agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-05-11 | |
GENOCID ÎN CUBUL DE GHEAÞÃ
- Inculpat X, cum vă pledați cauza în acest proces ? - Vinovat, onorată instanță, însă, dacă-mi permiteți, am să va explic de ce s-a întâmplat ceea ce s-a întâmplat. Nu am rănit pe nimeni. Nu am adus atingere nimănui, în nici un fel. Tot ce am făcut a fost ca într-un moment de furie să sparg blocul acela uriaș de gheață în care erau conservate toate zâmbetele mele de până acum. Am pierdut ore în șir privind zâmbetele amare, zâmbetele piezișe, strâmbe sau ironice. Am încercat să-mi amintesc de fiecare în parte, apoi le-am pus pe categorii, bifând cu pixul pe gheața aceea mată zâmbetele pe care nu mi le recunoșteam. Zâmbetele amare îmi aduceau aminte de iubirea pierdută - lipit de gheață am încercat să le sărut - erau singurele amintiri ale femeii pe care am iubit-o cândva. Am simțit însă tristețe și, imediat, un alt zâmbet amar s-a smuls cu cruzime de pe buzele mele și a trecut în blocul înghețat. Zâmbetele piezișe mi-au fost cele mai antipatice. Erau mărturii ale momentelor mele de invidie și gelozie. Resturile unor gânduri urâte, atârnate în chip diform pe fața mea zăceau acum înghețate în blocul acela ca de cristal, de parcă ar fi râs batjocoritor, de mine. Zâmbetele ironice se strânseseră într-un colț, înghesuite de celelalte. Oricum, și așa, păreau gata să sară într-un picior, sa facă tumbe și să-mi ia la învârtit ultimele și cele mai dragi surâsuri - acelea blânde, tandre și atât de puține. Greșeala mea a fost și o recunosc, onorată instanță, că am încercat să-mi inventariez sentimentele. Că mi-am dorit prea mult să păstrez zâmbetele iubirii trecute, că nu am avut curajul de a le lăsa acolo, îngropate în gheață. Nervos că suma ieșea prea mare în dreptul zâmbetelor piezișe și că timidele, dragele mele zâmbete bune erau atât de stinghere, am încercat să cioplesc cu o daltă blocul acela uriaș de gheață. Am vrut să scobesc în gheață, să fac așchii, să topesc zâmbetele acelea care îmi erau nesuferite și care se transformau, cu fiecare lovitură de ciocan, cu fiecare tăietură de daltă, în înfiorătoare rânjete, din ce în ce mai largi. Zâmbetele din trecut se răzbunau : pur și simplu își băteau joc de mine, cel de acum. După aceea nu-mi mai amintesc ce s-a întâmplat. M-am trezit ud până la piele, blocul de gheață dispăruse, zâmbetele la fel și disperarea m-a cuprins, pentru că am pierdut o viață întreagă, cu povești, bune și rele, cu zâmbete amare sau calde. Mi-am pierdut toate amintirile de până acum. Am uitat cum, ce trebuie să fac, ca să zâmbesc. Mi-am omorât memoria de dragul unor zâmbete care oricum nu-mi mai aparțineau, pentru că le-am oferit cândva, cuiva. Acum tânjesc după tot ce am avut odată, supărare, gelozie, invidie sau fericire fără margini. Sunt vinovat și o recunosc : sunt ucigașul amintirilor mele.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate