoată ochii unii la alții pe catedre, abia în urma unor mari frecușuri, certuri, coaliții și neapărat șpagă la factorul de decizie efectivă, lămurindu-se care șmecher ia mai multe ore și-și completează catedra și care fraier va alerga ca Gabi Szabo la mai multe școli, pe catedre cromatice, după cum sub pretextul divertisului curricular, dar în realitate ca să se facă loc la inginerițe și alte șomerițe cu studii superioare și cu pile, s-au inventat opționalele astea, pentru a degenera galopant într-o mașinărie de ciubucărit proastele toamna, când se numără bobocii și se avizează tot pe bază de punctaj folosirea opționalului, sub șicanele aprobării punctând dacă se respectă au ba neojargonul în programa pe care trebuie să ți-o faci !
Surorilor ! Important e ca implementarea schimbării la noi în școală să nu ne spargă-ntr-o federație de bisericuțe, c-ar fi mereu încăierare balcanică-n contradictoriu, ca la câinii comunitari de la Blocurile Rușilor sau ca la Fiokla Malafeevna la Cuțarida, de numai la balamuc nu se reclamă resursele ei ! Deja unii terorizează copiii să se înscrie degrabă la ei la opționale pentru la anul, alții se insultă cu colegii pentru catedre în volumul aceleiași arii curriculare, mulți nici nu mai intră-n cancelarie de silă ce le e, fumează pe holuri și trimit premianta clasei să schimbe la dulăpiorul maro catalogul ! Iată unde am ajuns !
Ce luptă sindicală, dragă ? Sub ce forme ? Dă-mi și mie exemple pentru o priză sau un triplu ștecher de conștiință ca să emit o judecată de valoare ! Daite mne koe-kakie primerî ! Putem noi să facem grevă tot anul ? Nu e tren, metrou, energetică, șosea, ambulanță ! La noi în republică, nu deranjează pe nimeni o grevă ! Dimpotrivă, proprietarii SISTEMULUI ar realiza economii, ar primi prime și avansări, mai ales iarna, la combustibili, la lumină, la telefon, la tot ce bagă-n input, inclusiv un bonus de la salariile care nu ne vor mai fi plătite pe durata protestului ! Că nu suntem nici uniți, datorită neomogenității : una are mujul performant la bani ca Fefeleaga și vine la școală doar să-și arate ca pe-un Eldorado dantura ; altul cum e Calițoiu mai scoate șapte-opt salarii din meditații și ajunge nervos și plictisit la lecții, așa că alde ăștia nu vor ieși nicidecum colo, în zloată, la pichetat arendașii sau proprietarii ! Tot amărâții, ca-n orice revoluție, trebuie să se sacrifice ! Eu zic, Veturie, că dacă se vor strânge câteva mii de milogi acolo-șa, c-o hartă jupuită, din câteva sute de mii de interesați direct din toată țara ! Cel mai critic fiind la vară, când vom fi dispersați, mulți în concediu, puțini în activitate : dai un ordin în acest sistem foarte militarizat, unde nu există dezbatere, ci doar sondarea stării de spirit a resurselor umane, mărești cu două ore: norma didactică de predare-învățare sau cu doi-trei copii numărul minim la clasă și gata ! ai rezolvat-o cu creșterile salariale !!! Unul din zece sau unul din cinci, rămâne fără pâinică, și să-i spui tu lui Mutu sau lui Răducioiu, Murielo, că cei ce rămân vor mai face gât din solidaritate cu perdanții pe seama cărora le mai mărește și lor leafa ! Plus ura asta pe noi a restului societății : s-ar aplauda imediat cel ce-ar da o ordonanță de urgență să ne țină obligatoriu opt ore-n școală, sau să lucrăm și sâmbăta (descongestionând orarul sau preocupându-ne de organizarea timpului liber al cimpanzeului să nu se apuce de citit cărți), și să avem ca toți oamenii muncii concediu, nu vacanță ! Deși din motive de manuale, curățenie, încadrări, schemă orară, corigențe, consfătuiri și mii de nimicuri, deja toate cadrele… didactice trebuie să se prezinte la școli cel mai târziu la 15 august, dacă începem pe 1 septembrie ! Iar până pe la 15 iulie sunt tot felul de examene și se așteaptă salariile ! Practic, în republica răsprofilor, nouă ni s-au confiscat CONCEDIILE PENTRU CITIT, stimați colegi ! Concediu pentru care s-au… înghițit în învățământ salarii mici de către oameni foarte mari ! scopul ascuns al scenariului jucat de intușabili fiind să nu mai existe persoane competente să discrimineze, între doi universitari propuși la teveu de un manipulant, care e intelectual și care e doar un adunător de gradații, între doi analiști, care e liber și care e doar portavocea stăpânului său, iar între doi politicieni, care E O LICHEA și care este doar un guzgan împuțit din ăia de strică și orzoaica și kok-sagîzul, mânca-ți-aș aleșii ! Prefigurându-se o democratură c-un teleelectorat incapabil la un item cu alegere duală să evalueze dacă e la putere sau în opoziție un partid care-și înjură partenerii de guvernare în ultimele două luni din patru ani de răspundere comună pentru jaf și dezastru ! incapabil să-l suspecteze pe guvernantul care-și pierde timpul pe canale și plantează din banii contribuabilului pancarte-n toată țara că el personal nu fură ! incapabil, în fine, să se-ntrebe de unde are câte un vipoi atâția bani de tapetează toată republica cu botul lui rânjit că votați-mă să plătiți covorul meu de afișe ! când lumea poate n-are nici cu ce (sau chiar nici de ce se) șterge pe la aria curriculară !
Da, că mai ia Skaraoțki și Dracula catalogul sub braț dacă nu ne mai mărește și nouă leafa ! Că și-așa au plecat atâția din SISTEM, tot oameni tot unul și unul, de se vede mai ales sus, încât pe drept cuvânt zice Veturia că republicii activiștilor succede o republică a răsprofilor ! Și în nici un caz nu se mai refugiază aici cărturari de calitatea dinainte, ca Foma Akimușkin, ei se duc ACUM să lucre la popoarele care are nevoie de intelectuali ! Așa c-or să ne umple arhipelagul, dragă, ciubucarii, incompetenții, alcoliștii și incalificabilii ! Și toate curvele ! Dacă nu există voință politică de să ne mai mărească și nouă leafa cum și-au mărit și lor averile de le învață copiii afară ! Semn că economia e perfect viabilă, dar pe furiș !
Sau o fi existând, dimpotrivă, un sce-na-riu al Mizeriadei : așa cum s-au câștigat voturi din satisfacția gloatei la ciomăgirea studenților la Mineriadă, motanus mutantus să se câștige ACUM procente electorale scoțându-ne ăștia – prin MIZERIE – pe noi dascălii în stradă exact în Anul electoral Eminescu 2000, ca să-și facă imagine zbierând la noi ca Malașa la vite că încălcăm dreptul la dresaj al copiilor, și c-am merita să ne închidă botul justiția sau cutremurul disponibilizărilor, că nu sunt proprietatea noastră elevii, care pur și simplu sunt uimiți, nu realizează ce se întâmplă : cum ? personalul didactic ? care ar fi trebuit să ne dea clasă că muncește ca arendașii și vechilii, tocmai el vrea să chiulească ? pe motiv ca să se dea la salarii banii alocați de popor școlilor pentru higienizare, punând la grea încercare primarii ?
Ca și cum făcând carte cu profesori fără cărți nu-l încalci acest drept la învățătură ! Ipocrizie semnificând că sus e tot ăia sau același tip uman a învățat neojargonul ca pe mai vechiul tancjargon și obține plusvaloare-șpagă din proprietatea privată asupra unei funcții !
Dealtfel, discursul arendașilor și vechililor noștri este aproape întotdeauna un discurs către… aligatori, nu unul către resursele umane ale SISTEMULUI, e o vorbărie de unde rezultă în genere că noi suntem o adunătură de puturoase, cu grave nevoi de schimbare a mentalităților prin acțiunea formativă a nomenclaturii arhipelagului !
„Dom’ le, vine sau nu vine ? – mugi dresorul Marinică Drujbescu, exasperat că-n rumoarea bisericuțelor nu putea domina cu opiniile sale decât microgrupul apropiat. A dat vreun telefon, Didino, vreun fax ?… L-o fi lăsat mașina-n pană pe șosea !!! Și noi așteptăm aici ca proștii…” „Vai-vai-vai-vai-vai ! Să nu i se fi întâmplat vreun ac-ci-dent mai serios, Marinică, că Mergedesul lui blindat nu e tomberon de să te lase-n drum ca o teleguță ! Are și aerbag !” – aproape-și ciripi amorul Vizdy.
Cocoțată pe un taburet de laborator, ca să-și arate ciorapii negri pe toată lungimea lor interminabilă, gagica dădea la canar hrană nu de la Raketta Filatovilor, ci de la megabigul primăriei, de la Statornicia, de unde ne aducea Autonomia locală, excelentul hebdomadar al unchiului ei, domnul primar Mitrofan Buțai, care și lansase noțiunea de Mizeriadă, pentru a desemna o Mineriadă mai lentă și… mai performantă, știindu-se de la Stalin efectul psihologic reeducativ de a fi lovit, golane -– în școală, cercetare și cultură – chiar de ai tăi, pe care i-ai votat și pentru care ai lămurit indecișii pe la cârciumi și stănoage, meritând ACUM să fii ciomăgit de aceștia mai abitir ca-n ’90 ! Ea și distribuise ultimul număr celor prezenți, câte un exemplar de persoană, indiferent dacă unii formau, ca Străchinarii, un fel de cuplu, plata urmând a se face prin reținere la salariu, în urma deciziei unanime a consilierilor locali ca absolut toți bugetarii comunei Drujba să se implice civic, deci să se familiarizeze din presulica drujbeană cu ce problematică se confruntă cetățenii și cu concepția managerială a conducătorilor liber aleși, cu viziunea lor.
„Eu nu mai servesc nici un număr ! – azvârli tocmai pe dulăpiorul maro Cențica, c-un tremur isteric de greață, imprimatul cald încă. Întâi era mensual, apoi, văzând că nu zice nimeni nimic, aproape că ni l-au făcut hebdomadar ! Mâine-poimâine o să ne pomenim că-l transformă-n cotidian comunal și ne reține Buțai lunar contribuția ce ne revine pentru 30 de numere la salariu ! M-am săturat ! Nu mai suport ! Dacă o să tot înghițim orice fecală, atunci o să revenim ca-n republica activiștilor, când ne obliga, tot Buțai sau un Buțai, să ne abonăm la presa de partid unic, partidul partidelor, ba ne mai veneau, să le băgăm la părinți pe gât, tot soiul de pliante cu concursuri, fabricate de tot felul de șmecheri, ba cu de-ale Păcii mondiale (a treia), ba cu de-ale Crucii Roșii, ba cu circulația, ba cu mai știu eu ce !…”
„Parcă vechileasa Korobocika ACUM nu ne implementează pe gât tot felul de caiete de muncă independentă pentru babuin ? Sau chiar pentru dascăl !– o întrerupse cu ură Corela Drob, parcă fluierând a circulație. Până și culegeri de integrame ne-a trimis !… Eu uite că mai vreau un număr, Vizdelo !”
„Iar eu, care m-am preocupat și am întocmit cu Veturia monografia comunei noastre, Drujba, iar în prezent colectăm material pentru una a școlii, am să cumpăr pentru colecție toate numerele care-or ieși, Vizdico ! Din bănișorii mei ! Că doar nu din asta am să sărăcesc ! – își rățoi dinții de aur din caietele ce corecta Didina Arnăutu. Ba am să și colaborez de-a binelea la acest interesant periodic, unde țin deja doar o rubrică de rețete culinare străbune ! Mă angajez c-am să-i trimet, Vizdico, lui unchi-tu, după teze-n orice caz, niște note privind viața spirituală în Drujba noastră de ieri și de azi și de mâine-n uie, precum și o dare de seamă despre simpozionul Eminescu, poetul fără pereche și dimensiunea cosmică a iubirii, pe care-l voi organiza cu elevii din clasele terminale chiar pe 15 iunie, când înfloresc și teii la forturi, și tamarinii de la Popas !”
„Dare-ar dracii-n dantura ta, Fefeleago ! – scânteiară haiducește obiectivele cadru ale Inocenciei, spre marea duioșie a lui Moluscă, al cărui suflet se mula pe-al ei ca o margarină tartinabilă pe felia de pâine prăjită. Te cred că la încă șapte-opt salarii din meditații și cu bărbat contabil la en firme, ai putea nu numai să te abonezi la toată presulica gubernială, ci și să scoți tu însăți o revistă cu tinerele condeie de la Școala nr. 1 cu clasele I-VIII !”
„Dudiță, uite ce mi-a scris Palașca lui Fafulea, a ta ! – îl mângâie pe cotul păros și ii surâse cu irișii galbeni de mâț camuflați dincolo de sifoanele intelectuale, Vanessa cea părăsită de bărbat și cu mațele chiorăind adese ca să plătească vreo carte dăinuitoare. Hă, hă, Dudiță, eu îi dau un zece pentru creativitate pe terenul cel lunecos al etimologiei : băcănie, cuvânt pe care-l ortografiază după regulile ei băgănie, ca bangă sau ca se probagă, îi apare, uite ! ca fiind din aceeași familie cu a băga ! Deci, Dudiță, băgănie este locul unde se bagă ceva, iar băganul este gestionarul de ieri, patronul de azi, care bagă sau, după caz, nu băga diferite produse, majoritatea neesențiale pentru intelectualul rezistent, cum observa și câinele comunitar Diogene !”
Bonobo o asculta fascinat, cum Malașa pe el la stănoagă, pregătit a supraviețui chiar în caz de calamități, catastrofe, dezastre sau război, surâzând însă puțin speriat, ca de ultima dată, și privind prin sifoanele ei ca prin sită spre ochii cei verzi și duioși, de lamă sfioasă, blândă și folositoare, ai soției sale rezistente la drum lung și împovărat, încă o dată întrebându-se ce caută ei doi, care se iubeau tot mai pur, în atâta promiscuitate a pălăvrăgelii, de nu se discută măcar relansarea învățământului rural, înființarea, pe principiile maslowiene ale senzațiilor tari de experiență de vârf, a Școlii pilot modulare româno-euroatlantice Foma Akimușkin, undeva-ntre gârle, exploatându-se infrastructura de la forturi.
„Da’ tu ce-ai mai găăătit, drahhhgî ? Rașituri ? Nu vrai să spui ?… Nu vrai sa ni dai o sugestie, îââî ? Niște egzample ! Daite mne koe-kakie primerî ! Că eu nu mai pot depista dupe izvoadele străbune ce să le mai prepar la cei dragi, să nu-mi ceară de iznoavă reiterat !”
Inima lui Moluscă bubuia ca toba fanfarei tanchiștilor : Fefeleaga o apucase pe Cențica lui de bărbia recent dublată, ca c-un cleștișor când faci injecții la cățele, și o interoga așa, c-o tandrețe-n care se ghicea pe gura aurită și o ură mărturisind întregului contradictoriu că vai de cozonacul tău, ce păcat, curvo, că ce-i al tău (adică el, Bonobo) nu-i și-al meu sau numai al meu !
„Ați auzit, suraaaatelor ! că e vorba să se arunce la budă gradele didactice și să se tragă apa ?” – sparse scena cea penibilă cu uimitorul ei tact pedagogic, care este întotdeauna unul de diversionist, Răzvanessa Mihalache, evitând ca Cențica să nu-i zică Didinei Arnăutu ceva de dulce foarte urât mirositor, cum ar fi că curvă ești tu cu mă-ta și că de ce, curvo, manevrezi vizând o fuziune prin absorbție cu Dudiță al meu ?
Vocea-i băiețoasă, puțin pițigăiată, demascând o anemie cronică, poate și distrofie avansată, precum și necesitatea de băi ieftine prin sindicat la stațiuni cu sulf galben ca ochișorii ei osteniți, ferăstrui multidirecțional cancelaria, dându-i fiecăruia de gândit și de vorbit.
„Nu numai gradele le desființează definitiv, ci și vechimea !” – întări cu neascunsă satisfacție domnul învățător Marinică Drujbescu, consilier local și poate chiar mai mult decât atât având a fi, la înființarea Partidei Drujbenilor de către binefăcătorul nostru, cneazul Feodor Federico Frecardo Stepanovici Ciuvîrin, care deja excelează-n capacități de relaționare rapidă-n grupurile non-formale, cum își dorește și antiprimarul Bonobo ! din ce în ce mai lămurit că nu poate-nfrunta pieptiș noua stăpânire a comunei și că n-are decât să se infiltreze-n ea, întâi cu gradul de benzinar și analist economic al casei Ciuvîrin, apoi coacționar părtaș la microafaceri, depunând jurământul mafiot de confidențialitate, după care ar urma și lansarea ca intușabil !
„Da, da, așa, așa, Marinică, Marinică ! Să se termine odată cu trecutul dogmatic ! – ciripiră aprinzând țigări de înflăcărare Corela, Sorela, Vizdela, Muriela și o fată nou-venită în SISTEM, la grădiniță, Cicela Ghevara, o postmodernă extrafină care postea fabulos ca să se poarte modern la Drujba. Așa, Marinică ! Să nu se mai plătească decât competența și performanța, creativitatea și munca efectiv depusă, într-un cuvânt rezultatele, indiferent de grade, și de vechime !”
„Fuce-v-ar cânii ! – se chiar uită, ca un dulău bănățean, mare și bine hrănit, la ele Bonobo cu gânduțul straniu că ce bune-ar fi domnișoarele-doamnele din contradictoriul nostru la reconversie profesională de să vândă la alimentară la complex la el, când ar schimba loteristic Cențica destinul familiei sale, transformând firma drujbeană Școala nr. 1 cu clasele I-VIII în Gostinîi Dvor, un fel de han cu marfă din secolele XIII-XVI, dar și cu produse adresate omulețului de azi. Așa zi, ai ? Să nu se mai plătească gradele ! Și nici vechimea !!! Păi aveți voi, mucoaselor, cheltuielile mele cu doi puradei studenți ?… Că am și eu doi urmași pe această planetă : pe Genaro, adică Gua, cum i-ar fi zis soții Kelogg, și pe Maricusa, adică Cica, cum i-ar fi prescurtat numele marele Köhler… Las’ c-o să vă mai pun eu vreo vorbă bună la Saltîciha când ne-o mai călca creața aia de Kabaniha cu bondoaca Korobocika !”
„Așa e și-n uie !” – ridică nasul din caietele ce corecta, alăturându-se surprinzător potârnichilor, Vanessa, ca una părăsită de bărbat și fără grijă de copii ce se afla, de-ți comenta Neamul Șoimăreștilor numa’ n citate din numeroșii noștri critici, încât se urca Fefeleaga pe rafturile bibliotecii că da tu, drrrahgă Răzvană, cu mentalul tău propriu nu efectuezi judecăți de valoare ?
„Așa e și-n uie ? – tresări ca o pensionară la tâlcșou cărunta Ciomolunga, din lipitul cu scoci a unei hărți parcă de-a tanchiștilor, folosită până la Elba și retur pe Spălătura. Așa o fi, fa ! Dar eu susțin că hai să ne vedem de treaba noastră, că sunt multe de făcut la noi în republică ! A activiștilor, a răsprofilor, a cui o fi ! Și să nu mai umblăm ca să ne căciulim pe la curțile străine, după cai verzi pe pereți, când Udaloi e negru pe pajiște ! Adică de ce să ne stricăm rânduiala-n învățământul nostru pe niște simple promisiuni de aderare ! Uitați-vă și voi pe harta asta, bre ! Păi pe meridian, Maramureșul începe cam unde se termină Polonia !!! Așa că nu intrăm noi, dragă, așa curând, nici în uie, nici în muie !…”
„Doam-na Ve-tu-riiaaa !…” – cercă s-o tempereze la pesimism cu o dulce uimire mov-violacee domnișoara Vizdela Socrates.
„Nu intrăm noi, dragă, nici în uie, nici în muie ! – repetă ostentativ Ciomolunga, prevenind cu degetul ejecția caninului drept, cam clătinat în invaginația lui gingivală. Nu intrăm chiar dac-am desființat gratuitatea manualelor în liceu, colorându-le așa de scump în folosul interesaților încât tineretului să nu-i rămână din ce mărunțiș să-și cumpere și CÃRÞI, pradă sigură lăsându-l tembelizorului și cartierului ! Nu intrăm și nu și nu, chiar dacă supersupradotatul nostru, Frecardo al lui nea Fane Ciuvîrin, a completat în chestionarul ăla al Răzvanei că el visează ca școala noastră să fie școală de… piloți, de piloți adevărați, dragul de el ! adică nu școală-pilot de la care să iradieze spre școlița din cartierul Galapagos modernizarea, ci chiar școală de piloți de zbor ! Și să aibă zece-cinșpe etaje, săraca, să te-arunci cu parapanta când suflă ascendent kok-sagîzul dinspre stepuliță, iar comuna însăși să nu se mai numească Drujba, ci Mcdondo ! Ciudad de Mcdondo, suratelor ! E posibil, nu e posibil, totul e să ne mai mărească la timp și nouă leafa, să nu fie pe urmă prea târziu ! Fiindcă încă se mai poate interveni ! Nu e nimic ireversibil compromis, doar că s-a cârmit prea tare în direcția opusă, a autodresajului activ prin descoperire, neglijându-se din silă de marxism-leninism imaginea despre lume, cum zice și Dudiță ! E ca-n orice proces cibernetic : vrei să-ți corectezi traiectoria prea la dreapta, și-o iei la stânga, dar ignori echilibrul, deviezi al dracului, din nou te reglezi invers, ca niște chiloți pe sârmă când bate kok-sagîzul, ajungi la exces aici-șa, dai iar în partea opusă și mergi tot analog înainte spre casă, șerpuit, ca peonul ăla perfectamente borracho, expulzat în zigzag de la vreun pipiripao ca să nu strice cheful celor cumpătați, și care mi se oprește mie la gard să-mi spurce gălbenelele și panseluțele !”
„Mmmmbbbbăăăi Marinică Drujbescule ! – izbucni neașteptat, dar cu lungă rumegătură, Ninel Calițoiu, ținând capul oblic ca taurul când trece Malașa cu Zorika și cu Docika de funie pe Ampoița-n jos, uneori desculță, alteori masculinizată în blugi largi, cu amplă centură de gaucho, legănând la aria curriculară pumnalul cu mâner de argint și telemobilul. Eu, mă băiete, am constatat adineaurea că te aplaudară cu emulație fetițele astea că tu ești de părere ca de azi-nainte să nu ne mai plătească ăștia în SISTEM decât după roadele muncii efectiv depuse la clasă cu pavianii, adică după rezultate la evaluări externe, pe la olimpiade și examene, nu după grade și vechime, adică după experiență, adică după competență, adică după… vocație, băga-mi-aș extinderea-n ea !
Nu știu care vechil sau arendaș, nu știu pe unde o fi voiajat pe banii noștri la toți, raportând că ăia-ntr-o nu știu ce țară n-au grade și sporuri de vechime cum e la noi și gata ! ăia pot fi folosiți ca argument sau notă de prezentare a măsurii ca să ni le ia și nouă, sporurile, operație perfect fezabilă ca și mutarea concursului de admitere de la Universitate de la Moisil la Fiokla Malafeevna la liceu la Cuțarida, criteriul fiind populismul !!! Sunt mai multe voturi interesate, domnilor intușabili ? E strivită elita ? Este !!!… Atunci să se bage la implementat în procedură de urgență !!!… Dar atuncea, mmmbbbbăăăi Marinică Drujbescule ! futu-le muma-n aria curriculară de ‘oți, în armată, ai ?… cum e ? De ce nu desființează, mă Drujbescule, gradele și-n armată, și-n poliție ? Să se plătească și acolo numai funcția !!! De ce, mă, de ce ? Că le e teamă de norod la Aniversare, în 2007, nuuu ?”
„O să se desființeze și-n armată gradele și vechimea, dacă vine ordin de la NATO, că și poliția e vorba s-o civil-izeze complet, s-o dea pe la primării, cum o să ajungem să fim distribuiți și noi dascălii !” – divulgă Corela Drob, sprijinind pe Marinică, ce auzise de la Aleksașka Agheev.
„Ba în armată n-o să le desființeze deloc ! – bătu cu pumnu-n masă Calițoiu. Și știți de ce ? Pentru că Armata e Armată, băi, nu e ca Corpul Didactic, de se pișă și iepurii pe el când face-o grevă ! Păi când o scoate Armata carele de luptă de la forturi și o porni cu ele huruind cu țevile-n sus spre marile municipii martire, atunci toți politicienii vor trebui să-și schimbe automat indispensabilii – că au izmene ! spre deosebire de mine, care m-am dezobișnuit să port, ba își permit ei chiar mai multe rânduri de izmene ! – și așa, schimbându-și indispensabilii dupe ei, să voteze orice ! Absolut orice ! Păi, când spun eu ! Păi, băi thâmpiiiților, ce credeți voi, băi, ăștia mai recruții și mai recrutele ?… Las la o parte dilema cu vechimea în viață pe plan uman, a cărei importanță se vede și în actele cele mai intime, omenești, dacă o ai sau nu experiența sub formă de competență și performanță, că fără ea, degeaba mai ești creativ-inovativ și atunci manifești, dimpotrivă, nevoia de mai multe ședințe sau lecții pentru ceea ce s-ar putea realiza metodic într-una singură, ca să nu mai vorbesc că te ferești ca dracul de tămâie să proiectezi opționale-n perimetrul aceleiași discipline sau extinderi transdisciplinare de la curriculumul nucleu, de unde rezultă exact ceea ce voiam eu să spun, că sistemul ăsta ca salariul să crească aproape liniar cu vârsta, nu e o improvizație a cuiva, un capriciu al unui bătrân dement, o decizie subiectivă a unui ministru trădător, ci este rodul organic a secole de evoluție a SISTEMULUI !”
„Iar a interveni cu brutalitate aici, Ninele – pricepu Bonobo vorba șefului Comisiei Metodice pe aria curriculară Matematică și Științe – a perturba suprareglajele SISTEMULUI, ar fi, holistic gândind, un act de sabotaj tot atât de criminal ca a dinamiza extremizat outputul unui element chimic într-o biocenoză structurată și reglată de-a lungul a zeci de milioane de ani !”
„Mmmmbbbbăăăi Marinică Drujbescule ! – coborî spre acorduri grave vocea matematicianul. Eu te compătimesc, bhăi, pentru ce-ai pătimit cu nevasta, cu doamna învățătoare Pilar Noriega, neuitata noastră colegă, numai pentru că le-a dat la copii de scris pe vacanță, în Săptămâna Patimilor, să caligrafieze câte două’ j’ de pagini cu fiecare literă din alfabet, și atunci a pedepsit-o vreun zeu ca să-și doneze sufletul în cele mai grele chinuri ! Iar ACUM poate că paște, sărmana, fiind vreuna din vacile Malașei Bibikova, sau poate s-a încarnat în Zurka, iap’ aia alba a lu’ Toska Bukamașkin, de care am auzit aseară la Katiușa c-ar fi rămas gravidă, Dudiță… Te compătimesc sincer, Marinică, și mi-a părut tare rău de tine, că și nevastă-mea, săraca, Fifi, Fifi a mea, avea năravul ăsta păcătos de să le dea de vacanța de Paști, apropiindu-se și examenele, la măgarii de-a opta, j’ de mii și j’ de mii de exerciții din culegeri, la bieții magoți, care fiind mai mari vor fi dat acatiste pe la vreun templu performant și ruga lor se vede treaba c-a fost primită favorabil Acolo Sus, de-am cheltuit pe urmă-n van cu doctorii, de m-am cocoșat, băi, dar n-am putut să-i schimb destinul femeii mele, de s-a stins de aceeași maladie și în potopul acelorași suferințe ca doamna ta Pilar Noriega, deci astăzi îmbrățișează aceeași soartă, cărând poate drobi de sare cu cârdurile de lame și guanaci spre Machu Picchu, numai că noi suntem muritori și nu le putem deosebi pe islaz, la adăpat în Hodivoaia, care și a cui este ! Dar se manifestă și o deosebire aici, mă Marinică, mare de tot. Aceea că voi doi n-ați apucat să vă-nmulțiți, sporind efectivul școlar de perspectivă la recensământ, pe când noi doi, eu și cu Fifi, da ! Iar poporul zice că ai copii, ai necazuri și că cine are, să-i trăiască ! cine nu, să nu-i dorească ! Or, ce dovedesc aceste enunțuri adunate de mine în ipoteză ?”
„Că postmodernismul nostru – ridică din caiete căpșorul cu sifoane Vanessa – este un postromânism !” „Adică ?” – îi puse Bonobo instinctiv mâna pe oasele piciorului, să-și țină gura. „Post-ro-mâ-nism, Dudiță ! Literatura vede mai bine ca tembelizorul ! Că riscăm nu să nu intrăm în uie, deoarece sarcina asta simplă, de a ne civiliza, și-o vor asuma oricum europenii, la 11 decembrie 1999 ! Ci primejdia ACUM e să nu mai intrăm în Literatură ! dacă nu ne mai mărește ăștia și nouă leafa !”
„Acumularea asta de necazuri în timp, ziceam – continuă să raționeze Calițoiu, neluând-o-n seamă pe schiloadă – aranjatul copiilor, bolile, alte obligații, Marinică, iată argumente serioase ca salarizarea să crească liniar cu vârsta !… Și asta indiferent dacă ai sau n-ai rezultate sau progresii ! Ca să nu mai adaug și alt aspect, mai delicat, că eu, de pildă, ca să mă duc pe la colegele noastre cele așa frumoase că-ntr-o economie firească nici n-ar avea cu ce să le atragă SISTEMUL, ei bine, eu ca mai spre vârsta a treia, trebuie să mă simt mai mult ca tine, mă Marinică, care te poți înființa să suni la ușă și ca un nesimțit !”
„Eu zic că nesimțire – preciză tăios tinerelul – e să vii la serviciu și chiar dacă stai cu aria curriculară pe catedră, totuși leafa s-o ai intactă, după grade și vechime, ca veniturile cinovnicilor din țarismul ăla cu vreo 14 cinuri decupate din norodul truditor. A nu evalua cantitatea, calitatea și importanța muncii depuse, eu zic că este inadmisibil în uie, unde societatea civilă, în frunte cu atitudinarii ei, trage puterea la răspundere !”
„Trage puterea… de răspundere ! – se făcu Veturia Lazaridi că-l îngână, așternută cu scociul peste jerpelita ei hartă. Cine, mă Marine, o să aprecieze ce face fiecare la el la clasă ?… Îți spun eu cine o să aprecieze ! NOI ăștia din Consiliul de Administrație o să apreciem ! Care ne vom privatiza școala asta cum se-ntâmplă în mai toate instituțiile de stat ! Și cum e privatizat însuși arhipelagul școlar, care duce politica intereselor nomenclaturii proprii ! Gașca va decide direcție, încadrare, salarizare, merit, concedii, restrângeri, tot ! Și vom primi, probabil, și dreptul de a angaja, dacă nu cumva ni-l va șuti factorul politic local, Cachita Dolores ! Gașca !!! Adică tu de la cei de dimineața, eu, Didina, Calițoiu, Cicela Ghevara de la grădiniță și ce părinți mai sunt reprezentanți, dar nu prea vin că-și văd de afacerile lor, nu de ale noastre ! NOI ăștia vom hotărî cine a muncit și cine nu, indiferent de ce-a făcut amărâtul la clasă cu copiii sau ce activități extrașcolare a scornit ! Și așa e peste tot la stat, proprietar e directorul cu gașca lui ! Proprietar pe mijloacele de producție, inclusiv unde materia primă este minunată, este copilul, iar produsul finit este noua forță de muncă care ne va da pensii !
Hai mai bine să ne lăsăm de bancuri, Marinică, și să discutăm subiecte serioase !… Uite, la anul termină pe-a patra două clase, profund inegale, ca întotdeauna când le alcătuim pe cartiere, cei de la șosea fiind bunicei, iar cei dinspre pădure și forturi, și mai ales răsfirații din Galapagos, fiind mai sălbatici și având un ritm al învățării ușor retardat față de acest etalon… Ei, mixăm noi clasele astea ? Sau le lăsăm ca deobicei una de supradotați și alta de cretini ? Și cine va fi fericitul diriginte sau ce profesori vor lucra cu clasa performantă ? Dar genialul pedagog căruia i se va băga pe gât, să-ncărunțească, clasa rea, cine va fi ? ( Străchinaru ! – gândi Străchinaru.) Și cum se va diferenția atunci salariul, Marinică ? rezultatele fiind net superioare la ăla cu supradotații, față de nenorocitul care s-a ales cu podoabele lui Bukamașkin și Fafulea !”
„Aici e și lupta vieții ! – surâse cu tâlc seducătoarea Vizdy, dezmierdându-și calmă și enigmatică hamsterul. Fiecare își așterne-n funcție de ce are de făcut !”
„Părerea mea – răspunse ocolit pletosul Drujbescu – este că începând cu anul școlar 1998-1999, venind și Eclipsa, ar fi inadmisibil să mai avem o clasă de protocol, ca de școală pilot iradiantă a desovietizării și vizitabilă din uie, cu cimpanzei din centrul Drujbei, din părinți care-și permit să-i mediteze, și o clasă de sacrificiu, compusă din lemurieni periferici de pe la pădure, din marginalizați din Galapagos, unii proveniți din familii dezbinate și fără autorizație de construcție… Este în contradicție cu orice cod al eticii și echității, ca unul să se canonească degeaba și altul, dincolo de diverse gratificații să mai tragă și toate foloasele specifice de pe la privatizați, de Mărțișor și de Serbare, mergându-se până la că se dau exact atâtea premii câți copii de agenți economici sunt !… Dar lasă că se termină ea și ierarhizarea bolșevică la ciclul primar ! Care ar trebui interzis și să-i lași repetenți, pentru că nu pot fi ei învinuiți la vârsta asta că n-au învățat ! Singurul culpabil fiind cadrul didactic îndrumător, nu atât pentru că n-a lucrat diferențiat și că n-a întocmit fișe de ratrapaj cu cinocefalii care au ritm de învățare mei lent, ci pentru că nu și-a tratat curriculumul mai atractiv și nici n-a efectuat destule vizite la domiciliu, pentru a diminua absenteismul ! Așa că eu zic să dăm un test inițial și să formăm două clase cam de aceeași medie !”
„Toate astea sunt ideile Korobocikăi ! – îi trimise în mutră Cențica privirea ei rea ca o baltă verde de mătasea-broaștei. Și nu mai bate cu pumnul ăla în masă, că încă n-ai ajuns nici vechil, nici primar !”
„Și când ne-or veni inspecțiile speciale de grad, ca să ne mai mărească și nouă leafa, ce facem ? – miorlăiră într-un glas Sorela Blaster și Muriela Tulup. Alegem elevii nai buni din amândouă și formăm iar clasa de elită ?”
„Partea proastă – filozofă Didina Arnăutu – e că, dacă mixăm clasele, Marinică, precum în lăzile de peste drum, de la minibigul Statornicia, merele putrede strică și pe cele sănătoase, de nu mai sunt bune nici de ștrudel, așijderea-ntr-un colectiv de elevi, rămâi în urmă cu materia față de planificare și de condicuță, deoarece ritmul real la o clasă e ritmul celui mai slab elev, după cum în comerțul cu cereale, prețul minim este întotdeauna determinat de solurile cele mai nisipoase, lutoase și sărăturoase, care în absența minimului profit nici nu s-ar mai cultiva, ci ar fi lăsate de izbeliște ! De aici rezultând și rațiunea de a fi a meditațiilor. Că nu se pot obține rezultate prin învățarea în clasă, unde ai și mulți proști, nu numai supradotați ! Dealtfel, părinții știu asta și caută pentru a mări șansele copiilor lor tocmai pe cei mai performanți profesori, făcând astfel o evaluare desăvârșită, mai bună decât a punctajelor inspectoratelor. Și e și firesc ca profesorii care dau meditații să fie cei mai performanți, deoarece înainte de a învăța pe altul trebuie să înveți ! Să înveți să te înveți pe tine însuți ! În acest sens, putându-se spune fără a greși prea mult, că până ne mai mărește și nouă leafa, cel mai bogat profesor dintr-o gubernie este mai totdeauna și cel mai bun !”
„Doamna Arnăutu ! – reveni cu impetuozitate Marinică Drujbescu, deloc intimidat de gura ei plină de aur. Lucrurile astea depind esențial de vocație, de măiestria și de tactul pedagogic al fiecăruia, de pregătirea competentă a lecțiilor, zi de zi și oră de oră, de proiectul didactic bine gândit, bine proiectat, bine realizat, indiferent de gradul și vechimea fiecăruia dintre noi, pentru că nu mai putem lăsa ACUM lecția modernă pe panta improvizației și a inspirației de moment ! Soarta dresării cimpanzeului depinde, deci, de conștiința profesională a învățătorului sau profesorului, de cum se lucrează diferențiat, dacă unii absenteiști au goluri în pregătire, de continua evaluare prin fidbec a ce facem, și nu în ultimul rând, de implementarea metodelor tot mai active, ale învățării desăvârșite în clasă cu tot cu transferurile interdisciplinare, aproape fără teme la domiciliu ! Iată de ce și eu sunt ferm convins că până la urmă ni se va mai mări și nouă leafa, dar că vom avea o umanizare a salarizării doar în sensul următor : se dă un test inițial, stabilindu-se pe parametri distincți și obiectivi la fiecare palier statistic în ce hal ni s-au livrat cinocefalii când i-am primit și au început să facă cu noi carte, iar la sfârșitul unui anumit segment de secvențe de parcurs curricular, testăm iar, sumativ, leafa fiind fundată astfel absolut științific pe progresiile reale obținute de elev prin învățarea prin efort propriu, desigur dirijată de noi spre viitoare rezultate !”
„Mmmmbbbbăăăi Marinică Drujbescule ! – se scutură brusc, ca un jaguar ciupit de musca peruviană, domnul Calițoiu, pentru a-și pieptăna cu o tablă din aluminiu pletele albe de sub chelia tigvei mari și rotunde. Băi acesta, dă-mi și mie voie, pentru că sunt mai cu experiență și vechime în instituția asta, de pe când mai avea Drujba tancuri la forturi, să cuvântez și să-ți declar că eu, să mă scuzele sexul slab prezent aici ! dar eu, eu mă piș abundent ca de-o ladă de bere pe proiectul ăsta didactic desăvârșitul, care nu știu de unde l-ați scos și e bun doar de să-ți semneze generalul Vasea pe el, că te-ai preocupat, că ți-ai pierdut timpul întocmindu-l, în loc să citești o CARTE împrumutată de la Vanessa sau să urmărești la tembelizor vreunul din rarisimele documentare didactice… Fiindcă ne cam place să ne furăm cipilicili unii la alții, dar în realitate nimic din ceea ce ai proiectat acasă după capul de rubricație al Korobocikăi, Corelo, al Saltîcihei, Dudiță, al Kabanihei, Vanesso – că fiecare vechil am băgat eu de seamă că are propriul lui cap de tabel – dar absolut nimic ! nu se potrivește cu realitatea din teren, din clasă ! Realitate și așa artificială la inspecții, când elevii simt pe pielicica lor, din amenințări și repetiții, din nervi și atmosferă tensionată ca și cum am fi căpiat cu toții, că școala a primit un anume indicativ de la inspectorat și că ne aflăm deja în alarmă de luptă parțială, noi profesorii, iar ei elevii se află sub incidența prevederilor stării de necesitate. Pe când în realitatea obișnuită a procesului instructiv-educativ de la noi, te prezinți cu proiectul didactic al învățării desăvârșite la elevi și constați, după clasicul moment organizatoric al ștersului tablei și al consemnării absențelor, c-au avut nuntă-n cartier sau c-a fost nu’ ș’ ce serialul mă-sii la tembelizor sau un meci crucial pentru relansarea campionatului sau dracu știe ce mari scule de vipoi s-au căcat pe ei la tâlcșou – că pe INTUȘABILII de deasupra upercutclasului nu prea-i știe nimeni – de s-a râs toată familia de-a făcut și ea pe ea și, iată consecința, Dudiță !… N-a mai scris unul, n-a mai învățat nimic nici unul ! Ba au uitat și cât mai știau cât de cât ! Ei, mai poți tu ține lecția, Didino, sau tu, Veturie, așa cum ți-ai propus-o ?… N-o mai poți ! Nu-ți mai permiți a construi la fel, pentru că încremenirea-plastifierea în vechiul proiect didactic ar fi ca o zidire fără temelie, dacă ești un profesionist conștient ! Trebuie aici să bați tare pasul pe loc, să faci reînvățarea în clasă, retrapajul desigur diferențiat după căpățâna de berbecuț a fiecăruia. Și tocmai existența foarte pregnantă a acestui moment esențial din demararea lecției, când profesorul detectează goluri și le acoperă, nu-l văd eu la spectacolele aranjate, ca niște meciuri, pentru acțiunile metodice ! Uite, de-aia nici nu mă mai duc eu să mă perfecționez ! I-am și spus-o Kabanihei de la obraz ! Ca să nu mai zic nimic că, Moisil să fie cineva ! și nu poate urmări simultan cu atenția distributivă o cireadă-ntreagă de obiective cadru și obiective de referință, plus propriile obiective operaționale, propuse de el însuși, din prostie sau din onestitate, parcă nu e destul că trebuie ținuți în frâu atâția derbedei, mai trebuie monitorizate ca niște drăcușori sau viermuși negri și obiectivele astea !!!
Să lucreze după planificarea bolșevică, de care credeam c-am scăpat, ăia-n uie ! Treaba mea e aici în Drujba, unde am antenele mele și cam știu tot ce face cutare și cutare ! Și aici, și-n Galapagos, și la Cuțarida, și la Căgiurzia, și la Cuzco !!! Și ACUM vine ăsta că să nu se mai respecte gradele și vechimea !!! Care tâmpenie dac-o propune mai sus, fiind populistă, e ca și votată, fiindc-am auzit că deja avem peste 60 sau poate 80 % cadre necalificate în SISTEM !
Și tocmai de-aia, zic eu să răsucim problema și altfel ! Păi, mmmmbbbbăăăi Marinică Drujbescule ! tu nu știi, dar eu ți-o spun aici, de față cu toată lumea ! Eu, mă ? Păi eu te urăsc pe tine, mă, din tot sufletul, fiindcă ești student la drept la particulară și ai să scapi din lagărul ăsta de handicapați profesional care a devenit SISTEMUL, și… și fiindcă ești… tânăr și eu nu mai sunt !!! Iar ACUM vrei să-mi tai și din salariu, parcă n-ai să fii și tu ca mine ! Că uită-te și tu la Vizdy cum s-a cocoțat pe scaun, crede ea că ca să dea la canar ! Aș ! Din instinct s-a cocoțat, ca găinușele, mai sus decât cocoșelul !!! Ei, ia să-i zic eu, într-un experiment doar mintal, Vizdelo tată, nu vii tu mai pe-nserat să dăm noi împreună la iepuri ? Și ia propune-i și tu, măi dragă Marine, că poate pe tine te cheamă imediat, pe când eu în orișice caz trebuie să stau la coadă, să merg la complex la Raketta să mă raz, să mă tunz, să-mi calc costum, să mă-mparfumez… Și toate astea costă ! Costă al dracului ! Și n-am mai adus vorba și de unele atenții, eliminatorii în ziua de azi, să mă scuze domnișoara Vizdela pentru exemplul ales, dar dacă nu ne mai mărește și nouă leafa, mă costă până fac foame, băi, dacă mai vreau și eu să dau la iepuri !”
„Ghiuj bătrân și nebun ! – se închină și înlemni Ciomolunga într-o fizionomie situată cam între dromader și lamă peruviană, cum voia să hibridizeze Dudu. La ce-ți mai trebuie ție să dai la iepuri ?!”
„Nu există din punct de vedere biochimic – își privi cu drag Dudu Străchinaru vecina-ntre sifoane – gene tinere și gene bătrâne ! Calițoiu, din punct de vedere al divertisului speciei e perfect îndreptățit să… dea la iepuri !” „Explică-i asta Veturiei ! – zâmbi politicos Vanessa, dezvelind gingii foarte roșii sub buzele ei groase și palide, niciodată rujate. Fetele nubile – comentă ea pentru toată cancelaria – au porniri duioase, Calițoiule, focalizate tocmai pe masculii care deși dețin material genetic util, nu mai fac față, ca evaluatori guberniali, concurenței cu mai tinerii ajunși măciucari dominanți, așa că nu te mai gândi la cheltuieli atâta, important este ca gena să fie utilă speciei, și asta se cam simte, vectorul n-are nici un fel de importanță ! Înainte de-a te băga la cheltuieli, noi examinăm întâi gena, abia pe urmă vectorul !” „Da, că și știi tu ce e aia vector !” – mârâi întunecat proful de matematici. „Da’ de ce să nu știu ? – protestă înțepat filoloaga. E o linie cu săgeată la un capăt !”
„Domnu Calițoiu – interveni în dezbaterea reabilitării educației Vizdela, coborând de la canar ca să dea și la hamsteri, schimbându-le totodată așternutul din talaș alb – cum să vă spun ?… Nu știu altele cum sunt, dar eu nu-mi poruncesc inimii și nu mă iau nici după atențiile ce mi se acordă și nici după… vector, când e să… dau la iepuri, la canari, la hamsteri sau la peștișorii de la domnul director din cabinet de pe covor. La concret vorbind însă, cred totuși că simpatia mea ar crește pentru cine ia de bunăvoie numerele pe care le-am adus din Autonomia locală ! Fiindcă tocmai ăla de ia manifestă… instinct de conservare, nu cine dezleagă integramele din Sămănătorul, deoarece se preconizează ca școlile să treacă deplin contabilicește în răspunderea primăriilor chiar și cu salariile și atunci să mai văz eu cine va mai avea curaj să zică eu nu servesc ! la o decizie a consiliului local sau a lui Mitrașa, adică a Cachitei Dolores ! Și tot așa, chiar sunt curioasă, oare și la anul se va mai întâmpla ca ACUM de Paști, că l-ați tratat cu sictir pe domnul Salvador Fafulea, când ne-a rugat să ieșim cu copiii ca într-o excursie, că poate vine turiști străini la Popas la nea Fane Ciuvîrin la localul La Familia Morometzilor și s-au adunat munți de gunoaie și pune primăria remorca la dispoziție, iar noi să ieșim doar vreo oră, două, cu copiii, că n-are cine-o-ncărca ! Acțiunea fiind profund educativă pentru părinții înșiși, pentru toți drujbenii ! Primăria voind ca tot locuitorul să înțeleagă, dacă ieșim să ecologizăm comuna cu școala, relansând învățământul rural, că dacă mai depune gunoiul menajer și vrejii la întâmplare, nu e bine deloc, pentru că tot copiii lui are de suferit, trebuind să-l strângă și să-l încarce în remorcă. Și la orice ne-am fi așteptat de la această inițiativă a domnului consilier Marinică, dar să ne saboteze tocmai un coleg de catedră de bio, un dom’ profesor care chiar predă ecologie, și să n-anunțe pe copii de acțiune ca să iasă în uichind la ecologizat șoseaua spre campingul lui nea Fane Ciuvîrin, că vin turiștii străini, ei bine, nici în cele mai negre vise rele nu ne-am fi așteptat !”
„Pardon ! – interveni Cențișor cu vocea ei răgușită și fermă, luminându-și ochișorii de păreau două stopuri verzi alăturate. Dudu al meu, Vizdelo, nu e de… biologie ca… dumneata ! Mai ai multă carte de învățat la particulara aia până să știi măcar pe sfert cât Dudiță al meu, care și-a conceput și scris absolut singur lucrarea de grad pe tema asemănărilor și deosebirilor de comportament dintre gândacii de bucătărie roșcați Blatta germanica și cei negri Periplaneta orientalis, în contextul urbanizării intercity (inclusiv sătești prin demolare) a Republicii Socialiste România ! Operă apreciată ca perfect publicabilă-n uie de domnul cadru… didactic universitar îndrumător, etolog de renume european, care a demonstrat recent parlamentarilor vânători și colecționari, pe bază de cercetări cu camera ascunsă, că împușcând lupii, haita slăbește față de căprioare sau cerbi și tocmai de aceea atacă ei ACUM, înjosindu-se, oile mioritice și turiștii, ba chiar coboară și la marginile cu blocuri ale orașelor ceaușiste, să scotocească odată cu pensionarii prin pubele Și oricât ai căuta și tu, n-ai să știi niciodată, Vizdelo, atâta carte cât Dudu la particulara aia a ta de-ți permite să mai și suplinești, să faci orele lui Teofan Davidovici când se duce cu frate-su după marfă și să mai pierzi din timpulețul tău și ca să dai la iepuri, canar, hamsteri și pești, parcă îngrijitoarele, paznicii sau chiar elevii de serviciu n-ar putea să-și însușească aceste abilități !”
„Ca să călăuzesc cimpanzeul printr-un parcurs curricular, gestionându-i ocaziile de învățare – îi râse-n râtul de purcică Vizdela Socrates-Cucuteni – nici n-am nevoie de atâta carte câtă oi fi știind dumneata că știe soțul ! E suficient să mă-mbrac decent, ca o ghiduță ! Și nu de la zgonhen ! Plus că, așa cum spunea colonelul Agheev prietenei mele celei mai bune, Corela Drob, precum controlul prezenței elevilor te face-n momentul organizatoric al lecției cum ai fi de la Evidența Populației, sau de la Penitenciarul Rahova când numeri deținuții, tot așa trebuie să fie și cu atingerea obiectivelor : lecția ideală trebuie să ofere elevilor o succesiune de secvențe didactice concepute ca tot atâtea ocazii de instruire, de dobândire de noi clarificări conceptuale, cunoștințe și competențe, de însușire de capacități, deprinderi și atitudini, în șirul acestor contexte de învățare propunătorul trebuind să se comporte ca un vigilent AGENT DE CIRCULAÞIE, veghind ca fiecare elev sau grup să circule după reguli performante ! În ce privește însă criza de bani a școlii, eu cred că, așa cum îi spunea și Aleksașka prietenei mele, Corela Drob, Cențico, se poate institui un larg evantai de amenzi, aprobat de comitetul de părinți al școlii, deci perfect legal. N-a venit contravenientul cu batistă, a înjurat, a spart un geam, a adăugat belciuge personalităților din manualul alternativ, a scris muie pe tablă, a lipsit nemotivat, mai știu ce-a făcut sau n-a făcut, se pot concepe mii și mii de pretexte, iar dacă mai și cointeresăm cadrele cu un 15-20 % din încasări sau din recuperări din ce nu s-a încasat, e de neconceput să nu se poată stoarce de la urangutanii de părinți sume impresionante !”
„Pentru că ar fi și ilegal ca cineva să știe mai multă carte decât are de predat ! – sări ACUM albastră toată Corela Drob în ajutorul Vizdelei. Atât Legea Învățământului cât și Statutul cadrelor ăstora… didactice pedepsesc cu cea mai mare severitate pe orice profesor care predă mai mult decât cere programa ! Concret, a vorbi elevului de gimnaziu despre antropogeneză sau despre centrii de reacție implicați în fotosinteza bacteriană sau a plantelor este o violare gravă a curriculumului actual și ar trebui sancționată !”
„Nu este nici pe departe adevărat – înțelese cu umilință Dudu Străchinaru cine este persoana criticată – că aș fi îndrăznit EU să mă gândesc vreodată să sabotez lăudabila inițiativă a domnului primar Buțai de a face de Paști curățenie cu copiii domnului director Filatov în zona campingului domnului Ciuvîrin ! Eu, eu, Vizdelo, eu țin la reputația mea în arhipelagul școlar și îi sunt credincios Salticihei, Kabanihei, tuturor vechililor, generalului Vasea, ca și tuturor arendașilor de la Cuzco. Și atâta vreme cât nu am redevenit legal slugile primăriei încât să pună mâna pe telefon pistruiata de Cachita Dolores (o simplă secretară !) sau analfabetul de Salvador Fafulea de la butelii, fie și din inițiativa cumulardului deja domn consilier Marinică, și să ne scoată de la ore la curățat străzile, ulițele, campingurile, eu nu înțeleg să mă achit, chit că e stare de necesitate că vine prefectul cu o delegație mereu anunțată, din uie, condusă de Katrina Djorkaeff-Tornado ! Ceea ce, de fapt, nu m-ar fi împiedicat să-mi iau clasa și să mă duc !!! Dar cum dracu să mă duc doar eu ? cu ai mei de-a cincea, când toată lumea s-a fofilat, Vizdelo ? Pe cei d-a opta i-au oprit doamnele Răzvana Mihalache și Didina Arnăutu, ca să-i pregătească pentru apropiatele simulări de examene. La a șaptea, doamna Veturia avea anteprogramată excursie la Căgiurzia, iar la a șasea, domnul Calițoiu a zis că fără adresă scrisă nu scoate elevii, să-i calce ai lui Bukamașkin cu remorca și să răspundă el ca diriginte că nu i-a supravegheat ! Fiind și supradotatul de Frecardo la el în clasă ! Mai comentând și că e posibil orice numai datorită proprietății de stat, adică a dominației discreționare a clasei politice cu clientelă și stăpâni cu tot, asupra SISTEMULUI, asupra resurselor materiale și umane și de iepuri, ceea ce-nseamnă că arhipelagul școlar este unul din giganții falimentari ai bolșevismului și va funcționa la nesfârșit cam tot ca înainte, cu imense pierderi, investițiile-n elevi nerecuperându-se niciodată !
Alții s-au făcut că nici n-au auzit de apelul la o comună ecologizată, Vizdelo, și așa am rămas numai eu să ies cu cei de-a cincea, dar n-am putut ! Deoarece s-ar fi clevetit atunci despre mine că am exploatat munca copiilor, interzisă de ONU, pentru cinci mici și o bere, plus figura Anfisei Barabanova cu tirbușonul, ba chiar mai ticălos lucru, s-ar fi interpretat că am făcut lună la benzinărie și la localul La Familia Morometzilor perfect conștient că îmi voi schimba actualul loc de muncă pe unul de pe-acolo, după ce voi muri ca prof nătâng !
Da voi muri ca supracalificat ! Și în acest sens, viitorul nu e al meu, care am permis de citit la Academie, nici al Vanessei, care neavând ea nici puradei, nici mascul și nici tembelizor deschis non-stop, citește mai mult decât o întreagă gubernie, și nici a colegei noastre mai tinere, Ina, care, păcălită de mine cum a m fost și eu de iresponsabilul Foma Akimușkin – nu i-ar putrezi oasele dac-a murit ! – că știința e fermecătoare, a învățat de-a luat-o dracii fizica atomică la Măgurele și ACUM ea n-are voie să le explice la copii nici cum funcționează un breloc cu laser din ăla de care are la minibig la Statornicia, deoarece ea ar încălca principiul oligopedagogic că elevul nu trebuie să știe decât ce poate… să facă, obligându-se astfel 80 % din viitorii europeni ai țării să plece de pe băncile școlii generale obligatorii cu niște cunoștințe științifice din epoca lui Dinicu Golescu !
De aceea și zic, ca Inocencia, că viitorul în școala asta nu-i nici al meu, nici al Vanessei și nici al Haritinei. Viitorul este al oligopedagogiei, deci al Vizdelei, fiindcă e mai important să dai la iepuri, la canar, la hamsteri sau la peștișori, decât să-ți umpli căpățâna, să-ți încarci până la indigestie memoria cu o imagine globală despre Univers și-n particular despre Pământul nostru, adusă perpetuu la zi prin eforturi de martir la salariile de cadru… didactic care se vrea informat, cum încearcă vecina mea de bloc…”
„Nu fac eforturi să mă documentez, citesc de plăcere, numai că nu toate cărțile râvnite pot să mi le cumpăr ! Dragilor, ce să vă spun ? Eu nu cred deloc că viitorul școlii în postromânism este al Vizdelei – interveni surâzând batjocoritor Răzvanessa. Viitorul rămâne al megaprofului, al lui Foma Akimușkin dacă vreți, cărturarul care OFICIA la catedră precum părintele Ankifie în amvon, generalul Agheev la parada de 23 August sau Marinică Drujbescu mâine, ca președinte al Curții Constituționale, în togă festivă ! Da-da, OFICIA, ca Vasile Pârvan în Memoriale, iluminându-i apostolic pe copiii drujbeni, chiar dacă la sfârșitul activității ei nu știau să facă nimic în plus față de începutul lecției, zguduindu-i el că mai există pe lumea asta și altceva decât coclaurile de pe Ampoița, Hodivoaia și Spălătura, injectând în ei MEMORIE AFECTIVÃ, care-i singura durabilă ! O să piară, fraților, surorilor, și moda asta a operaționalelor, la care Diță a reacționat botezându-și purcelul, care-mi guiță și mi se cacă mie sub geam, Skinner, care înseamnă nu numai Șorici, este numele unui Pavlov american, care a cam transformat didactica în dresaj, încât vorbește colegul meu Străchinaru de oligopedagogie, de o școală fără cadre… didactice, în care orice necalificat poate gestiona-dirija secvențe de parcurs curricular ocazionând elevului să-și descopere activ, nu pasiv, cunoștințele sub formă de rezolvări de probleme, de teste pentru rezultate… Rostul lecturii Luceafărului fiind necultural : nu o emoție metanoică vizăm, ci niște analize pe o masă de disecție cu mașina de cusut și cu umbrela, ca să iei note mari la bac ! Și știu caz de elevă maltratată de gorila de mă-sa că citea Kafka în anul bacului !… Și aș mai remarca, hm, caracterul de clasă al anumitor chestii : oare cui poate folosi bacul internațional ? Esmeraldei lui Harneală ? Gaviotei lui Vampiru ?… nici vorbă ! Ci doar cui vrea studii superioare-n uie, și-și permite ! Deci numai copilului din upercutclas ! De unde suspiciunea că cleptocrația ar putea impune inclusiv opțiunea strategică pentru o cetate oligoeducativă complet incultă ! Ceea ce înseamnă generalizarea unui învățământ strict profesional, pe care-l poți absolvi fără să fi citit o singură carte ! Lucru tolerabil în postgermanism, nu însă și-n postromânism !”
„În această dezbatere informală, și, atâta vreme cât nu-i Teofan Davidovici, cam infernală, cam very brain storming – interveni pe ton avocățesc Fefeleaga, uitându-se galeș la Moluscă dacă zice bine – mi-aș permite, stimați colegi, să fac despre Noua Revoluție Școlară o analogie proporțională cu ce spunea eseistul reacționar Heidegger, dar a observat și un mare critic român, despre opera de artă, că într-o capodoperă, cum trebuie să fie fenomenologic și Noua Revoluție Școlară, proporția de aur dintre conservatorism și un experimentalism de avangardă, deci cu conotații lichidatoriste a postromânism, cum zicea Răzvana, totdeauna e favorabilă la sănătate și virtute ! Și e și normal, fiindcă învățământul a fost privit la noi, în pedagogia dejist-ceaușistă, din perspectivă sistemică, adică materialist-dialectică-n pijama structuralistă ! Pijama care dacă nu ne mai mărește și nouă leafa, dispare ACUM, deoarece resursele umane au o importanță capitală în orice SISTEM expus universalizării globalizării !”
„Sunt absolut de acord cu mai vârstnicii mei colegi și prieteni – tuși puțin și roși de emoție Haritina că vorbea de față cu Dudiță – având aceeași impresie cu ei că ansamblul înnoirilor trebuie privit și în continuare creativ-inovativ numai din perspectivă sistemică, iar ceea ce vreau sa subliniez este că țara mea nu e o insulă-n Europa, ci la rându-i o subparte a unui megasistem contextual, care în Occident, după tulburările maoiste din mai 1968, s-a macrostabilizat într-un mod foarte realist, dar încă stupefiant pentru noi, care trebuie să ne armonizăm standardele după uie pur și simplu modificând scopul suprem al politicii școlare, care-n condițiile postmoderne ale tiraniei tipizatelor și robotizatelor, nu mai este clasica formare a forței de muncă, ci formarea consumatorului, fără de care orice economie de piață nici n-ar fi de conceput ca bază a suprastructurii unei societăți de consumație ! Educația pentru muncă devine astfel, oligopedagogic rostindu-ne, educație în și pentru consum, furnizorul de formare având a-l face pe elev competent și performant să aleagă, să opteze, să se orienteze în labirintul unui bâlci întins pe zeci de pogoane, unde de pe mii de tarabe i se oferă sute de mii de produse în zeci de milioane de exemplare ca dintr-un mitic corn al abundenței, el trebuind să aloce pe diverse capitole ale micului său buget venitul de care dispune, într-un ceas fast și pentru interesul propriu și al afacerii, adică al familiei sale și al economiei naționale, care va fi în cel mai rău caz întremată din exterior, făcută cu timpul capabilă să suporte de să ne mai mărească ăștia și nouă leafa !”
„N-aș fi dorit să mă amestec în dezbatere – surâse jenată Ciomolunga amintindu-și brusc că unii colegi au remarcat că are chiloții ei mari cârpiți – dar însăși analiza sistemică adoptată a împins lucrurile pe făgașul istoriei, geografiei, culturii civice, pe domeniul științelor sociale în general. Fapt care îmi dă prilejul să punctez două vorbe despre actualitatea lui Marx.
Prima observație este un sfat : să nu-și facă nimeni vreo iluzie că în republica răsprofilor vor fi vreodată priorități bugetare învățământul, cercetarea sau cultura. Dimpotrivă, se va încerca smulgerea de voturi proletare prin negarea fățișă a unei emanației a puterii dinspre cărturari ! Iar dovada la ce spun eu va fi un fel de persecuție tot amânând să ne mai mărească și nouă leafa, indexarea amărâtă din 2000 acordându-ni-se abia după ce-om înghiți să se țipe la noi ca la vite și să fim amenințați cu justiția și cu ura populației c-am păpat ca salarii banii de higienizări ! Astfel, Mineriada cea scurtă va deveni pentru noi o Mizeriadă mai lungă. Și vom ajunge atunci să înțelegem de ce corpul didactic din uie este foarte la stânga : numai amenințându-i cu tot ce poate face marxismul aplicat bogătașilor, le putem smulge o brumă de respect proprietarilor noștri !
A doua observație se referă la pretenția politicienilor că ne bagă ei în uie. Este evident o lăudăroșenie fără fond. România nu putea fi factor activ decât dacă își dezvolta un învățământ care să genereze europeni.
Bineînțeles nu s-a dorit acest lucru. Dacă se dorea, ni se mai mărea și nouă leafa și încă de mult.
De aceea, nu noi intrăm în Europa, stimați tovarăși colegi, ci capitalismul ne civilizează ! Fiindcă exact cum observau Karl Marx și Friedrich Engels în celebrul lor Manifest, elogiind burghezia, desigur cea necoruptă, occidentală, care trăiește din profit propriu nu din parazitarea statului, burghezia asta nu poate rezista concurenței fără a revoluționa continuu mijloacele de producție și fără a-și lărgi necontenit piețele de desfacere, fără a face rost de noi și noi debușee, ceea ce presupune civilizarea țarilor învecinate, rând pe rând, proces inevitabil, pentru că niște troglodiți s-ar crampona de micile lor necesitați tribale, ca azi la Drujba, și n-ar avea nevoie de produse de înaltă tehnologie, sofisticată până la absurd, dar care, după primele valuri uie, ni se va băga și nouă pe gât, să fim o societate de tip stomac aici, cu creierii în cu totul altă parte…!
O ! TOVARÃȘ ! ce minunat sună acest cuvânt ! Și în 13 iunie 1990, credeam că l-am recâștigat pentru gloria limbii noastre !
Iacă dar, stimați tovarăși, că realitatea obiectivă explorată în viziune sistemică ne bagă obiectiv în Europa, chiar și dacă prin paradox politicienii s-ar opune unei încărcări rezonabile a programelor și a parcursurilor curriculare ca și să ne mai mărească și nouă leafa !”
Cențica asculta și nu asculta, cu priviri reci și verzi de purcică de faianță aducătoare de noroc, ce vorbeau ăștia, ideile soțului fiindu-i de mult familiare și disprețuite, începând cu aceea de a picheta cuhniile răsprofilor ajunși guvernanți, deci responsabili de dezastrul țării, suprapunându-ne ca să părem mai mulți peste prăbușirea economiilor a milioane de leneși, care s-au încrezut în dobânzi mari și n-au înțeles adevărul liberal elementar că unde-i minister de justiție, nu sunt posibile câștiguri fără muncă decât pentru intușabili.
Dormita, dormita și sări-n sus ca o mreană dup-o musculiță de rubin, dar frânele de la marele Mercedes blindat, albastru de Voroneț, al directorului Teofan Davidovici Filatov, pe care le auzise-n vis, se dovediră inexacte.
Călăuziți de elevii de serviciu și de-o-ngrijitoare voioasă, în contradictoriul cel infestat de cadre… didactice năzuind să li se mai mărească și lor leafa, intrară șeful de post Aleksașka Agheev, secretara lui Buțai de la primărie, Cachita Dolores, precum și secătura de Salvador Fafulea de la butelii, care dijmuia-n mica piață locală de lângă Cvartalul Rușilor pe micii producători.
Blond, nalt cât unchiul Stiopa Milițianul din poveștile tanchiștilor, Aleksașka trimise doar în treacăt un salut din obiectivele sale cadru de sub cozoroc Corelei Drob, cum sta ea-ntr-un colț cu buzele ferecate, mută ca o floricică albastră de nu-mă-uita.
„Stimați participanți, ne-am deplasat aici -– se justifică el de cum li se făcură loc la masa goală doar lui și Cachitei, nu și lui Fafulea – pentru a vă aduce salutul POLIÞIEI și al domnului primar Mitrofan Buțai personal, la sesiunea de comunicări privind Noua Revoluție Școlară, a cărei menire este să întărească ordinea și disciplina, punându-se ACCENT pe verificarea externă prin examene terminale la bac și capa, la cât mai multe discipline posibil, precum și pe notele la toate materiile, ca instrumente coercitive de restrângere pe toată viața a orientării școlare și profesionale la anumiți elevi, care ca când le-ai lua carnetul nu mai pot merge mai departe ca înainte pregătindu-se de admitere doar cu câteva luni de meditații sau de învățătură luată-n serios, că îi trage-n jos mediile din opt sau doisprezece ani de muncă dacă paralel școlii au citit formându-și o imagine independentă despre lume, în spatele trâmbițatei libertăți de a opta pentru, de obicei, două opționale din două, ascunzându-se această criminală privare a elevului de timp propriu, șantajându-l cu restrângerea viitorului, OBLIGÂNDU-L SÃ SE PREGÃTEASCÃ DE ADMITEREA-N FACULTATE DE LA GRÃDINIÞÃ PÂN’ LA BAC !
Logic, două concluzii pozitive reies de aici : prima, că vânând note continuu, cercopitecii vor avea preocupări, spre marea satisfacție a părinților, și o să mai scadă atunci infracționalitatea juvenilă, iar a doua, că populația de mâine va manifesta o omogenizare la citit mai aproape de principiul lui Gutalinșcik, care este și idealul culturii și al supremației noastre pe acest continent al omului alb, că să nu mai poți discrimina când vorbește academicianul și când omul cu pulanul ! Cu alte cuvinte, concrete, va fi timp mai puțin nu numai pentru vagabondaj și mozol, ci și pentru cetitul cărților și atunci cazuri ca ce-a dat la tembelizor aseară de muma care și-a omorât propria-i fiică, lovind-o cu ciocanul de șnițel că citea Goethe fără să-l aibă-n programa de bacul de vine peste numai două luni, s-ar putea să se banalizeze, dar aceasta este lupta pentru existență într-un sistem competițional și n-ai decât să te adaptezi dacă vrei să ieși din muie ca să intri-n uie !
Cum m-am adaptat și eu la situația operativă și informativă din Drujba de cum am descins, rezultatul fiind că la noi n-au cum să se petreacă grozăvii ca în celelalte localități, cum dă la tembelizor și-n presulică senzații.
Ne mai confruntăm doar cu unele găinării mărunte, dar avem toate motivele să sperăm că justiția își va spune cuvântul și se va pune o stavilă furturilor de pe câmp, care în ultima vreme-ncep să se-nmulțească din nou până la recrudescență, pe măsură ce se maturează diferite culturi sezoniere și marginalizate, cum zicea și regretatul de Emil Cioran în exercițiile sale de funcțiune…
În concluzie, trebuie să ieșim din cultura delăsării, a nemulțumirii, și să ne însușim o concepție nouă, depășind mentalitatea comunistă că poliția este obligată să ne păzească nouă bunurile, când conform legii, ea nu este decât un organ constatator, de anchetă cum de s-a putut comite furtul ! Fiecare unitate comercială sau instituție de pe raza comunei Drujba este atunci chemată și trebuie să se preocupe ca să vină la mine la avizat cu propriul ei plan cadru de pază, activitate-n care să se ia legătura cu unitățile de jandarmi, gardienii publici, precum și cu badigarzii particulari ai unității școlare, plătiți de părinți, și să se țină seama că am semnale de la școală că între anumite ore de curs, când nu se fac, dându-li-se la magoți drumul acasă sub pretext ca să vadă emisiuni sau meciul prin care, aranjat sau nu, se relansează cine ia în 1998 titlul, și până la venirea paznicilor mai târziu, tot localul rămâne la discreția întâmplării, favorizându-se infracțiunile ! Ca și-n uichind, când mă și mir că, nemaiexistând ca pe vremuri organizată permanența non-stop a învățătoarelor și profesoarelor sâmbăta și duminica, nu s-au furat încă iepurașii-playboyașii din cuștile de la intrare și nu s-a dat spargere la canar, hamster și peștișorii decorativi, care au căutare atât în bazar la Căgiurzia cât și la Cuzco !”
„Decât să vin sâmbăta și duminica să fac de gardă la iepuri ca înainte, prefer să se fure toate lighioanele Vizdelei și să i le plătesc din portofoliul meu !” – explodă Inocencia, aprinzându-și obiectivele cadru ca pe niște stopuri dând cumva undă verde, de cum intrase prietenul dușmancei sale Corela Drob, să se ducă-n opționalul mă-sii de provenit !
„Ușor de zis, dar greu de scos din portofoliu ! – râse batjocoritor Marinică Drujbescu trecându-și o mână palidă prin pletele-i negre de harfist biblic. Ce nu s-a-nțeles din orientările și indicațiile lui Sașa, care este un mesager al puterii instalate democratic, Cențico, am impresia ca consilier de importanță comunală că este că noi uităm că încălcăm actul fundamental, care este Constituția și ne interzice expres ca să muncim, la stat ! sâmbăta și duminica, așa că eu am sprijinit cu toată energia inițiativa lui Mitrașa, Drujba noastră să fie o comună model, pilot, fără infracțiuni, iar ceea ce vrem să evităm în școală nu e atât o spargere de proporții – că n-avem valori tentante – cât înregistrarea vreunei amărâte de infracțiuni, oricât de mici ! Că dacă n-ar fi Constituția, v-ar băga imediat la gărzi uichindale, nu numai în școli, ci și la primării, Cențico ! Dar despre ce zici că nu servești, nu e obligatoriu, pentru că se poate concepe un plan de pază judicios întocmit managerial încât să-mpace și capra, și varza !. Așa de pildă, am putea întârzia toți în zilele de lucru ceva mai multișor în școală, întocmind proiecte de tehnologie didactică și gândindu-ne la opționale, respectiv la extinderi, ca să poată intra paznicii mai târziu și, corespunzător, să venim mai devreme dimineața, compensând sâmbăta și duminica, să le facem paznicilor ture de zi ! Și mai sunt și femeile de serviciu, atât cele din schimbul de după-amiază cât și cele de se schimbă de dimineață, care pot să fie ceva mai performant întrebuințate decât pân-ACUM…”
Domnul profesor de bio Dudu Străchinaru privi lung pe fereastră la un cuplu de guguștiuci incapabili, poate prea tineri, deși sex făceau, să-și desăvârșească începutul cuib doar din câteva crenguțe : ce aducea el cu mare osteneală, ea nu izbutea să potrivească durabil. Dar o să-nvețe dobitoaca prin condiționare operantă ! Speranță care-i trezi iar lui sentimentul absurdității de a învăța tu pe altul ! Cât despre disputa neveste-sii cu ăsta, nu socotea necesar să intervină, știind bine că învățătorașul o să termine făcut arșice !
Se gândi îndurerat iar la ce caută el în cancelaria asta infectă și c-a nenorocit-o pe biata Inocencia și a fecundat-o să expulzeze-ntr-o lume ostilă doi puradei cvasi-handicapați ca viitor, pe Genaro și pe Maricusa, care nu știau nici ce e aia să ieși cu părinții tăi să servești o masă gătită de alții la un restaurant, la Popas măcar !
Îl podidea plânsul. Ar fi băut pentru rehidratare nu pișălăul de bere al Anfisei, ci tot atâta vodcă de la Katiușa, cu emulgator E-471 și cu aromă de tanc T-34 în compoziția dupe etichetă. Îl gâdila o durere profundă și dulce după urechea stângă, iradiind satanic în creierașii săi de prof, pudrați și afânați și umezi, ca niște bureți de tablă uitați peste vară la dospit în apa din gălețică-n dulăpiorul clasei, de văzu oranj.
El se uita la Cențica lui cu cerească seninătate de cadavru rece, ca prin microsoftul lui Gates sau ca prin telescopul astral al lui Hubble sau ca prin casca lui Schumi ieșind crispat de la boxe în pistă, parcă nu i-ar mai fi legat nimic de când ea mersese la Staruha Izerghil la izbuliță să se spovedească popii Panda pentru consiliere ce strategie să adopte de să le meargă și lor la familie mai bine cu banii, în contextul de nu ne mai mărește și nouă leafa, iar zgripțuroaica-i impusese postul ideal, patruzeci de zile de stenbai total într-o primă tranșă, tocmai aici băgându-și demonul Udaloi extinderea de neglijaseră toți să mai avertizeze pe insignifiantul soț, de-și închipuia ACUM că greva conjugală va dura-n morții mă-sii până la primul câștig, care conform legilor probabilistice putea veni și-n două zile, și-n 2007, și-n 20 007 !
Și asta numai pentru că n-a făcut nimic concret în costumul de zgonhen cu pământul Pușii la primărie !
Iat-o ! Vopsită-n roșu coafural la păru-i sârmos și-n rărire naturală, împletit ca de negrese-n fundițe răsturnate ca dintr-un excitant videoclip, pistruiata secretară Cachita Dolores a lui Mitrofan Buțai luă din gura tânărului consilier cuvântul, cu pehaș cu tot, cum puncta Fukuyama, interogându-ne retoric că cui a dat Teofan Davidovici completare orele de desen.
„Lu' Corela Drob ! – răspunse Fefeleaga puțin răstit. Că ăștia de după-masă nu ne-am înțeles pe ele să le-mpărțim ! Mai bine să le ia altul străin !… Dar… Dar era și normal din partea unui îndrăgostit de iepuri, ca Teofan, când talentata noastră colegă de dimineață, Coreluța, ne-a creat logo-ul instituției, sub forma unui iepuraș-elev cu două degete-n sus, care se cere să răspundă, imprimat recent și pe tricourile comandate la covoare la doamna Ciuvîrina pentru formația noastră de dans modern de fete de-a opta, pregătită de Muriela Tulup, cu rezultate la numeroase concursuri !”
„Să vie sâmbătă de dimineață la primărie cu învățătoresele !… Ãăăă… Cu toate în-vă-ță-toarele !” – ordonă sec Cachita Dolores, cu aerul că dacă eu pot să v-achit telefonul la niște sume de-a dreptul erotice, lumina, lemnele, cărbunii, vidanjarea și alte cheltuieli mai mult sau mai puțin umflate, puteți și voi să vă simțiți față de autoritatea locală, și să-l serviți cu ceva pe Mitrașa, barem acum, că de Paști l-ați tras în piept cu ecologizarea satului spre campingul lui nea Fane Ciuvîrin !
„Da' de țe ? Pen’ ce ?” – se bâlbâi de furie Cențica, deoarece-și planificase exact pe sâmbătă să spele așternuturile și să le mai cârpească, intervenind însă și pentru a evita ca Bonobo al ei să repete ce zisese mirosind ceva de gunoaie, că dac-ar fi el instalat director, atunci CU ACCEPTUL PÃRINÞILOR, cu acte, ar scoate să iasă cu elevii învățătoresele de stau cu aria curriculară pe catedră și împuțitele de profesoroaice nu numai la ecologizare în fiecare sâmbătă, ci și, autumnal, la practică agricolă, banii storși sălbatic din exploatarea muncii copilului la recoltat la particulari mergând, desigur, la dotarea școlii, iar zece la sută, cum fac și miniștrii sau megaprimarii, se vor investi pentru… imaginea managerului Străchinaru ! popularizând cum a aplicat el inovativ la noi în gubernie principiul colectării de resurse din mediu, degrevând statul de unele cheltuieli cu educația, ca să dispună cleptocrația de un buget suplimentar, Cențico !
„O să facă unele precizări domnul Salvador Fafulea !” – aproape că n-o băgă neam în seamă Cachita Dolores, închizându-și a silă ochii căprii de parc-ar fi auzit c-a protestat nu o-nvățătoare-n contradictoriu, ci o cățea cu puiuți când vine remorca să ia gunoiul de la Blocurile Rușilor.
„Eu – luă de la ea cuvântul cu tot cu pehașul acru și corosiv euroscepticul Fafulea de la butelii – nu vreau să vă rețin decât ca să v-avertizez că, din pricina reiteratei amânări a bugetului, și desigur a rectificării lui, s-ar prea putea, s-ar putea aproape sigur de tot, datorită sărăciei unei părți defavorizate a cetățenilor, rea-voinței altora, inconștienței civice în ansamblu, Arendașul vostru, ministerul, care încă nu pare să se fi decis definitiv să repună școala la discreția factorului politic local, n-ar fi exclus ca nici anul acesta să nu vă disemineze decât diplome, adică un model de să-l trageți la xerox la megabig la Statornicia câte vă trebuie, nu și premii sub formă de cărți la elevi, iar primăria nu va avea de astă dată nici dânsa de unde să vă mai dea mereu, băgând gaze, așa că e benefic să vă preocupați, să vă agitați și să vă căutați și să vă găsiți din vreme printre agenții termici, pardon, economici din comună SPONSORI GENEROȘI de sensibilizat, de la care să cerșiți bani dezinteresați de s-aveți cu ce nominaliza pe elevii supradotați performanți, de export, pentru a-i îndupleca pe termen lung ca să revină-n țară după ce ne mai mărește și nouă leafa !”
„Da' de ce ? Pen' ce ? – se puse iarăși contra Cențișor, cu ochișorii ei verzi lucind ca niște semafoare-n gară la Cuțarida. Vorbim, vorbim, vorbim să n-adormim, de parcă țara ar geme de sponsori dezinteresați ! Eu, mie, dacă nu-mi dă de CÃRÞI nici Arendașul, nici generalul Vasea, nici Kabaniha, nici Korobocika și nici Buțai – parcă directorul nostru nu putea fi ordonator terțiar de credit, iar noi n-am inspira destulă încredere să fim unul cuaternar ! – eu obligații față de privatizații din Drujba să știți că refuz categoric să-mi asum ! Adică cum ? Nici eu, nici mujul meu nu dăm meditații ca să nu fim colaboraționiști la INVERSIUNEA VALORILOR și acum ni se dictează să scoatem premianți nemerituoși ca să atragem sponsorizări !” „Dragă, bărbatul înfrumusețează pe femeie iar managementul local sfințește locul ! – căută s-o-mbuneze megadoamna Veturia, mângâind-o cu privirea ei blândă și resemnată, asemănătoare celei de acum 13 milioane de ani a strămoșului comun al lamei peruviene și al dromaderului saharian. Dacă au, Cențica mamii, nu ca noi, de ce să nu ne dea ? De ce să ne ofuscăm în detrimentul fericirii elevilor ?” „Eu nu-mi faaac obligații ! – urlă isteric învățătoarea, ca mușcată de aria curriculară de o năpârcă veninoasă yarará. Eu apelez mai bine la părinți decât la vipoii noștri, să le cumpere din ce au, din ce n-au cărțile de premii sau poate alte obiecte, de strictă necesitate, chiar unele de îmbrăcăminte ! Ce, ați uitat că anul trecut ne-au ieșit vorbe că… am chefuit din banii privatizaților ? Când țin bine minte că era caniculă și eu din portofoliul meu am scos și am trimis pe Esmeralda lui Harneală să ia o apă minerală de peste drum de la Raketta !”
„Uite așa, cu orgolii neprincipiale, călcăm peste interesele copiilor ! – comentă cu mâhnire multă Marinică Drujbescu. Neglijând esența Noii Revoluții Școlare : schimbarea mentalităților, trecându-se printr-o inspectare continuă, formativă, de la evaluarea elevului la evaluarea dascălului ! Când e atât de simplu, Cențico, să întocmești un tabel cu următoarea rubricație : ce cărți ai diseminat, autorul și editura, anul apariției, prețul fiecăreia, numele elevului și semnătura acestuia, precum și a părintelui, că a minorului n-are valoare juridică, încât fiecare vipoi care a contribuit să poată verifica-n morții mă-sii unde i s-au dus paralele ! Te întreabă vreunul mai suspicios ? Atunci îi arăți hârtia tabelată, îi zici aici sunt banii dumneavoastră ! și-ți vezi liniștită de activitate, că se potolește pe loc ca lovit cu leuca ! Pe când apelând la neanderthalienii de părinți, cum zici tu, dăm de-un alt necaz, că se mai nimerește ca elevul ăla numai cu mențiune să beneficieze de-o familie mai cu dare de mână și să i se cumpere un premiu zdrobitor mai consistent decât va avea o premiantă cu origine amărâtă, mai sănătoasă, mai de KOMBED, și atunci ce te faci, Inocencia ?… Dai de la tine ?! Că se creează, dacă ne organizăm cum propui tu, o mare confuzie a valorilor la nivelul clasei și al școlii, atât în rândul elevilor cât și printre părinți și totul numai pentru că nu avem nițică flexibilitate-n proiect de să ne putem învinge talibanismul din noi !”
„Talibană e mă-ta ! Nesimțitule ! Obrăznicătură ce ești !! Așa ai băgat-o-n groapă și pe biata Pilar Noriega, colega noastră dragă !!!” – păru Cențica pornită a-și înfige degetele rășchirate în pletele lui, săltă trântind scaunul și o zbughi pe ușă direct spre Blocurile Rușilor, fără ca nimeni s-o poată opri, sau să aibă măcar timp s-o lămurească să revină la marea dezbatere.
Moluscă, paralizat cu fălcile-ncleștate ca-n câlți și catran de contradicția că nevastă-sa își revendică vehement pământul și uite că se ia-n gură c-un ambițios consilier de-al primarului, de față fiind și pistruiata Cachita Dolores, și spânul Salvador Fafulea de la butelii !
Privi îndelung la ceas, simțind privirile tuturor ațintite asupra sa și chiar că nu mai știu ce să creadă : Cențica îl avertizase că dacă Filatov mai umblă și după marfă cu frate-su de la abator, întârziind, atunci ea mai mult decât ar fi rămas în școală după orarul obișnuit nu stă nici priponită de dulăpiorul cu cataloage, ea se ridică și pleacă acasă, că doar are treabă ! a luat CAR-ul ăla și trebuie să pregătească de-ale gurii de dus mâine, vineri, de Unu Mai, la Gua și Cica !
Ceea ce și executase !
„Lasă, mă – își clătină mustrător capul lui mare domnul Calițoiu – potoliți-vă, măi copii, că vă împacă el Arendașul, de la anul, pe toți ! Că astea de vin în iunie 1998 sunt ultimele premii care se mai dau la clasele primare în istoria României… Păi când spun eu că vine sfârșitul istoriei ca istorioară, cum zicea și Fukuyama ! De la anul, vă bagă descriptori de performanță și alte drăcii pe care le-a consemnat, voiajând pe bănuții de biscuiți ai norodului, încuiata de Kabaniha ! Întreba-ți-o și pe Korobocika ! Vă bagă un fel de patru note cum puneau tanchiștii, de la doi la cinci, că nota unu nu prea se folosea, doar că le zice – în asta și stând restructurarea fără bani, într-un jargon ! – bad, suficient, harașo și muy bien, de-o s-auzi p-a lu’ Toska Chiorul Bukamașkin, când o-ntreba-o : cum merge, fa, fii-ta la școală ? Păi, știu eu, mânca-ți-aș familia ? Are doi suficienți ș-un bine !!!” „Da’ un muie bien nu i-a dat ? o să se mire atunci groparul nostru. Nu i-a dat, dar o să-i dea ! o să-l încredințeze Paraskoviușka noastră !” – anticipă Veturia, zguduindu-și cărnurile de pe ea și molipsind până și pe Cachita. „Râdeți voi, râdeți dar purceaua e moartă-n cotețul SISTEMULUI ! – își șterse ex-directorul matematician lacrimile din colțurile obiectivelor cadru. Au îndrăznit, băi, ăștia, cu voiajorii lor și cu finanțatorii străini, ce n-au îndrăznit nici ăi mai nespălați bolșevici : să nu mai facă-n școalele primare ierarhizarea elevilor după merit, după rezultatele la învățătură ! Și asta numai din populism, din ură pe noi, aducând după Mineriadă, Mizeriada : îi deranja-n aria curriculară că amărâtele astea de învățătoare primeau și ele câte-o atenție de sfârșit de an școlar, de la părinți, nu de la autorități. Și scoteau unele poate mai mulți premianți decât generează ființa noastră națională. Că barem, când mai aveam tanchiști, se încheia anul școlar așa : te beștelea o zi sau două că n-ai făcut lămurirea țăranului cu colhozul și cu ateismul, care-i rodea pe-atunci, dar în a treia ne împăcam, ne aduceau până și orchestra de mandoline de la Clubul Tanchiștilor, recitatori, dansatori de gopak și de căluș, coriști – era Ziua Învățătorului, moștenită de la Spiru Haret sau de la Daniil Sihastrul sau de la Pitagora, și se lăsa cu chef mare și cu zbenguială !… Dacă nu și cu zumbai-zumbai ! Voi ăștia tinerii știți, băi, ce e aia perinița ?… Dar ACUM ?… Acum nu mai știi sigur nici dacă-ți dă salariul pe vară și nici nu înțelegi cum ți-l calculează ! De unde și concluzia care nu mai trebuie demonstrată prin reducere la absurd că pe măsură ce s-a răspândit tembelizorul, a scăzut ca mărime invers proporțională și accentul pus de proprietarii SISTEMULUI pe profesori, pe intelectuali în genere !”
„Lasă, băi Ninele, că sunteți și mulți în SISTEM ! – ridică șapca din Caietul Profesorului de Serviciu polcovnicul Agheev, cu obidă neuitând observația matematicianului la Katiușa că tu ești plutonier, pe când cățeaua de intervenție din gip are grad de locotenent ! Vorba ceea, Ninele : cătă frunză, câtă iarbă yuyo ! Câtă opționalul-țigăncii la popa Panda-n cimitir ! Patru-cinci sute de mii de suflete ! O juma de milion de guri și burți de umplut ! De unde, mă Ninele, să facă față finanțele noastre obosite ? Când din istorie rezultă, chiar și din manualele astea alternative la ăla continuu de să-l aprobe anual parlamentarii în sesiune solemne, că-n cele mai mari bătălii ale lor cu turcii, marii noștri voievozi, care n-ar fi admis să joace Hagi la Galatasaray, nu s-au confruntat niciodată cu urgii mai mari de o sută de mii de păgâni ! Pe când SISTEMUL ține azi încincit pe-atâta ! Și măcar de și-ar face toți datoria, de și-ar merita salariile, dar nici măcar cele 18-19 ore pe săptămână, cât e de fapt de muncit cu aria curriculară pe catedră, că restul e vrăjeală, nici pe-alea nu și le fac toți. Și să-mi zică mie cineva că nu-i așa, mie care știu tot ce se întâmplă în Drujba și pe o rază de o sută de verste împrejur ! Că-i demonstrez cu probe și cu martori că așa e cum spun eu ! Fiindcă altfel nici nu se explică ca niște mucoși să strige după mine Garcea !, confundându-mă cu personajul ridicol și mai puțin inteligent de pe micul ecran… Una din funcțiile noii școli democratice, cum zicea și domnul profesor Dudu Străchinaru la Katiușa, fiind de a corecta în cetatea oligoeducativă ce strică alte organe, datoria cadrelor didactice fiind restabilirea autorității comunale, influențând pozitiv pe părinți să nu mai recomande la copii vizionarea anumitor emisiuni !”
„Eu – se simți dator a exploata vinovata muțenie a cadrelor… didactice Salvador Fafulea, omul de la butelii și din piață al primarului – să-mi moară ce-am mai scump încă în stadiul de zigot dacă voi aici-șa mai știți să scoateți ca înainte ideile principale dintr-un text prezentat sub formă de pagină și să valorificați valențele de adevăr ale ocaziilor formative cu potențial educativ de concentrate patriotice, cum analizează și domnișoara Brenda-n Autonomia locală !… Păi eu când eram gibon, tot pe băncile astea de-acuma, țiu minte că-mi da domnu Calițoiu câte treizeci de probleme pe zi, doamna Didina Arnăutu tot atâtea comentarii și schema la propoziții, doamna Veturia Lazaridi să desenez hărți color și să conspectez ce n-a apucat să mai predea, atât la istorie cât și la geografie sau la cultură civică – educație cetățenească cred că-i zicea pe-atunci, și la informări politice, rezumatul ; pe urmă, domnul director Teofan Davidovici Filatov, la fel, că să-i desenez și să știu pe de rost toate oasele, iar la celelalte obiecte, așijderea, abia pridideam cu ele, cu portative, cu formule, cu transcrierea cuvintelor în vocabulare… Și noi pe atunci nu știam de sâmbătă liberă ca acuma ! Iar dacă veneam vreunul cu tema nefăcută, păi mâncam o bătută de ne suna apa-n cap ! Până și-n genunchi pe nuci de cocos am stat pân-am realizat deosebirea dintre Teorema lui Thales și Teorema Fundamentală a Asemănării, sau până m-am dumirit cum e cu congruența și egalitatea factorilor produsului cartezian !
Cu alte cuvinte, o obsesie a școlii era să se preocupe insistent de organizarea timpului liber al tineretului, nelăsându-i răgaz de altceva, să se țină de prostii ! Că nu numai că nu mai citește unul nici presulică măcar, dar nici dialogurile la tembelizor !!! Până noaptea târziu, am reținut că fetele și băieții se-mplimbă de la Raketta la Katiușa și retur, se mai bat, dar și glumesc ca niște mafioți la tâlcșou de ziua lor, conversează, dar și cântă, scrie sintagme pe garduri și pe ziduri, dar le și șterge pe precedentele când își schimbă de paradigmă, aruncă ambalajele de la dulciuri, țigări și băutură pe unde nimerește, ca și cojile de semințe, dar le mai colectează gunoierii primăriei, care e și motivația prezenței mele, că-ntre amintitele discoteci e un rai ecologist ca-n uie și numai școala se comportă ca-n muie, ca o gaură neagră a Drujbei, absorbind parcă pentru a face notă discordantă toate hârtiile și mizeriile și hoiturile din jur !
Ce face direcția ? Ce face consiliul de administrație ? Ce face profesorul de biologie și agricultură Străchinaru ? Ce face comisia metodică pe aria curriculară Matematică și Științe ale naturii ? Ale naturii, băi !!!
O asemenea sabotare a eforturilor unei întregi comunități, autoritatea legal aleasă și constituită nu o mai poate tolera la nesfârșit, deoarece managementul local trebuie să sfințească locul ca-n toate țările civilizate, unde învățătoarele și profele sunt angajate ale primarului și ale stafffffului său !
Să nu ia cine știu eu cupa și campionatul, vă mai dau un ultim avertisment, să n-ajungă Ilie Cobra-n finală la Paris contra brazilianului Ronaldo, dacă glumesc, să composteze apărarea braziliană să i-o vâre-n ațe lui Tăfărel, să nu-i pupe pe pupătoare franțuzoaicele pe emisarii noștri dacă nu ne supărăm ca ordonatori de credit și nu luăm chiar măsuri, dacă nu se curmă că s-a făcut obicei să le dați drumul la copii mai devreme decât e-n orar, din localul ale cărui fonduri de higienizare le-ați păpat sub formă de salarii, intelectualelor ! Cine e certat cu munca, noi îl dăm ș-afară ! și din învățământ, și din comună, găsim noi primăria, dacă vechilii nu se preocupă, altul mai silitor din diviziile de șomeri ale cadrelor didactice, care așteaptă cu zecile și cu sutele de mii o coajă de pâine sau un biscuite pe la intrarea în SISTEM !”
„Da, că găsești profesori capabili pe toate drumurile, gata să se mai stabilească și-n Drujba ! Ca înainte, când partidul partidelor năzuia a nu se mai deosebi satul de oraș, nici munca intelectuală de-aia fizică !” – murmură Ciomolunga, dar nu se băgă.
„Băi Pulache – înhăță de pe dulăpiorul cafeniu o jordie de profesor de serviciu Calițoiu, turbat ori de câte ori venea vorba de primărie, deoarece pierduse fraudulos la alegeri un post de consilier pentru un nepot, în favoarea lui Marinică Drujbescu – ia ieși, mă țărane muncitor, afară d-acilea, nesimțitule ! Ce-are, mă Zigotule, comisia metodică pe aria curriculară Matematică și Științe cu gunoaiele Drujbei ? Asta e școală, bă prostule, ăștia sunt profesori, astea sunt învățătoare !… Păi când spun eu ! Iar Cicela asta infinitizimală e și ea educatoare, băi ! Că văz că nu te-ai luat de ea deloc ! Ce dacă înainte cadrul… didactic se bucura de mai multă considerație ?… Înseamnă să-l respectăm azi mai puțin ? Ce logică e asta ?… E drept că și considerația… o cam măsori la salariu ! Noi urmam înainte cu puțin după ingineri și aveam avantajul compensatoriu al concediilor tradițional mari, ca să ne putem forma o cultură generală vastă, de adevărat învățător sau profesor ROMÂN. Și asta, nu din dragoste de intelectuali, ci pentru că bolșevicii ne foloseau pe noi ca pe-un fel de activiști însărcinați a-l tâmpi pe cetățean încă de la cea mai fragedă vârstă, ca pișonier sau ca șoim… Astăzi însă, intușabililor și vipoilor noștri, serviciul acesta de-a-ndobitoci aligatorul cu știri sângeroase, li-l face presulica, de mai bine era când erau ziarele identice, și mai ales tembelizorul tâmpește, care tot atât de informați eram înainte, cu două ore de emisie, că-n restul zilei citeam CÃRÞI cu urechea pe radio ! Și de-aia nu au ăștia nici un interes să ne mai mărească și nouă leafa ! Păi când spun eu ! Noi ne văicărim acilea c-avem salarii minuscule, dar vine Campionatul Mondial de Futbol, Franța 1998, unde n-am bani să mă duc, și-o să urmărim cu pehașul la gură activitatea adevăraților noștri ambasadori, futboliștii, și nu vom mai observa că nu vom pleca-n concediu, dispariția dascălului de pe plaje fiind dealtfel una din caracteristicile definitorii ale acestei lungi epoci istorice, tranziția. Mizeriada propriu-zisă însă, iubiți colegi, o vom simți abia la anu’, la Centenarul Nașterii Căpitanului, când până și natura ne va certa, arătându-ne printr-o Eclipsă Totală, că n-am implementat nici pe departe pe meleag o țară ca soarele sfânt de pe cer, în pofida proclamării puterii popooooorului și a însumării atâtor scene de martiriu în care se implică incorigibil, mereu și mereu, specializându-se parcă, minunatul nostru tineret, îndreptățit astăzi, fie sub amintitul pretext legionar, fie sub arzătoarele lozinci marxiste, a trage la răspundere clasa politică că ne-a dezamăgit ! Ceea ce dându-se sport și muzică, adică sex, Vanesso, și cât mai puțină carte, se va evita a mai avea tineri vociferând, ajungându-se poate cam brusc la sfârșitul acestei lungi și dezgustătoare, dar eroice, epoci istorice, tranziția, care va dura până la 11 decembrie 1999, când Europa își va asuma complet răspunderea civilizării României fie și cu forța ! Cu marea forță skinneriană a stenbaiului : iei măsura, te condiționează operant, adică-ți dă tranșa, n-o iei, atunci oțet ! mai stai !… Consecința imediată fiind că nu anul ăsta, nu la anul, ci abia-n 2000 ne mai mărește SIGUR și nouă leafa, nimeni nefiind nebun să ignore votul și potențialul de influențare a electoratului pe care-l au o jumătate de milion de… guri, cum ne denumea adineauri, ca pe apostolii din vechime, domnul polcovnic Aleksașka… Numai Pulache ăsta de Salvador Fafulea, l-a luat botul pe dinainte și de unde Buțai ne-a promis o masă festivă la sfârșit de an școlar, cum era sub tanchiști, vine el să-l amenințe pe Dudiță al meu că-l dă afară, pe motiv că nu strânge cu mâna lui gunoaiele, dacă are completare de catedră niște ore de agricultură, adică să-și exploateze elevii ca pe micii gunoieri !… Așa te-nvață, mă, la primărie ? Vai de executivul ăla al vostru ! Păi, băi Pulache, tu nu te gândești, băi thâmpiiiitule, de n-ai minte nici cât a avut tac-tu, sau bunică-tu, Fafulea cel Venerabil, că dacă toți ăștia prezenții aici se supără că le-ai jignit pe colegul cel mai iubit și purced să-i lămurească pe părinți, nu mai iese tov Mitrofan Buțai primar în Anul electoral Eminescu 2000, rămânând singur împotriva stângii ? Vine Ciuvîrin sau alde Filatov și chiar dacă sunt înțeleși cu Mitrașa, ca tunari, în rest se instalează cu staffurile lor și te dă și pe tine afară, inconștientule, și poate că și pe Cachita Dolores ! Vine Vizdy-n locul ei sau Anfisa Barabanova !”
„Păi dar ! – se făcu stacojie la fața pistruiată roșcata secretară. Până-n Anul electoral Eminescu 2000 și al Campionatului European de Futbol din Þările de Jos, mai mănânci o pâine… Să vedem deocamdată ce fac ambasadorii naționalismului nostru futbolistic la apropiatele Mondiale, Franța 1998 ! Iar Teofan Davidovici al vostru constat că întârzie nepermis de mult la generalul Vasea… Noi cam atât am avut de spus, să știți, făr-a jigni pe nimeni. Punctez încă o dată, pentru fixare, pentru intensificarea retenției și transfer : unu, să se rezolve cu paza pe uichind ; doi, să vie sâmbătă dimineața la primărie Corela Drob de desen cu învățătoarele ; trei, să vă căutați din vreme sponsori generoși de premii ; iar patru, comisiile metodice pe ariile curriculare de care țin biologia și agricultura să se preocupe ca s-avem o fațadă de adevărată instituție de învățământ, de educație cum se zice azi, după Revoluție. Să se consemneze punctual, doamna Lazaridi, toate patru cerințele noastre în caietul de procese-verbale de consiliu, să nu ziceți pe urmă că n-ați știut sarcinile ! Și cu aceasta, noi vă urăm succes deplin la colocviul-dezbatere pe probleme educative de actualitate, urmând ca doamna Arnăutu să sintetizeze niște foiletoane pentru Autonomia locală, să existe, deci, deplină transparență, să știe și satul ce tăinuiți acilea, având totodată grijă profesorul de serviciu ca elevii nesupravegheați din curte, veniți mai devreme decât li s-a comunicat aseară ora până când ține ședința, să nu mai sară gardurile la nașă-mea și la cumătrul domnului primar Mitrașa, în scopul ascuns de a-și procura fructe necoapte încă, plăcându-le acriturile !”
Constatând că Salvador Fafulea își regreta ieșirea, ba chiar se preocupa de un viitor nesigur, Ninel Calițoiu, cu pletele-i sure de sub chelie încă electrizate, se stăpâni reciclându-și gândirea și sughițând, puse liniștit jordia pe dulăpiorul cafeniu cu cataloage, peste care înghesuise pe la aria curriculară, cuprinzându-i în palme obiectivele de referință lunecoase, nu de mult, pe temperamentala Muriela Tulup, tânăra de sport, și aceasta-l jignise de moarte râzându-i cu poftă-n nas cum că n-are dânsul bani de câtă viagră-i trebuie extinderii lui pentru a satisface opționalul ei foarte exersat, și amintindu-și intimidat încă, el supraveghe melancolic cum se retrage-n demnitate delegația, cu tot cu atacatul Salvador Fafulea, căruia i se încordaseră venele de la gât gata să explodeze – Fefeleaga, din partea consiliului de administrație, și Corela Drob, care avea poate ceva să-i spună lui Aleksașka, coborând însoțindu-i pe oaspeți până la gip.
„Așa, mă, tăceți toți ! – se descărcă bătrânul matematician. Lăsați-mă numai pe mine să mă-ncaier cu ei ! Parcă era treaba mea s-adun hârtiile !… Și nici a lui Dudiță, de fapt, nu era. Era a femeilor de serviciu ! Dar mai are Teofan al nostru nas să le ceară să curețe-n dreptul școlii, când se obligă față de ele punându-le cu Praskovia-n frunte să-i sape prin grădină sau să-i ajute neveste-sii la curățenie în noul lui palat ? Cum o să mai îndrăznească ?! Păi, când spun eu !”
Moluscă se zburli tot că, departe de a aprecia protecția asta care-i crea noi ostilități la primărie, tocmai se autosonda la cât de excitant este să vezi dovezile de virtuți materne cu care Vizdela lui Filatov dezmierda din plictis un hamster, oferindu-i o ploaie de săruturi direct pe dinții rânjiți, când primi o lovitură ascuțită în chiar fluierul piciorului drept, al cărei hematom cafeniu avea să-l poarte până și-n mormânt.
„De ce morții mă-tii ai fost căcăcios și nu te-ai apărat ?” – îl mustra, încordată ca o mangustă, Răzvana, parcă atrăgându-i atenția că ea este mai accesibilă decât Vizdy, Ina și chiar Fefeleaga. „Pentru că Salvador Fafulea de la butelii avea dreptate pe fond ! – răspunse el cu tristețe. Chiar în colaps educațional fiind SISTEMUL, școala trebuie să fie un focar de atracție pentru elevi, un loc unde ei să vină cu plăcere să mai învețe și chiar să facă sex, cum îi îndeamnă de pe canale, nu un focar de infecție pentru că nu se iau măsuri ferme să nu arunce noaptea trecătorii pungile cu resturi menajere, pe care câinii le întind pe tot de-a rândul până dimineața !” „Este oricum inadmisibil – protestă Fefeleaga, privind cu ură la Nașpa – cadre… didactice române și s-ajungem ca până și un obscur cinovnic de la primărie, să ne beștelească-n propria cancelarie, ca un client de la Familia Morometzilor pe Perlita, pentru bucătăria ei mexicană prea iute pentru stepulița noastră !” „Ca pe vremea când țipa Buțai la noi pe tarlale la sovhoz la Miciurin, că ți-o tai lipsă !” – își aminti cu o privire de lățoasă lamă nostalgică Veturia.
„Consider puțin exagerată – sparse Bonobo tăcerea de cavou, părându-i-se că-i cer explicații și alții – pretenția unora că noi mai suntem cadre… didactice ! Mereu ni se pare că e nefiresc să ne beștelească vreun pitecantrop de părinte beat sau vreun pândar de la primărie ! Asta trebuie să ne iasă pentru totdeauna din cap, stimați colegi, prejudecata că noi am mai fi cadre… didactice ca înainte ! Deoarece, făr-un anumit statut, bazat pe o leafă consistentă, cadrul didactic nu poate juca în arhipelagul școlar, dinaintea elevilor, un rol mai acătării ca-n comunitate ! Rolul nostru istoric s-a încheiat, cum zicea și Fukuyama : atât în societate cât și în derularea scenariului lecției !” „Și atunci – avu un rictus Didina privindu-l cu sacră dragoste de aur – ce naiba mâncare de pește congelat mai suntem, Dudiță ?” „Noi suntem FORMATORI !” – răspunse nu fără detașare Bonobo. „Adică ? – se trezi ca întotdeauna la controverse de jargon ochelarista Nașpa. De când, mă, suntem noi, toți, formatori locali sau naționali ?!” „Pe vremea copilăriei mele, mai existau PROFESORI – lămuri sfătos ca un eremit emerit Străchinaru. Ca blestematul de Foma Akimușkin, nu i-ar putrezi oasele, că ne-a nenorocit și pe mine, și – prin acțiunea mea de a forma imagine despre lume ! – și pe Haritina, amărându-ne viețile la mai multe generații! Ãsta da, era cărturar, știa toată biologia vremii sale și o preda ca pe o taină, nu ca pe o colecție de obiective operaționale, rezultatul fiind că la sfârșitul liceului voiai să te faci om de știință și, desigur, sfârșeai vraja și facultatea luând frumușel catalogul sub braț, departe de Capitală, în sus, spre Machu Picchu ! Pe urmă, a năvălit în SISTEM tot așa un fel de desovietizare, implementându-se două trepte liceale : treapta întâi și treapta a doua. Și cam tot atunci s-a-nrădăcinat și convingerea părinților că a-și băga copiii la anumite licee și facultăți asigură automat succesul în viață, banii. S-a născut din psihoza asta industria meditațiilor, ca formă primitiv-protocronistă de capitalism real, creându-se o contradicție antagonistă cu relațiile de producție ce a degenerat apoi într-o explozie populară de ne-a pistruiat pe toți cu sânge ca pe Cachita, și așa a apărut în anii ’70 în arhipelagul școlar un specimen cu totul nou, PROFUL, care nu știe carte cât știa PROFESORUL cel idealist, dar e competent în general a da meditații pentru cele două trepte liceale sau chiar pentru a treia, intrarea-n facultate, contribuind zdravăn la sida României de e instalarea INVERSIUNII VALORILOR, din dubla sa relație, particulară și de stat, cu domnul elev, rezultând un fel de familiaritate, de tragere de slipuri și chiar de extindere, luată drept virtute occidentală, dar nu e, de unde infecția limbii cu acești termeni dezonoranți : profă, dirigă, mate, bio, geogra… Marea deosebire dintre PROFESOR și PROF, fiind că al doilea, chit că muncind de-l apucă bâțul, mai ia treizeci-patruzeci de salarii pe an, nu reușește să mai momească pe babuin a se face cadru… didactic, pe când primul, reușea să-i bage-n cap că există nu numai bogăție materială ca pagoda lui nea Fane, ci și bogăție spirituală ca a institutorului din bojdeuca din Þicău, nemuritorul Ion Creangă sau ca butoiul câinelui comunitar (Canis communis) atenian, Diogene.
În fine, scopul agitației actuale, dincolo de lozinca batjocoritoare cu prioritatea națională, este a face SISTEMUL cât mai neatractiv cu putință populând arhipelagul școlar cu o specie nouă, FORMATORUL ! Acest mutant, căruia dealtfel nici nu i se cere a fi cult, e incapabil să țină ca Akimușkin o lecție care să impresioneze pe elev, dar e competent să gestioneze după un plan ocazii de învățare pentru atingerea anumitor obiective operaționale ; încă i se mai spune prof doar așa, din inerție, însă nu mai există o reală acceptare a sa de către macaci printre ei : o majoritate din ce în ce mai mare îl percep ca pe un amărât, ca pe un cetățean inferior, ca pe un veșnic perdant, ca pe un caraghios care face pe inteligentul fără să fie ! De aceea, el este tocmai bun de batjocorit și în articole și emisiuni de senzație, să ai audiență mare la mesajul promorțional, și dealtfel nici nu este protejat cu nimic de arendașii noștri în fața abuzurilor unor terți ! Principala calitate a formatorului te servești de el pe salarii mici !” „Eu am bănuiala că formatorii sunt altceva, Dudiță ! – se cruci cu prudență mereu treaza Nașpa. Un fel de… monitori, așa cum, fiind pe vremuri știutori de carte foarte puțini, elevii mai răsăriți erau formați de dascăl ca să formeze pe colegii lor, ajutându-i și la disciplină, putându-se alfabetiza așa clas uriașe ! După cum se știe, noi am trecut printr-o Revoluție. Înainte, de la bază spre vârful piramidei SISTEMULUI exista o rețea de in-formatori, cu un flux ascendent al datelor. În seara de 22 decembrie 1989 însă, lucrurile și poate și persoanele s-au schimbat. Torentul de idei de bine cade acum firesc, de sus în jos. Bănuiala mea, Dudiță, despre ce înseamnă să fii formator e că cine a fost format în uie pân-acum în 1998 și mai păstrează notițele, ăla devine automat formator și poate forma pe câțiva de-ai noștri dintre noi din muie ! Care devin și ei formatori putând forma motanus mutantus pe alții, și ăștia pe tot alții, și așa mereu, cum spunea și marele mistic Huygens că se propagă un tsunami de lumină, dreptul de a folosi titulatura de formator stingându-se abia la bază de tot, Dudiță, la cel ce nu mai are pe cine forma la rândul său, deși ca zestre de competențe, hm ! ai dreptate, a devenit și ăsta formator ! Mda, Dudiță, cuvintele-și au destinul lor și nu exclud să se cheme până la urmă formator, orice cadru didactic format de un formator în spiritul desovietizării fără să fi citit o singură CARTE despre baza teoretică psihopedagogică de ce Skinner și nu Maslow ? ca să punem fie și reducționist întrebarea cheie a dezbaterii noastre de azi ! de ce spiritul noilor curricula ține nu de cultura generală a cimpanzeului, ci de experiența profesională, de ce știe să facă el ! din moment ce legiuitorul menționează foarte detaliat competențele obligatorii, pe când conținuturile le lasă la bunul plac al… formatorului ăstuia, care-n muie poate fi și analfabet !” „Exact ce-mi spunea ieri dimineața la Popas și Generalul Vasea ! – nu se abținu Moluscă să nu se laude. Că se bagă competențe obligatorii și conținut la latitudinea profesorului, a cărui longitudine poate lăsa de dorit ! Că eu nu mai sunt profesor ! Sunt formator !!! Și Cențica mea la fel ! E formatoare !!!” „Mă rog !… Pesemne are de gând să vă trimită undeva la format ! O să-l întreb !” – dădu din umerii scheletici Nașpa, întorcându-și sifoanele la hârtii. „Lucrurile se complică – zâmbi cu superioritate domnul Străchinaru – după cum ni se plângea Generalul tot ieri dimineață, sub tufanii cu maimuțe saki, la o bere și niște mici, mie, primarului, lui nea Fane Ciuvîrin, lui Agheev și târâturii de Anfisa Barabanova, ne spunea că se-mpute treaba de tot, pentru mulți formatori, prin faptul c-ar putea rămâne-n clasă la ore doar cu leprele, cu retardații, cu elevii care prezintă nevoi de ratrapaj, deoarece eu i-am propus să propună mai sus și s-ar părea că s-ar putea să fie șanse să se accepte și să se promulgă ca elevului de medie generală peste opt, să i se acorde un anume drept de a absenta, mergând până la o treime din anul școlar și chiar mai mult decât atât, dar nu mai mult de jumătate din el ! ca să se poată pregăti-n liniște, întru gloria școlii, a Drujbei și a inspectoratului gubernial, dacă e supradotat, de rezultate !” „Și cu cine să-ți mai faci, mă, orele ? – se minună Ciomolunga. Cu Mișa, Grișa și Epișa, podoabele școlii ? Sau cu Himena și Palașca, a căror aspirație vocațională e să se facă stripteuze și să danseze din buricuț ?” „De ce nu ? – dădu din umeri Străchinaru. Ar fi o formă sigură de a lucra diferențiat !… Dar, cum ziceam, Veturie, de ăsta, de ce-am ajuns noi să fim azi, de formator… Formatorul are rădăcină pivotantă și prezintă particularitatea bizară că are nevoie de ffformare continuă ! Dar nu din CÃRÞI ! Din gură-n gură ! O să fim convocați prin vacanțe și, mare minune dacă nu cumva vom și plăti acest serviciu vreunui cumulard din învățământul superior nouă, care habar n-are ce e aia să-i dai gaură la puțul gândirii Himenei Bukamașkina, sau mai rău, vom fi reciclați chiar de vreun metodist de-al nostru, format de alții să ne… traducă neojargonul, orice schimbare a mentalităților, cum observa și regretatul Iosif Sava, fiind structurată ca un limbaj, dacă nu cumva chiar este un limbaj !”
„Da, occidentalizarea ține mai degrabă de suprastructură decât de infrastructură ! – recunoscu Veturia Lazaridi. Cheia progresului în reproducerea forței de muncă fiind însă economică, Diță ! Arendașul, adică stăpânii noștri din minister, în loc să demisioneze, se obligă să se descurce cu bugete derizorii, ba chiar să dea și înapoi ! Și întrucât ei produc o rentă prin necheltuire, întemeiat putem vorbi de arendășie. Așa se explică de ce se mută niște săptămâni de vacanță din septembrie în iarnă : înmulțit cu vreo treizeci de mii de școli, și cu întreținerea lor, iese economie serioasă !” „O ieși ! -– dădu din umerii numai piele și os Nașpa. Ce mă-nfurie însă pe mine e că toată diareea sau borâtura asta, însăși cutia cu absorbante a Pandorei, toate deciziile occidentalizării educației se rostogolesc peste noi, potopindu-ne-ntr-o-mpuțită-n absurdul ei avalanșă de bălegar de dinozaur cufurit, fără nici o reacție a slugoilor din arhipelag ! Măsuri bulversând școala cu aria curriculară-n sus se execută fără crâcnire, ca niște ordonanțe de urgență sau ca fostele decrete ceaușiste ! (Culmea modernismului fiind că înainte inovația importată se băga cu titlu experimental, de se inscripționa și pe manual, și abia peste ani buni se definitiva, nu ca ACUM, când ni s-a implementat pe faringe o întreagă sistemă străină de imaginea noastră despre lume, fără a se aștepta nici un fel de fidbec de la specificul nostru național, tradiționalismul !) Corpul acesta didactic pare pur și simplu îngropat de viu ! De deduc că deja arhipelagul e populat majoritar de specia asta nouă a lui Dudiță, de FORMATORI !” „Și toată harababura – mugi Calițoiu – numai din vina arendașilor și vechililor noștri, care, asemeni universitarilor și studenților, rău consiliați de atitudinari, de psihologi și de sociologi, nu se bagă cu noi la greve în contra proprietarilor SISTEMULUI, ca și cum noi am fi niște oi clonate gata râioase !” „Manualele alternative produse de ei – izbucni într-un plâns sfâșietor Haritina zdruncinându-și obiectivele de referință ca niște grefuri – sunt certate nu numai cu noțiunea de manual, ci și cu însuși conceptul de CARTE ! Și se face atâta caz ! Ce mare brânză un manual în medie cu 10 % mai bun ? Ceea ce nu-nseamnă deloc c-ar trebui sacralizate vechiturile, decât la istorie, manualul unic, avizat de parlamentari și de cei șapte analiști. Dar nici să pui părintele să dea trei alocații pe, bune de pus la muzeu, manuale conversaționale de limbi străine, care n-au de la prima până la ultima pagină nici un cuvânt românesc, tocmai când tinere poliglote nu se găsesc la suplinit ! Așa da, principiul inaccesibilității manualului pentru elevul fără profesor / meditator ! Dar nici cu alea vechile nu mi-e frică ! Ca fosta Fizică de-a șasea, unde la pagina 56, s-a cântărit vreme de aproape patru cincinale un corpuleț cu masa m egală cu 5 kg și cu volumul V de 10 centimetri cubi, cam cât o seringă. Auzi-mă, Doamne ! 5 kg de materie înghesuite într-o seringă !” „Încape și mai mult !” – observă tandru Marinică Drujbescu. „Încape pe dracu ! – își ieși din minți Ina. Calculezi și-ți rezultă un material de 64 de ori mai dens decât fierul, o bazaconie nu numai pentru republica răsprofilor, România, ci și pentru întreg Sistemul Solar !”
„De-aia zic eu – o ajută galant Calițoiu – că marea majoritate a manualelor alternative sau continue merită făcute morman în ovalul Pieții Salvador Dali, să dea rugului lovitura de-ncepere deputații și senatorii mai competenți, ieșiți din sesiune extraordinară, în aplauzele junimii aduse de firmele de băuturi s-aplaude și să se zbenguie de să se cutremure Doma Norodului !”
„Mai ales c-aceste manuale – dădu din cap Străchinaru cu ură – sunt procreate aproape numai de dușmanii noștri de moarte, de universitari și de vechili. Adică de niște pasageri prin arhipelag, care n-au predat-explicat niciodată-n păcătoasa lor viață unor elevi reali, unor cercopiteci deficitari ca inteligență și motivați nu spre învățătură, ci spre repulsie față de taine, față viața intelectuală, față de cărturarii înșiși ! Dealtfel, cum nu mă mir de calitatea vechililor ce am ajuns să ajungă să mă inspecteze ei PE MINE, așa și cu universitarii, ah cât ăi urăsc ! mi se pare suspect că până și dânșii, care oricât, sunt mai formați ca noi, au ajuns de tolerează ca vorbăria Noii Revoluții Școlare să fie o specie de discurs dintr-o încrengătură care să se adreseze nu resurselor umane ale SISTEMULUI, menite să facă totul și care știu că trebuie mai întâi să ne mărească și nouă leafa, ci exclusiv teleelectoratului, să nu mai zică opoziția că nu se face nimic la nivel de arendași !”
„Desființarea gratuității manualelor de liceu -– scheună Nașpa – este profund anticonstituțională, stimați colegi, și trebuie să instigăm părinții să protesteze la Strasbourg ! Rezultatul acestei schimbări a mentalităților fiind că vom avea manualul nou, în media cea mai optimistă, cu 10 % mai bun ca ăla vechi, dar… cu 110 % mai scump, pe spinarea părinților !
Cum ilegal este să ceri la vreo admitere, că are cineva gata pregătite pentru piață broșurile și cărțile, niște competențe sau un așa-zis spirit nou altele decât ceea ce s-a predat efectiv elevilor după vechea programă ! Și este o măgărie căcăcioasă a lua în considerare mediile anuale când elevul și părintele n-au fost avertizați că e important până la privarea de o anumită carieră abjecta notă acordată de vreo incalificabilă ultraexigentă, ca să o fi putut contesta pe bestie cu catedră cu tot, inclusiv cu vechilul care a evaluat-o înainte de a o încataloga… Ah, cât îi urăsc pe vechili, în frunte cu Generalul !… După cum este de alertat de urgență Avocatul Poporului și Oficiul pentru Protecția Consumatorului și Ministerul Public al Procuraturii asupra aberației că atâta vreme cât nu s-au dau în toată țara, la toate obiectele, note după aceleași subiecte și aceleași punctaje, furnizate de Serviciul Național de Evaluare și Examinare, iar fiabilitatea testării nu atinge standarde polițienești, a lua în considerare la admiteri mediile anuale constituie o infracțiune gravă de înșelăciune a întregului norod, căruia i se exploatează în chip mârșav populismul copilăros, că sunt mai mulți cărora le convine INVERSIUNEA VALORILOR, că ai șanse mai mari la facultate absolvind Liceul Trofim Denisovici Lîsenko la Fiokla Malafeevna la Cuțarida decât să vii de la Horia Hulubei de la liceul de fizică de la Măgurele, dar pe termen lung, cu așa mișmașuri electorale bășinoase, favorizăm de să intrăm în uie după Belarus și alte republici ex-sovietice ! Din cauza înapoierii învățământului, stimați colegi ! Care se laudă gorila aia creață de Kabaniha c-a făcut ea în trei ani la noi în gubernie niște progresii ce Olanda regală se câcâie de trei cincinale și nu mai termină de implementat ! Opinia mea, ce să-mi consemnezi acolo pentru Vasea, Veturie, e că asistăm ACUM la o lovitură de forță a celor mai reacționare vârfuri ale proprietarilor SISTEMULUI, direct interesate în afacerile cu carte școlară și cu material examinator, ca cele mai profitabile investiții de la noi din republică până-n prezent, o nimica toată fiind cartelarea producătorilor paraleli ai aceluiași manual la o anumită disciplină ca să-l ofere toți de la un anumit preț în sus, cum se oferă în deplină absurditate și merele mai scumpe ca bananele în bazar la Căgiurzia !… Limitându-mă însă la limba și comunicarea mea, eu presupun că vânzările de comentarii de-a gata, uriașe în primul cincinal de după chestia din ’89, au stagnat pe măsură ce upercutclasul nostru, incapabil să se îmbogățească prin creșterea productivității muncii, a spoliat vidanjclasul și a dezmezelit, a declasat numeroase categorii și pături și cearșafuri sociale care înainte duceau un trai decent… Vânzările au scăzut drastic și copilașii împrumutau de la prietenii mai mari manualele, culegerile, ziarele sau xeroxurile cu subiecte de examen ! Nu exista decât un singur mijloc de relansare de durată a acestei uriașe piețe : o amplă harababură curriculară ! care dintr-o singură ordonanță de urgență anula tot ce s-a tipărit în ultimii cinci ani !!! silind pe pitecantropul amărât de părinte s-o ia de la capăt ca Sisif, să se-nglodeze-n datorii ca să achiziționeze noi și noi manuale ca și noi și noi și mereu revizuite programe de examene, ca și culegeri adecvate. Deci, Veturie, extrapolând, eu pun pariu că cel mai târziu în anul școlar 2002-2003, vom avea o nouă harababură curriculară, silind pe cetățeni la noi și noi privațiuni ca să se îmbuibe aristocrația arhipelagului nostru școlar, care ne terorizează cu brigăzi și nu discută decât cu părinții, profitând de lipsa lor de profesionalism ca deținători de elevi !
Ca să nu mai zic nimic de finalitatea manualelor alternative paralele, care tind asimptotic neeuclidian spre SFÂRȘITUL LITERATURII : aceste competențe prea… minimale, cerute curricular se pot însuși citind dialogurile de sub film sau niște benzi desenate ! În timp ce măreția lui Eminescu e inaccesibilă neamatorului de literatură universală !
Numai că se va merge cu insolența și iresponsabilitatea și cinismul căcăcios, din motivele lucrative arătate și dat fiind că n-au existat reacții de protest ale liceenilor, până la desființarea gratuității manualelor și la gimnaziu, și la ciclul primar ! și asta, pe fondul crizei aniversare din 2007, ceea ce va contribui nu puțin la marile tulburări care ne vor readuce în acel an în colimatorul presei planetare !
De-asta nici nu mi-am pregătit vreo opinie, Veturie, fiindcă știu că se va șterge Vasea sau alt vechil la aria curriculară cu ea ! Mai ales că le-aș spune că a transfera din învățământul universitar hermeneutica și retorica la ăștia micii va crește și mai mult ostilitatea tinerei generații față de LITERATURÃ, slăbind catastrofal rațiunea de a mai fi în uie a limbii noastre !… Eu propunere am doar pentru voi, stimați colegi, să nu reținem din imensa ofertă actuală decât manualele de adevărat pedagog, care-și declară la ce fel de clase rele a predat, câți ani de chin ! Și-n tot cazul, dac-om intra-n grevă, ce canalie de vechil, arendaș sau universitar, autor de manuale-n vigoare, nu și-a manifesta zgomotos toată solidaritatea cu noi, pe-ăla să-l articulăm cu toată severitatea la alegerea manualului lui căcăcios, să-i facem banditului condiționarea operantă, să simtă la bănuți cum trebuie să se poarte cu niște cadre didactice ! Ca să nu mai zic nimic, că e de la sine înțeles că bestia propulistă, pardon ! populistă !!! ce se va ridica-n contra a sute de mii de greviști, a pizdit-o complet la buzunar, s-a ras pe botu-i căcăcios fie și de-un singur exemplar ales de noi, de resursele umane !… Eventual, putem sancționa drastic s-o simtă la bilanț și anumite rahaturi de edituri ostile elevului, care s-au înhăitat și ele cu răsprofii, cu universitarii, cu alți dușmani de moarte ai noștri ! Totul este să ne menținem solidari, deoarece numai așa putem ține sus steagul luptei de clasă, îngrozind și silind pe proprietarii noștri să ne mai mărească și nouă leafa ! Pentru că istoria e cu noi, cauza noastră este dreaptă, a ameliora atractivitatea SISTEMULUI e o datorie patriotică ! Fiindcă riscăm ca educația națională ca prioritate națională de predat-învățat naționalismul să se-nstructureze după paradigma futbolistică națională : localurile noastre s-ajungă pepiniere de copii de export, iar în țară să jucăm cârpindu-ne cu ciurucuri și, ce e și mai rău, s-avem în SISTEM ceea ce sunt blaturile-n campionat, meciurilor trucate corespunzându-le examene terminale, admiteri sau olimpiade fraudate, titularizări absurde, într-un cuvânt, CORUPÞIE ! Corupție certă, recomandată de sus, căci a cerși de la părinți înseamnă a-i încuraja să ne dea șpagă ca odinioară la examenele de fefeu, de tristă amintire, de fără frecvență ! Care sunt și acum, c-am auzit de o fată măritată c-un maniocar din Cuțarida, cu abandon școlar, apoi abandonată ea, dar la liceu e ACUM tot cu colegele inițiale, c-a recuperat la fefeu doi ani într-unul !!! Sau cum am dat noi șpagă pe la perfecționări sau pe la grade ! Scrie acolo, Veturie, că eu anticipez că indicația să umblăm după sponsori generoși cum curvele după clienți îi va încuraja pe părinți că ține a face chetă pentru a îmbuna comisiile de evaluare externă, de capa și de bac ! Treptat se va implementa datină din a copleși cu atenții pe acești oaspeți în centrele ținătoare de examene terminale, deoarece un supracontrol prea dur ar lovi în posibilitățile de a-și aranja progeniturile tocmai pe cetățenii adevărați, înstăriți, influenți ! Atât de influenți încât mediile anuale vor intra la loteria admiterilor înainte de a se asigura printr-un serviciu național, aceeași evaluare tuturor elevilor ! Numai așa, cu notele drujbene, Frecardo al nostru având șansa de a birui produsele competitive ale unor profesori severi și știutori de carte ! Cum însă unitățile școlare cu note neacoperite sunt mai multe decât cele severe, populismul cere însă astfel de măsuri și AȘA se va face : cum e mai rău ! Și asta multă vreme, deoarece nomenclatura pluralistă n-are nici un interes să declanșeze o inversiune a inversiunii valorilor. Cui se mai ridică, i se dă-n cap, galeria figurilor politice, inclusiv cei șapte analiști, fiind practic neschimbată de pe vremea lui Gorbaciov ! Cum vrei să ridici capul să penetrezi din vidanjclas spre mezelclas, cum îți dă-n cap, că s-au împărțit toate rolurile și nici la tembelizor nu prea mai vezi mutre de vipoi noi, pentru că prin 1991, cred eu, deja nomenclatura pluralistă și-a închis în linii mari listele. Dar mai bine tac, că nu e voie să faci politică-n școală !” „În Anul electoral Eminescu 2000 – gemu Bonobo că dacă Cențica lui s-a dus la Udaloi sau acasă – prevăd la tembelizor și-n presulică cum jegul clădirilor de uz școlar stă în faptul că dascălii au… păpat banii de curățenie, fonduri uriașe fiind deturnate pentru salarii ! Ascunzându-se astfel peonilor gata să ne sfâșie adevărul marxist că exproprierea pagodelor ridicate de stăpânii anumitor politicieni, de rudele și de clientela acestora, ar asigura spațiu educativ pentru aproape toți copiii dornici să-nvețe-n lux, putându-se astfel atribui vechilor localuri destinații comerciale, concentrându-se-n ele chioșcurile de tranziție, a căror nimicire nu de către prețurile mai mici din circurile foamei, ci de către slujbași ce poate vânau balcoane înainte, ca Salvador Fafulea, eu o prevăd ca rezultând firesc din doctrina socialistă care cere ca amărâții să cumpere biscuiți cu 20-50 % și chiar 70 % mai scump de pe tejghele de marmură, în condiții de monopol stradal garantat cu justiție și jandarmi de chiar aleșii lor !”
„N-am înțeles ! – mărturisi provocator Marinică Drujbescu. Dezbatem protecția consumatorului sau divertisul curricular ?… Dar că s-au feliat la mulți directori resurse bugetare importante și le-au gestionat iresponsabil, incompetent, ca să nu zic fraudulos, ce ne facem ? Dăm vina tot pe factorul politic ? Clasa politică nu e nici mai bună, nici mai rea decât clasa didactică sau clasa literară ! Și nu cine să ne facă nouă treaba-n școli ? Managerii de partid și de stat ? Noi unde suntem ?”
„Mmmmbbbbăăăi Marinică Drujbescule ! Mă consiliere ! – mugi Calițoiu. Dacă aveai și tu ca mine și ca Diță doi copii la facultăți, iar biata nevastă-ta, Pilar Noriega, nu-ți lăsa moștenire treizeci de pogoane teren arabil, două case cu mirador, zece intravilane, plus acțiuni, plus parai și posibile depozite pe la bănci și fonduri mutuale, ca să nu mai vorbesc de ce-nvârți tu cu ăștia pe la primărie – că eu în Drujba și două sute de verste-n jur știu și ce nu știe nici Aleksașka – atunci te-ai mai fi înscris tu ciuciu la două particulare, după două licențe, să le ai în curriculețul de uz electoral, pregătindu-te de o carieră plitică ! Ai fi fost de partea noastră…” „Da, că regretata doamnă Fifi a ta n-a lăsat după ea decât căsuța !” – mârâi învățătorul parcă nedorind a fi auzit. „Terenul era al ei, dar de ridicat, numai împreună am ridicat-o, casa !… Mmmmbbbbăăăi Marinică Drujbescule ! Mă consiliere, tu mai crezi că e vorba de incompetență, care-i vindecabilă, și nu de corupție, pe care n-o mai vindecă nici groparul Toska Chiorul cu lopata, tu mai respecți o anumită parte a clasei politice, când ACUM e clar că s-a căcat pe ea toată, toată, băi, și patronii, și parlamentarii, și cei șapte analiști, după cum este evident că interesul acestor invadatori e să iasă de pe băncile școlii noastre românești generații cât mai tâmpite, cretinizate complet, generații de idioți buni la suflet, intelectualicește incapabili să pună întrebări jenante – deci nici să compună din capul lor probleme ! – niște tuburi digestive cu sex, care să știe doar să se uite-n tembelizor și să consume, cât și ce căcat cu emulgatori și sucravit li se va da !!! Și de-aia nu ne mai mărește și nouă leafa. Și de-aia achiezez eu la ce spunea Dudiță aseară la Katiușa, că dacă nu ne-o mai mărește, atunci în republica răsprofilor nici nu vor mai exista cadre… didactice prin definiție, vor rătăci prin arhipelagul școlar numai… cadavre didactice, numai niște fantome, adică formatori din ăia ! Formatori ! Un fel de automate non-creative, dând târcoale pe la nucleele bugetare, ca cerșetorii pe la biserici, cu privirile pierdute în golul metafizic, tipice unor resurse umane expropriate de orișice nădejde de progres și de mai bine, un fel de spectre ca deținuții ăia de i-au eliberat rușii, dar i-au mediatizat mai mult americanii, la sfârșitul războiului, spectaculoși cinefilic, dar de la care nu mai ai ce alte sacrificii să mai ceri !”
„Ah ! cătă dreptate are ! – suspină Vanessei Bonobo, auzindu-și ideile-n gura Calului. Și biata Inocencia mea, care poate e ACUM la cimitir, în drum spre Blocurile Rușilor, și se jelește la nea Mielu și la Pușa, ce rău a ajuns ea c-un bărbat resursă umană ca mine ! Că n-am avut anul ăsta să-i strâng și să-i dau, oricât m-am restrâns, nici măcar de-un ciorap mai fin, nu mai zic de-un pantof nou, de-un furou, de-un chimonou… că toți leuții și leușorii supraviețuitori după ce la leafă mă reped la puradei, se duce numai pe mâncare, pe lumină, pe telefon, de care totuși nu te poți dispensa, cum nici de telecablu, pe întreținere, pe ratele la CAR, pe alte datorii… și deja nu ne mai ajungem de la o lună la alta cu banii, ba începem să chirăim și c-o săptămână înainte de salariu, anticipând ca javrele-alea care vor să turbeze, care salariu a-nceput ăștia nici să nu ni-l mai dea la dată fixă, cum era înainte la fix !… Acum Cențica iese de la cimitir și se chiorăște-n vitrină, la aria curriculară de farmacistă, că poate jinduiește și ea, săraca, la loțiune anticelulită din aia pentru un corp nou !”
Peste cristalul sub care-ngălbeneau, de pehașul vremii, orare și planuri de activități de pe la comisii metodice, de la a diriginților, materiale cu stingerea și prevenirea incendiilor, sanitarii pricepuți, protecția muncii, noua structură a anului școlar, propuneri de opționale, precum și niște vederi îngălbenite de la colegi sau elevi răspândiți pe tot mapamondul și ajunși bine, Bonobo se pomeni în plină anatomie comparată, că așa cum Cențica-și poartă nonșalantă jachețica albă, răs-spălată ș-apretată, de la zgonhen, sau câte-un șal, e chiar elegantă când trece prin sat cu ea pe umerii rotunjori, dar pusă într-un regim concurențial cu ce au pe corpurile lor fragede Sorela Blaster și Muriela Tulup, greu accesibile că nu se evaluează fără să fie decizia lor, nu a inimii, dotări complet noi, cert foarte scumpe, atunci e ca CARTEA cu tembelizorul și presulica, ea pălește frapant la un ochi de mascul sănătos și exigent, de unde poate și ura, pata ce i se pune ei pe aceste de tip nou colege, formatoare-ncepătoare, de care nu s-ar zice chiar că-s incompetente să gestioneze-dirijeze ocazii de învățare, dar se pricep să și facă, hm, bani ! ca orice microsubsistem în căutare de resurse în mediul exterior, reflectând din abisul individual SISTEMUL, ba e de admirat-imitat chiar cu ce cinism, cu câtă dezarmantă, naturală inconștiență știu ele să dea drumul la elevi, să se care mai devreme, de cum simt că e dus Teofan Davidovici cu frate-su după marfă, și, vai-vai-vai-vai-vai ! cum lasă ele maximul de corigenți imaginabil, știind să stoarcă, perceptorește, cu zâmbetul pe buze, de la părinți, te miri ce atenții, adorabile coropișnițe, sănătoase-n naturalețea lor, cât realism ! ah ! surprinse-ntr-o zi despre niște gladiole superbe, cu preț exorbitant la Căgiurzia-n bazar achiziționate de porcii de părinți, una către alta șituind că-n loc să-mi aducă tâmpiții mei vreun spray deodorant sau fixativ sau măcar vreun săpun mișto sau o cremă, un șampon ceva, niște țigări acolo, cafea vidată sau ness, mi-a venit cu… băllăărrrriili astea !!!
Ah, și câtă dreptate au hienuțele-astea, Inocencia ! însușindu-și exigența ca de NASA, a ciubucarilor cu experiență, ca : Ciomolunga, Fefeleaga, Calițoiu și chiar Teofan Davidovici Filatov, de-ar fi ei în stare să ia până și pentru opționale (!!!) un an din viața unui copil ! Fără planificări de ratrapaj la fiecare catedră, fără mape cu fișe de reînvățare ! N-au fost afișate și deci nici nu s-au efectuat ore de meditații-consultații în cursul anului școlar și nici măcar în vacanța mare, în preajma corigenței !
Iar eu ?… Eu, ce extinderea mea, Kabaniho, la un salariu ca ăsta mai vreți să vă fac și europenizarea opționalelor, și a vacanțelor petrecute printre macaci, și a rapoartelor de evalua-re către pitecantropii de părinți și a examenelor mediatizate național, ai ? Să avem caiete de observații și să în-tocmim rapoarte de evaluare, îââî ? Aci-n stepuliță-n gubernia ciulinului ! Ca-n Þara Galilor (Scoția), unde părinții primesc prin fax sau prin email, rezultatele școlare nu-n abstracte cifre goale, ci sub formă descriptivă, decentă, fiind și absurd să faci o medie generală unui cinocefal adunând corcodușe cu pere și cu banane, motanus mutantus falusuri de carnivore, erbivore și omnivore sau educația fizică cu cultura ci-vică cu religia și cu biologia darwinistă…
„O să ne năpădească SISTEMUL toate ciurucurile, Dudiță tată ! O să ne umplem de formatori și formatoare ! Și va fi greu pân-om ieși la pensie, deoarece oprobiul public va lovi fără discernământ chiar și în profii și rarii profesori încă rătăciți prin arhipelagul școlar !” – mormăi Calițoiu între cei cu vechime. „Dar e natural, Ioane ! – îl combătu Veturia, gospodină optimistă ca toți cumularzii, deci și atitudinarii. Hienuțele noastre sunt inteligente și au redescoperit prin metode active principiul de supraviețuire totalitar ei se fac că ne plătesc, noi ne facem că muncim ! Nu e vina lor că… asta e situația ! Că SISTEMUL rămâne un uriaș balaur bolșevic de stat cu vreo treizeci de mii de codițe și capete din ce în ce mai puține !”
De pe hol se auzi nitam-nisam soneria, absurd și alarmant ca prevestind Sosirea Investitorilor Străini pe muzică de Vangelis. Strident deocamdată, până la dureri de măsele. Pesemne rămăsese-n contact când se-ntrerupsese curentul.
„Asta-i la miu-zîk ce-mi place !!!” – chiui reflex Fefeleaga, înghițind în sec cu ochii la cer de senzație, sătulă de dezbatere, de idei, dornică de muncă la clasă, dezgustându-i pe toți.
Un cuplu de lacrimi de vinovăție sticloasă, că nu s-a făcut pompist-analist încă de pe când și-a tras Iordanka Ciuvîrina benzinărie îl înțepă pe Străchinaru, să vadă-n oranj major, o cancelarie străină, ca o corabie de nebuni și de fraieri cu suflarea ca de deșert a kok-sagâzului în vele, motivată ca să redescopere dirijat întâi uie, apoi India sau America…
„Să știți că Frecardo-mi zice MUIE și mă ciupe !” – se deschise brusc ușa la contradictoriu, pentru ca angelicul cap buclat al Esmeraldei lui Harneală să se adreseze dresorului de la a șasea, Calițoiu, declarând ce-i face feciorul lui nea Fane Ciuvîrin de la Popas și al Iordankăi de la manufactura de alfombras și băgând strâmbe publice precoce, doar-doar cadrul… didactic se va lua-n gură cu mogulul.
„Ciupe-l și tu !!! Nu sta ca o vacă ! – se enervă de deranj în sanctuar Calu, făr-a cădea-n cursa întinsă de îngerul cel blond al școlii. Cine e, mă, de serviciu, Didino ? – se răsuci el spre colege. Ce păzesc femeile alea jos ? Cum de-au intrat ăștia în școală de capul lor ? Nu i-am spus eu Praskoviei Apollinarievna să nu tragă zăvorul până nu încheiem colocviul-dezbatere ?! Du-te, mă Murielo, și dă-le niște mingii să se joace pe teren, dacă le arde de zbenghi, că s-or fi plictisit și ei !”
„Să știți că Esmeralda mi-a zis șalap, domnu diriginte !” – arătă vremelnic, prin aceeași ușă, după oarecare busculadă, un cap negru de supărare, însuși Frecardo.
Ah ! dar are dreptate Calu că se face gagică mișto minunata Esmeralda, așa pâr ondulat renascentist, blond natural, așa obiective cadru cu gene lungi și-ntoarse angelic, așa obiective de referință-mbobocite atractiv, așa mijloc robust de viitor canon drujbean 96-69-96 ca al Murielei Tulup, așa piciorușe, așa arie curriculară deja mai mult ondulatorie decât corpusculară, văzuși, mă Dudiță, fir-am ai dracu, neică ! ce crescu, minune dumnezeiască, unde, dom’ le ? în bălegar, în pehașos, căcăcios gunoi de grajd de la Zorika și Docika, la ai lui Harneală ! în bălării !!! Cum zicea Foma Akimușkin : combinație avantajoasă de gene egal mutație de importanță comunală în lupta pentru existență, pentru sex, tăurașul comunal, țareviciul Frecardo, cel mai bun să câștige, iar cel mai puțin adaptat, ăla, Dudiță, să se ducă-n morții mă-sii neevaluat decât inițial de la noi, la groapă, la crematoriul istoriei naturale, sub cele steluțe ghiduțe, sub galaxii cu găurele negre, al căror insultător șalap ! mă înfioară, mă înfiorează și mă excită până la surmenaj și astenie cronică, de-mi vine, în contextul EXCEPÞIEI DE LA REGULÃ, Cențico, ah, îmi vine de nu știu ce-ți fac !!!
„Didinooo ! – se rugă exasperat Calițoiu – ia, mă, o jordie-n mână, și fă
ordine ! Că eu, dacă mă scobor ACUM la ei în curte, la halul de nervi în care m-au adus, mi-e că-i bat de-i cară pe rogojini, pe tatami, acasă ! Păi exista înainte să-ți intre cinocefalul în cancelarie, mă ? Eu la liceu nici nu știam unde era cancelaria, dar să mă mai și încumet să urc după diriginte în plin consiliu pedagogic de prelucrare a divertisului curricular ! Și prin oraș, când mă-ntâlneam cu vreun cadru… didactic, păi m-apuca, băi vere, o sfială ș-un fior să nu-l distrag din profundele lui reflecții, de traversam fuga-fuguța pe trotuarul opus, mă pitulam pe după bambuși, să nici să nu mă detecteze, cum te ferești de superiori când faci armata ! Iar azi ? Azi, mă ? Azi se buluces pe la ușă și cât pe-aci să nici să nu mă lase să intru !… Dar și eu, când i-am luat la bumbăceală, ieri la prânz, peste căpățânile de miel, să vezi, drăcie, că s-a făcut loc imediat ! Da’ imediat s-a făcut !”
„Bătaia-i ruptă oximoronic din rai ! – admise Didina Arnăutu ca pe o idee tot atât de firească precât a-și copia absurda cifrăraie de pe ștatul de plată, a cumpăni cu cât au luat alții și mai ales a număra salariul de zece-cincisprezece ori, exasperând toată coada. Există încă, stimați colegi, și asta chiar în uie ! unități de învățământ unde bați la copii ca la fasole sau la cacao ! Iar sâmbăta îi poți ține și la arest în cuști ca de tigri, să recupereze ce n-au învățat, până iau suficient la testele de evaluare inițială, perpetuă sau sumativă ! Ba chiar am citit într-un periodic cu integrame facile, Ninele, că-n Regatul Britanic, de pildă, lupulețul premierului mănâncă regulat admonestare cu vărguța la particulară, la Elton John !”
La ea, în dulăpior, văzuse Moluscă un dicționar uriaș, cumpărat de un copil din mezelclas, în baza următorului târg : uite, tu n-ai învățat pentru azi și nici nu ți-ai scris ; în consecință, eu îți trec ție un DOI, în creion deocamdată, dar dacă-mi aduci cartea asta din vitrină de la gară din Cuțarida, îți modific în ZECE și nu te spun nici lu’ mă-ta ! Că bani de dat la joace la Raketta, văd că ai mai mulți ca mine !
La ea, în dulăpiorul cu clituri de caiete de corectat, și de comentarii valoroase încopciate în, cum le zicea ea, portofolii ale creativității elevilor geniali pentru o posibilă revistă gubernială, văzuse pentru prima oară în SISTEM stagiarul Moluscă un ingenios instrument de tortură, compus dintr-o riglă metalică, poate o bucată de balot, vârâtă într-un fel de prezervativ din tifon, umplut cu vată, ce căptușea în așa fel pulanul didactic, încât dacă dădeai treizeci-patruzeci la palmă, până la leșin, nu se cunoștea nici de către legist să se fi umflat pielea cinocefalului de elev, rezultatul fiind constant mai bune rezultate la teste și examene decât obținea aeriana Nașpa, care nu-nțelegea că nu se poate forma până-n clasa a opta un limbaj critic la elev, suficient de… elevat și de puțulit pentru a asigura succesul la evaluări externe ca olimpiadele și examenele, după cum nu admitea schiloada nici că itemii nu pot fi satisfăcuți decât prin memorare de comentarii ready-made sau de pachete de introduceri, cuprinsuri și încheieri ce se pot combina creativ-inovativ în câte-un puzzle echivalând tot c-un seducător comentariu, consecința recursului la metodica realităților, fiind buna apreciere de către conducerea școlii, felicitările din partea vechilesei crețe Kabaniha, stima părinților îndeosebi, care dădeau și șpagă ca s-o aibă, sau recurgeau la meditații cu ea peste ce făcea la clasă Nașpa cu gibonii lor, care era și satisfacția maximă ! Însă ce era mai interesant antropologic, și dezgusta pe Străchinaru, era că unii se prezentau la Fefeleaga ca la o taumaturgă, cu dorința expresă cum că să le bată copiii ! deoarece lor le e milă, iar instinctul le spunea că autoritatea în general și însăși cruzimea vieții nu pot fi modelate corect de o școală în care nu se practică bătăița nici măcar cât în secolul al XVI-lea.
Idealul școlar al părinților drujbeni fiind, cum zicea Paraskoviușka noastră că zicea groparul ei consort, Toska Bukamașkin, o școală de piloți, de la care să iradieze progresele drujbene în toată gubernia pe principiul lui Huygens. Când intri în așa unitate de învățământ de disciplină, parcându-ți lângă Mercedesul lui Filatov albastru de Voroneț armăsarul bașkir și iapa kirkiză, să nici să nu-ți vin-a crede că se strofoacă acolo să-nvețe carte aproape o mie de elevi. Dimpotrivă, ca la o temniță grea de reeducare politică, să nu se audă decât pașii de gardieni ai formatorilor printre șirurile de bănci, scriind văzut pe temele pentru acasă, menite intensificării retenției și transferului interdisciplinar, iar în a doua jumătate a orei, de pe hol, să poți asculta corul cadrelor didactice, cum fiecare chelălăie mai tare-n clasa lui, parcă încercând să acopere pe vecinul, cum se duelau pe vremuri între ei tenorii tanchiști ca edecarii de pe Volga, și-și tot derulează toți lecția cu tema precizată-n planificare, pe tablă ca și pe caiete și semnată întocmai în condică, să coincidă congruent prin suprapunere cele patru titluri, pe întrecute dictând ce să noteze magoții, încât la o eventuală inspecție, când or veni cele trei controloare dac-ai compostat bilet, Korobocika, Saltîciha și Kabaniha, alți vechili sau însuși generalul Vasea, cu doamna Katrina Djorkaeff-Tornado, care-ar vrea să mumifice un cadavru didactic din muie spre a-l expune-n raclă la Musée de l’Homme, și atunci dacă elevii nu-și mai amintește – Doamne ferește ! – nimic-nimic din ce-ai făcut cu ei, să ai totuși probatoriu scris că predarea-învățarea respectivei secvențe de parcurs curricular s-a realizat întocmai și la timp !
Vorba ceea, Bonobele : mortul se acoperă cu cearșaf, revoluționarul cu evenimente, iar bugetarul cu hârtii !
Scârbit, sictirit, deprimat, gata să demisioneze, ca un președinte care a înțeles de ce predecesorul acționa uneori împotriva propriilor idealuri, Străchinaru, uitându-se la colegi, examinându-i bot cu bot, mutră după mutră, ca pe o colecție de cranii la un institut antropologic, resimți năzuința tolstoiană de a se pocăi, de a-și arde cu presă-n jur diploma și de a-și achiziționa două-trei bovine / bubaline, al căror lapte muls de Cențica la două dește, să-l vândă la Căgiurzia la combinat !
În mod curios, peste această viziune idilică suprapunându-se o secvență citadină în care el, Dudu Străchinaru, apărea ca acționar majoritar la un angrou și parcă angajase pe toți din cancelarie la cărat marfă sau la vândut, pentru fete introducând o uniformă specifică, grena cu bentițe albe și cu ciorapi ornați cu o rețea numa’ n romburi.
Fără un cuvânt, precum la marea ceartă când n-au apucat nu salariu de merit, ci propunere ! nominalizare, nici el, nici Cențișor, Moluscă părăsi cancelaria fără explicații, ca și cum ar fi avat vreo trebușoară, și se închise în celula cu iz de mușețel mucegăit, privegheată rânjind de scheletul lui Stalin și de umbre de păsări, de dihori, de gigantici guzgani capibara și de iepurași-playboyași, la a căror împăiere de către Teofan și Vizdela își adusese aportul.
Era deprimat. Înțelesese că s-a autoînșelat toată viața consumată până în prezent. Crezuse că aparține la UN CORP PROFESIONAL DE ELITÃ, dar ipoteza cădea jalnic prin trivială reducere la absurd : dacă dascălii ar fi fost într-adevăr oameni deștepți, atunci ei s-ar fi orientat și ar fi părăsit în masă, încă din 1990 arhipelagul, intrând în politică și-n speculații, de măcar am fi avut astăzi un upercutclas cult și manierat ! Dar ponderea trădătorilor care au evadat din arhipelag e nesemnificativă față de pensionări, restrângeri de activitate și decese ! Deci nu în SISTEM nu se află resurse umane cu adevărat inteligente, capabile să sesizeze noutatea unei situații și să profite în consecință. Și atunci, Inocencia, iacă dar că motanus mutantus locul meu nu e în boxa asta !
Iar apropo de istețime, îl pufni și râsul ca pe-un cercopitec la gândul că Cențica fusese poate cea mai șmecheră dintre toți, anticipând că Filatov, cu calitățile lui manageriale limitate, convocase el ședința, dar umbla concomitent cu frate-su după marfă și, telefonul școlii fiind defect, nu mai putuse anunța de unde chefuia cu furnizorii, să plece-n morții mă-sii acasă schimbul de dimineață, iar care mai are ore să bage copiii înăuntru, câți din ei n-or fi tulit-o singuri pe la joace la Raketta sau cu praștiile pe la pădure sau la scăldat sau pur și simplu pe la casele lor, cei gospodari, amintindu-și că au de strâns burean la porci sau de tocat ștevie la rațe sau, fetele, de spălat, de dereticat, de ras maniocul, de muls lamele și cămilele sau de jumulit quetzalul…
Ay ! Cențica mea, cum aplici tu principiile oligopedagogiei ca stare de fapt, că cât mai puțină carte și că cât mai puțină educație, adăugând și de la tine, un al treilea, că cât mai puțină formare inițială și continuă a pregătitorilor de rezultate ! De fugi tu de la dezbaterea înnoirilor curriculare ! Care eu nici nu m-am gândit că s-ar putea concepe ! Și tocmai că știu ce poți, n-am plecat în lume cu prea severa mea colegă de la liceul Ivan Vladimirovici Miciurin de la Căgiurzia, preabuna cu mine Daria Nikolaevna Saltîkova, care tot nu înțelesese cum e cu notarea moale a elevului, după ce-n țară s-a produs o telerevoluție, apărând oameni foarte tari ! Nu, că e imoral ! Ce lecție de viață-i dau eu, Dudiță, dac-o trec pe oaia asta cu lână de aur, fără să-mi răspundă nimic ? Eu, dacă tâmpita nu-și însușește nici pentru data viitoare competențele să-mi exemplifice principalele tipuri de dovezi ale evoluției viețuitoarelor, cele paleontologice, biogeografice, genetice, hermeneutice, citologice, docimologice, embriologice și anatomo-fiziologice, adică materie de-a opta de fapt, eu o las, o las pe toamnă și nu mai intră-n bac odată cu toată clasa ! Să fie o lecție exemplară pentru toți ! Da’ ne sfidează chiar în halul ăsta ? Au îndrăznit să înființeze derbedeii un fel de sindicat al liceenilor, să-i bată sau să-i priveze de fete pe toți cei care-și fac temele ! Am avut elev care știa și știam că știa, și l-am întrebat de ce n-a vrut să răspundă ! Am rămas ca plastifiată : mi-a fost rușine de colegi, zice, să nu facă mișto de mine c-am învățat ! Ce-am ajuns noi, Dudiță ? Măi fetiță dulce, da’ tu n-ai deloc instinct de conservare ? Mă fată, stai la un loc ! că e pila lui nea Fane, a patronului de la Kosmodrom ? Vrei să dai de bucluc ?
Și a dat !
Seară de toamnă sumbră. Deși-n livezi e culesul merelor. Arde paznicul la fațadă frunze ruginii ce umplu cu dulce miros de crematoriu de sfinți sălile de clasă de la etaj. Dor sincer de Cențișor cu ochii ei verzi, care-n octombrie se fac gălbui și somnoroși ca ai ocelotului. Dom’ profesor, săriți ! Săriiiiți, luuume ! c-a descins la noi la Liceul Miciurin din Căgiurzia, cine ?… Xena, prințesa războinică ! s-o extermine pe colega dumneavoastră de catedră și metodistă, domnu Străchinaru !
Fuga, fuga fuguța după sprintena laborantă blondă, cu piele foarte depigmentată sub halatul ce părea totuși cenușiu, rebarbativ la înălbitorul genial folosit la spălat. Și ce priveliște ! După care n-a mai putut s-o substituie pe Cențișor cu ea : Daria Nikolaevna, de fusese ideala lui, iat-o proaspăt păruită, chiar scalpată ici-colo și încă pizduindu-se infect de mamă cu agresorii, căzută-n genunchi la colț, tot la o clasă terminală de douășpea, între calorifer și tablă, în praf, în mizerii, cu zvelta-i arie curriculară-n sus ca o cățea de la gunoaie, în care Xena, prințesă războinică-n fustă de piele, vestă de piele cu șnururi și belciuge, lovește, lovește, lovește cu cizme lungi, lucioase, negre și lungi, negre și lungi, pe când fratele-i geamăn ras SS în cap bate tactul din bocanc și un badigard imens supraveghează clasa, în care Moluscă descoperă ochi speriați, dar și multă, majoritară veselie ! Și ce revelație ! Că-n general se va face haz ca la tembelizor la hihiliză, când te gâdilă-n creieri de te râzi și tu că ți-au luat intușabilii mai șmecheri economiile de la copiii tăi ca să le dea la ai lor ! Sau că i-au pus niște răpănoși lui tac-tu pensionar o petardă pe borul pălăriei și a făcut infarct ! Sau că pe fata ta au înțepat-o cu sula-n coaste la discotecă niște minori, anunțând-o că i-au băgat sida și trebuie să stea ACUM numa-n controale ! Gagiii vor povesti pe-acasă ce-a pățit ca lecție de viață, ca reală formare a formatorului de către formatat, ca REEDUCARE, intransigenta Daria, cea căzută-n voluntarism încălcând grav atât principiul doi al oligopedagogiei, CÂT MAI PUÞINÃ EDUCAÞIE, că nu e treaba unui câcat în ploaie să dea unei persoane norme de conduită civilizată, cât și principiul întâi al oligopedagogiei, CÂT MAI PUÞINÃ CARTE, că nu trebuie forțată babuina să citească dacă are bani mai mulți ca profa !
Voi, băieții, ce stați ? Nu vi-i rușine ? Lașilor ! a strigat laboranta din toate adâncurile solidarității feminine. Și deși n-a mișcat nici unul, cei trei agresori s-au retras, cu spatele, încet-încet, intimidați, către ușă !
E aici, oligopedagogia ta întreagă, cotoiașule : ne educă ei pe noi, Dudiță ! a recunoscut Daria, în loc de orice comentariu, sugându-și sângele din buză și numărându-și firele de păr.
Nici o lacrimă !… Explicabil totuși : obiectivele de referință de dus la Musée de l’Homme ca niște mere din grădina Hesperidelor din uie, scăpaseră nevandalizate !
Și procesul ?… Care proces ?! Pe ce fel de certificat medical ? Pe șuturi în aria curriculară ? Pe zgârieturi și jumulire nenecesitând spitalizare ? râse cu poftă colega. Ce poate ieși de-aici după mii de amânări și recursuri și îmbogățirea justiției pe seama școlii ? Vreo amendă pentru tulburarea ordinii publice ! Plătită-n batjocură sau anulată și-aceea cu un telefon de mai sus ! Vă omor pe toți, și vă plătesc ! Asta le este mentalitatea proprietarilor noștri, Dudiță ! Iar presulica sau tembelizorul mă va ataca și dinspre upercutclas, și dinspre gloată : că e aici rezultatul tocmai activității noastre educative ! Eram o simplă profesoară, nu director sau vechil sau arendaș !
Mi s-a întâmplat asta pentru că eram prea jos în ierarhia SISTEMULUI !
NU EXISTÃ SOLUÞIE, DIÞÃ !
Decât să bați și tu !
Fă-te vechil, arendaș, urcă în ierarhia SISTEMULUI și o să ți se schimbe și mentalitatea !
Precum a Kabanihei, care sare ACUM prin progresiile sale și din mezelclas, are toate posibilitățile celor ajunși SUS, plus coautorat fertil la numeroase culegeri de comentarii, manuale școlare, caiete de muncă independentă ale elevilor, are trei mașini și trei vile, voiajează, petrece și ține cronica cărții la Căgiurzia Journal, unde-și exprimă dezgustul cumulardului pentru o literatură a subculturii nemulțumirii !!! M-am săturat, zice, ca toți autorii să scrie un singur text, despre cât de groaznică este această republică-n care trăim, când cititorul e dorit de prospătură stilistică, de invenție epică, de a se simți puțin occidentalul care când deschide o cărticică să n-o închidă imediat constatând că iar aripi, don’ profesor ?! Iar abjecția din muie ?! Nu tu spirit, nu tu invenție formală…
Și tu, Saltîciho, ce făcuși, fa ?
Ai ajuns spaima guberniei, Xena inspectoratului, cu exigențele tale ! Care miros a forțare a mitei ! Dacă te pretezi tu să ții în birou la vedere whisky cu gheață și țigările, cine are o treabă cu tine, să vadă că se rezolvă ! Parcă n-ai fi intrat din vocație în sistem ! Și de-aia n-ai venit nici la dezbatere, să n-auzi milogeli că să ne mai mărească și nouă leafa, când aceleași progrese le obții și prin teroare ! Ceea ce n-ar fi cu putință dacă resursele umane ar fi capabile și de altceva decât această meserie absurdă de a învăța ceva pe altul !
E clar, Cențico ! Dacă nu mă lași să mă fac pompist-analist, eu mă sufoc printre handicapatele-astea !
Numai că până atunci, cât mai puțină carte ! Să predăm însăși gândirea, însuși geniul expert, dar, cum se și cere, cât mai puțină carte ! Și niciodată să nu forțezi, tu, un câcat în ploaie, să dai lecții de viață la altul, că când o crește, ține minte și când te-o vedea stând în stație la rata de gară de Cuțarida, n-o să oprească cu Fordul lui să te ia și pe tine doi pași ! Deci, Daria, cât mai puțină educație !
Dar lucrul cel mai înspăimântător în toată această poveste cu imbecila severitate a Saltîcihei este expectativa acelei clase terminale, în care se găseau doi-trei caftangii în stare să terorizeze un municipiu întreg ! Au savurat spectacolul ! S-au distrat ! Le-a plăcut să vadă profă bătută !
Simplă variabilitate și simplă selecție naturală și iată apărut un tineret realist, cinic, incult, de succes, de o mie de ori sub golanii din 1989-1990 ! Care-ți refuză să servească elemente de imagine despre lume dacă nu-i folosesc strict în lupta pentru existență, pentru bac, pentru admiteri, pentru rezultate ! Un tineret care nu mai vrea să fie împușcat, televizat în direct, pentru prosperitatea intușabililor într-o țară de rahat, cum zice în particular, deși bogată, Brenda lui Buțai ! Nici să fie ciomăgit, la poliție, de civili îmbrăcați în salopete muncitorești. Un tineret – liceal ! – care se râdea de mine de se prăpădea când încercam să-i explic pe unde a ajuns cercetarea occidentală în fotosinteză, că se știe totul despre centrii de reacție bacterieni și din cloroplastele banalei frunze și vom avea nu peste mulți ani hidrogen la discreție, combustibilul perfect nepoluant al viitorului. Sau cum e cu oaia clonată Dolly ! Un tineret care se râdea și mă educa el pe mine : astea, băi Pulache, parcă-mi zicea împingând spre REVELAÞIA ABSURDITÃÞII DE A ÎNVÃÞA PE ALTUL, e realități din altă lume ! Nu are nici un rost să ne vorbești despre ele dacă n-avem posibilități să fotosintetizăm sau să clonăm noi înșine ! Un tineret abject, lacom, cu suflet murdar, năzuind să se-mbrace și să se distreze occidental, ca și cum ar fi și țărișoara lui o mașinărie capitalistă pusă la punct ! Un tineret cam grăbit, care nu se știe dacă va fi capabil să ne asigure cât de cât o pensie… Chit că legiferându-se vârsta pensionării în deplină coincidență cu speranța de viață la români, acest segment al electoratului ar trebui să se reducă la niște simple abateri statistice de la medie…
Mai bine mă făceam benzinar încă de la Căgiurzia !
Popoarele pe cale de dispariție prin dizolvare în popoarele-solvent, rânji Stalin, n-au nevoie de profesori, pentru că n-au nevoie de imagine despre lume ; pe ele le mai trece doar nevoia de profi sau mai degrabă de… formatori, cum le zici tu pregătitorilor de rezultate, care pot fi și perfect inculți.
Impresia mea de tanchist cu experiență, Diță, e că stima voastră și mândria pentru Nicolae Iorga… epitomizând Profesorul, cum se exprimă ca teren al competiției pentru nominalizarea intelectualului dominant periodicul Krestianka, e un mit ulterior asasinării sale !
CÂT MAI PUÞINÃ CARTE ! CÂT MAI PUÞINÃ EDUCAÞIE ! nu răspunse la provocări, ci sorbi Bonobo cu nesaț alternativ din coniacul lui Calițoiu și din rompopo-ul sfinției sale, părintele de religie Ankifie, refugiindu-se succesiv din contradictoriu în boxă și din boxă în idealitatea acestor două principii ale oligopedagogiei sale ca stare de fapt.
Păi, băi Moluscă, a dezvolta oligopedagogia ca știință autonomă, ca pedagogie a săracilor pentru săraci în țările sărace, a te preocupa de cercopitecii banali, de să aibă și ei imagine despre lume ca non-Drujbă, sau de ăla care a absentat mult neavând ce-ncălța și-l ajuți să recupereze sau de aia care-o bate sau o evaluează-prostituează părintele, ceea ce cere mai mult timp și mai multă bătaie de cap decât pregătirea elevului performant pentru rezultate și eventual export, păi asta e curată conduită de trădător față de interesele familiei sale, să te mai bagi !
„În lumea animalã dupã Brehm – citi Vizdy începutul intervenției sale redactate de Străchinaru – eșecul școlar se pedepsește cu moartea. Acolo-n biocenoză, nu-i loc de oligopedagogie, nici ca pedagogie pentru săraci, nici ca stare de fapt (CÂT MAI PUÞINÃ CARTE ! CÂT MAI PUÞINÃ EDUCAÞIE !) deoarece nefiind conștiință, nu e corupție și fiabilitatea examenelor devine maximală. Puiuța de jaguar, pe care mã-sa din cauza turiștilor din gipuri n-a mai învãțat-o prin metode active vânãtoarea artã, maimuțica urlătoare pãrãsită din spaima tuturor fiarelor de ferăstraiele hârâitoare ale deforestării globale, pumița care n-a asimilat semnificația girofarului vipoidal cu pușcă ceaușistă luată la licitație formală, ca și alți nereușiți la grilele de capacitate-maturitate, ca popândița incendiată-n kok-sagîzul tetraploid, nu au nici o șansã de supraviețuire pe pământul ăsta pârjolit, fără sănătate deplină, care îngrijorează obsesiv pe mai toți cantautorii, inclusiv pe cel de la Leipzig din târgul de monștri.
La ființa creată de Dumnezeul dreptcredincioșilor, progresul a creat forme de asistențã postșcolară, fundații, ajutoare externe de reabilitare pe bază de proiecte și va trebui sã mai creeze, ceea ce în plan politic nu-i fezabil decât printr-o concertare a tuturor forțelor populiste care au mai condus și au în Eu și-n Separeu tragica învãțãturã cã electoratul, dacã n-ai chivernisit pe gustul lui treburile cetății oligoeducative care este societatea de consumație, te poate expedia la munca de jos, la grajd, să rumegi și să visezi la alegerile anticipate, într-un proces de reeducare, de unde rezultă ca o datorie de onoare a întreg corpului… didactic sã ne preocupãm de cazurile de eșec școlar garantat, ceea ce-nseamnã a pune mâna și a lua la rând cataloagele și registrele matricole, sã identificãm toate situațiile-problemă de abandon produse dupã 22 decembrie 1989, apoi diriginții direct răspunzători, respectiv persoanele venite pe catedrele acelora dintre noi care am decedat prematur, am ieșit la o pensie derizorie sau pur și simplu am evadat din arhipelagul școlar, sau din alte motive nu mai suntem printre noi, să porneascã în cooperare cu Aleksașka Agheev și cu domnișoara Corela Drob, pe urmele acestor foști clienți ai noștri, în producție, la patroni, în afaceri, în armatã, la femei casnice, la femei traseiste, în pușcãrii mai ales să-i regăsim, pentru a aduce reparațiile necesare, tot astfel cum dacã de la o firmã cu renume consolidat iese pe piațã o serie de mașini prezentând anumite urme de defecte, și nu mai merge și așa, ele sunt cãutate și se executã remedierea doritã, nu numai pentru a se conserva gloria firmei, în spețã statutul de slujitor al școlii, dar și pentru a se evita producerea de accidente letale, fiindcã așa cum cu deplină justețe aprecia generalul Vasea la consfătuiri, a da drumul în mediul social unor elemente nedeprinse a rezista presiunilor mediului și frustrării până la sacrificiu de sine, înseamnã mai mult decât un sabotaj, deoarece știm cu toții de pe la emisiuni și din presã cu ce probleme se confruntã atât ministerul și presa care se ocupã cu infracțiunile cât și factorii protecției sociale, disfuncții care în calitate de contribuabili ne costã de fapt pe toți și ne ating la salariu, iar pe urmã venim și ne plângem pe-aici cã așa impozit mare avem, încât rezultã cã era mai bine înainte când, opacitatea luând locul transparenței, cel puțin nu mai vedeai pe ștat cât ți se ia din venit pentru necesitãțile cetãții, însã lucrul cel mai rãu este cã nu ne mai ajunge cã ne vãitãm pe-aici prin cancelarie, deoarece s-au strecurat în rândurile noastre cadre care cârtesc iresponsabil și fațã de unii pãrinți, ceea ce probeazã nu numai sinistroză, necunoașterea a cât s-a suferit în închisori incomparabil față de gluma pasageră care este o biată tranziție, mentalitate învechitã, lipsă de receptivitate și de solicitudine la noul pe care îl aduc din uie emisarii noștri, dacã nu cumva, așa cum s-a autosesizat și domnul primar Mitrofan Buțai, avem de a face cu forme destul de transparente de sugestionare a anumitor părinți, pe motiv că viața-i grea și educația nu mai este o gratuitate, sã aducã anumitor colegi de-ai noștri foloase necuvenite, parcã ne oprește cineva să ne preocupãm de a ne spori legal veniturile din resurse proprii, tortul bugetului fiind mic cât o libarcă pânã vin investitorii străini să le cedeze, ca-n Cronica de la Cuzco, tehnologia și capitalul intușabililor noștri, ca să-și multiplice averile prin creșterea productivității muncii, nu prin pauperizarea vidanjclasului. Concluzia fiind că noi nu suntem capabili deocamdată să ne schimbăm singuri mentalitățile, deoarece nici nu ne caută nimeni lunar la cap la cât calciu mai avem, îndeosebi la menopauză, nici nu scoate Teofan, cum recomanda aseară un canal, învățătoresele și profesoroaicele să pună mâna pe… săpăligă, cu pălării vietnameze ca pe Târnave, cultivând fațada școlii, unde-n uichind, dacă nu vin eu să dau la iepuri, intră cetățenii cu caprele sau consumă alcool și nu mai ia sticlele cu ei sau resturile menajere ! Fiind departe, să ne mai rușinăm, de calea ferată, pe care oricum nu mai circulă decât un singur tren, de când și-au speriat clienții, dimineața spre Cuzco și noaptea înapoi la Cuțarida, iar în ce-i privește pe colhoznicii și sovhoznicii noștri, ei au apreciat întotdeauna, cum se zicea și pe canal, a conlucra la munci agricole intelectualii, fie ei și de zgonhen…”
Timpul antedatat în creierii de dropie ai stepuliței pãrea cã se oprise pe loc așteptând ora oficială de vară europeană. Repaus. Firesc fiziologic, dacã ființa umanã ca ființã socialã și-ar mai fi pãstrat libertatea naturalã de siestã, pentru cine a apucat sã mãnânce, fie și pâine, al cãrei consum pe gurã de bugetar s-a dublat în ultima vreme, și n-am atins încă vârful de sarcină al achitării datoriei externe pe 1998 pe seama subeducării generațiilor viitoare.
Veturia esențializează că până la sfârșitul anului școlar să contactăm – indiferent de domiciliu și de locul de muncă – toți analfabeții noștri și să avem în scris de la ei pentru ce formă de continuare a studiilor optează, urmând ca toată învățătoarea și tot dirigintele să-și conceapă și să dea la semnat fișele de reînvățare întocmite pentru fiecare caz în parte, adunate în dosare de încopciat cu planul de ratrapaj ștampilat în față de conducerea școlii.
Vizdela, angajatã nepermanentã a școlii, citea cu vehemențã de hienă tânãrã tot ce-i concepuse Bonobo visând el recompensă la iepuri, era agresivã ca o topmodelă pusă-n regim concurențial, așa cã după un interimat al lui Marinică Drujbescu, după completarea studiilor, adevãrata succesoare a lui Filatov, după obținerea diplomei, nu putea fi numită decât aceastã slujitoare a școlii, tânãrã, sensibilă la valurile schimbării și capabilă fãrã jenă a investi zgomotos în imagine ca un ministru, hotãrâtã sã implementeze fără rezistență Noua Revoluție Școlară, manifestând dragoste de însuși localul, ca și pentru dotarea laboratorului cu material didactic din resurse nebugetare, pasionându-se de colțul viu, pe deasupra fiind și enigmatic feminină, eterna taină a unei doamne stând adesea, așa cum arăta recent Fukuyama conferențiind despre sfârșitul feminității, în modul cum ea face rost de parale dacă mai e și elegantă, pe când pentru Bonobo integrama consta că când a prins-o deunăzi la cataloage aplecată-n echer la dulăpior ca Anfisa Barabanova și i-a palmat obiectivele de referință darnice, promițătoare, populiste cam cât niște ouă de struț, cuprinzând-o pe la spate, ea a izbucnit în râs cu poftă mare, îndreptându-se din mijloc, și amenințându-l cu degetul pe ștrengar i-a dat sfatul bonom că tu, mă, s-o evaluezi pe Cențica !, din care el, de-ajungea cândva cu infatuarea la a se crede evaluatorul comunal, a rămas și este-n dilemă și-n ziua de azi dacă puștoaica s-a referit la soție, cu injuria supremă a sexului lor între ele, cum că nu mai este evaluată ritmic ca inițial, fie și sumativ, mirosind poate și ceva din EXCEPÞIA DE LA REGULÃ, sau s-a referit doar la el însuși, disprețuindu-l ca măciucar, că nu e cazul, pentru binele speciei, să-și extindă și să-și diversifice extraconjugal activitatea, chit că se consideră un supradotat ca hiena mascul, dacă i-a văzut cineva vreodată pe Animal Planet disproporționata extindere, un instrument de evaluare cât al lui Murugoi, Kabîzdoh și Buxtehude la un loc, dar de culoarea lignitului extras din cariere de suprafață.
„Dacã-mi permiți, Vizdico – explodă el cu ochii injectați de Napoleonul Calului și de rompopo-ul popii Panda – eu aș adăuga că directorul e benefic și indicat ca să fie un bun manager, care să sfințească locul, iar Filatov al nostru, având și calitatea de întreprinzător de succes, este un neasemuit noroc pentru Școala nr. 1 cu clasele I-VIII din Drujba, putându-ne chiar pronunța aici că cine nu are un director patron, să și-l cumpere pe bani grei, ba aș propune ca Legea să prevadă expres că directorul de școală este de dorit să nici să n-aibă treabă cu dezonoranta carieră de profesor, caz în care, după opinia mea, am putea, spre binele copiilor drujbenilor, să avem ca viitori baci ai noștri aici-șa, pe nea Fane Ciuvîrin și pe nea Fane Buțai, perspectiva asta fiind chiar și-n avantajul nostru, deoarece poate că ei, cu simțul banului pe care-l au, ar putea descoperi în mediul nostru înconjurător noi resurse nebugetare, proprii, de să ne mai mărească și nouă lefile cum și-au mărit și dânșii averile de-și formează unele progenituri afară !”
„Dacã ne luãm dupã Dicționarul de neologisme bășinoase – sticli din sifoane în continuarea dezbaterii Răzvanessa – profesor este o persoanã cu o pregãtire specialã care predã o materie de specialitate la o școală, ca a noastră, sau în domeniul învãțãmântului universitar, de unde ne vin aceste manuale inaccesibile Himenei Bukamașkina, deci inutile cercopitecului real, acela fără profesor, deoarece acolo sus tronează iluzia că-ntreg efectivul școlar este supradotat ca la unitățile speciale de referință, de protocol, să le viziteze din uie cei interesați ca să ia în baza de date și să achiziționeze exemplarele mai reușite ! Din păcate, nu am o ediție actualizată. Sintagma furnizor de formare văd că n-a pătruns încă, iar noțiunea de formator pentru slujitor al școlii când odată formați vom fi cu toții formatori, cum susține Dudiță, nu apare decât într-o accepție care nu ne privește, aceea a reciclării, este trecut doar un simplu și relativ îndepărtat paronim aici, uite, zice că formator este muncitorul care, hm ! confecționează forme de turnătorie !!! Eu nu mai înțeleg ce scenariu se joacă ACUM ! Am impresia însă că trendurile merg spre tendința de-a monopoliza-rezerva doar pentru universitari, teleanaliști și șefii serviciului secret titlul de profesor, iar noi, expropriații, să fim tratați ca niște căcați în ploaie drept… formatori !”
„Muncitor care confecționează forme de turnătorie zici, Vanesso ?” – gândi Calu. „Forme de turnătorie, da !” „Adică un fel de matrițe !… Nu cumva formator e tot una cu sculer-matrițer, Didino ?! Ia caută și tu !” „Nu, Ninele, formator e ca meserie totuna, din câte știu eu de la bărbată-meu, nu cu sculer, ci cu… sculator !” – descreți frunțile Veturia, care era simpatizată de toți pentru că de multe ori, asumându-și riscul de a trânti câte una, salvase colectivul în momente dintre cele mai tensionate, cum ar fi împărțirea fără vreun algoritm a copiilor de privatizați, configurarea încadrării cadrelor pe catedrele ariilor curriculare sau întocmirea echitabilă a orarului mai ales în ce privește cine scapă mai devreme vinerea.
Și avea talentul de a le trânti fără să clipească și fără a scăpa vreo urmă de zâmbet în torentul de hohote de râs pe care-l inițializa. Așa făcu și acum, dar cu țigări uitate promorțional în colțul gurii, Sorela Blaster și Muriela Tulup, care tocmai scoteau din megagenți și răsfirau pe masă marfă măruntă, predominant de damă, săriră mult peste armăsar, se sufocară de atâta hihiliză, de tușeau cu lacrimi, roșii peste tot de-atâta excitație, încât explodă și ea, drept pentru care, caninul de plastic din dreapta, zbârrr ! pe un extemporal de-al Fefeleagăi. De unde, cu o naturalețe desăvârșită, Ciomolunga și-l luă cu mâna roză, jupuită de detergenți isteți, suflă în el și și-l fixă triumfător la loc ! „Mă, du-te, mă Veturie, la cabinet să ți-l lipească ! – zise Ciceluța Ghevara, cu mila aceea a educatoarelor când intermediază hăinuțe ca să aibă și care n-are. Uite, punem toate mână de la mână, numai mergi la dentist ! Nu mi-e de-alta, mi-e c-o să-l înghiți și până-ți faci altul… mai durează !” „Dă-l în mă-sa de dințar cu ipsosul lui răsuflat ! – sudui cu nepăsare Ciomolunga. Mi-l lipesc eu singură diseară cu superglu de la Raketta, iar cu banii ăștia poate-mi iau și eu ceva drăguț de la fetele astea !” – stârni ea alte hohote de râs, pe când lui Moluscă îi fulgeră prin gând că într-o zi fastă s-ar fi putut întâmpla ca Veturia să-și piardă caninul iarăși, dar să-l găsească el și să și-l fixeze lui în hâda structură absentă, care-l desfigura când râdea, încât se cam obișnuise a evita orice zâmbete nemotivate.
„Profesor – reveni Răzvana la ale ei, este o persoanã cu o pregãtire specialã care predã o materie de specialitate la o școală căcăcioasă sau în învățământul universitar…” „În scopul dobândirii de cãtre elevi sau studenți a unei profesiuni, ca să aibă din ce câștiga un codru de pâine demn, cinstit, pentru ei și pentru familia lor !” – completă Didina Arnăutu. „Fiind remunerat pentru aceasta conform rezultatelor obținute de elevi și a legilor în vigoare !” – întoarse populist definiția posibilul consilier juridic și cârciogar Marinică Drujbescu. „Fiind remunerat – adăugă căpățânoasa de Corela cu o lumină albastră ca de sudură-n obiectivele cadru – numai pe baza rezultatelor elevilor, ar trebui stipulat aici, Marinică, ca să ieșim din epoca risipei și a absurdității de a salariza înalt, doar pe bază de grad și de vechime adevărați… spe-cia-liști… în a nu obține cu anii de la elevii performanți nimic, nimic, nimic !”
„Auzi, fă ? -– se enervă cu luciri funebre de agată în obiectivele cadru Bonobo. Eu nu sunt edecar de pe Volga să muncesc degeaba, ci cu mândrie, da, mă spovedesc aici ca un tanchist, că mă prenumăr printre nihiliștii, printre pisarevții acestei tranziții !” „Printre ce, mă ?” – îi sări iar caninul din gură Veturiei, dar îl prinse ACUM cu dexteritate din zbor și îl potrivi repede la loc, nemaimirând pe nimeni. „Ai citit studiul Pușkin și Bielinski al criticului democrat-revoluționar D. Pisarev (1840-1868) ? – luă apărarea profului de bio Vanessa, agitând furioasă suplimentul Krestianka de la ultimul număr din Sămănătorul. N-ai citit ! Dacă ai fi citit, ai fi știut, soro, că asemeni altor gânditori iluminiști din epoca de tranziție a abolirii iobăgiei, acest Pisarev, al cărui portret îl ține în laborator Dudiță, susținea două idei mai principale : 1) că nu cu arta trebuie să demarăm restructurarea, nărăvind norodul a trândăvi înaintea tembelizorului la seriale, la futbolnîi meaci și la niște loterii pe bani sau pe voturi : și 2) că singura cale de extracție a gloatei din sărăcie, nesimțire și ignoranță, este studiul pe scară largă al științelor naturii, ceea ce astăzi nu se prea poate face, deoarece în învățământul primar și gimnazial se bagă opt ore de religie, pe când biologia, care arată adevărata antropogeneză, este expediată la latitudinea urangutanilor de părinți, care o pot reduce și la patru ore în opt ani, nefiind materie de examen de capa, ci o dexteritate !” „Utilitatea mea – zâmbi trist Moluscă, este să ies cu copiii și să strâng gunoaiele din curtea școlii și de la fațadă, să nu-l necăjesc pe vatamanul Salvador !” „Am impresia, Corelo, că deviezi !” – mârâi și Fefeleaga din extemporalele ei, supărată pe cine l-a supărat pe Dudiță.
„Absolut greșit ! – prinse avânt de la ambele profe de comunicare și trânti alcoolic cu pumnu-n masã Dudu, înnegrindu-se la fațã ca vinarsul, de parcã i-ai fi confundat tibia cu femurul la un test de măsurarea calității nu a cantității cunoștințelor despre hârca ființei postmaimuțane. Absolut greșit, Corelo, dar mi-ai dat de cugetat pentru acasă ! M-ai provocat creator, ca o muză, la a aborda la această dezbatere exact tema propusă mie de Aleksașka Agheev ieri dimineață, când pichetam, eu pe Malașa Bibikova și el pe mine !
Și anume : cine extinderea mea trebuie sã aibă PRIORITATE NAÞIONALÃ, stimați colegi ?
Ariile curriculare sau resursele umane ?
Eu zic că OMUL de la catedrã ! de pe eșafod, indiferent de nivelul de predare – șoimar, primar, gimnazial, liceal, superior sau particular – fiindcă așa cum aprecia și gorila de Kabaniha în Căgiurzia Journal, nu există deosebire de statut ontic ca devenire în contenciosul administrativ între cal de povară, cal de circ și cal de pariuri, deci n-o s-o găsim revelată nici în Lege, nici în Statut, și urmarea este cã acest personaj principal care ca-n serial tot apare-n calea cercopitecilor, producându-și numărul de mai multe ori pe săptămână, trebuie sã-și aplice sieși metode formativ-participative ca jocul de rol și modelarea, devenind el însuși un model de muncă performantă și de reușită în viață, jucând un rol important, acela de canon pe care educatul îl internalizează, inițial ca într-o joacă, în Eu și, pe nesimțite, îl internează pe bune în zarca Separeului pe viață, o viață cu speranță calculată de mafiile scenaritene din spatele tuturor evenimentelor să coincidă chiar cu ziulica când ieși la pensie, în nădejdea că ce-ai depus pentru fondul de senectute să se folosească la acoperirea deficitelor din oligosistemul bancar și din oligoeconomie.
Or, sincer să fiu, mă cam îndoiesc că e benefic ca fiicele și fiii stepuliței să contacteze ca mostre de oameni realizați nu cai de povară, circ sau pariuri, bine întreținuți de proprietarii lor, ci niște mârțoage răpciugoase, cum am ajuns fiindcă stăpânii notri nu vor să ne mai mărească și nouă leafa !”
„Întrebarea MEA este, domnule Străchinaru – se simți atins Marinică Drujbescu, în calitatea de potențial ministru de externe, și făcu diversiune – dacă ești sau nu de acord dumneata ca SISTEMUL să aibă pentru Arendaș, adică pentru minister, cum îi spui tu în contractul tău de muncă, o titulatură de al Învățământului sau una de al Educației Naționale ? Pentru că de la această problemă națională începe orice înnoire, nefiind totuna dacă ejectăm sau nu români prin outputul SISTEMULUI ?”
„Din moment ce intrăm din muie-n uie, nu văd de ce-am scoate numai români ca nea Fane Buțai și nu și europeni, ca nea Fane Ciuvîrin ! – dădu din umerii rotunjori și păroși Moluscă. Mmmmbbbbăăăi Marinică Drujbescule ! – întoarse el foaia, îndârjit brusc de Napoleonul lui Calițoiu mai pehașos decât rompopo-ul popii Panda. Pe mine mă interesează ca prioritate națională dacă ne mai mărește și nouă leafa !!! cu harababura asta stressantă, care-mi impune mie, ca unui fraier din vocație, a trudi de minimum șapte ori mai mult ca înainte, numai la hârțoage ! Eu vreau să știu cu prioritate dacă îmi pot aranja puradeii mei ACUM ! În rest, mă doare-n arieta curriculară de ce scoatem sau nu prin outputul SISTEMULUI ! Fiindcă nu numai noi scoatem ! Nu deținem nici măcar monpolulinfluenței educative majoritare ! Școala, mă, e doar un organ ca oricare altul în cetatea oligoeducativă, cu nimic privilegiat față de tembelizor, presulică, pârnaie, câinime, cartier, familie, loterie și altele.
Aia e ! Și de-aia, stimați colegi, mă opun ciuntirii învățământului nostru de cultură generală până la standardele pentru care ni se face finanțarea externă, de devine un învățământ profesional obligatoriu, de… priceperi, de dresaj, de dat la iepuri și de strâns gunoaie fără spor de stress și SPOR DE RUȘINE ca gunoierii, care spor de rușine trebuie să-l cerem și noi ca cap de listă la greva din 2000, dacă eu n-am voie să predau, că-ncalc principiul descoperirii de către cercopitecul însuși a ce minuni și câte-nvață, nici fotosinteză la nivel de centri de reacție și lanțuri transportoare de electroni prin membrana tilacoidală a cloroplastelor bacteriene brune, nici clonare și nici măcar antropogeneză ! Pentru că logica didactică ne interzice modelarea, ca și exploatarea valențelor miturilor ! Dar eu tot cred că este mai bună la trei anișori explicația cu barza venită din Alsacia, decât nici o explicație ! Altfel, facem vulnerabil la vicleniile a tot soiul de Staruhe Izerghil norodul de mergem cu boli perfect vindecabile la câte-un vraci ! Ajungem până și să ne imaginăm, că sfidând legile de o rigoare matematică ale probabilităților se poate concepe EXCEPÞIE DE LA REGULÃ în a câștiga anticipat la loteria animalelor din Rio de Janeiro !!! E clar că megatrendurile aiurelii calcă a învățământ strict profesional mascat de titulaturi de cultură generală și, într-adevăr, poți forma, mai ales pe la opționale, șoferi, antreprenori, gimnaste, cofetari, internetiști, fermieri, futboliști, animatoare, manipulanți, văcărese ca Malașa, financiari ca Frecardo, stripteuze ca Himena și Palașca etâcî etâcî, și tocmai din acest motiv, consider eu sintagma ministerul învățământului mai sinceră decât cealaltă, deoarece până nu ne mai mărește și nouă leafa, noi nu că nu putem face educație națională, dar în general nu mai putem face nici un fel de educație, pentru că nu mai avem autoritate, suntem certați cu acest concept, își bat joc de noi elevii și părinții pentru că la câtă CARTE știm, ne ia ăștia de fraieri la plată ! Geniul nostru fiind că în același timp suntem șmecheri și revenim spontan la rezistența prin cultură sub lozinca ei se fac că ne plătesc, noi ne facem că muncim ! Căci la fel cum popa Panda, dac-ar sluji fără stihar și cu mațele chiorăind, le-ar face pe babe atee, cum se declară Haritina, așa un dascăl rupt în aria curriculară și cu adidașii sparți nu poate face nici educație națională, și în genere, nici un fel de educație ! Ar fi chiar un simptom primejdios pentru vitalitatea nației, dacă tinerele generații s-ar lăsa formate de așa formatori !!! Din fericire însă, ele s-au orientat perfect : ne iau în serios doar la pregătirea de capa sau de bac, adică pe partea profesională, iar în rest, educația vine de la părinți, de la tembelizor, de la pârnaie și de la alte organe ale cetății oligoeducative, iacă dar…”
„Iacă dar ! – îngână cu o grimasã Ciomolunga scuturându-și chica cea retezatã la oglindă, scurt și modest pe ceafã, sã nu transpire. Iacă dar că v-aș ruga, cine se mai înscrie la cuvânt, sã vã esențializați intervențiile, ca sã se poată consemna, fiindc-a-nceput sã mã doarã și mâna, și nici n-o să se-uțeleagă nimic când o s-ajungã materialul la generalul Vasea, și ne pomenim cu el cã ni-l trimite înapoi, să i-l mai puțulim !”
„Ni-l trimite pe dracu ! – mârâi Calițoiu. Vezi-ți, mă, de treabă, fii serioasă ! Câte maculaturi din astea n-am expediat eu mai sus când eram director ! Din partea mea, scrie acolo, Veturie, cã am zis EU Calițoiu despre babilonia-n dezbatere, că-mi bag extinderea-n ea dacă nu ne mai mărește și nouă leafa cum și-au mărit și lor veniturile de-și țin moștenitorii, viitorii noștri proprietari, pe la universități străine ! Și că cine ajunge cu… lecturarea la pagina asta a raportului, sã vie la mine acasă, cã-i dau un cocoșel fript și un bidon de vin de buturugă și, eventual, o megasticlã de țuicã la doi litri, dacă e competent și performant să bea măcar cât Dudiță !”
„Da' un paner din cireșele-alea pietroasele de se vãd din drum cã au început sã se pârguiascã, nu-i dai tu ?” – izbucni în râs Fefeleaga, arãtându-și pe larg lucrãrile de aur din gurã, făcute din banii a generații de liceeni, care înainte de a intra, au trecut pe la ea la meditații.
„Nu mã angajez – zâmbi cu precauție matematicianul – fiindcã nu pot anticipa anotimpul acela în care ar putea generalul Vasea să frunzărească minuta pălăvrăgelii noastre. Un vin, o țuică și mai ales un cocoș, se găsește însă oricând la mine acasă, pentru oricine m-ar vizita cu gânduri serioase ! Chiar și pentru euroinspectoarea Katrina Djorkaeff-Tornado, de s-a interesat de Dudiță, dacă când o deceda nu-și vinde corpul astral pentru mumificare-n eter și expunere la Musée de l’Homme, ca hal de profesor din muie ! Trist fiind, într-adevăr, că după standardele uie, noi nici nu ne încadrăm ! Deoarece după criteriile lor de divizibilitate la pib, România nici nu are cadre… didactice. Și nu are din moment ce, prin definiție, un cadru… didactic trebuie îmbrăcat decent, hrănit cât să zbiere și la largul lui să cumpere câteva cărți mensual sau măcar trimestrial, hai semestrial (tocmai în acest context hotărându-se identitatea elev-student !) !… Poate, mă, un stagiar să-și mai încropească o bibliotecă personală ? Nu poate, deci noi n-avem cadre didactice !”
„Dacă bea mai puțin, poate… poate !” -– observă o voce de damă, dar neinsistând.
„Nu intrãm, noi dragã – filozofă Ciomolunga ca să evite părăsirea contradictoriului de către anumite persoane – nici în uie, nici în muie ! Fiindcă lucrurile sunt aranjate de la Malta ! Hai să ne vedem de treaba noastră și să examinăm câtă înnoire putem face ACUM cu microresursele pe care le avem ! Partea proastă fiind că de multe ori generalul Vasea a dat, dar resursele au dispărut datorită unui management neperformant ! Hai să nu ascundem sub preș astfel de lipsuri și neîmpliniri !”
Micile pufnituri în râs cã nici în uie, nici în muie, intimidarã pe Moluscã, dar cel mai mult și mai mult îl deruta ținuta pãrintelui Ankifie, abia intrat la dezbaterea-maraton din contradictoriu, ai zice că rostogolit pe ușă ca un ursuleț panda, cu ochelarii de soare cei negri răscăcărați oblic pe fața lui rotundă, cu părul și barba albe ca puful de lebădă, tunse scurt, și cu ceva jucăuș în ochi și în fiece mișcare. Sosise odatã cu Filatov, rãmas în cabinet sã-și punã-n ordine notițele de la instruirea cu Generalul, și se turnase oftând pe un fotoliu jupuit lângã Rãzvana, adicã vizavi de amicul Moluscã, ascultându-i cu smerenie, dacã nu și cu luare aminte, eroicul demers de redefinire a cadrului… didactic și aruncându-i din ochișorii cei albaștri, din belșug scãldați în grãsime bonomã, priviri încãrcate de o veselie ce te punea pe gânduri, încât vorbitorul, simțindu-l cã vacantase multe sticle deja, se temu sã nu devină creativ-inovativ și să nu-l umileascã de fațã cu întreg consiliul pedagogic, bãtându-l amical pe umãr sau pe burtă, cum fi era feleșagul, și sondându-l cu fața luminatã de cea mai amplã deschidere cu putință spre dialogul ACUM, care mai e viața ta, mã Bonobo ?
Totuși nu se prea grăbea să ceară Veturiei permisiunea de a-și aduce aportul la ampla dezbatere publicã din SISTEM a propunerilor pentru un nou plan de învãțãmânt, care sã devinã, ca element reglator principal al Curriculumului Național, un plan-cadru indicând trunchiul comun pentru fiecare clasã și disciplinã, respectiv numãrul de ore minim obligatoriu, astfel încât, pentru școlile de același tip, sã fie respectat principiul egalitãții șanselor cercopitecilor, iar evaluãrile cu caracter național sã aibã în vedere acest trunchi comun, creându-se în sfârșit posibilitatea de flexibilzare ca unele clase sau școli sã funcționeze pe baza numãrului minim de ore pe sãptãmânã, în timp ce altele, dimpotrivă, pe baza numãrului maxim de ore, diferențierea parcursurilor și definitivarea schemei orare urmând a se face nu în funcție de asigurarea normelor didactice ale apostolilor, ci prin consultarea de cãtre școli a pãrinților elevilor, conform unei metodologii de aplicare a planului-cadru, care se va finaliza cam o dată cu începutul turneului final al C. M. de Futbol din Franța 1998 și ca atare iese deocamdatã din discuție.
„N-aș vrea sã rezulte din esențialele mele – se adresã cu umilințã și prudențã, ca de la micro la mega, educatoarea Cicela Ghevara Ciomolungăi, precum inculpatul președintelui de instanțã ce rezumă cam aiurea grefierului relatarea violului – altceva decât că eu am aprofundat ca experiențe de învățare din aserțiunile de politică educațională doar un singur aspect al harababurii menite a modifica prin lege unele stări de lucruri spre ameliorare sau progres și spre coerența în termeni de procese și produse, fiind pe deplin conștientă de multitudinea caleidoscopică a fațete-lor unui proces de o excepțională complexitate-n perspectivă, care relaționează segmente dintre cele mai eterogene ale societății, și anume paradoxul că Noua Revoluție Școlară valorează exact atâta cât resursele umane însărcinate s-o relanseze ori de câte ori se simte vreo nevoie reală de reiterare a relansării schimbând mentalitățile ca să nu reziste la schimbare, câteva sute de mii de elemente în teorie, și numai câteva zeci de mii operațional active pe țintă, cu viziune novatoare, care pot preda în mai puține ore același conținut de capacități intelectual-afectiv-atitudinale, grefând cercopitecului însăși gândirea-expert, lucrând cu preșcolarii modulele în echipe, și din care numai câteva mii de specialiști sunt dispuși ca cu plăcere a inventa și a propune la familii un larg divertis de sortimente de opționale, care cine știe dacă nu cumva numai câteva sute sau zeci dintre acești creatori sunt capabili a reflecta corect etosul local justificându-și în ontologia curriculară deranjarea neantului prin în-ființare de noi arii și ariete curriculare !”
Iar după mica educatoare, nu mai luă nimeni cuvântul.
„Ia spune-ne și nouă, mă Bonobo ! – sparse atunci tăcerea ca de biserică instalată popa Panda. Cum e, mă Bonobo, trăi-te-ar Dumnezeu, cum e, mă, cu ooo-lingo-peeda-go-giiaaa aaia !”
Izbucni imediat într-un râs gâlgâit, de retardat, de idiot, dacă nu de imbecil pe scara Binet-Claparède, pe care se judecă astfel de elevi-problemă socotiți de Muriela și Sorela clonați la beție, roșind sănătos de plăcere și ascunzând complet ochișorii cei profund albaștri, un râs larg contagios, care spori exploziv de îndată ce asistența își pironi privirile pe mutra pleoștită ce făcu interpelatul, ca un parlamentar din comisiile de su-praveghere a anumitor servicii când i se pune-n față ziarul cu facsimilul exprimând dorința sa de a colabora la ele înainte ca înainte.
„Oligopedagogia – rosti el c-un calm apolinic de campion olimpic – este în primul rând o stare de fapt, părinte Ankifie. E ce se aplică dincolo de DOSARELE comisiilor metodice pe ariile curriculare și ale celorlalte comisii, întocmite-n SISTEM ca principală risipă de efort și de timp și de hârtie silind țara la deforestare și peisajul la striptis, 30-40 % din toată bătaia de cap a muncii noastre, întru uzul exclusiv al vechililor și arendașilor ca să aibă ei ce aviza și întru satisfacerea neprietenilor obsedați că nu muncim 8 ore pe zi ca toată populația activă, adică nefertil și necitind. Disciplina asta nouă a mea, ca reflex al realității amare, este atunci teoria unei pedagogii sărace, ea este pedagogia țărilor bolnave. Starea de oligopedagogie e ca și cum m-ar lovi pe mine dam-blaua și i-aș chinui pe-ai mei zăcând la pat în ani lungi de inconștien-ță strict vegetativă, de colaps educațional, pe când spiritul meu ar călători pe la Biblioteca Academiei sau ar naviga pe Internet la copiii care au computer acasă, ca Frecardo și Jevakin de la Ninel Calițoiu.
Când anume a intrat SISTEMUL în colapsul educațional o să mă întrebați. Vă răspund anticipat : știm după o semiologie simplisimă, deoarece binomul interactiv se reduce pe nesimțite la un oligoelev și un oligoprofesor.
Oligoelevul se caracterizează printr-un dezinteres total față de imaginea despre lume, față de cunoașterea a altceva decât ce-i trebuie ca dresaj pentru rezultate, la examene vizând vreo admitere, respectiv la olimpiade, dacă e de export. Iar oligoproful, reeducat de către oligoelev și oligopărinți, tinde la aceeași specializare îngustă, pe meditații, pe inversiunea valorilor. Semn că actuala restructurare este o emanație a tipului uman al profilor din anii ’80, ajunși oligosecretari de stat sau oligoinspectori : mentalitatea ordonanțelor ce primim e tipică la a da meditații, criteriul fiind rezultatele ! Care rezultate vor fi o adunătură de debusolați ca neam de mâine.
Și aș remarca aici ce spunea și Ninel Calțoiu la Katiușa : că ne-a umplut SISTEMUL toate ciurucurile și că procesul de putrefacție a început ca la peștele-n alterare, de la cap. Pentru că deoarece nu ne mai mărește ăștia și nouă leafa, avem în SISTEM o letală hemoragie de cadre și atunci, cu mult înainte s-apară prin mecanismele selecției naturale și ale pieței oligoelevul, oligoprofesorul și oligopărintele, s-au manifestat deja la nivelele integrative mai superioare oligoinspectorul și oligoministrul.
Trist fiind că s-a instaurat colapsul educațional și domină-n SISTEM oligoelevul, care prin defulare ne reeducă și pe noi dacă nu ne mai mărește ăștia și nouă leafa să redobândim autoritate ca armata, poliția și justiția.
Statistic, pentru cã oligopedagogia este o științã, are metodã și se poate sluji de matematica domnului Calițoiu, de gramaticile Didinei și de frizele cronologice ale Veturiei, ca și de darwinism, iar eu mă uit des prin cataloage, ei bine, am constatat sistematic cã la noi, din SISTEM, a dispãrut deja cercopitecul mediocru, ca leii din Sparta sau din buzunarele noastre ! Adică ACUM cercopitecul ori învață ori nu-nvață, nu mai există că învață dar nu poate ! Ceea ce înseamnă că oligopedagogia este educație cu săraci, dar nu iluminismul lor. Adică elita noastră intelectuală e suspendată de cer și n-are pe ce cădea cu spiritualitatea ! Iar noi nu ne mai bazăm pentru lecții deșchise și inspecții decât pe un 10 % notiști, care mai tocesc acasă, iar restul se diferențiazã doar dupã capacitatea de a prinde din clasã, ca lăutarii urechiști. Ãsta fiind și rezultatul acaparării conducerii SISTEMULUI de către proficu mentalitate de care dă meditații, că să nu-nveți decât pentru rezultate ! Exceptând cazurile când au de-a face cu profesorii-fiarã, cu specia carnivoră a SISTEMULUI, cu bestiile care dau note foarte, foarte mici, represive, cu urșii cu ochelari, cu pumele și jaguarii arhipelagului, care lasă corigenți și repetenți într-o veselie, fără să aibă măcar minimum de decență de a afișa când fac pregătire de ratrapaj, ăștia care bat ca-n vechea armată, vor-besc incalificabil de urât cu oligoelevișorii și chiar cu oligopãrinții, pe care-i manipulează adesea cu o artă a intrigii creativ-inovativă extrem de performantă, de se-ntorc pitecantropii turbați cu bătuta asupra copilului, înspăimântați că nu va ieși nimic din el, ba mai rău, că la bătrânețe și neputință, în loc să-i îngrijească, să-i mângâie și să le acorde toate onorurile confucianiste, că s-au canonit cu ei, dimpotrivă, oligourmașii le vor da cu obiecte contondente-n cap, să-i moștenească mai degrabă și să-i împiedice a-și mai da votul, perspectivă de care nu există oligomamă, nu există oligotată care să nu se înfioreze până i se face părul măciucă ca reacție !...”
„Profesorul ăsta carnivoru’ – se înnegri de revoltă Fefeleaga, scrâșnind din aurul danturii ca Muma Pădurii la forturi – aplică săracul în litera ei Legea, se strofoacă să respecte Regulamentul, Statutul… Ceea ce te supune unui stress de ești severă și cu cei din familie până te mai deconectezi și-ți revii că nu mai ai calitatea de slujitor al școlii, ci de femeie de casă ! Lasã, lasă, mă Dudiță, du-te-n brânză ! cã dac-or băga instrumente de măsurare EXACTÃ a rezultatelor precizându-se la toate obiectele standarde și descriptori de performanță rigizi, ca la obiectele de evaluare externă, obiectivă, prin examene, ei, atunci să vã vãd eu pe-ăștia din alte arii curriculare, care munciți pe jumătate sau pe sfert cât noi, că n-aveți nici o răspundere dacă ia sau nu ia elevul, cum o să mai puteți juca în școli rolul de politician carismatic, de tătic absolut, bun, iertător-înțelegător, cum o să mai faceți pe proful de gașcã, de treabã, umanist, uman, cel ce cumulează de la elevi dragostea pierdută de sacrificații pe altarul probității de a implementa încă de pe băncile fragede ale școlii durele, diamantinele exigențe uie ale vieții !”
„Ce iubit, Didino ? Li se pare lor că sunt iubiți, ca multora din muie până la proba contrarie, care se dă când te scoate nu la tablă, ci la zid ! – se coaliză de astă dată Calu cu Fefeleaga. În realitate, băi, elevul e ca țăranul drujbean. Du-te, Veturie, la el la poartă și roagă-te, milogește-te doar așa ca la camera ascunsă, de o sacoșă de cartofi ! Ai să constați că cere pe chil de două ori cât te-ar jecmăni tot el la Căgiurzia-n piață ! De ce face el așa ? Numai și numai pentru că te-a văzut la poarta lui, pe tine, intelectual boier, căciulindu-te !!! Așa e și cu elevul ! El este un drujbean mic. O canalie în miniatură. Dă-i tu notă mai mare decât știe el că merită, și te ține minte pe vecie că te-a fraierit o dată, o să-ncerce și a doua oară !… Ca lupul acela care se-ntoarce unde a răpit oaia. De-aia, mã, cã sunteți darnici la note, ați ajuns de sã vã și scuipe prin clasã, de râde tot satul și o să râdă-n curând și toată gubernia !… Și o să vă dea și-n cap, ca minerii, dacă nu facem în școala asta front comun cu notarea, cum e în colectivele care și-au apărat demnitatea și le dă note mici la elevii buni, chiar dacă îi vor handicapa la pe la unele admiteri ! Dar barem învață carte și se descurcă ei !”
„În primul rând – rãspunse Dudu sprijinit moral de o-chișorii verzi ai iubitei situate la Blocurile Rușilor, în bucătărie alegând fasolică – precizez cã pe mine nu m-a stuchit niciodatã nimeni, în calitatea mea de cadru… didactic. Doar ce m-au amenințat niște răpănoși, dar numai cu cafteala, fiindcã am intervenit, cunoașteți cazul, când am salvat-o din ghearele Xenei, prințesa războinică, pe doamna inspectoare de azi, severa, carnivora vechileasă Saltîciha, care a uitat de unde a pornit ascensiunea spre o mai onorabilă inserție socială în mezelclas... Iar dacă m-am transferat de la Liceul Miciurin încoace, pe lângă ca să m-apropii de propria mea soție, de Cențica, și să mă fac un campesino harnic, crescător de două-trei vite, m-am hotărât pe motiv că nu mai simțeam nici o satisfacție cu noul tineret al colapsului educațional, deoarece n-aveam nici un fel de senzație că predau, fiindcă nu erau interesați deloc de antropogeneză, de bioconversia energiei solare, de hormonii de creștere și de oaia clonată Dolly, eu încercam să le formez o imagine despre lume, presupunând ca Maslow că ei resimt nevoie acută de peak experiences, de imagine despre lume, și pe dânșii îi apuca o veselie-hebefrenie fără leac, și atunci m-am gândit că poate pe ăștia mai micii încă n-au apucat tembelizorul, loteria, pârnaia, câinii cu zgardă de castrat pe care scrie aici sunt miliardele Dvs., familia, transportul în comun sau alte organe să-i corupă de tot ! Mda, măcar la ăștia să mai fi fost loc de-ntors să le predau știința ca pe o taină mare, iară nu ca pe o suspectă bancă populară sau fond național de obiective operaționale !”
„Dar ieri, ieri, mă Dudiță ? – își aminti cu glas plângăreț Calu. Când mergeai la popas la Anfisa Barabanova și te ștergeai cu basmaua, nu au dat ai lui Fafulea cu pietricele dupã tine ? Și strigau Gãlușcă după tine ?... Să nu zici că n-a fost așa, că eu știu mai bine decât Agheev tot ce se-ntâmplă la noi în Drujba ! Și-n împrejurimi !”
„Cu ãștia – zâmbi și mai calm Strãchinaru – e daravelã cu pământul Pușii, nu e implicatã calitatea mea de apostol rural în republica răsprofilor ! Astea sunt nimicuri ! Buba SISTEMULUI e aici, în educarea profesorului de către elev, în defulare, rog să se consemneze exact cum am spus, cã precum elevul a devenit în ultimii ani oligoelev, tot așa și profesorul a devenit oligoprofesor, adicã un mamifer diform, indefinit, în orice caz o entitate degenerată față profesorul de altădată, iar în perspectivă, suntem într-un cerc vicios : lipsa de atractivitate a lefii face ca arhipelagul școlar să fie populat din ce în ce mai mult de ciurucuri și improvizații, societatea constată atunci că nu merităm nici cât ne-a feliat din pib, salarizarea devine în consecință și mai inconsistentă, iacă dar că hemoragia de cadre a SISTEMULUI primește un nou impuls, se completează golurile cu lepre mai groaznice și tot așa, și tot așa, pe principiul gogoloiului de zăpadă coborâtor la vale !… Până la ruină ! Până la depopularea de cadre serioase a arhipelagului ! Eu am și dat chestionare pe la toate clasele de după-amiază, unde predau, iar Cențișor pe la ăia micii, și am mai vorbit și cu prieteni de la Cãgiurzia, de la Cuțarida, de la Bucaramanga, de pe Orinoco, din Curitiba și de prin alte pãrți pe unde am mai băut pe la noi prin gubernie ! Constatând că s-a produs o rară mutație-n orientarea școlarã și profesionalã : elevul ne declarã cã se face orice când o fi mare, pânã și gunoier la primãrie sau vindajor, meserii pe care nu le disprețuiește deloc, el n-are prejudecăți, să iasă banul îi este deviza oligoeducativă insuflată de familie, de loterie, de tembelizor și de alte organe – iar la gunoierit și vindajat se dă un spor de rușine, pe când nouă, iacă dar, nu ni se recunoaște stressul absurdității de a învăța ceva pe altul – și numai învãțător sau profesor nu mai vrea sã se facã nici unul !!! ceea ce nu se întâmpla în republica activiștilor, când învãțãmântul devenise un fel de refugiu pentru intelectuali care citește, cum e și Rãzvana Mihalache, colega noastră, care dac-ar trebui s-o mai ia de la capãt, cred cã n-ar mai alege din vocație pentru martiriu oligopedagogia, ca formă de profesionalizare deoarece nu mai există-n SISTEM condițiile minime să te autoreproduci intelectualicește, și un cărturar fără cărți, un profesor care nu-și mai poate cumpăra CÃRÞI și se perfecționează pe sistemul monitorial al școlilor cominterniste, luând notițe despre new speak de la furnizori de formare formatați de alții, e și el un… formator sau ce altceva vrei, e un rahat, e un oligocâcat în ploaie, cum ne striga de la Raketta de la mese un bețivan agresiv nu de mult ! Un formator din ăsta te poate învăța șoferie sau prezentare de modă sau futbol, și încă bine, dar nu-ți mai poate da o educație, că te râzi de el ! Fiindcă e o caricatură vie : așa de învățat și așa de fraierit ! Un colectiv de părinți care vede limpede ar trebui chiar să-i interzică să aibă influențe educative, cum a avut Akimușkin asupra mea și, mediat-potențat de mine, asupra Haritinei. Și reciproc, e de preferat ca părinte conștient să ai o lichea dresor la copil, sau vreo vacă descurcăreață, de la care să-nvețe efectiv cum să se aranjeze în viață cu câștig, nu cu pagubă ! Deontologia profesională cerându-ne ca profesori profesioniști să le băgăm bine-n căpșor elevișorilor noștri inevitabilitatea corupției în muie, utilitatea șperțarului într-o societate deșchisă, ca a hienei în junglă, menționând că ponderea hoției ca acumulare a capitalului va continua să crească cel puțin până-n 2007 și în consecință, să se exerseze cu elevul, aplicații complexe, serioase, cu a primi și mai ales cu a da șpagă ! Și aceasta să se inițializeze spectaculos chiar din prima zi de școală, când după careul divin băgăm clasele să ia manualele, anume decondiționând gorilele mămici de să ne mai cumpere flori și dresându-le să bage bumăști, de preferință verzui, într-un pliculeț care să fie strecurat cu discreție de însuși copilașul în filele catalogului ca când tu i-ai scoate amigdalele iar el ți-ar băga pliculețul în halat cum, l-a instruit mă-sa că să-ți fie recunoscător. Fiindcă premiantul nu se formează din școală să supraviețuiască într-o societate iremediabil coruptă, dar licheaua știe din familie sau din alt izvor al vastei cetăți oligoeducative cum se pot inversa valorile… Și tocmai în acest sens se poate vorbi de o completă normalizare a datei începerii anului școlar : nu când fiind esențial, ci cum ! adică să se dea pliculețe ca la chirurgie în loc de găleți de flori necomestibile, care nu fac decât să îmbogățească pe importatori și pe olandezi ! Altminteri, amărâți colegi, devansarea cu două săptămâni este catastrofală în contextul epuizării lefii pe concediu încă înainte de jumătatea lui august : într-un fel simțindu-se cadrele la 15 septembrie, când nu mai e mult până la octombrie și alt stress fiind să-ncepi pe-ntâi și să știi că vei preda vreo 40 de zile cu burta chiorăind din expediente.
Cel mai greu de suportat fiind în aceste condiții dramatice când vezi pe geam cum cresc pagodele la toți hoții și tâlharii, iar cinocefalii prin clasă chicotesc și ți se pare că întotdeauna ei se râde de tine !
Mai ales că și pe canale, și-n tot listokul, inclusiv în Autonomia locală, Vizdelo, se face hihiliză din orice, mânca-ți-aș hamsterul ăla ! Și sticleții cu compot de kiwi ! Râsul, batjocura, bășcălia, fiind coasa care decapitează valorile și porcul fără jujeu care trece prin gardul de găteje care separă domeniul privat de cel public. Cred că se produc și niște mutații și aici : starea sufletească juvenilă de referință nu mai este o seriozitatea comsomolistă de altădată, ci o predispoziție la miștocărie perpetuă. Și am experimentat, de nenumărate ori, de-al dracului ! chestia asta : dacă intri la o clasă și special nu faci nimic, ci lași lemurienii să se comporte natural, SÃ SE DEMAȘTE ! ei bine, tocmai fenomenul ăsta batjocoritor îl constați, că ei tind absolut firesc a se hlizi din nimic, deci TU ești cauza foielii ! Poate că ești îmbrăcat în morții mă-tii de la zgonhen, poate presimt ei cumva că numai unul din zece sclavi în arhipelag mai folosim pijamale, poate disting pe boturile noastre c-avem contra ulcerului doar biscuiți putrezi ca sandviș cu aromă de cocos și de găinaț de cocoș, poate-și dau macacii seama că tocmai am avut meciuri în familie de la pe ce s-a dus, fă, așa de repede leafa !… Nu știu !… Fapt este că ei se râde cu poftă și atunci, ca unui popă căruia i se hohotește ca-n Dacii, dar în biserică în jurul cadavrului rânjit și el, și nu-i mai arde a cuvânta, așa nu te mai trage inima nici pe tine să le mai dai, în maniera lui Foma Akimușkin, ce ai în curricul ca pe niște teribile taine ! Te expulzează de pe eșafodul catedrei hihiliza asta, parcă ar vrea să-ți șteargă cu buretele chiar silueta ridicolă din dreptul tablei !”
„Nu mai plânge, mă Dudiță, nu te consuma, că nu ne lasă ea Europa să pierim ! – îl consolă eleva Nașpa, elevându-și sifoanele intelectuale din tomul ce-l lectura bâțâind din buzele-i proeminente. Aș adãuga, fă Veturie, în sprijinul celor esențializate de acest cimpanzeu Bonobo, un alt fenomen simptomatic : eu nu cunosc în ultimii ani cazuri de cadre… didactice care sã-și îndemne copilașii personali biologici sã le moșteneascã dacã nu catedra, mãcar cariera căcăcioasă, cum se întâmplă îndeo-sebi cu adevãrații meseriași sau în comerț.”
„Și atunci, – se uitã cu spaimã Dudu la bu-zele ei tip Scylla & Charybdis, adresându-i-se ca unei mume care-l bate – cine o sã ne înlocuiascã, fă, pe noi la catedre dacă murim ?”
„Se găsește cine ! – izbucni ea într-un râs gângurit. Pleacă tu să te faci pompist-analist, vacantează-ți catedra și-ai să vezi ! Apare omul tot așa cum în situații de vid… politic se găsește cine să-și asume puterea ! Întrebarea este doar dacă, acceptând a suplini pe cel care trebuia să fie, obții rezultatele lui Váklav Havel, respectiv pe cele ale lui… Foma Akimușkin !”
„Dar ce rezultate a avut Váklav Havel ăsta ?! – făcu retoric pe naivul Marinică, parcă s-ar fi întocmit lista cu cine ia prime din fondul de 2 %. Performanța între ghilimele c-a moștenit o Cehoslovacie Mare și prezidează actualmente o Cehie mică ?” „Dar ce rezultate a avut Foma Akimușkin nu întrebi ?” – îi dădu toată dreptatea Didina Arnăutu.
„Foma Akimușkin a vrăjit-o pe fata mea preaiubită, prin gura poleită a lui Bonobo, să dea la fizică – dondăni protopopul Panda – în loc să dea la comerțul exterior sau la dreptul internațional sau la relații-informații internaționale sau la altă facultate căutată pentru că-ți asugură la noi un viitor demn prin simpla admitere !”
Se lăsă o mare tăcere. Fata popii, Răzvana, Moluscă și Váklav Havel lăsară boturile-n jos, fără replică.
Se fãcuse cald și târziu în cancelarie, iar Teofan Davidovici nu mai venea de jos, deși fecunda dezbatere se cam încheiase fără vreo bătaie cu ouă.
„Și eu ce naiba notez în registru ?” – se uită speriată Ciomolunga la ei. „Unde ai rãmas?”
„La ce este oligoelevul !”
„Aha ! – se plictisi Moluscã. Noteazã acolo-șa, esențializând cã la dezinteresul natural pentru carte al oligoelevului, un profesor de altădată putea gãsi panacee, dar un oligoprofesor de ACUM, adică un formator, este neputincios, devine pamfletar, agresiv, sadic, carnivor, dă note mici ! Deci eu cred cã profesorul, și înțeleg sub acest termen generic și insti-tutorul, și învățãtoarea, și educatoarele ca Cicela Ghevara, și chiar pe îmbuibații din învãțã-mântul superior, care nu s-ar preta să facă, instigând și studenții, o grevă cu niște râioși ca noi, și de-aia merită s-apuce pib cu cercetarea cea pe cale de dispariție urmând să ne bazăm în mileniul viitor pe spionaj… ba i-aș… înțelege ca profesori până și pe vechilii noștri care ca niște criminali siniștri nu comunică mai sus că să ne mai mărească și nouă leafa că nu ne putem exercita funcția educativă de să reparăm ce strică tembelizorul și alte organe. Iar dacă noi nu mai putem educa, ci numai forma elevii, atunci să nu mai colaborăm bolșevicește cu minciuna, stimați colegi, și să nu mai acceptăm ca arendașii noștri să se autointituleze pompos ca fiind ai unui Minister al Educației Naționale ! Minciună-n falș, tovarăși ! Denumirea corectă este Ministerul Formării !!!
C-am ajuns de să ne roadem și să ne devorăm unii pe alții ca canibalii pe niște zvonuri !!! de măriri de salariu… Epitomizând ce-i în întreaga oligosocietate ! Iar eu vă spun un singur lucru, ca soț al Cențicăi de umblă la vrăjitoare și ca om simplu ce umblu și rețin ce se vorbește pe la cârciumă, la rată, pe tren și-n presulică : va fi vai și-amar de exploatatori, de vipoii și intușabilii noștri, de tagma jefuitorilor, de upercutclas, dacă nu și de subțirele mezelclas, în 2007, cine-o mai ajunge, la jubileul Răscoalei de la 1907, dacă nu ne vor civiliza cu forța europenii până atunci și dacă nu ne mai mărește și nouă leafa ! Pagodele scoate-vor flăcări de mobilier ergonomic ca balaurii, în murmurul marin al gloatei înfuriate, garajele bubui-vor în uriașe explozii portocalii, plesnet de geamuri sparte se va auzi pă peste tot și, ca un corolar, a prinde a se umple și piscinele de sânge nu chiar aș albastru cum se vede din elicopter ! Iar în rămurișul jacarandailor vor inițializa a zice a jale cucuvele din specia peruviană paca-paca !… Pe când de crăci spânzura-vor persoane influente, oameni grei, aplecându-le să le putem extrage molarii de aur ! Profeția asta mai ales consemneaz-o, Veturie, din partea mea, c-o proorocesc ca viziune ce am avut după multă chicha cu genocid ! Și n-am vorovit aici-șa pentru mine și my family, ci pentru binele norodului truditor din care ne extragem cu toții și datori vânduți ne aflăm a îl sluji !”
„Ne e foame ! – hăuliră-n cor trăgând a sărăcie hienuțele cele miorlăite, Muriela, Sorela, Corela, Vizdela și Cicela, speriate că tipul absurd de discurs ales de proletarul Cențicăi era incendiar de-nghețase cu pixu-ntre dinți Ciomolunga cea lățoasă. Și avem și noi câteva idei, stimați colegi slujitori ai școlii ! Printre care, că tocmai aci se demască și se derobează, face striptis cu noi, calitatea reală a vechililor și arendașilor noștri de algoritm : una la mână, ca practică managerială, că ăștia ne cheamă, NE OBLIGÃ să fim prezente la acțiuni metodice de comunicare perfect pasivă, împiedicându-ne să ne însușim corect, prin metode ACTIVE de acțiune-explorare, toată pedagogia perennis-temporalis : și a doua la mână, vedem bine ce mentalitate și ce stofă au acești nomenclaturiști ai SISTEMULUI din moment ce le lipsește însuși optimismul de specialitate, didactic, crezând ăștia că studiul individual, adică autoformarea de o mie de ori mai autoperformantă și mai autoretentivă decât lăbăgeala tandemului referat-lecție deșchisă, ar fi o chestie nu de onoare, ci de obligație și de avizarea planului de lecturi anteanvizajat și de ștampilarea conspectelor, când, dacă ni s-ar mai mări și nouă leafa, atunci s-ar trezi în noi toate, precum la pubertate niște bombe cu explozie întârziată, ardoarea patimilor cititului și a lecturării, care este și o atribută inerentă ființei umane care are ce mânca de să scormone-n lumina căutării de comori spirituale !”
„Uite ce-a vrut, Veturie mamă, să latre pavianul de Străchinaru, cu adresă la vârful decizional și căcăcios al piramidei SISTEMULUI, unde se muncește cu adevărat, se obțin de fapt rezultatele și nu-i chip să faci o grevă bășinoasă decât un sfert de ceas, de să ne mai mărească și nouă leafa prin sporirea valorii de referință sectorială în vederea accesării unor ustensile fără de care în ontic absurditatea de a învăța pe altul te cutremură de parcă te alcoolizezi până la tremurici ! – făcu pe avocata stăpânilor noștri Nașpa, iritată de urletul hienelor. Una la mână, noi avem a accesa cele ale reciclării : să-ți poți cumpăra cărți, publicații, sidiuri, videocasete, sidiroame ! Doi la mână, trebuie să descoperi prin metode active occidentalizarea educației chiar TU, nu să ți-o dicteze vreun furnizor de formare în activități de formarea formatorilor, cum pretind și colegele noastre începătoare ! Sau, în caz că ești de istorie-geografie sau de limbi străine, de exemplu, ideal e să poți voiaja ca un dregător tu însuți, atât în republică cât și peste vremelnicele hotare, ca să narezi în morții mă-sii la cercopitec trăiri proprii, ca Foma Akimușkin, nu gogoși de-ale altora, de prin presulică sau de la tembelizor dupe Travel. Și nimic nu-i mai jenant pentru cadrul didactic cu vechime de la noi, decât să relateze, la a șasea a lui Calițoiu să zicem, de exemplu că-n uie, cutare lucru se realizează cu seriozitate și performant după nu știu ce standarde cu descriptori foarte duri, iar drăcosul de Frecardo al lui nea Fane Ciuvîrin, de exemplu, să te întrebe că când ai fost, neamule, și când te-ai întors din uie ? Sau că dumnealui chiar a fost acolo, și că nu e chiar așa cum relatezi dumneata de aia, de Gioconda, că se uită la tine din toate direcțiile ! Și asta-n momentul culminant al lecției, de captatio benevilentiae ! Ca o flegmă-n muian ! Să fii obligat s-admiți că de fapt ai văzut asta pe vreun canal și că te-a impresionat și c-ai mințit ! Vai-vai-vai-vai-vai ! Ce rușine… Din păcate însă, vechiul profesor interbelic regalo-burghezo-moșieresc își cam permitea, măcar ăla de liceu, din salariu, nu din aportul la INVERSIUNEA VALORILOR, ba chiar ci-tesc prin tabele biografice pe la scriitori de serbarea bacalaureatului la… Veneția ! Ci ACUM își permit numai proprietarii SISTEMULUI, cerând un spor de stress la salarii dacă-s și din clasa cea mai nesimțită din marea școală a vieții noastre publice, care e clasa politică terminală ! Dar eu, Marinică, le dau totuși dreptate vipoilor ! Pentru că-i înțeleg că e un șoc zdravăn să vii din uie și să ai încă de la vamă revelația dureroasă, Didino, că nu vei apuca chiar omenește asistat la boală, să vezi cândva și la noi în muie civilizație cu c mare, deoarece noi navigăm în colaps educațional : economia nu poate întreține un SISTEM performant, iar actualul corp… didactic, tot mai decrepit, mai cârpit – și mai căcăcios ca oricând parcă – nu poate genera manageri competenți și cinstiți, care să scoată întreaga economie, nu doar pe a intușabililor, din căcat… E un cerc vicios diareic din care nu ne poate scoate decât Europa… Și trei la mână, Veturie, profesorul și mai ales profesoara, în calitatea de gestionar de ocazii de instruire și ca agent de circulație pe parcursurile curriculare, trebuie să se îmbrace ca un moderator-manipulant decent, ba chiar elegant ca o animatoare la petrecere prin delegație, pentru că el OFICIAZÃ într-un spațiu de o anume sacralitate chiar dacă se muncește acolo ca-ntr-un stupuleț ! Prin Lege ar trebui arendașul să se implice a argumenta, a stipula și a finanța ca formatorul să nu urce pe eșafodul de la catedră fără a se arăta în toată slava sa de samsar între cele mai superioare spirite ale umanității și babuinii noștri drujbeni ! Dealtfel, e de obser-vat că ceilalți piloni ai statului, adică biserica, armata și justiția recurg cu nerușinare la recuzită, la o costumație fastuoasă, cu stihare de sclipici, cu fireturi de paradă brandenburgice, cu togă onorabilă-n cauză și neagră ca realitatea infracțională, toată această regie subliniind tocmai neobișnuitul, sacralitatea a ce fac popii, samuraii și cârciogarii și e un aspect caracteristic colapsului educațional că tocmai actul de dobândire de noi capacități, competențe și datini de către miniființa umană, în loc să fie declarat ca sfânt este azvârlit în cea mai căcăcioasă monotonie, în banalitatea bășinoasă a mizeriei, cum zicea și Fukuyama.
Încolo, în rest, sănătate și s-aveți poftă ! Profesorul nu mai vrea decât virtute, să fie lăsat în pace, pe toată perioada vacanțelor, în special vara, să citească, să citească, și iar să citească, nu să fie adus la 15 august în școală pe vârful de la caniculă, și să se mai termine cu atâta hârțogăraie ! adică să i se acorde, în esență, libertatea de a se desfăta cu cărțile, câte are, și de a medita asupra lor, reținând ce se merită a se transmite și elevului, rumegat și modelat accesibil, în funcție de ciclul curricular de care aparține acesta și de etosul local.”
„Și cam cât ți-ar mai trebui ție, fă Răzvano, pe lună, peste actuala leafă, ca să-ți iei tu… cărți, de specialitate, de oligopedagogie și de cultură generală, plus ceva țoale și bilet la băi ca să meditezi la întoarcere fără să te doară capul ?” – scoase Calu pixul crezând că e mult de calculat.
„Ioane, mie, încă juma peste cât îmi dă ACUM să dea dracii dacă nu mi se pare destul și n-aș mai resimți nevoie de nici o meditație sau să-mi găsesc finanțare în mediul înconjurător pe la autostradă ca să trăiesc decent și să continui să mă consider și profesoară !” – mărturisi Răzvana-Năzdrăvana o aspirație de leafă atât de inconsistentă că supraîncărcă de indignare pe toți cei prezenți la dezbateri cu ariile curriculare pe scaunele din garnituri eterogene ale contradictoriului parcă prevăzute cu resorturi ejectătoare cum au piloții.
„Păi de-aia, băi handicapaților – sări-n sus primul greoiul Calițoiu – ați ajuns de să vă scuipe copiii pe la spate, pe la arieta curriculară, de se râde toată gubernia de școala voastră ! Tu n-ai puradei, Vanesso, ca să te sugă ca pe noi până ne bagă-n datorii și te cred și eu că-ți convine o leafă penală ! Ca să aibă intușabilii ce risipi pe la Monte Carlo și Las Vegas, investind în economiile occidentale… Și ești și părăsită de bărbat, așa că tu ai tot timpul să citești până-ți sar capacele ! Dar i-a pune-te prin absurd redusă la situația altuia, cu familie, cu copii, cu necazuri ! Nu mai fi și tu așa insensibilă ca vechilii și arendașii noștri, ah ! și ce-aș mai arunca cu noroi în munca lor ! ah ! cât îi urăsc ca și pe ăia de dinainte de aia ! niște extratereștri care-și închipuie că noi vrem salariu nu că nu ne mai putem reproduce de pe o zi pe alta ca dascăli, ci pentru lux, calm și voluptăți ! ca și cum din mentalitatea etatistă de a cere nu ne-ar ajunge luxul că figurăm în statisticile republicii răsprofilor drept ultima categorie din punct de vedere al atractivității salariului ! Și de unde nu ne vom mai sălta niciodată ! Și de-aia, tocmai pentru că eu am băut cu niște arendași, eu îți spun prietenește că citești prea mult, Vanesso ! Și am impresia că până și cinocefalii te percep ca diferită de noi ceilalți, Vanesso, de-a ajuns tocmai pe tine să te scuipe Palașca lui Fafulea, în pofida a cât le cauți tu în cap și le dai note prea mari !”
„Știi ce, Ioane ? – își puse indignată ochelarii la vedere Nașpa. Admit c-aceste evenimente implicând scuipat de elevi s-au cam înmulțit pe măsura diminuării puterii noastre de cumpărare, după cum a crescut și agresivitatea presei scrise și electronice, a părinților și a absolvenților, ca și a unor terți, atribuindu-ni-se nouă, profesorilor cu vechime, care am rămas aceiași, rezultatele dezastruoase ale cercopitecilor de tip nou, tâmpiți pe canale și în cartier, după cum e atribuit cu rea-voință întregului corp didactic scorul aspiranților la a intra în SISTEM ca necalificați, de fapt niște eroine, care s-ar fi putut îndrepta spre sectoare mai darnice. La ce să vină aici, unde orice ar reclama un părinte, eventual consiliat de un dascăl împotriva aproapelui, este luat drept mană cerească de vechil, care puricându-te bine, dacă nu găsește păduchi lați, găsește ploșnițe pentagonale și tot rău ieși ! Chiar aseară, am urmărit la tembelizor un presar care tot repeta că unde n-a spălat closetele unei școli personalul special, acolo să curețe însăși doamna directoare, ceea ce e, desigur, un sofism ieftin de-a atrage simpatia gloatei pentru respectivul canal ! Pentru că de îndată ce un învățământ devine obligatoriu, majoritatea cea strivitoare o au cei ce urăsc școala. Cine dintre cercopiteci n-ar dori să-și vadă foștii educatori la reeducare-perekovkă-n latrinele unor mari unități de învățământ, cum ai da un motan cu botul prin propriul lui căcat dar și prin al stăpânului ? Un sofism chiar gratuit, deoarece, spre deosebire de școală, care trebuie să schimbe ideile cretine ale elevilor, cu care ne tot vin îmbelșugat din cetatea oligoeducativă, dimpotrivă presulica, tembelizorul și celelalte organe ale acesteia n-au decât interesul de a măguli prejudecățile gloatei pentru a o mulge mai bine ! Ideal ar fi, poate, ca dascălul român să dea o lecție chiar vecinilor noștri europeni și să spele cu mâna lui closetele cimpanzeilor, să le repare ușile și băncile, să pună geamurile, să schimbe pe banii lui becurile, chiar dacă li s-au spart ampulele cu praștia sau cu invizibile din sârmuliță catapultate cu fir elstic, să văruiască, să tinighigească acoperișuri, să vidanjeze, iar în jurul școlii să grădinărească și, eventual, la noi la Drujba, înțeleg că e mai bine să nu creștem iepurine, ci bovine, bubaline și ovine clonate Dolly ! Sunt absolut convinsă că personal aș da o satisfacție supremă drujbencelor noastre să mă vadă rânind la vreo vacă sau la vreo bivoliță, care să nici să nu fie a mea ! Ci a Malașei Bibikova sau a Aculinei Jevakina ! Și culmea este că, fără să fiu pesimistă din fire, eu chiar prevăd că vom fi aduși de stăpânii arhipelagului școlar pe undeva pe-aici, la așa statut de clovni, din simplu populism, din exploatarea antiintelectualismului latent sau acut adus de tanchiști pe meleag ! De-aia, de Mineriadă-Mizeriadă ! Cu câștig electoral cert ! Și când vorbesc de stăpâni ai SISTEMULUI știu bine ce spun : un fel de nomenclatură decide în funcție de propriile interese de voiaj și de negoț cu tipărituri toate politicile educative ! Ștergându-se la aria curriculară cu fidbecurile noastre, tratate cel mult ca buletin informativ despre starea opiniei publice ! Oameni care n-au predat niciodată la o clasă de bobletici și infractorași ca a lui Dudiță ! Sau, cu cinism, se fac că așa ceva nici nu există ! Mergându-se pe un tip de discurs care ne ignoră pe noi specialiștii, adresându-se doar neanderthalianului de părinte cu abureli ca asumarea efortului de a învăța exclusiv de către formator și numai în clasă, așa încât dintr-un singur pârț de arendaș sau de vechil, elegant, obez și de o veselie patologică, nu mai există decât cadru didactic incapabil sau leneș, nu și elev care nu mai vrea să învețe pentru că cetatea oligoeducativă îi întărește zi de zi convingerea că ierarhia averilor nu depinde de știința de carte ! Iar cele mai bune argumente suntem noi înșine, deoarece nu ne mai mărește și nouă leafa și corpul didactic parcă-i un porc înjunghiat și pârlit ! Zace inert ca un biftec, prozaic ca o pungă de carne tocată scoasă la decongelat, și uitată-n putrefacție, n-are nici o reacție la risipirea micilor sale privilegii ! Zău așa, parc-am fi mierliiiit-o demult cu toții și megacadavrul corpului nostru didactic ni s-ar afla la… fezandat, cum zice Vasea vânătorul, la frăgezit într-un stadiu avansat de descompunere, de procesare biotehnologică până la o perfecție a gustului cum îi place Marii Canibale gurme, Istoriei, ca să-i mai tacă muianul ! Ceea ce nu înseamnă că ne va lăsa Europa, tolerând la nesfârșit atâta barbarie ! Ci ea va lua de gulerele scrobite pe intușabili, și parcă văd prin niște ochelari însângerați de arteziana unei artere de copil nu de peon ci de prof, jertfindu-și upercutclasul din patriotism boieresc după 2007 prisosul de avere întru revigorarea leului, așa de performant întremând pibul că noi femeile SISTEMULUI ne vom recăpăta automat eleganța vestimentară relansând învățământul rural, vom întreține iar relații normale și corecte cu norodul truditor și nici măcar cei șapte analiști, aceiași și atunci, acoperindu-se cu bumăști din senzaționalele evenimente, nu vor mai cuteza să se ia de corpul… didactic, care, admit și eu, și o repet, este actualmente aproape ca un câine mort, ca un hoit, ca o umbră de tot unitar organic excitabil, totalmente pasiv la implementarea occidentalizării exclusiv de sus în jos, prin acte normative, ordine, comunicate, notificări și instrucțiuni de aplicare, ca într-o dictatură latino-americană interbelică de domeniul literaturii, bazată numai pe ordonanțe de urgență !”
„Trec aici de câinele mort ?” – se enervă grefiera Ciomolunga cu o expresie de groază și de neputință.
„Ba adaugă tu și c-a… piiiizzzdit-o deja de muuult, SISTEMUL ăsta, înainte de a ajunge ca un câine mort, că știe generalul Vasea la ce mă refer, ca om serios, bogat, cu soție mișto, cam beșinoasă, și cu trei copii aproape studenți ce e ! Nu-mi mai puțuli tu mie cu nimic ce-am declarat, pentru că tocmai asta am avut de spus ! – se ambală de să-i cadă de pe nas sifoanele doamna de comunicare-n limba comună. Scrie acolo-șa, Veturie, că deja am pizdit-o cu toții în SISTEM, fiindcă nu ne-a mai mărit și nouă lefșoara la timpulețul ei, N-AM MAI CITIT CÃRÞILE NECESARE LA TIMPUL LOR, nu mai suntem ce trebuia să fim, și atunci toate erorile de transplant căcăcios din uie-n muie a desovietizării n-au avut deloc reacții de semnalare, exact ca cum ai injecta experimental viruși într-un cadavru !”
Tăcere penibilă, de cavou chiar. De plumb tăcere ca o pleoapă de sicriu.
„Eu m-am strofocat azi-noapte când cânta ciovica paca-paca-n clopotniță să-mi precizez și eu o opinie – sparse Haritina-Erotiida apăsătoarea tăcere dulceag-amăruie – și găsii aplicând la un studiu de caz modelarea, următoarea analogie lugubră : precum într-o familie, ca la fetița asta angelicată de la Calițoiu, Esmeralda, dacă tatăl lipsește, fiind la muncă-n străinătate, decedat, fugar sau deținut ca Harneală, copilașii lui cresc într-un mediu de o feminitate apăsătoare și se aleg cu sechele psihice grave, iar ca Eu și Separeu, băieții de fapt nici nu mai ajung să se mai virilizeze dacă nu le-a zis nimeni că le decupează didactic extinderea, decât însurați având un socru dur, apoi tot cam așa e un exces de efeminare nu numai la noi în școală, după cum mi-am format o părere pe la consfătuiri și pe la acțiunile metodice ! Motanus mutantus, noi avem la familia Malașei modelarea la o scară reducătoare a însuși SISTEMULUI nostru, care nu este numai în comă, cum aprecia doamna Răzvana Mihalache, ci manifestă și un dramatic, poate mai atroce ca moartea, care e doar o tranziție, sindrom al castrării, în sensul că statistic a suferit o gravă și poate ireversibilă emasculare a resurselor umane, arhipelagul fiind astăzi populat într-o proporție covârșitoare de domnișoare și de doamne ! Dezechilibru total absurd care indubitabil afectează psihic pe cercopiteci, rămânând a se studia cu seriozitate științifică cam cu cât sunt ei mai devianți față de martori din uie, după cum ar trebui sponsorizate cercetări demne de încredere, care să verifice dacă nu cumva atmosfera explozivă din multe contradictorii ale arhipelagului, departe de a fi cauzată de neajunsul că nu ne mai mărește și nouă leafa, poate că-și au obârșia unor scene mai isterice, mergând până la păruieli și pizduiri de mamă, tocmai în deficitul factorului viril moderator, cum am resimțit și noi aci, e drept că-n cămăruța femeilor de serviciu, la altercația de început de an dintre colegele noastre Inocencia și Corela, care nu pot fi suspectate ca mine că nu au bărbați, că ar fi niște neevaluate inițial, continuu și din când în când recapitulativ ! Ceea ce ne lipsește pentru o bună atmosferă de lucru este, deci, Veturie, factorul viril moderator, o mai pregnantă reprezentare a lui în resursele umane ale SISTEMULUI. Fiindcă s-ar curma atunci și cu acea caracteristică atmosferă incitantă, de dormitor de pension, de pensionare, de harem, de gineceu sau de pușcărie de femei, a cancelariilor, nu numai ca conținut feromonic ajuns categoric mult peste normele admise-n uie, care aduce la disconfort până și pe un fumător de țigări de foi, ci prin însăși obscenitatea latentă sau efectivă a limbajului nostru de zi cu zi, cu care ne-am obișnuit și nu-l mai sesizăm, cum nu-și mai simt noul iz nici doamnele care nu mai au apă caldă curentă că nu și-a achitat asociația întreținerea, asta fiind singura explicație de preferă, am observat, domnul profesor Străchinaru, domnul profesor Calițoiu și… hm ! domnul de… religie ! să se refugieze, să se autoexileze, să se claustreze la boxa de materiale didactice pentru biologie, să facă opinie separată cu scheleții, agravându-ne nouă încă și mai mult, în contradictoriul parcă pustiit, sfâșietorul deșirantul sentiment de soledad, de așteptare nu numai să ne mai mărească și nouă leafa, ci parcă și – ori pe scut, ori pe cal – întoarcerea cavalerilor noștri din Războiul de o sută de ani…”
„Da, s-ar putea băga-n arhipelag bărbaților – protestă părosul Bonobo – un spor de stress de fidelitate de 10-15 % dar eu susțin că se mai angajează masculul în arhipelagul școlar și din vocație, din dragoste pentru copii !
(De dragoste de-ai cui copii, mă Bonobele ? obiectă din depărtări Inocencia. De-ai altora ? Că doar nu dragoste de-ai tăi, de Genaro și Maricusa ! Câine ce ești ! La ce morții mă-tii ți-a folosit ție că ești tobă, că ești caltaboș, că ești sângerete, că ești cârnat de casă, că ești hodog, că ești mortadelă de carte, dacă n-ai ce da la copilașii tăi ?… Ai, mă Bonobele, câte manuale alternative ai, mă ?)
Credința mea, stimați colegi, e că făcătorii de manuale nici nu trebuie să încaseze drepturi de autor, deoarece : 1) nu au descoperit ei adevărurile pe care le prezintă, deobicei masacrate, la copii ; 2) mai scrii manuale școlare și din VOCAÞIE, nu numai pentru bani ; 3) s-ar da prin gratuitate o lovitură amețitoare mafioților și corupției din arhipelag, îndreptând racila spre alte branșe ; 4) popularizând autorii și dându-le doar premieri simbolice din fondul de 2 %, eventuale salarii de merit pe un an, mai știu eu ce medalii comemorative, încetează definitiv amestecul în treburile noastre interne a neaveniților, a universitarilor, care n-au muncit niciodată cu cercopiteci reali, ci doar cel mult s-au implicat în training-ul copiilor de export, fiind niște ageamii în pedagogie, nici până-n ziua de azi neexistând o artă didactică a învățământului superior : în practică, te duci la curs, predai tot ce știi, apoi pretinzi studentului să-ți reproducă ce-ai reprodus și tu din engleză ! De-asta și acuz eu că-n cetatea oligoeducativă universitățile sunt egal vinovate cu presulica și canalele de hidoșenia teratologică a imaginii electoratului nostru despre lume și insist, Veturie, pentru urgenta decuplare definitivă a universitarilor de la bugetul educației și trecerea lor la al cercetării ! Pentru că dacă masculul se poate angaja în arhipelag din dragoste pentru copii, nu e cazul și cu universitarul ! De la care ne vine, necreativ-neinovativ, transpusă mecanic, strania structură a anului școlar, bisemestrială, cu două… SESIUNI de evaluare masivă de 3 săptămâni, ca și introducerea calificativelor de tip colocviu studențesc la cei mici ! Ca să nu mai zic nimic de cinismul de a declara manuale… alternative niște extracte de cursuri de masterat, din care Himena Bukamașkina 66 % din cuvinte nu le înțelege și 85 % din sintagme nu le decodează, nefiind simplificate-n prealabil chestiunile complicate ți rumegate pe înțelesul cinocefalului !
NOI PROFESORII DECLARAÞI INFERIORI TREBUIE, DECI, SÃ DUCEM O ADEVÃRATÃ LUPTÃ DE ELIBERARE SOCIALÃ ȘI CHIAR NAÞIONALÃ DE SUB ASUPRIREA UNIVERSITARÃ !
SÃ ÎNCETEZE, IACÃ DAR, ACEASTÃ RUȘINOASÃ EXPLOATARE A PROFESORULUI DE CÃTRE PROFESOR ! (Aplauze vagi) Și vă rog să observați, stimați colegi, cât mă feresc de noțiunea de prof, a cărei semnificație de cadru didactic prestator de meditații e singura noastră zonă de suprapunere a preocupărilor cu ale universitarilor ! RUȘINE ! Rușine că ne-am dat mâna doar la meditații de INVERSIUNEA VALORILOR și nu la greve pentru ca să ne mai mărească și nouă leafa ! Părerea mea este că, în viitor, abilitarea de diferite grade pentru a formata elevi s-o dea formatorii înșiși prin reprezentanții lor și nu niște universitari, după cum trebuie să ne batem și să ne asigurăm exclusivitatea absolută în chestiunea meditațiilor ! Numai NOI, care ducem greul învățământului, să avem autorizație de meditat elevi, iar universitarii să nu mai poată medita decât… studenți ! (Aplauze furtunoase)
Și să ne preocupăm să opunem o mai dârză REZISTENÞÃ LA SCHIMBARE ! Cum odinioară drujbenii la băgarea-n colhoz ! Păi, e posibil așa ceva ? Noua revoluție școlară înseamnă a munci de șapte ori mai mult pe salarii de șapte ori mai mici. Căci ca revoluție teoretică în sensul tratării elevului ca cercopitec pentru dresură, pentru a face, nu pentru a ști, lucrurile erau deja implementate la 1980, dacă vrea cartea de inspecție școlară să le verifice. Iar a munci de șapte ori mai mult se referă doar la hârțoage ! Ca să facă Cențica mea un test de evaluare finală, perpetuă sau sumativă pe-un capitol, cu itemi obiectivi de tip pereche sau cu alegere duală / multiplă, ori chiar cu itemi semiobiectivi cu răspuns scurt sau cu întrebări structurate, apăi, stimați colegi, numai ca să linieze rubricația cu obiectivele de evaluat și cu itemii care le evaluează i-ar trebui o săptămână ! Și hai să zicem că se preocupă și liniază ! Dar pe urmă, testul ăsta de 7-8 pagini ea trebuie să-l multiplice pentru 25 de copii !!! Pe banii cui ?.. Pe-ai mei ?… A ! să se oblige față de vreun părinte generos, și de ce ? De ce, dom’ le ? Ca s-o convingă pe vechileasă, pe scrofița de Korobocika, că se muncește la noi ? Când un dresor profesionist îți spune cu precizie și cu mult înainte de a preda ce va ști să facă la sfârșitul activității fiecare cimpanzeu !
Strategia pe care eu v-o propun în lupta noastră dreaptă, stimați colegi proletari, vouă din Drujba, celor din mica noastră gubernie și, de fapt, profesorilor inferiori din întreg spațiul educativ românesc și, de ce nu, profesorilor din toate țările din muie, se bazează pe unitate și va conduce la eliberarea noastră deplină de sub jugul universitar (Aplauze), dacă prin tactici adecvate de la caz la caz, prin focalizarea tuturor mijloacelor pe câte o singură țintă și abia după obținerea performanței mergând mai departe, ne vom atinge rând pe rând URMÃTOARELE OBIECTIVE :
1) exclusivitate asupra meditațiilor cu elevii, cum mai spus ;
2) exclusivitatea asupra elaborării manualelor, pe motivul întemeiat că universitarii nu lucrează cu elevi reali și dau ca pentru o țară doar de supradotați niște instrumente de lucru a căror denumire românească ar trebui să fie mai degrabă de manuale inaccesibile decât alternative ; (Chicote, rumoare aprobativă, consens deplin)
3) după obținerea de la ei a formării inițiale, relațiile noastre cu universitarii să se dezvolte într-o abordare modernă, contractualistă, bazată pe respectarea principilor neamestecului în treburile noastre interne și al cooperării reciproc avantajoase ; concret, aceasta înseamnă că reciclările și examenele de grad nu se vor mai baza pe repetarea șablonardă, sterilă, necreativă, a unor examene de specialitate, ca până ACUM, ci pe o familiarizare detailată a noastră, care nu mai avem acces la cărți și publicații de ultimă oră, cu progresele cercetării la zi și cu trendurile din fiecare arie curriculară, prin intermediul unor informări exhaustiv documentate pe cât posibil ; (Se scandează : Informare, da ! Seminarizare-examinare, nu !)
4) să se meargă cât de curând la segregarea organizațiilor noastre sindicale, dacă universitarii și cumularzi dintre ei ne tratează ca pe niște râioși, fofilându-se de la a se afișa cu noi la pichetări și la marșuri de protest ; să ne formăm lideri proprii din rândurile educatoarelor, învățătoarelor și profesorilor ; să se curme cu situația scandaloasă în care suntem puși când ne reprezintă universitari la negocierile cu arendașii sau cu proprietarii arhipelagului școlar ; ar fi ca și cum am fi partid și am importa candidatul nostru la președenție ! (Se scandează : Vom munci și vom lupta / Leafa ne-o vom apăra !)
5 ) să se conștientizeze în rândul cadrelor didactice teza mea din acest sfârșit de aprilie 1998, că lichidarea exploatării profesorului de către profesor nu e fezabilă decât prin inițializarea unei lupte perpetuu reiterate, care pretinde un centru vital însărcinat cu managementul ei, preocupându-se și cu organizatoricul, ceea ce impune înființarea printr-o procedură de urgență a Partidului Național al Formatorilor, ce beneficiind de voturile familiilor noastre și de ale numeroșilor părinți solidari cu noi, nu numai că ar fi o formațiune perpetuu parlamentară, ci și perpetuu guvernamentală, ba chiar partidul cel etern câștigător al alegerilor, ca factor precumpănitor între cele două megacoaliții putându-și atinge cu impertinență absolut toate interesele ! (Aplauze frenetice. Se intonează : Hai să dăm mână cu mână / P. N. F. cât de urgent / Cei cu inima română / Să-l băgăm în Parlament !)
De acord, da-da, să-l trimitem în Parlament partidul meu iubiiit, mândria mea, dar fără a accepta vreodată în rândurile noastre nici măcar picior diavolesc de universitar, de răsprof cumulard, de egoist atitudinar care-n Krestianka reflectă greva noastră ca pe una oarecare, a necărturarilor, și nici în ruptul capului nu s-ar declasa să manifesteze în fruntea coloanelor noastre jigărite, înjurând guvernarea actuală !
Or, un neam are viitor când școala funcționează ca o curea de transmisie între ce gândește elita și cât poate pricepe gloata !
Numai niște descreierați pot ignora o armată de o jumătate de milion de cadre supracalificate, care ar lumina de la om la om, ca niște formatori, norodul !
Dar elita noastră votează cu alte organe ale cetății oligoeducative, manifestând predilecție pentru tembelizor și presulică, nu mai umblă prin școli, deci nici nu mai este elită ! Elita nu mai există ! Elita în Drujba suntem noi ! (Aplauze frenetice)
Cât despre principalii vinovați de Mizeriada din trena cometară a Mineriadei o să-i zdrobim în Anul electoral Eminescu 2000 ! O să-i terminăm ! O să-i trimitem înapoi în tenebrele și geolele din care s-au ridicat ca niște strigoi ai trecutului !… Unitate !” (Aplauze vagi în grupul activ al hienuțelor. Vanessa, Ina și… Fefeleaga strigă : Unitate !)
Și mai scrie acolo, Veturie, de manualele astea alternativele, că m-au dezamăgit ! Pentru că au criteriul limbajului hiperexact prioritar eliminatoriu față de acela al adevărului didactic, de-ar fi căzut la selecție pe motiv de… greșeli științifice în primul rând vorbăreții pedagogi de mare clasă, ca Foma Akimușkin al meu și ca Richard Phillips Feynman al Haritinei !
Cât despre desființarea examenelor de admitere la licee și facultăți, sub pretextul autonomiei instituționale, aici aproape că s-a concentrat toată corupția de la noi, Veturie ! Fiindcă o fraudă în stil mare, e mai ușor s-o faci la Liceul Trofim Denisovici Lîsenko din Cuțarida decât la nu știu ce suprarâvnită și monitorizată facultate bucureșteană ! Și pentru că-n general e mai greu să controlezi, pe întreg întinsul țării, de zece ori mai multe licee decât universități ! Pariez că Feodor Stepanovici Ciuvîrin, javra asta de Frecardo, o să-și ia bacul cu zece, vârându-și seara în fișete lucrările sale concepute de cei mai competenți experți, pe când adormita de Malașa va cădea în aria curriculară, privind uluită la tembelizor cum trag la sorți arendașii variantele de subiecte ! Dacă nu cumva, lansându-i în prealabil faima de supradotat, nu i-o cumpăra Iordanka vreo medalie olimpică de să dea apoi la ce facultate-or vrea mușchii lui ! Și mai e o contribuție la INVERSIUNEA VALORILOR : se va intra la licee și la facultăți, până la urmă, doar pe bază de rezultate îndoielnice la capa, respectiv la bac, plus eventual mediile anuale ! Când neexistând standarde naționale de evaluare implementate, nivelele de exigență diferă enorm între unitățile școlare, iar unde ai bestii, ai decalaje chiar în cadrul aceleiași catedre !
Scrie, deci, Veturie : chestia cu mediile anuale este o ilegalitate impusă din populism pentru a favoriza elevii proști dar cu note mari în școli proaste ! Menționează că așa am zis EU și că dacă nu se încetează cu asemenea măgării, am să mă fac paznic de noapte !
Și e și cazul să turbezi, că uite, anumite facultăți sau licee, din comoditate sau mai probabil din lipsa de bani pentru organizarea de examene, vor afișa că primesc înscrieri doar până la media cutare la bac sau capa ! Ceea ce înseamnă pur și simplu că SISTEMUL generează estropiați pe toată viața !
În timp ce Frecardo al nostru va intra, la media-i maximă fraudată, oriunde vrea mușchii lui fuziformi, ca să-și înrămeze Iordanka ce diplomă vrea sfincterele ei, un elev sărac sau rău consiliat – și se admite psihopedagogic că există ritmuri de maturizare diferite ! – un geniu juridic ca Jevakin, să zicem, care și-a descoperit abia în clasa a douășpea vocația de-a face dreptate-n republica răsprofilor din muie, ei bine, ăla nu va mai putea niciodată nici măcar să se înscrie la Drept în România la stat, că-l trage bacu-n jos și n-are nici măcar șanse teoretice să mai intre vreodată !
Pe când înainte își putea spăla păcatele față de nemângâiații lui urangutani părinți, pregătindu-se de examene după ce-i venea mintea la cap, deobicei în armată.
Și e și mai al dracului de rău decât atât ! Cine nu va avea note mari în liceu și la bac va fi un ESTROPIAT PE VIAÞÃ, nu numai c-a comis erori de derbedeu, ci și pentru… imprudența de a citi Romeo și Julieta în loc de Răzvan și Vidra !
În concluzie, Veturie, fetișizarea rezultatelor, anuale și terminale, generează un popor de mâine profund incult și eu nu poci să tac ! Paznic mă fac !
Și nu mai adaug nimic despre aberația că în felul acesta nu se mai face nici o preliminară testare a aptitudinilor pentru specializarea aleasă ! Intri la Fizică Atomică la Măgurele pe baza unui bac în care ponderea majoră o au discipline fără nici o legătură cu geniul lui Einstein ! Nu-i așa; Ina ? De-aia anticipez eu că o să dăm de bucluc cu centralele noastre electronucleare și că ar trebui să ne bazăm pe biogaz de la cornutele Malașei Bibikova !”
„O fi, n-o fi, rămâne de văzut ! – mugi ca o antilopiță gnu Ina, cu prudență, fiind și popa de față. Iar împotriva păcătoșilor propun ca sporul de stress de fidelitate de 10-15 % să se acorde bărbaților din SISTEM doar cu aprobarea soțiilor lor, fiindcă dacă e ceva cert, e că Noua Revoluție Școlară își are și părțile ei bune, pe când neviabilul se va rezolva prin eliminare din istorie, nefiind rațional.”
„Adevăr grăiești ! – roti sifoanele intelectuale, în care licăreau două lumânărele galbene, Răzvanessa. Tocmai de-asta m-am opus eliminării Palașcăi când m-a stuchit. Eu mi-am a-dus aminte de observația unui manager de talia lui Mussolini că înainte de a simți nevoia de carte, omul a simțit nevoia de ordine și de aceea polițistul l-a precedat pe profesor cum Agheev pe Străchinaru și sconcsul pe tatu... Dar același proteiform și informal Mussolini, așa cum arăta la consfătuiri doamna inspectoare Saltîciha, a susținut la un tâlcșou că pentru un diespot, atentatul este un simplu accident de muncă !... Și ce este profesorul altceva, domnilor colegi, în paradigma ptolomeică a învățământului, decât un despot luminat ? Ei bine, așa și cu Palașca mea, ea a scuipat faraonul detronat, căruia nu i se mai mărește leafa și pe care, precum pe leul olog, se pișă și câinii. Motanus mutantus, e ca și cum eu aș fi ținut cabinet dentar în școală, închiriindu-mi-se spațiu în zdroaba-dârdora SISTEMULUI de a colecta resurse extrabugetare din mediu, și o mică pughibală spurcată m-ar fi mușcat de mână ! Sau și mai motanus mutantus, e ca și cum aș fi practicat altă meserie și un client năbădăios m-ar fi mușcat… și de mână !… Nu m-am simțit ofensată cu nimic de căcăcioasa de Palașca. Nici n-am cerut lui Diță să-i scadă nota la purtare pentru flegma de pe sacoul meu ! Ba chiar m-aș supăra dac-ar face-o !”
„Păi, e bine, văz ! – se dumiri Calu. Atunci, or să te mai scuipe, Răzvano ! E rândul Himenei Bukamașkina acum !”
„Ne e foaaaa-me !” – miorlăiră iar, teribil, hienuțele.
„Vizdelo, trimete, dragă, pavianul de serviciu la unchi-tu la Statornicia – își ieși din pepeni Fefeleaga uitându-se la ceas – că trebuie să fi băgat la ora asta pâine pe vatră ! cal-dă !”
„Aia e, Răzvano ! Alta-i bubița ! – reluă Calițoiu. N-ajunge să ne-o mărească ăștia cu cincizeci la sută leafa, c-ar fi doar ca o indexare la cât am pierdut dacă judecăm în dolari ! Uite de ce te-a scuipat fata lui Fafulea ! Nu de accident de muncă. Ci pen-tru că îngeraș-îngeraș, dar era perfect conștientă, idioata, că mă-sa cât o duce tac-su cu două-trei remorci de verdeață, la Căgiurzia-n bazar sau la Cuzco sau la Bucaramanga, spre Orinoco, scoate până seara cât poate amărâtele-astea de dimineață-ntr-un an !
Te-a scuipat ca pe-un hoit, Vanesso ! I s-a făcut silă de tine !!!
De-aia zic eu că m-am săturat până-n gât de învățământ ca și de educația națională ! Mi-e scârbă, bă ! Mi-e o scârbă ce nu se există ! Și abia aștept să ies dracu la pensie, să scap și să nu-mi mai zică, pe la Raketta sau la Katiușa sau la Anfisa Barabanova la Popas, alde Șișu sau alde Săbiuță că-n locul meu, ei n-ar sta nici condamnați pe așa salariu penal !
Or, ca să ieșim din colapsul educațional, încetând a lăsa tineretul să ni-l formeze moral tembelizorul, câinii stradali, loteriile, bordelurile de cartier și alte organe ale cetății oligoeducative, cu mult mai mult de 50% trebuie să ne mărească și nouă leafa, ca să resimtă tot prostul, după ambalaj, că trece un cadru… didactic pe drum, băi drujbene, și să-și scoată magotul cipilica de microbist cu creierii cât un microb, nu să stea drujbencele cu ariile curriculare pe marginea șanțului și să nu se ridice când mă vede, că înainte ne asimilau arendașii SISTEMULUI cu inginerii și chiar cu activiștii, iar în Anglia, de-aia e Regina ce-a mai bogată femeie din ghi-nisbuc, ca să n-o mai contrazică nimeni ! Iar Casa Poporului Nicolae Ceaușescu de-aia a fost concepută măreață, ca venind capitalismul înapoi, nici un particular să nu se poată lua cu imunitarii la întrecere ! Păi președintele la noi, iete scârț, Marele Anonim, cum zicea și Iosif Sava, râde alde Buțai sau nea Fane Ciuvîrin sau chiar Teofan Davidovici de se cacă pe ei, de așa leafă ca șef de stat ! La așa răspundere… Deși, în muie, nu e până la urmă nici o răspundere, c-ai dracu șparlamentari ! au învățat imediat prin descoperire și condiționare operantă cum să se cace pe democrație și să se șteargă la arieta curriculară cu file din constituție, au contractat România, au făcut contract sinalagmatic între ei, că ne insultăm electoral cât ne mai tâlcșoim, dar cine vine la putere nici nu cere să preia gestiunea și nici nu-și bagă nasul în justețea strategiilor și hotărârilor predecesorilor ! Că să zicem că fi-miu aduce calculatoare pentru relansarea vieții parlamentare, la câte 2000 de dolari laptopul, iar niște transnistreni le dă cu numai 650 de parai ; la cât suferă poporul de Mizeriadă, dacă s-a decis în paguba României să se ia aceeași marfă cu 1400 de dolari mai scump, atunci acest neam e dumnezeiește îndrituit să găsească exponenți și să mă decapiteze cu pălărie cu tot în acest caz tipic, și pe mine, dar și pe fi-miu, sau să ne administreze tortura aia chinezească imperială, să ne ducă-n iarmaroc de Pobreajen și pe fondul muzical al gopakului gogolian din Iarmarocul de la Sorocinți al lui Mussorski-Ravel să decupeze Dracula din corpurile noastre păcătoase câte o mie nouă sute optzeci și nouă de bucăți de cărniță sângerândă și de oscioare sfărâmate cu încetinitorul, schingiuindu-ne la vederea de către toți a martiriului, până când ne dăm lui Skaraoțki duhul cel corupt. Toate civilizațiile, stimați colegi, s-au născut din exigență, au apărut datorită miracolului că a venit unul cu legi draconice și le-a implementat, cum zicea și joviala Korobocika la Kiev într-o excursie !”
„Corect ! – admise intelectuala sifonată a școlii. Orice restructurare este o implementare-întemeiere, deci este structurată ca un limbaj de o manieră condensată și accesibilă. Ba în bună măsură, aș zice că modernizarea educației naționale fără bani este chiar un limbaj ! Și nu vă supărați, dar după atâta pălăvrăgeală, eu cred că această harababură nici nu mai poate progresa sensibil dacă nu ne mai mărește și nouă leafa cât să se doteze fiecare actant cu un dicționar al neojargonului restructurării ! Dealtfel, întotdeauna, schimbarea mentalităților se face cu eroi și cu new speak ! Ai eroi și neocuvinte, ai și rezultate ! Însă nu numai înțeleapta Korobocika, Ninele, ci și Fukuyama vorbește de eroul civilizator, de Dracon, de legistul mitic !”
„De Mitică !” – se dumiri Vizdela.
„Ontologist vorbind – surâse colorat Corela – tocmai din nevoia de mit l-a creat românul nostru pe Mitică, printr-o alegoreză hagiografică mergând până la amenințarea martorilor !”
„Nu neagă nimeni miticizarea miturilor noastre ! – o asigură Fefeleaga. Numai că fetele astea de-acilea moare de foame, stimați colegi ! Or să leșine ca sensibila Esmeralda când s-a ambiționat Sorela Blaster să le pună caseta aia cu simfonică. Și au dreptate să pice pe covor, că-s venite de dimineață fără să fi pus nimic în gură ! Eu propun ca până urcă Teofan Davidovici să ne listeze sarcinile ce ne revin în acest sfârșit de ultim trimestru din istoria pe sfârșite a învățământului românesc, că de la anul școlar 1998-1999 ne bagă semestre adecvate la clima mediteraneană și atlantică, să închidem lista aici și să nu mai dăm cu-vântul la simpozionul nostru pe probleme de trunchi comun, scheme orare la decizia școlii și ce facem cu opționalele la fiecare arie curriculară, decât colegilor care și--au pregătit de acasă intervenția și o au deja scrisă, ca să fie mai u-șor și Veturiei să consemneze !”
Acum Cențica mea iese din baie și se chiorăște-n tembelizor ca la aria curriculară de farmacistă, de pe drum, în vreme ce mâinile-i agere curăță singure cartofiori de-o supuliță…
„Eu când eram seminarist ca Stalin – se trezi la relatare părintele Ankifie –mi-aduc aminte că se dădeau și la noi note tanchiste, de la unu la cinci, și țin minte că erau foarte practice, putându-se încheia lesne mediile cu ele, fără să mai apelăm la vreun gibon care vine cu calculator în ghiozdan. Însă a le reimplementa sau a merge cu notarea numa’ până-n șapte, cum se zvonește, mi se pare a fi un compromis de sinteză uie-muie, est-vest, din care pierdem însă imens în planul duhovnicesc de observare vocațională, deoarece nu mai suntem în putere a da o pildă imensă cercopitecilor, desigur ca să fie imitată, și anume ce-a făcut Nadia noastră, fiind prima gimnastă din istorie de nota ZECE !… Menționez totuși, Veturie, că dacă Nadia noastră ar fi concurat la patinaj artistic, unde nota maximă e numai șase, atunci s-ar fi încadrat în imaginea copilului despre valoarea notelor de până la șapte, dar așa, nu !”
„Cum, părinte – se cruci Ciomolunga – urmărește Sfin-ția Ta gimnastică și patinaj artistic ?”
„Da' de ce să nu urmăresc ? Ce-are ?”
„Sper că nu te uiți la ce se dă și mai târziu în noapte, când se bagă ghidurile de evaluare pentru adulți !” – simți Didina Arnăutu că-i fuge sângele din obraji de indignare puritană, apoi se înroși de milă de aproapele, gândind că părintele e văduv și amintindu-și dureros cum preoteasa, madam Fifi, se prăpădise prematur, deoarece dăduse cu palux pe parchet silind macacii a umbla-n cipici în toiul iernii geroase de la noi din stepuliță, iar pe părinți îi cicălise un trimestru întreg să dea bani, cobind parcă, pe niște draperii de catifea neagră, deși, vag decolorate, mai erau bune la ferestre și alea vechile, bleumarin, folosite de două-trei ori pe an, când se instala pentru lecții deschise retroproiectorul.
„Ba mă uit și pe Internet ! – rânji incitant protopopul. Și avantajul e că mi-am învins metodic mentalitatea etatistă și am constatat că e tangibil prin noi înșine dezideratul de stânga, o clasă, un computer ! Un elementar calcul, pe care eu l-am făcut cu Diță-n chilie la el, ne arată că de la cei vreo douăzeci de elevi, cât avem în medie la clase, reținându-se – acoperindu-ne cu pământ, ăăăă ! cu semnături că de bunăvoie dau ei ! – numai câte două alocații lunare, ne iese exact cât trebuie de-un calculator pe clasă, modest poate sau de zgonhen, dar providențial că ne poate arăta la tembelizor cu el, fiindcă așa cum spunea și regretatul Petre Þuțea, degeaba te canonești dacă nu se vede de către superiori c-ai muncit !” „Având grijă – sublinie Moluscă – să ne organizăm de așa manieră că dacă de la ghereta elevului de serviciu se obsearvă că se apropie vreun părinte, babuinul acesta să-și surprindă propriul urmaș tocmai butonând el la Colțul Computerului, deasupra căruia va sta scris de Corela cu litere decupate, stacojii, că ÎN ACEASTÃ UNEALTÃ INOVATIVÃ, ZAC ALOCAÞIILE DVS. !”
„Neapărat trebuie să ne facem imagine ! – întări Marinică. Dacă Frecardo al nostru ajunge la putere, cum intenționează Iordanka, și-mi dă și mie vreun minister, eu vă previn de pe ACUM că de cum m-oi vedea cu aria curriculară-n fotoliu, voi judeca deciziile doar prin prisma creșterii popularității mele, cum e și firesc să facă toți cât n-avem un Serviciu Național de Evaluare a Demnitarului ! Voi orienta minimum 20 % din bugetul ministerului meu în scopul ascuns ca să se vadă cât muncesc, cât mă preocup, ah ! abia aștept să fiu văzut la tembelizor zbierând la liderii sindicali, dar pe ascuns, desigur că o să le dau s-aibă ce da la copii să poată da de fondul școlii !”
„Ne e fomiiiiiță !” – ascultară cu luare-aminte și se fandosiră Muriela, Sorela, Cicela, Corela și Vizdela, armonizate pe mai multe voci, cum cântă colhoznicele uitate-n stepă de tractoriști.
„Apropo de imagine, dacă nu te superi, Veturie, pân’ a vini Teofan ! – se ceru iar la cuvânt părintele Ankifie – numai două cuvințele transcrie-mi și mie acolo, să mediteze preaiubitul nostru stăpân lumesc, generalul Vasea, la ele !… Să mediteze aprofundat… Dar mai întâi și mai întâi, binecuvântez aici ACUM numeroasele doamne și domnișoare, toate cadrele interesate de Noua Revoluție Școlară, venite ca să-și aducă obolul la buna desfășurare a acestui… seminariu, sau mai în adevărul statistic la sexe zicând, a acestui… ovulariu ! pe probleme de occidentalizare ! Și tare mă mir în sinea mea și mî-ntristez că nici una din vechilele noastre de la Căgiurzia nu ne-a călcat să ne prezideze lucrările ! Ele vin doar la control de documente ! Fiind aici și un paradox al bestialității intelectuale, că ce inspecții avem noi și ce îndrumare și control au alții !… Uite, șoferii de pe ratele de trec dinspre Căgiurzia pe la noi prin comună ! Ãștia nu au publice, afișate, orele de plecare în cursă și dacă-i întrebi la capăt, te-njură că ce morții mă-tii te interesează, evident punându-li-se mai multe ștampile decât tururi și împărțindu-se profitul pe motorina câștigată cu șefii până la vârfurile lor ierarhice din guvern presulică și parlament !… Așa am băgat eu de seamă ! Iar la noi, eu, taică, uitându-mă ades pe trunchiul comun și-n curriculumul nucleu, am constatat meditând că însumând pe ciclul achizițiilor fundamentale și pe ciclurile curriculare de dezvoltare de la întâia la a opta, câte ore de fizică, chimie și biologie sau de predarea integrată a științei diavolești sunt certe, îmi ies cu totul vreo unsprezece, pe când RELIGIA mea strânge an de an vreo opt ore și ea nu predă meseria de a explora, risipind juma de manual cu instrucțiunile experimentelor, că să-nveți COMPORTAMENTUL DE LABORANT, o lună de zile, cum dovedește perioada la răcani, fiind arhidestul, ci disciplina de-o predau eu zidește o imagine seducătoare despre lume, într-o retorică de mare mult probat efect !… La care mai adaug, o frați și surori întru Christos Domnul, că NOI mai evanghe-lizăm copilul și cât e la grădiniță, bașca rezultatul că frecventează regulat sfânta biserică paralel școlii laice, republicane. Vasăzică, iubiți credincioși, dacă mai sunt predate orele și de un paroh vrednic sau de un tânăr teolog carismatic și misionar agresiv, performant, creativ-inovativ, pot să mărturisesc de-acum, cu inima-mpăcată, că m-aș putea retrage liniștit dintre cei vii, la loc cu verdeață, când văz cu ochii mei că plinitu-s-au toate măsurile pentru ca România mea creștină să NU mai zămislească vreodată urgia ateismului ce ne-a-nvrăjbit atâta amar de vreme pe toți !… Fiți treji, miei și oițe, că o mare renaștere morală stă să vie !… Iată de ce, iubiții mei colegi, eu anvizajez ACUM propunerea să-ntocmească Ve-turia, Didina, Marinică, domnul director sau tu, Vanessă, o analiză-sinteză succintă la ce s-a dezbătut aici, alta decât procesul-verbal… Cât mai scurtă, taică, fiindcă nimeni n-are timp de poliloghie azi, alergând toți în cele patru vânturi, după deșertăciuni ! Cât o știre să fie ! Dar să nu se rețină nimic din ce s-a făcut aici văicărire că să ne mai mărească și nouă leafa, deoarece cât ne dă, dacă ne dă, nu depinde de vechilii creștini ce avem, iar dac-ar depinde, în caz de grevă sau de pichetare prevăd că ei ar sprijini pe răsprofii guvernamentali credincioși în apelurile să intrăm la ore, că șade rușine să nu mai muncim, ce exemplu dăm la cercopitecii cinocefali ? Dimpotrivă, această notă care să rezume sintetic cât mai pe scurt dezbaterile analitice de azi, eu zic că, sub formă de telegramă sau de fax sau de email, să o expediem degrabă, cu variațiunile de rigoare, atât generalului Vasea cât și pe adresa ministerului nostru și a altor instituții responsabile, exprimându-ne în unanimitate încrederea nestrămutată că o modernizare acum în educație, Bonobele, nu este numai posibilă, ci este și necesară, dacă riscăm să pierdem altfel anumite finanțări externe ! Ba chiar am putea adăuga că ne asumăm răspunderea, pe onoarea noastră de dascăli credincioși, că indiferent ce măsuri vor veni de sus pe cale ierarhică, ele nu vor putea introduce ten-siuni pasive sau fenomene de învățare reproductivă în SISTEM, pentru că aici suntem NOI, aici lucrează în câmpul agreabil al muncii cele mai calificate resurse… umane ale țării și noi, ca dascăli credincioși, trebuie să pornim de la optimismul antropologic creștin că oame-nii sunt prin natura lor nehandicapați, nerău intenționați, și atunci, chiar dacă, prin absurd, li se trasează diavolește sarcini aberante, rezultatul va fi că, e drept, se vor ivi unele distorsiuni în arhipelagul școlar, dar nu vom avea dezastre, pe care NOI le vom evita cu competență și performanță și cu frică de Dumnezeu, din mila și cu ajutorul căruia toate au purces și cură, iară toată fapta cea bună răsplata sa cerească are, după cum și gândul mârșav al mai marilor își are evaluarea sa-n caz că nu ne mai mărește și nouă leafa… Așa să scrii, Veturie ! Și așa să ne ajute Dumnezeu !”
Plină de simțire și focalizată pe obiect, intervenția popii Panda reuși a mișca inimile tuturor care au prizat-o, făcând pre mulți de prinseră a aplauda răzleț, fapt care derută oleacă pe directorul Teofan Davidovici Filatov când pătrunse pe ușa cancelariei sub escortă, ba chiar sprijinit ca un flagelat, de o femeie de serviciu, doamna Paraskoviușka Apollinarievna Bukamașkina și de o suplinitoare ce-i da la iepuri, domnișoara Vizdy Socrates-Cucuteni.
El ordonă din ușă trupei sale : Așezați-vă liniștiți pe ariile curriculare, tovarăși !
„Pe ariile curriculare suntem așezați, domnule director ! – raportară energic locțiitoarele sale Didina și Veturia.
Surâse cu mulțumire, de-i tremurară sprâncenele brejneviene ca la pisicuțe mustățile când dau de-o conservă promovată și ceru voie să ia un loc în spațiu pe un fotoliu jupuit, și cald că tocmai stătuse Haritina pe el, deschise agenda cu coperte din vinilin maro deja jerpelit, cuprinzătoare de jdemii de sarcini și ne aduse vestea deconcertantă că vineri se lucrează-recuperează, se vine la școală normal… De Întâi Mai !!! Și Didina deja scrisese condica pentru orele de luni ! Ce ne facem acum ?… Rupem paginile ? Lăsăm așa și o scriem după ziua de luni 4 mai pe-asta de vineri 1 mai ? Arată ca dracu ! Ce-o să zică doamna inspectoare Korobocika ? Dar mahalagioaica de Kabaniha mai ales ! Albie de porci ne face când o veni ! Dar de ce să muncim numai noi, cadrele didactice de Unu Mai ?
„Ho nebunelor ! Nu vă mai agitați atâta, că n-avem încotro ! – se scuză el autoritar. N-ați vrut tot VOI să prelungim vacanța de Paști până la Sfântul Gheorghe ?… Ați votat și ACUM suportați consecințele !… Am prelungit-o, Generalul a aprobat condiționând că să venim altădată și știați bine că se vor face recuperări !… Ori cumva ați avut impresia că nu se vor face recuperări, ai ?! Și că EU voi tolera să semnăm condicuța fără a mai deranja pe cercopiteci ? Azi e joi, mâine e vineri ! Deci mâine recuperăm ca deobicei ! Mâine, vineri, e recuperare ! Nimeni nu vrea să vă ia Ziua Muncii, de Unu Mai, dar ar fi mai convenabil, cred eu ca om de pe uliță, să venim mâine, vineri, decât să lenevim o zi acasă ieșind din ritm și apoi să venim sâmbătă, suprapunându-ne peste meciul de la Craiova, decisiv pentru soarta campionatului românesc ! De ce decisiv ? Pentru că situația este confuză și destul de tensionată : oltenii joacă, prin capriciul destinului, de două ori cu Rapidul într-un interval scurt. Și anume : 1) sâmbătă la Craiova, pe Ion Oblemenco, în ultima etapă de campionat, și 2) miercuri, pe Lia Manoliu, în finala Cupei, la București. Și, aceste date fiind ACUM stabilite, doamnelor și domnilor colegi, nu ne rămâne decât să examinăm ce ne rezervă viitorul !… Paradoxal, dacă universitarii din Bănie pierd cu ceferiștii pe teren propriu, atunci ei ajung automat în Cupa Cupelor, deoarece giuleștenii se duc în Cupa Campionilor Europeni chiar dacă vor așeza în vitrina cu trofee și Cupa României. Dar dacă aceiași universitari nu cedează Rapidului toate cele trei puncte puse în joc, atunci titlul îl vor lua roș-albaștrii de la Steaua, încât oltenii, pentru a mai accede la o cupă europeană, aducătoare de dolari, vor trebui neapărat să lupte din greu, pe Lia Manoliu de astă dată, împotriva aceluiași Rapid, cu galeria însetată de răzbunare și interesat și el a lua Cupa României pentru a accede la toamna europeană. Așadar, sâmbătă nu vom veni la școală, ci vom privi spre stadionul din Craiova, odată cu toți fanii sportului rege, spre a afla dezlegare la dilema dacă universitarii craioveni se vor lăsa mișelește dar pragmatic bătuți acasă, asigurându-și cu certitudine un loc în cupele europeane, sau dimpotrivă, ei vor da dovadă de un păgubos ferplei de care nu va profita decât echipa din Ghencea și așa încărcată de trofee, deoarece e de neconceput că oltenii vor câștiga la București mai ușor decât… ar pierde acasă !”
„Da, dar noi nu suntem în capitalism ! – își ridică sifoanele galbene din hârtii Vanessa. Nouă încă ne este indiferentă rentabilitatea unei decizii, Teofan Davidovici, pe când alții o rafinează și o tot puțulesc la nesfârșit, doar-doar vor maximiza profitul până la limita teoretică ! Deci, eu anticipez că contrar tradiției oltenești, nu vor conta în strategia de joc dolarii de care s-ar putea face rost în toamna europeană ! Deoarece asupra universitarilor craioveni se vor exercita presiuni prin presă, telefoane și mijloace speciale, ca să dea dovadă de ferplei – unde ? în campionatul nostru ! de mă distrez ades cu Cențica detectând noi două din primele minute dac-un meci e real sau aranjat ! – și să-ncurce socotelile Rapidului, așa că unsprezecele lor va alerga după doi iepurași playboyași, încercând să câștige atât la Craiova, cât și la București, pierzându-și până la urmă atât dreptul la confruntări internaționale în sezonul 1998-1999, cât și Cupa României, dacă se va fi visat la ea, afacere descalificant de proastă pentru niște olteni !… Din ferplei, ai ?… Iete, băi, se găsi în România să vină ferplei, înaintea investitorilor străini care să-și dea banii la ai noștri ! Și tehnologia…”
„Tocmai aspectul de test pentru capitalismul românesc m-a frapat și pe mine la această confruntare, doamna Mihalache ! Totul e tulbure la noi. Inclusiv în arhipelagul școlar, unde nu muncim pentru mai mulți bani, ci pentru a nu ieși rău la inspecții ! Când firesc ar fi să desființăm toate inspectoratele școlare, atribuțiile de verificare și control ale acestora revenind colectivelor de urangutani părinți și autorităților locale, iar din banii astfel returnați la buget, să ne mai mărească și nouă leafa ! Fiindcă nu văd de ce ar fi mai eficientă, la noi, inspecția școlară, când nu e cea financiară !… Cât despre îndrumare și perfecționare, unitățile pilot ar putea deveni centre permanente de consultanță și de promovare a noului !
Dar ca încercat și cărunt dialectician, eu iubesc a merge până la rădăcina lucrurilor, până la esență, din care perspectivă limpidă rezultă că Noua Revoluție Școlară nu va izbândi niciodată pe deplin și ireversibil dacă ea nu dă o lovitură nimicitoare centralismului și birocrației, strategia pentru atingerea acestui nobil și crucial obiectiv impunând categoric ca administrarea resurselor umane ale SISTEMULUI să fie încredințată, cu tot cu patrimoniul unităților școlare, administrației locale, cum zicea Kabaniha că e și-n uie, iar partea de conținut al învățământului, ca și eșalonarea pachetelor și baxurilor de obiective operaționale, cuvine-se a se transfera în sarcina Ministerului Culturii, unde și îi este locul firesc ! Fiindcă dacă iarăși vărsăm pe porțile școlii în cetate hoarde de ignoranți, noi nu mai putem garanta progresul !
Scrie, dar, Veturie, din partea mea, ca rezultat final, de sinteză, al dezbaterilor noastre pe tema diversificării decongestionării curriculare, că așa cum Saturn își devoră fiii neprovocat, așa fac și revoluțiile cu actorii și regizorii lor, motanus mutantus aceasta însemnând că în SISTEM la noi, culmea progresului trendurilor va fi nu – cum mai cred unii naivi – minunea de să ne mai mărească și nouă leafa, ci disoluția intelectuală, descompunerea deontologică, autodesființarea funcțională, pieirea inevitabilă a Ministerului Educației Naționale, ca structură învechită, închistată, anchilozată, o adevărată forță de frânare opusă progresului, o fosilă infamă care și-a trăit traiul și care trebuie gâtuită și dusă cât mai curând la groapa ecologică de gunoi și vechituri a Istoriei.
Dar chiar și dacă mai e vreme până la atingerea acestui deziderat, fiind multe interese reacționare implicate, eu, ca director, ca patron și ca persoană bine informată, sunt un optimist : în anul 2000, vom începe cu toții să simțim roadele dulci ale amărăciunilor de azi. În vara dintre Campionatul European de Futbol, găzduit de Belgia și Olanda, și Jocurile Olimpice de la Sydney, din Australia, pe lângă creșterile salariale firești într-un an electoral, noi resursele umane ale Școlii nr. 1 cu clasele I-VIII din Drujba, vom mai beneficia și de legitima satisfacție că în urma înscrierii absolvenților noștri pe la licee, prin concurs de dosare pe bază de ce medii le-am scos anual și terminal, accesul lor la filiere, profiluri și specializări dintre cele mai bănoase se va îmbunătăți substanțial, revoluționar chiar, față de statisticile din anii precedenți !
Și nu există pentru educator, ca și pentru un părinte, fericire mai mare decât a fi încunoștințat că elevii au accesat cariere de succes în viață ! Căci așa cum ne spunea de dimineață și Generalul, schimbarea mentalităților este ACUM o prioritate na…”