Ascult o melodie. Se refera la un sfarsit. Mintea si sufletul meu refuza de la o vreme sa gaseasca un sfarsit oricarui lucru. Cat de mic..Daca se termina aceasta melodie, o pot asculta din nou. Daca termin de scris acest text, il pot scrie din nou. Sau as putea scrie altul. Daca iubirea mea se termina ,pot iubi din nou. Daca sufletul meu se inchide si eu ma izolez de restul lumii, pot iesi la suprafata. Un singur lucru mi-e clar: orice are un inceput nu trebuie sa aibe un sfarsit. E mereu doar la alegerea noastra. Orice fapta are dezlagare. Orice fapta are consecinta. Orice fapta provoaca remuscari. Pentru ca orice as face, chiar daca e concret si bine, stau si ma gandesc cum ar fi fost altcumva. Deseori mi-am pierdut echilibrul. Si m-am intrebat de ce. Am gasit un posibil raspuns. Eu nu am stabilit un ritm. Niste standarde. Niste reguli. Acum le stabilesc odata pentru totdeauna. De mers, se merge inainte pas cu pas. De gandit se gandeste obiectiv. De simtit se simte cu ratiune. Dar nu... Nu se poate asa ceva...As scapa de multe dureri care imi urmeaza..De multe ganduri negre.Dar as pierde elementul care ma face deosebit.Capacitatea de a scapa de pozitia si viata mea sociala spre a ma indeparta catre acel taram al gandirii nelimitate, al sentimentelor necunoscute vietii de zi cu zi. In alte cuvinte as ajunge omul pe care nu il suport. Omul superficial. Asa ca raman la viata mea lipsita de logica si ratiune. Raman la viata mea in care voi face ce am facut si pana acum: voi calatori prin vise si voi incerca sa le fac realitate. Caci nimic nu are sfarsit. Ma voi invarti in continuare in cercul care l-am creat.