rastignirea

- Noi am gresit, ne meritam pedeapsa! Asa ca taci sfiit in fata mortii! El insa n-a gresit nimic, El doar S-a dat pe Sine sortii!
Apoi privind spre dreapta sa spuse incet, incet, abia soptit:
- Ma iarta, Doamne insumi stiu ... ca am gresit!
- Adevarat iti spun Eu tie, ca azi pasi-vom amandoi in Sfanta Mea imparatie purtati pe aripi de aroi (ingerii-goi).

************************************************************

"acesta-i ceasul cel din urma ... se-apropie clipa durerii, se-aduna norii spre apus, se simte clar lasarea serii. Parinte, Doamne-am implinit, ce mi-a fost dat sa fac in lume ... O las in grija Ta stiind ca toate-acum vor fi mai bune! Ma uit la ei ... cat de departe sunt inca, Doamne, de ce-au fost ... Sunt ca si robi, ratacitori prin noapte, copii pierduti, far-adapost. Le-am dat de-acum o mangaiere si-n secolele ce vor fi, se vor chema unii pe altii si-atuncea, poate, vor iubi!
... ma ustura intreaga fire ..., in limbi de foc imi pare corpul ca mi-l simt ... mi-e capul greu, suflarea rece, e oare timpul sa ma sting?"
Nu, inca nu ... mai e o vreme ... mi-e gatul parca parjolit, am sa le cer sa-mi dea sa beau, ei imi vor da vin otetit"
- Mi-e sete, spuse El incet, mi-e sete, dati-mi sa beau si focul sa mi-l sting!
Iar ei razand priveau la cruce si se-ndemnau mereu zicand:
- Sa-I dam sa bea... Priveste Majestate, din vinul vechi o cupa Ti-am adus! Problema e ca noi suntem aicea, iar Tu, pe cruce-acolo sus!
Si-au inmuiat buretele-n otet si I-au atins astfel buza de jos. El i-a privit cu ochii de parinte si astfel a baut Iisus Hristos! Iar ei au ras din nou, ca mai-nainte si au baut din vinul bun. Se-apropiau mereu de cruce si Ii spuneau "Esti un nebun! Esti tu Messia? Da-te jos si umbla iar pe apa marii, unde-ti sunt ingerii acum? Simti gustul sarii?". Si-astfel zicand pe rana vie de la picioare au pus sare. El a urlat de-asa durere ca ars de Soare! Si i-a iertat, apoi lesinul cuprinse rastignitul corp! Ei L-au udat trezindu-l din nestire si L-au lovit. "Nu-i inca mort!".
Privind prin panza de durere, vazu plangand pe mama Sa.
- Nu plange, mama!, apoi spre Petru:
- De azi incolo-i mama ta!
Apoi cazu iar in nestire si ei crezut-au c-a murit! Dar L-au trezit iarasi la fire si iarasi L-au lovit!
"E gata! Ceasul a venit!", isi spuse El simtind sfarsitul si glasul Lui s-a auzit::
- Elli, Elli, La ma sabah tani!
- Il striga oare pe Ilie, chiar crede cum ca va veni? se intreba atunci Caiafa privind la Cel care murea. Asa a fost sa-I fie soarta, buna sau rea!
Pe cruce-atunci cazand prada durerii, simtind aproape-ultimul ceas, mai spuse doar: "In mana Ta, Parinte, plecand de-aici Sufletu-Mi las!".
In clipa-aceea cerul tot s-a strans si s-a-nnoptat pe data, pamantul tot a tremurat cu fata-i toata.
Un vant nebun a inceput sa bata si sa ridice-n slavi tarana, iar oamenii-si acopereau de praf fata cu mana. Apoi cand totul s-a sfarsit ei au privit la Cel ce atarna pe cruce si coasta stanga i-au strapuns. "E mort, niciunde nu se duce!".
Din coasta Lui tasni pe loc sangele sfant amestecat cu apa. Ei toti privira incurcati si s-au temut pe data. Au coborat corpul apoi si-ncet l-au asezat intr-un mormant si L-au jelit de-asa durere ce moartea-aduce pe pamant!
Asai privi la lumea toata, ce se-adunase sa-L priveasca: "S-a implinit! O viata noua de-acum avea-vor sa traiasca!".