agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-04-16 | |
Parcul Herastrau, inca nu isi pierduse toata imbracamintea tomnatica. Ultimile frunze isi gaseau cu o usurinta inimaginabila drumul spre sol, printre oamenii ce treceau pe alei, bucurandu-se de ultimile raze de soare.
Maria si Marius mergeau tinandu-se de mana, pe una de aleile ce isi aveau capatul catre lacul ce inca mai reflecta razele tarzii ale apusului. Ochii amandorura priveau cu indarjire catre sol, refuzand sa se intoarca unul spre celalalt, iar tacerea devenea din ce in ce mai apasatoare. Cu cateva clipe in urma Marius avusese un moment mult prea lucid si mult prea sincer pentru Maria, prin spusele sale. -Cred ca am inteles. Raspunsul tau, cred ca l-am inteles. Marius inca privea catre aleea din fata sa. O pereche de ochi se intoarse catre el si il privi cu caldura, in timp ce trupul se opri iar mana ce o tinea pe a lui il trase alaturi. -E un drum de parcurs inainte, Marius. Un drum pe care nu il vom cunoaste prea curand, un drum pe care eu nu il stiu mai bine decat tine. Dar pot face mai mult decat sa nu stiu. Se lipi de trupul lui usor, sfioasa, iar apoi se inalta pe varfuri spre al saruta. -Nu stiu ce te voi face sa intelegi prin asta, nu stiu ce urmeaza, insa clipa e singurul lucru care ma conduce. -Nu! Nu face asta, te rog. Ar fi lucrul pe care l-am asteptat de cand mi-ai aparut in fata ochilor si stiu ca nu imi esti destinata mie. Te implor, nu face lucrul asta. Nu te pot opri din propria vointa, pentru ca imi doresc nebuneste lucrul acesta, insa te implor, Maria, nu o face. Pentru binele amandorura nu o face! -De ce? Eu vreau sa o fac si o voi face. Ce vine la urma, e rezultatul actiunilor noastre. Rezultatul lucrurilor in care credem. Sarutul fu infiorator pentru amandoi. Doua brate puternice o stransera pana aproape sa se sufoce, in timp ce sarutul isi continua existenta. -Mai avem multe de invatat fiecare, nu stiu ce simt si ce vreau acum, insa promit sa iti ofer ceva ce nu voi uita prea curand. Sarutul acesta nu vine sa aprobe ceea ce imi ceri, vine doar sa ne faca sa intelegem ceea ce suntem si ce dorim. Marius dadu sa spuna ceva, dar fu oprit de degetul Mariei care se lipi de buzele sale. -Stiu ca in final fiecare om uita, preferand sa isi aduca aminte numai lucrurile frumoase. Ma tem insa, Marius, ca ceea ce iti voi darui eu nu va fi mai tarziu un motiv de durere. Conditiile supunerii noastre la acest test al vietii sunt mult prea grele. -Revin eu la eternitatea clipei tale... Poate e mai bine si mai frumos asa... Poate... Un nou sarut ii pecetui buzele inainte ca el sa mai poate spuna ceva. -Spune-mi mie fata taichii, ce pacat iti apasa sufletul. -Parinte, m-am daruit unui baiat. -Il iubesti? -Da parinte, il iubesc, dar nu stiu daca il iubesc mai mult decat ca pe un frate. -Atunci pentru ce ai facut lucrul acesta, daca nu stii daca il iubesti macar? El te iubeste pe tine? -Ma iubeste, parinte. Prea mult cred ca ma iubeste, iar eu nu stiu daca voi reusi sa ma ridic la nivelul lui. Nu stiu, parinte de ce am facut-o. Simt ca undeva in viitor ori eu ori el ne vom trada unul pe celalalt, vroiam sa ramanem amandoi cu ceva frumos din tot ceea ce a nascut dragostea lui pentru mine, stie tot din ceea ce eu iti spun tie aici parinte. Va sti si discutia noastra. La fel de bine ne-am asumat amandoi riscul durerii provocate de ceea ce am facut pana acum. -Fata mea. Pacatul tau e mare, insa nu e dreptul meu sa te pedepsesc, ci numai bunul Dumnezeu stie sa ierte sau sa pedepseasca. Ti-ai recunoscut greseala, cred ca o regreti si asta e primul pas spre iertarea lui. -Nu stiu daca o regret, parinte. Nu stiu ce e acesta. Iar daca mai tarziu va durea, regretul provocat de durere nu va fi acelasi cu regretul pacatului comis. Dumnezeu e acolo sus si ma vede. Greseala mea a fost comisa, insa nu o regret. Pentru prima oara nu imi regret pacatul sub forma lui de acum. Iarta-ma parinte.... sunt pacatoasa. -Copila mea, totul e trecator, tine minte asta... Totul vine si se duce... Omul e trecator... Numai Dumnezeu e etern. Si prin eternitatea, prin puterea Lui eu sper sa te poata ierta. Ce pot sa iti spun mai mult... Sper sa poti sa ajungi sa cunosti ce simti pentru el. Si sper mai ales sa iti intelegi dragostea pentru Cel de sus, pentru ca in clipa aceasta te-ai departat prea mult de el... -Stiu, parinte; multumesc pentru sfaturi. Nu am venit sa caut iertare, si sa ma asculte cineva. Iti multumesc, parinte. La revedere. Dumnezeu fie cu noi. -Dumnezeu fie cu noi, copila mea, Dumnezeu fie cu noi. Maria iesi din bisericuta din curtea Politehnicii, pornind sa aprinda cate o lumanare pentru cei vii si cei morti. Oprindu-se la cei vii, aprinse una din lumanari si o infipse in nisip spunandu-si ca e pentru sora, tatal ei, cat si pentru toti cei dragi, mai ales pentru Marius. Apoi se apropie cu a doua lumanare aprinsa si o infipse in nisip alaturi de celelalte de dinaintea ei, destinate pentru cei morti, gandindu-se la mama ei. -As fi vrut sa te mai vad... Sa mai vorbim cum vorbeam cand eram mai mica. As vi vrut sa fii aici langa mine si sa iti mai spun inca o data ca te iubesc. Mi-e dor de tine. Pleca cu ochii inlacrimati, si ajunse in camin la fel cum plecase. -De ce plangi, Maria? Ce ai patit? Maria se repezi la pieptul lui Marius, lasandu-se luata in brate si ramase mult timp astfel, iar apoi ii povesti. Ii era dor de locurile din care plecase, de tot ceea ce insemna orasul ei natal si frumusetea locurilor in care copilarise. Ii era dor de familie si vroia neaparat se treaca pe la mormantul mamei sale. -Uite ce. Examenele se termina curand. Hai sa mergem impreuna la munte. Voi veni cu tine si voi sta la un hotel pe toata perioada vacantei. -Parintii tai? -Nu cred ca vor realiza ca nu am venit pe acasa. In plus si Rares vine cu Angela. Cred ca ai vazut ca sunt impreuna de ceva timp. Stii, poate, lipsind, le aducem si noi aminte parintilor nostri ca existam. A ramas asa cum au stabilit in ziua aceea. La doua sapatamani dupa aceea erau in Sinaia toti patru, plimbandu-se pe strazile orasului. Rares si Angela, Marius si Maria, care il convinsese pe Marius sa stea acasa la ea. Un nor de nesiguranta insa plana in ceea ce era mica ei fiinta. -Mi-e dor de ceva ce nu a mai ramas, Marius. Mi-e dor de visele din trecut si de caldura unei fiinte pe care am pierdut-o prin pura vointa a unui Dumnezeu in care continuu sa cred fara cea mai mica indoiala. Mi-e dor de mama... Continua sa existe in mine in feluri in care niciodata nu mi-am putut imagina, continua sa fie in mine, gesturi, modul de a gandi, totul. Sunt exact ea, si nu uneori nu mai pot; de atata timp sa trec peste inexistenta ei, si ma lovesc totusi de ea in mine, si iar imi aduc aminte de ea si nu mai pot... -Nu ti se pare ca e absolut normal lucrul acesta? -Ba da, Maruis, tocmai de aceea uneori imi vine sa urlu asa din senin cand imi aduc aminte de ea... sunt o parte din ea, o evolutie un pic diferita a ei... sunt ceea ce odata de mult a fost ea, un pic diferita, un pic personalizata pentru ca sunt eu. Dar tocmai pentru ca nu sunt copia totala a ei, imi e atat de dor de ea. Sora mea a fost tot timpul diferita fata de mama, poate pentru ca il mostenise pe tata; semana cu el mai mult decat mine. Pana si chipul ei era asemanator cu al tatei. Stau si ma gandesc uneori... Insa Maria se opri brusc. Privind cu ochii undeva in podeaua camerei de camin, cautand parca, mai repede ceva pe jos decat in propria-i minte, Maria paru distrasa complet de la discutia pe care ea si Marius o incepusera. Isi ridica privirea si si-o intoarse spre Marius, cautand sa citeasca ceva in ochii lui. -Stii ce? Destul cu problemele mele. Sunt destule lucruri pe care omul le vede si le trece cu vederea; fie si acesta pe care l-am discutat noi unul la fel de... neinsemnat. Isi ridica trupul usor de pe patul pe care statea intinsa pentru a ajunge la buzele lui. Privirea-i copilareasca fu recunoscuta de Marius in mai putin de o clipa. Un sarut simplu insa lung si plin de dulceata se nascu din buzele celor urmat de altul si apoi de altul, fara a mai fi nevoie de altceva. Lungiti in pat, erau unul langa altul, cand Rares si Angela ajunsesera acasa. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate