agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 5580 .



Software de mamă
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Scaietina ]

2005-05-20  |     | 



De puțin timp viața mea reală s-a mutat aproape cu totul în virtual. Þopăi printre butonașe, linkuri și alte cele ca un iepuraș la prima sa întâlnire cu soarele.
Flăcăul cel mare necesită supraveghere intensivă, examenele, deja au scos ușa din balamale, toate persoanele grave ale familiei sunt pătrunse de importanța momentului, în afară de personajul principal, adică dumnealuiul. Singura lui grijă e să nu obțină vreo notă mai mare de șapte,” pen’că ăia-s fraieri mami, am văzut că fac un dâmb pe frunte și după aia le trebuie ochelari, ce vrei să mă vezi cu ochelari?!?”
Doamne fereste, dă-le încolo de matematici, în fond, adunarea e singura operație cu aplicație pratică în viată și aia o buchisește binișor… așa că, “rămane cum am stabilit: stai pe șapte ca pe ouă, ‘nteles?”
Bunica lor i-a preluat conștiincios pe bază de proces verbal, atunci când pleacă la biserică după ameliorari de zile, mi-i predă tot așa.
- Pune-ți măgăoaia aia, zice, și bagă de seamă nu care cumva să dispară ! Are foarte mult de învățat.
Pun camera o focusez pe năsucul voinicului și îl urmăresc cu nădejde. Azi așa, mâine tot așa, zilele trec liniștite, eu mă simt confortabil cu responsabilitățile mămoșești la zi, copiluțul, bietul de el, stană de piatră în fața caietelor cu formule alambicate; impresionandu-mă până la lacrimi seriozitatea cu care abordează tema îngrășatului înainte de examen.
Toate aceastea până când principiul ulciorului folosit in exces a dus la prăbușirea fundamentului într-o singură zi.
Mobilul îmi zbârnîie pe masă afișând intermitent " Mami meu". Așa am apucat să o trec în agendă așa se prezintă :
- Nici o bază nu pot să am! o aud în coaja urechii ( ehei, când începe să mă destabilizeze
prin învăluire se anunță timpuri belicoase) Te-am rugat să-l supraveghezi, nu?
- Păi… unde ești? (nu pricep de ce mi se înmoaie genunchii și acum , când am ditamai buchetul de trandafiri în coșulețul vieții) Uite, eu sunt aici cu el, stă cuminte și învață.. Pe mata nu te văd, în rest văd totul foarte clar, să stii!
- Aha, zice mama, dar geamul vecinului de deasupra nu se vede?
- Ei, na, cum o să se vadă geamul vecinului, mânzesc eu.
- Da... păcat, nici vecinul nu-l mai vede! Acum cinci minute studiosul nostru a reușit să-l spargă!
- Ei, cum asta?- nu reușesc eu să lipesc informatile ciobite între ele.
- A, nu te îngrijora, mi-a răspuns că a fost relativ simplu., accentuează mama relativul de mi se amestecă temporar ciocănelul, scărița și nicovala laolaltă.
Ce ți-e și cu relativitățile astea, dom’le, de la fizică cred că i se trag toate puișorului, apuc să-mi zic în partea aia duioasă care mai stă agățată de mine ca o zdreanță. Dau cu zoom-ul pe fereastră de unde studiosul încă îmi apare nemișcat și pătruns de ștință ca un iluminat în rugăciune și nu reușesc să văd nimic în neregulă. În colț, îmi apare că ultima imagine primită e în regulă ca și timp, pulsul nu-l afișează din păcate.
Chem împricinatul la vorbitor și încep descusutul:
- Ce făcuși copile? Cum ai reușit să spargi geamul omului și să joci și-n filmul ăsta la care mă uit de două ore?
- Măi, nu-i greu, îmi răspunde el , neașteptat de calm. Scapă-mă de mamaia și îți spun…
Stau vreo doua secunde în cumpănă, pentru că asta ar însemna să o înfrunt nițel pe "Mami meu” într-un punct de fierbere foarte ridicat. Cele câteva mii de kilometri dintre noi și curiozitatea ce mi-a ros unghiile de la mâna stângă, îmi dau o dungă de curaj. Apuc dunga de partea ce pare mai lată:
- Mami, lasă-l te rog! Până pui mata geamul vecinului, îl pedepsesc eu… de nu se vede. Nu-l mai certa, umblă zvonul că-l racolează ăștia de la Microsoft.
- Păi ce, parcă tu ești mai brează? Exact la cinșpe ani ai încetat orice acumulare cognitiv-comportamentală... (fiind autor, îmi pot permite să tai porțiunea în care mi-am luat papara , în fond, eu trebuie să rămân personajul pozitiv, corect și responsabil)
- Deci, revin oftând la Alex cel Mare, acum zi-mi , că-s sacrificată suficient.
- Hi! Hi! Hi! Thanks, mam!
Dragul de el, vorbește cursiv românește, dar când e emoționat simte nevoia să se ajute cu engleza.
- Măi, îl aud tunând, i s-a îngroșat glasul grozav și nu-mi dau seama cu ușurință dacă e nervos sau duios. Păi ce să-ți zic? Și Ionuț a pățit-o ca și mine și ne-am gândit noi că se îngroașă gluma chiar acum, când avem meciuri de calificare. Și cum ne-am gândit așa mult în fiecare zi, da’… în fiecare zi, (adică îți dai seama?!?) , am combinat niște chestii n-am cum să-ți explic și am reușit să obținem un progrămel care lungește imaginea aia cum vrem noi. Mai aveam un pic de lucru să obținem și efecte la soft-ul ăsta de mamă... Înțelegi? mă întreabă cam îndoit. Ce ai fi vrut să fac? Tu când erai încolțită nu căutai soluții?
I-aș răspunde că la mine soluția cea mai inteligentă era săritul peste gardul vecinului din stânga dar nu o fac, în fond timpurile s-au schimbat. “Mami meu” nu avea cameră web ci un amărât de binoclu, dar ce software! ehei! mă pescuia si de sub turul gâștei.
Oftând din nou, i-am trimis o fețișoară pupăcioasă pe messenger, el mi-a răspuns la fel, cu un “thx” în coadă.
Dar despre limbaj, tehnici și alte updatări la soft-ul de mamă o să mai povestesc altădată…


.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!