Andrei se uită la ceas: aproape două spre dimineață. Își luă bagajul și se-ndreptă spre grupurile de taxiuri. Spera să mai prindă câteva ceasuri de somn până dimineață. Călătoria la Nantes fusese obositoare, dar ce mai conta oboseala? Seminarul fusese interesant, iar Chateau de Ducs de Bretagne sau catedrala St.Pierre et St.Paul, a fost tot ce și-ar fi dorit să vadă.
- Doriți un taxi?
- Da, și mă grăbesc.
Tipul era între două vârste, gras, cu mustață și verighetă pe degetul cel mic. Andrei se gândi că era tipul omului care ar putea foarte bine să cânte manele, zâmbi la gândul ăsta: știa că nu se putea lipsi de-a atașa de-o persoană și meseria care i s-ar potrivi.
- Puteți să fumați, nu mă deranjează!
- Nu fumez, mulțumesc.
- Vreți o fetiță dulce, marfă a-ntâia, e ca o zambilă, vă refaceți după călătorie...
Andrei începu să râdă în hohote, ca tâmpitu`. Auzise de astfel de treburi, dar nu se-ntâlnise niciodată cu ele. Omul de 50 de ani, profesorul universitar, lăsă loc specialistului în psihologie, care zise:
- De unde fetiță la ora asta? nu găsea deloc zâmbetul acela murdar și complice, dar se căznea cât putea.
- În zece minute o aveți, și nu-i scump: cincizeci de euroi o juma` de oră, aici în mașină. Dar n-o să vă pară rău șefu`! E fatală, și e sănătoasă, controlată, tot!
- Ok, cui îi plătesc?
- Mie, că eu am grijă de ea.
Mașina se oprise pe o străduță murdară, în dreptul unor case dărăpănate, iar pe Andrei îl surprinse să vadă că aproape la fiecare geam, era lumina aprinsă. Tipul dispăruse pe poarta unei astfel de case, și-n locul lui, Andrei zări o mogâldeață în blugi și-n rest un fel de maiou.
Fata deschise ușa mașinii și se-așeză fără o vorbă lângă el.
- Cum doriți?
OMUL Andrei, nu profesorul, nu tatăl, nu bărbatul, era stupefiat; avea lângă el un copil, vopsit ca un clown, mirosind puternic a alcool și parfum ieftin.
- Doresc să te cunosc, dacă mă lași.
- Adică cum, mă dezbrac de tot?
- Nu, rămâi așa. Câți ani ai?
- Cinșpe da` par de mai mult. Hai șefu` că nu pot să stau mai mult de-o juma` de oră!
- Nici n-o să stai mai mult. Spune-mi tot ce vrei tu despre tine.
- Ce să spun? ochii ei erau imenși, verzi, privindu-l pe Andrei și încercând să-nțeleagă ce dracu o fi vrând ăsta de la ea!
- Nu sunt de-aici, am venit cu niște fete mai mari să fac și io un ban că nu mă primește nimeni să muncesc, și-acasă muream de foame. Hai, ce faci?
- De când ești aici?
- De opt luni, m-am învățat. Nu spun mai mult că am necazuri după aia, și ăștia la care stau sunt buni cu mine, îmi dau mâncare...tot.
- Uite banii ăștia, să-ți iei ceva pentru tine!
- Dați-i la domnu` care m-a tocmit că nu pot să-i iau io, mă caută până la chiloți când mă duc înapoi. Da` sunteți nebun să mor io!

............................................................

Ajuns acasă, Andrei intră tiptil în camera fetei lui. Alexandra dormea somnul sănătos al celor șaptesprezece ani, cu plapuma pe jos și doar o șosetă în picioare. Se așeză pe marginea patului și-aprinse veioza. Fata deschise ochii o clipă:
- Stinge lumina tati, și-nchide ușa....
Andrei îi sărută părul țepos, și pentru prima oară în viața lui, ieși din camera Alexandrei cu sufletul greu.