A-i supune aceluiași tratament pe poet și pe gânditor mi se pare o greșeală de gust. Sunt domenii de care filozofii n-ar trebui să se apropie. Să dezarticulezi un poem la fel cum dezarticulezi un sistem e un delict, ba chiar un sacrilegiu.
Lucru ciudat, poeții exultă când nu pricep ce se înșiră despre ei. Jargonul îi măgulește și le dă iluzia unui progres. Această slăbiciune îi coboară la același nivel cu glosatorii lor.

*

Pentru budism (la drept vorbind, pentru Orient în general), neantul nu comportă semnificația întru câtva sinistră pe care i-o atribuim noi. El se confundă cu o experiență-limită a luminii sau, dacă vreți, cu o stare de veșnică absență luminoasă, de vis radios: e ființa care și-a depășit toate atributele, sau mai curând o nonființă în chipul cel mai înalt pozitivă și care răspândește o fericire fără materie, fără substrat, fără nici un reazem în vreuna din lumi.

*

Singurătatea mă împlinește într-atât, că până și cel mai neînsemnat rendez-vous e pentru mine o crucificare.

*

Filozofia hindusă urmărește eliberarea; a grecilor, cu excepția lui Pyrrhon, a lui Epicur și a câtorva inclasificabili, este decepționată: nu caută decât adevărul.

*

Nirvana a fost comparată cu o oglindă ce n-ar mai reflecta nici un obiect. Cu o oglindă, așadar, veșnic pură, veșnic nefolosită.

*

Cristos l-a numit pe Satan: «Prințul limii acesteia»; Sfântul Pavel, vrând să-i întărească spusa, avea să pună punctul pe i: «dumnezeu al acestei lumi».
Când asemenea autorități în materie îi spun pe nume celui care ne cârmuiește, mai avem oare voie să facem pe dezmoșteniții?

*

Omul e liber, dar nu și în adâncul ființei sale. La suprafață, el face ceea ce vrea; în straturile sale neștiute, «voință» este o vorbă lipsită de sens.

*

Kant a trebuit să aștepte anii din urmă ai bătrâneții pentru a vedea părțile întunecate ale existenței și a semnala eșecul «oricărei teodicei raționale»
...Alții, mai norocoși, și-au dat seama de asta mai înainte chiar de a începe să filozofeze.

*

Sunt distinct de toate senzațiile mele. Nu reușesc să pricep cum se întâmplă asta. Nu reușesc să pricep nici măcar «cine» le încearcă. Și de altfel, cine-i acest «eu», din cele trei propoziții?

*

Tocmai am citit o biografie. Ideea că toate personajele evocate nu mai există decât în această carte mi s-a părut atât de insuportabilă, încât a trebuit să mă întind în pat ca să nu leșin.

*

«Sunt un laș, nu pot îndura suferința de a fi fericit.»
Ca să deslușesc pe cineva, ca să-l cunosc cu adevărat, îmi e destul să văd cum reacționează la această mărturisire a lui Keats. Dacă nu înțelege pe dată, e de prisos să mai continui.

*

Omul fiind un animal bolnăvicios, orice cuvânt sau gest al lui are valoare de «simptom».

*

«Sunt uluit că un om atât de remarcabil a putut să moară», i-am scris văduvei unui filozof. Nu mi-am dat seama de stupiditatea scrisorii mele decât după ce-o expediasem. Să-i trimit alta însemna să risc o nouă gafă. În materie de condoleanțe, tot ce nu e clișeu frizează necuviința ori absurdul.

*

Cea mai bună metodă să scapi de un dușman e să-l vorbești de bine, peste tot. Se va găsi cineva să i-o spună, iar el n-o să mai aibă forța de a-ți face rau: îi vei fi sfărâmat resortul lăuntric... O să-și continue războiul contra ta, dar fară vlagă și fară consecvență, căci va fi încetat să te urască. Iată-l înfrânt, fără măcar sa-și bănuiască înfrângerea.

*

Cunoaștem cazul lui Claudel: «Sunt de partea oricarui Jupiter, contra tuturor Prometeilor.»
Chiar dacă ți-ai pierdut orice iluzii în privința revoltei, asemenea enormitate îl trezeste pe teroristul ațipit în tine.

*

Nu le porți pică celor pe care i-ai insultat; din contră, ești dispus să le recunoști toate meritele imaginabile. Această generozitate, din păcate, n-ai s-o regăsești niciodată la cel insultat.

*

Kandinski susține că galbenul este culoarea vieții.
...Înțelegem acum de ce culoarea asta e atât de supăratoare pentru ochi.

*

Când trebuie să iei o hotărâre capitală, lucrul cel mai primejdios e să-i ceri altuia sfatul, căci, cu excepția câtorva ratăciți, nu-i nimeni sa-ți vrea cu sinceritate binele.

*

A inventa cuvinte noi ar fi, după Doamna de Staël, «simptomul cel mai sigur al sterilității ideilor». Remarca pare și mai justă acum decât era la începutul veacului trecut. Încă din 1649, Vaugelas decretase: «Nu-i este nimănui îngăduit să fabrice cuvinte noi, nici măcar suveranului.»
Ar trebui ca filozofii, mai mult decât scriitorii, să mediteze la această interdicție înainte chiar de a începe să gândească!

*

Înveți mai multe într-o singură noapte albă decât într-un an întreg de somn. Altfel spus, o ciomăgeală e mult mai instructivă decât siesta.

*

Azi dimineață, după ce am auzit un astronom vorbind despre «miliarde de sori», am renunțat să-mi mai fac toaleta: la ce bun să te mai speli?

*

Orice ins care a trecut printr-o încercare îi privește de sus pe cei cărora nu le-a fost dat s-o îndure. Insuportabila infatuare a celor operați...

*

La expoziția Paris-Moscova, cutremurare în fața portretului, pictat de Ilia Repin, al lui Remizov tânăr. Când l-am cunoscut, Remizov avea optzeci și șase de ani; locuia într-un apartament aproape gol, râvnit, pentru fiica ei, de portăreasa care uneltea să-l evacueze, sub pretext că locul e un focar de infecție, un cuib de șobolani. Iată unde ajunsese omul pe care Pasternak îl socotea drept cel mai mare stilist rus. Contrastul dintre bătrânul hârbuit, jalnic, uitate de toți și imaginea tânăruilui srălucitor pe are o aveam sub ochi mi-a taiat orice poftă de a mai vizita și restul expoziției.

*

Cei vechi priveau cu suspiciune reușita nu doar pentru că se temeau de invidia zeilor, ci și din cauza dezechilibrului inteiror legat de orice succes ca atare. Să fi înțeles această primejdie - ce avantaj asupra noastră!

*

Acei copii pe care nu i-am vrut - de ar ști ce fericire îmi datorează!

*

Dacă niciodată n-am avut încredere în Freud, de vină este tatăl meu: îi povestea mamei visele de peste noapte și îmi strica în felul ăsta toate diminețile.

*

Mă chinuia o angoasă de care nu știam cum să scap. Sună cineva la ușă. Deschid. În prag, o doamnă mai în vârstă, pe care chiar că n-o așteptam. Timp de trei ceasuri m-a tocat la cap cu asemenea tâmpenii, încât angoasa mi s-a transformat în furie. Eram salvat.

*

Îi scrisesem câteva rânduri foarte moderate, foarte cumsecade unuia care nu le merita defel. Înainte de a i le trimite, am adăugat câteva aluzii condimentate cu un venin discret. În fine, în chiar momentul când puneam scrisoarea la poștă, am simțit că mă cuprinde furia și, odată cu ea, disprețul pentru pornirea mea nobilă, pentru regretabilul meu succes de _distincție_.

*

Cimitirul Picpus. Un tânăr și o cucoană cam trecută. Paznicul le atrage atenția că cimitirul e rezervat pentru urmașii celor ghilotinați. Cucoana ripostează:
«Așa și suntem!»
Ce ton! în definitiv, poate că spunea adevărul. Însă tonul acela înțepat m-a făcut să trec pe dată de partea calăului.

*

Deschid ntr-o librărie, Predicile lui Meister Eckhart și citesc că suferința îi este insuportabilă celui ce suferă pentru sine, dar că-i este ușoară celui ce suferă pentru Dumnezeu, pentru că Dumnezeu îi duce povara, chiar dacă-i grea cât suferința lumii întregi.
Nu întâmplător am nimerit peste pasajul acesta, căci prea se potrivește celui ce nu va putea niciodată să-și treacă povara de pe umerii săi pe ai altuia.

*

Ariditate grandioasă, supranaturală: parcă aș începe o nouă existență pe o planetă unde cuvântul ar fi necunoscut, într-un univers refractar la limbaj și incapabil de a-și crea vreunul.

*

Nu locuim într-o țară, locuim într-o limbă. Patrie asta înseamnă și nimic altceva.

*

După ce ai citit într-o lucrare de inspiratie psihanalistă ca tânărul Aristotel fusese cu siguranță gelos pe Filip, tatăl lui Alexandru, viitorul său elev, fără să vrei te gândești că un sistem cu pretenție de terapeutică și în care se născocesc asemenea ipoteze nu poate fi decât suspect, căci inventează secrete din plăcerea de a inventa explicații și vindecări.

*

Are ceva de șarlatan oricine izbândește într-un domeniu sau altul.

*

Religiile, ca și ideologiile care le-au moștenit viciile, nu sunt decât cruciade împotriva umorului.

*

Filozofii pe care i-am cunoscut erau, fără exceptie, niște impulsivi.
Meteahna Occidentului, i-a marcat chiar și pe cei ce ar fi trebuit să fie imuni la ea.

*

Sunt căutat pentru un colocviu în străinătate, căci e nevoie, pare-se, de îndoielile mele.
Scepticul de serviciu al unei lumi care apune.

*

Cutare cărțulie evlavioasă susține că incapacitatea de a opta e semn că n-ai fi «luminat de lumina dumnezeiască».
Cu alte cuvinte, nehotărârea, această obiectivitate absolută, ar fi o cale a pierzaniei.

*

«Din tot ce a creeat, nimic nu-l scârbește pe Dumnezeu mai mult decât lumea acasta și, din ziua în care a creat-o, și-a întors fața de la ea, într-atât o urăște.»
Nu știu cine era misticul musulman care a scris aceste cuvinte, n-am să știu niciodată numele acestui prieten.

*

Categoricul avantaj al muribunzilor: sa poată debita banalități fără a se compromite.

*

Marile fapte nu sunt posibile decât în epocile-n care încă nu bântuie autoironia.

*

De ce oare după ce-am săvârșit o faptă bună ne vine să urmăm un drapel, indiferent care?
Elanurile noastre generoase implicăun pericol: ne fac să ne pierdem capul. De nu cumva suntem generoși tocmai pentru că ni l-am pierdut, generozitatea fiind o formă notorie de ebrietate.

*

De-ar fi cu putință să identificăm defectul de fabricație a carui urmă o poartă, atât de vizibil, universul!

*

Critica este un contrasens: trebuie să citesti nu ca să-l înțelegi pe altul, ci pentru ca să te înțelegi pe tine însuți.

*

O tăcere abrupta în toiul unei discuții ne readuce brusc la esential: ne dezvaluie ce preț avem de plătit pentru a fi scornit cuvântul.

*

Mult trebuie să fi decăzut o senzație pentru a consimti să se preschimbe în idee.

*

Orice dorință naște în mine o contradorință, astfel încât, orice aș face, contează doar ceea ce nu am făcut.