De trei ori sã fi prãdat tãtarii țara în lung și-n lat, de trei ori sã fi cãzut ca nuorii locustele pe lanurile înflorite ale României, totuși n-ar fi produs pagubele pe care le aduc doi-trei ani de administrație roșie.
Într-adevãr, dacã n-ar exista bietele tribunale cari de rãu de bine tot sînt o amenințare permanentã pentru acești oameni și cari, cu toatã starea precarie și pururea primejduitã a judecãtorilor, tot își fac datoria cînd lucrurile prea se deoache, am asista la anarhia cea mai deplinã de la un capãt pînã la altul al României.
E o datorie imperioasã pentru d. Cogãlniceanu de-a curãți atmosfera administrației județelor de mirosul de penitenciar rãspîndit pretutindenea de partidul Warszawsky-Mihãlescu. Pe calea acestor schimbãri 1-ar binecuvînta poporul întreg, 1-ar sprijini presa și opinia publicã în genere. Administrația a devenit o adevãratã patã pentru țara aceasta, o pepinierã de candidați de penitenciare, un loc de refugiu și de imunitate pentru cei ce au pãrãsit temnițele sau pentru cei cari sînt în perspectivã de-a intra în ele de acuma-nainte. Știm cã trebuie un curaj estraordinar, cînd ai pe un Lecca sau pe un Stolojan alãturi, de-a mãtura fãrã cruțare lepãdãturile societãții cu cari roșii pretind a administra, știm cã acest soi de oameni e-n stare a-ndrepta pistolul asupra pieptului unui ministru care ar încerca sã-i înlãture, știm asemenea cã nu d.Brãtianu, ci acești oameni sînt cei cari stãpînesc țara, exercitînd o estremã tiranie asupra șefi-lor lor chiar; dar acest înalt curaj civic d. Cogãlniceanu trebuie sã-l aibã. Da, va avea în contrã-i banda de esploatatori roșii, dar în tabãra sa ar fi țara întreagã, sugrumatã de adepții lui Pazvantoglu.
Aceastã satisfacere e datoritã țãrii întregi. Celelalte ramuri de administrație publicã, oricît de rãu împînzite ar fi cu oamenii silei, au totuși legi organice cari le fac contrabile. Dar în administrația atîrnãtoare de Ministeriul de Interne controlul lipsește cu desãvîrșire.
În privirea administrației în senzul restrîns al cuvîntului România e datã în prada unei esploatãri și a unei silnicii nemaipomenite, pe care d. Cogãlniceanu, ca om cu esperiențã politicã, trebuie singur sã le fi cunoscînd.
Ne vine greu de-a vorbi de aceastã administrație roșie, cãci de rușinea și de cangrena țãrii noastre sîntem siliți a vorbi. Dorim din inimã ca
d. Cogãlniceanu sã ne dea ocazie de a tãcea cel puțin despre ea; cãci epoca în care am putea-o menționa cu laudã ne pare încã foarte depãrtatã.
[20 iulie 1879]