agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ sunt în corpul meu
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-04-28 | |
Motorul de o mie de suflete
Motto: “Mama lui Garp, Jenny Fields, a fost arestată în Boston în 1942 pentru că a rănit un bărbat într-un cinematograf.” J. Irving, Lumea văzută de Garp Soră-sa Darcy, o blondă cu dinți de cal, veșnic șleampătă și pusă pe arțag, se stinsese la Cataracte împreună cu-n fecioraș negru în anul acela blestemat când Celtics îi puseseră pe toți cu botul pe labe. Căzuseră în Fântânile Înfricoșate, Darcy și pămătuful ăla negru, student pare-mi-se în cotineața democraților, Columbia, din pricina unei defecțiuni la echipament, iar puii de lele din Echipa Salvamar ședeau pe bucile lor țepene căscând ochii de-o șchioapă la pasele lui Donovan Argint-Viu. De-aceea, Bill avea damblaua lui precisă privitoare la fantome și spiriduși, “fetița lui dragă” se dusese-n Puțurile Necuratului, și cine l-ar fi încontrat, cântărea cam patruzecișicinci de pfunzi pe atunci și se știa că făcuse o groază de box profesionist prin anii ’50, când Șeful se dăduse peste cap de trei ori ca să ne încredințeze taina sfântă și chiorâșă a “Motorului de o mie de suflete”. Biroul nostru se afla în prima dintre cele trei clădiri lătărețe inaugurate de Nixon într-o primăvară electorală de pomină, cam pe la jumătatea perioadei întunecate de conflict major cu împuțiții de ruși. Nu știa cum să mai scoată cămașa în fața alegătorilor sătui falnicul nostru prezident semianalfabet, drept pentru care fuseserăm lansați noi la apă, cuirasatul cel mai dichisit dintre toate, cu surle și trâmbițe. Acum pereții aveau dungi de mucegai, closetele se înfundau în doi timpi și trei mișcări, iar zgomotul mașinilor de ronțăit hârtie devenise insuportabil. Nu doar nervii ni se tociseră, trebuie spus. Timpul însuși, potlogar hârșit în rele, își pierduse răbdarea. Povestea “Motorului” părea o aiureală eshatologică urâtă. Un cor grecesc al mâniei epistolare alcătuit dintr-un escadron de damicele ofilite din Oregon, bisericoase din cale-afară, se plângeau că “moș Frank, un misogin împuțit vârât în tot soiul de încurcături și care, pe deasupra, mai avea și o gură spurcată cum nu se mai văzuse” (ca să mă exprim în graiul lui Bill!) construise în preajma cimitirului din Angel’s Heart un motor radiofonic hrănit cu fantome în chip de gulaș. Pentru uzul dumisale, se-nțelege. Bietele suflete torturate de neliniștea ubicuității deveneau flux sonor, vibrație scârțâitoare, reverberație pură. Aveam de a face cu o muzică a sferelor în cel mai harnic sens cu putință. Naiba de pricepe una ca asta! Autoritățile locale dăduseră din umeri, ne scriau îndârjite cuconițele, primarul “făcuse ceva spume la gură după care plecase la pescuit, în Montana”, iar cazul ne fusese încredințat nouă, firește. În dosare se strângeau cam șapte mii de cereri de felul ăsteia pe an. O plăcere. - Cred c-o să mă preling pe-acolo, mormăise Bill, ciufut. Dup-un dâmb veșted asemeni unui con de pin înfipt strașnic în nămol, îndărătul pietrelor tombale, cu urme de ploi vechi pătându-le albeața solemnă și mormântală, se zărea un soi de cilindru nou-nouț, lucios precum un bulgăre de seu, primprejurul căruia înțepenise visătoare o arboradă ciudată, o încrengătură afurisită de țevi cromate. Un moșulică ațos, cu chica nețesălată și priviri tălâmbe, se moșmondea pe la manivele. Era înțolit cu niște blugi decolorați și-un tricou prăpădit înfățișând scene pline de înțelepciune cu inșii de la operetta supersonică “AC/DC”. Bill se apropie cu pași neauziți, de grifon taiwanez, și-i înfinge-n ceafă babalâcului uitătura sa oțelită. Dar moș Frank își vede, cu indolență, de-ale lui. - Ce mănâncă troaca asta, Frank? mugi Bill nițeluș cam furios. Moșul habar n-avea ce-l paște. În ultima vreme, mărturisiseră spășiți niște tipi din Ghetou, directa de dreapta a lui Bill căpătase oarece din agerimea liniștitoare și vorace a Amtrak-ului de vineri dimineața. Nu că ar fi dat cu maiul într-o căpățână octogenară, dar hârjoneala cu inși de felul ăsta miroase de la o poștă a îmbrățișare de urs. Frank, prea puțin impresionat, făcu un gest nelămurit în direcția pietrelor tombale, slujindu-se de cleștele degetelor sale noduroase. - Aha! șuieră Bill. Carevasăzică te pot vârâ la mititica in doi timpi și trei mișcări din pricina asta. Frank rânji copios. - Voi, sudiștii, vă îmbățoșați din orice. Babele alea isterice te-au sâcâit degeaba. Motorul meu e i-no-fen-siv! Ca pentru a-l contrazice, un fulger albastru pipăi cerul. Se ridicase într-o clipită, carnivor feroce, din foalele înțepenite ale cilindrului metalic. Și înfipsese gheara-i grea în gușa bleagă a unui nor mătăhălos. Un guguștiuc divin care căzu la datorie pe mutește. Acolo, în scrotul acela unsuros, o steluță roșie, hazlie aproape, le făcea cu ochiul, răuvoitoare. Privirea ei circulară străpunsese aproape instantaneu țesuturile bătătorite ale inimii vitejești și însingurate a lui Bill. Frank înjură și se repezi să mânuiască o manivelă robustă ca un salahor neplătit, cramponându-se din răsputeri de un imens mâner cauciucat. - Taman acu’, blestemato, răcni el și un val de sudoare îi inundă fruntea creață. Motorul gemu din rărunchi, împlătoșat la culme, ’nalt și tenebros ca bizon. Bizonul alb, neverosimil și mortal, ducând în sinea-i neagră un card de lilieci de fier. Iar coardele metalice, eliberate de turul înfricoșat de manivelă, vibrară la unison, înveselite, pe când țiterele-vampir, bălăcite-n vaselină, scrâșniră mânioase, chemându-și hoarda lor zeloasă de tenori bezmetici la ospăț. Guri miorlăitoare, desfrânate, hămesite, vor să-și desfete pofta cu pieptul alb și dolofan al norului ucis, cu faldurile grase ale penelor sale de Zeppelin incomensurabil. Viermele care roade pântecul, suspinând de plăcere, nu mai aduce defel a bânguială metafizică. De după tăpșanul plin de scaieți, femeile înveșmântate în negru, albe la față, cocoloșite de durere în forma aceea demonică de pârjoale ale unui doliu neînțeles și nemeritat, se porniră pe-un chirăit isteric. Un cor grecesc, febril. O cohortă de unghii tocite, bătrâioare și tragice, gata să-și zdrențuiască pielea tărcată a obrajilor. Un escadron de limbi așteptându-și silnic decapitarea. Apoi motorul hurui scurt, hămăind după aer proaspăt, câine sălbatic sugrumat de-un laț nevăzut. Își încordă labele fieruite și un tub cauciucat, gros și vânos, plezni cu-n șuierat oribil, de maț găurit. Phuuh! Fulgere albastre pipăiau îndârjite cerul. Fălci nevăzute mestecau norii. Iar steluța roșie, mesagerul lugubru și academic prin care tinerii de astăzi introduc nenorocirea în paginile lor furibunde, frisona neauzită, căutându-l cu privirea-i de caracatiță funebră, de vestitor parșiv, pe Bill cel încremenit. Căutându-l, recunoscându-l. Însemnându-l. Și când împânziră cu toatele văzduhul senin și neomenesc, figurile aburoase, vălurite, răsucindu-se întrânsele, pârjolite de măruntaiele încinse ale motorului, gușile fastuoase, demențiale, buzele sparte de plugurile feroce ale arboradei metalice, ochii holbați, volatili ca un ulei ce-și poartă neputința monstruoasă în brațele unei conștiințe inexprimabile, încercuite toate de vinele strâmtorate, grosolane, ale unor gâtlejuri hidoase, umflate precum trunchiurile părăginite în care dormitează reptila multicoloră a Comorii supreme, bolborosiră deasupră-i, picurând și prelingându-se asemeni unor râme înfiorătoare, fluide, lunecătoarea-le farsă macabră. O muzică aspră, înghețată aidoma unui zăvoi siberian, un șuvoi ordonat, o scurgere rectilinie și precisă de sunete arctice, imposibile, înmărmuritoare, însoți chipurile morților, până departe de tot, spre cupola azurie a Nesfârșitului. Pentru întâia și cea de pe urmă oară, răposații reveneau la armonia primară a unor epoci sonore, străine. Sora lui era acolo, ucisă din nou, printre norii barbari ai mașinii. Mâna imensă a lui Bill, cu degetele lătărețe, zdrobite de lovituri năprasnice, purtând cu hotărâre pistolul, urmări linia nevăzută a sorții până-n dreptul pieptului schilod al lui Frank, care tremura. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate