Azi am ras aproape un minut, din toata inima. Apoi, mi-a fost rusine. M-am oprit cand a inceput sa-mi fie rusine. Eram pe munte, in parc, si cineva a spus o gluma buna. Acum doua zile, cand am iesit de la ambasada, am zambit. Cateva secunde. Zambet adevarat. Apoi, mi-am adus aminte cat radeam eu de mult si de tare, galgait, si mi s-au umplut ochii de lacrimi. Ambasada da intr-o straduta in panta, era vant cu soare si nimeni in fata mea, in spatele meu, alaturi. Mi-a fost rusine ca mi s-au umplut ochii de lacrimi. I-am deschis cat am putut de tare ca sa nu curga nici macar o lacrima, sa nu cumva sa se prelinga vreo lacrima. Mi-am adus aminte ca mi-am promis sa nu imi plang de mila si am stat sa analizez daca asta fac, daca imi plang de mila, dar pana sa-mi dau seama, am inceput sa plang de-a binelea. M-am asezat pe o treapta de piatra si am plans cam doua minute cu barbia in piept, fara sa ma vada nimeni. Asa cred. M-am ridicat si am pornit cu vantul in fata, mi-am imaginat ca am nasul si ochii rosii si m-am bucurat cateva secunde ca bate vantul si pana ajung la intersectia aglomerata nu se va mai vedea nimic, se vor zvanta ochii si nasul va fi mai putin rosu. La intersectie, genele inca mai erau umede. Se adunasera in smocuri subtiri. Imi imaginam ca sunt sarate, asa cum era si buza de sus. Apoi, m-am gandit sa-mi sun un prieten sa mancam impreuna de pranz, dar oamenii tristi nu sunt o companie placuta, asa ca am renuntat. Sa ma gandesc… M-am mai bucurat sambata noaptea, m-am simtit ca un pui de gaina la a doua zi de la iesirea din ou, pufos si auriu si ca un rege sau ca un imparat iesit la pensie m-am simtit. Si nu cateva secunde, nu cateva minute. Se poate sa fi simtit chiar fericire cateva ore bune. Nu-mi venea sa dorm, dar mi-am dorit asta, la un moment dat, si am mai dorit sa sforai incetisor, fara griji, fara nici o grija. Inainte, am facut oua jumari cu branza si salata si am mancat la doua, asa cum nu se face. La doua noaptea, adica. Am simit asta ca pe o adevarata victorie, sa mananc la ora aia. Nevinovata interdictie incalcata. Duminca pe la pranz am plans ceva, cu sughituri, in baie, cu mainile sprijinite pe chiuveta alba si patrata. Mi-au curs lacrimi mari, erau dese, incepusem sa le numar cum se spargeau de faianta. Atunci am vazut ca este o ciobitura mica langa scurgere. Am cercetat-o cu unghia. Da! E o ciobitura pe chiuveta, langa scurgere. Vineri am vorbit cu cineva care mi-a spus ca inca se mai bucura cand se afla in natura, altfel nimic, iar azi am vorbit cu cineva trist si cu cineva vesel si, apoi, iar cu cineva trist. Azi am vrut sa fac pe cineva trist sa rada din toata inima. Cineva a ras din toata inima, dar eu nu am reusit sa te fac sa razi. Nici nu stiu daca sa mai incerc. Mi-e asa de rusine de minutul ala… Si radeam atat de mult, galgait…