agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-05-04 | |
Motto: “Faptele s-au petrecut cam pe la o mie nouă sute douăzeci și trei sau douăzeci și patru. Și cred că a fost vorba de Hamburg. Era în perioada crahului financiar și a inflației galopante, când câștigul zilnic al unui docher se ridica la șaptesprezece miliarde de mărci, iar oficiile unei prostituate versate se plăteau de trei ori pe-atât.”
Danilo Kiš, Onoruri postume Când nu se aflase încă de Romanul Suprem al lui Bulgakov, iar Josiah Patterson, scriitorul lăsat de izbeliște de către cuvioasa Născătoare, încă mai răzuia sârguincios, pentru cinci dolari pe săptămână, căcărezele de muscoi entuziaști de pe vitraliile de la Guthrie’s, povestea asta storcea lacrimi de râs tuturor căzăturilor mondene. Era în ’52, după Viitură, iar Hammond și Old Joe Sutherland își rupeau stilourile voinicește în plin Imperiu Literar la Hollywood, în timp ce bogătanii oțelului se îmbuibau nemțește cu whisky puturos de-un Washington întreg cuminecătura. Lumea înghițea tot felul de porcării, iar pungașii și psihanaliștii se dădeau cu șalele de pământ din pricina străduinței. În răstimp, Dick Guthe, ostrogotul care furniza trufandale-n rochii de seară și găluște cu icre de Manciuria acestei metropole de gangsteri hămesiți, nu-și mai încăpea în piele de bine. Diavolul intrase în Cafeneaua de Nisip la ora cinci și douăzeci și trei de minute dupăamiaza, sugând popește dintr-o pipă jumărie de-un sfert de cot și trăgând după sine un geamantan de șaizeci de tone din mușama rozalie. Se cam clătina pe picioare, de-atâta efort și-nverșunare, sărmanul Diavol, însă Dick, înfășurat până-n vârful nasului într-un pachiderm de smoking nou-nouț, nu-i acordase atenție nici măcar cât unui gândac suculent de prăvălie otânjit printre paharele de cristal taman la țanc ca să strice bunul renume-al Cafenelei. Doar că Diavolul era chiar Diavolul, astfel că, scârțâindu-și pipa-ntre măselele urieșești, se și-ndesase nepăsător cu pieptul în bordura de-o milă și jumătate a tejghelei, cerând morocănos: - O bere țeapănă, amice, că-s frânt! - Ce crezi c-avem aicea, Iadul, măi bărbosule?! Hai, mută-ți pipa mai devale, bombănise Dick Guthe nămiloiul, prins de o elocință strașnică, trosnindu-i o labă, ca un tampon de locomotivă “Pacific”, pe umărul stâng, nițeluș cam ascuțit, sărmanului Diavol. Cam prea ostenit și ciolănos, se vede treaba. La o adică, se găseau în chiar Regatul Havanelor de contrabandă. Intrușii nu erau iubiți. - Băiete, te înșeli cumplit, i-o întoarse Prințul De Pe Urmă, aghezmuind fără de veste orizonturile nesigure ale Cafenelei de Nisip cu gazul aerian, otrăvitor, al unei sute de furnale-ncinse. Nu mai purta o pipă-n colți, ci ușa către hăuri. Și Iadul sfârâia teribil, cu burta goală din jar împărătesc. Ce s-a-ntâmplat apoi? Doar Patterson mai știe. Căci, precum muscoiul gras stropșit de geamul tâmp al unei morți frivole, Dick Guthe cel umflat în gușă încremeni cu mâinile-i la piept. Strânse din fălci și sughiță năprasnic, apoi se înroși la față, hidos și lătăreț, ca nasul vag și vast deopotrivă al unui clovn pus pe hârjoană. Se rupse-n două, cleios, un gălbenuș prea mare, cu smokingu-i uriaș cu tot, iremediabil și mizer. Iar Diavolul, cu-n aer vesel de spânzurat purtat spre slăvi de către îngerii frânghiei, îl ridică hoțește de pe podeaua lucitoare de cleștar și-l așeză pe luciul împăciuitor, masiv, al vajnicei tejghele. Nu se scârbi, el, Diavolul, deloc de unsoarea ce curgea din smoking. O vișinată dezlânată, cu multe goluri, pare-mi-se. Căci Dick Guthe, patronul măreței Cafenele de Nisip și Înger Păzitor al caselor de bani conspirative, ajunsese un biet Hopa-Mitică din poleială argintie, o umflătură neglijentă, sperioasă-aproape, din câlți și apa rea a transpirațiilor reci. Tot sclifosindu-se, sărmana, și închinându-se încoace și încolo, de-a valma. O jucărie cu ochi de plastilină, rugători. Mesenii toți, mesenii-aceia îngâmfați, înmărmuriseră-n fotolii. Mumii de pluș și fețe din carton, pe cinstea mea. Morala e simplă și barbară, cu-n iz tâmpit de zemușoară hollywoodiană: Iadul, afurisit să fie, nu-i în eter și-n noapte, ci-n astă lume, printre lucrurile noastre. Luați aminte! |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate