La început au fost doar câteva grupuri de rebeli fără cauză, luptând dezorganizat și sporadic împotriva unui dușman care-i depășea nu intelectual, ci pe plan tehnologic. Cei ce îndrăzneau să iasă la lumină și să-și ceară drepturile erau striviți fără milă. Otrăvuri nenumărate au redus numărul lor la mai puțin de o zecime însă idealurile și ura lor crescândă față de un dușman ce-i nimicea fără remușcări le-a oferit o șansă de supraviețuire.
Au fost lupte crâncene. Atacuri surprinzătoare chiar în halele imense în care locuia inamicul aveau loc zi de zi. În bătăliile niciodată câștigate lăsau pe câmpul de luptă întregi regimente de efective înfiorător decimate, dar nu-și pierdeau niciodată speranța. A apărut religia unic acceptată care spunea că Acel care poate ajuta o va face numai după împlinirea unor sacrificii enorme. Luptătorii erau cu toții siguri că morțile lor vor grăbi împlinirea profeției și astfel toți au devenit voluntari care se grăbeau să intre în luptă cu un singur gând: sacrificiul. Însă ajutorul promis întârzia să apară. Religia lor și-a pierdut din putere până la dispariție și o profundă dezamăgire i-a dus aproape de extincție.
Apoi a apărut Ideea. Experiența colectivă i-a făcut să înțeleagă că porneau în luptă cu un avantaj dublu: erau capabili de empatie și dușmanul lor declarat habar nu avea de acest lucru. Firește că milioanele de prizonieri pe care dictatura maniacă îi testase în laboratoare perfecționate afectau prin suferința lor întreaga specie, dar aparatura asupritorilor nu detectase niciodată acest lucru. Și atunci, pentru câteva generații, s-au retras chiar în adâncurile infrastructurii tehnologice a inamicului.
Nimeni nu i-a urmărit deși au fost descoperiți din când în când de echipe de reparații acre s-au mulțumit doar să îi extermine pe cei prea lenți. Nepăsarea opresorilor însemna nu numai inconștiență, ci și o supraevaluare egoistă a propriilor forțe, care avea (conducătorii luptei de gherilă erau siguri) să le provoace nimicirea. Planul s-a dezvoltat cu rapiditate. Forțele reunite s-au pregătit cu fanatism având o singură idee: vor învinge.
Și-atunci când milioanele de miliarde au conștientizat imensa lor superioritate au pornit la atac. Știau că își vor zdrobi inamicul indiferent cât de mult pierderi le-ar fi cauzat această oarbă încleștare finală. Și astfel, cărțile lor de istorie au scris prima pagină a dominației gândacilor de bucătărie.