Să ne imaginăm compoziția unei lucrări ca o încăpere goală, pe care, prin "mijloacele tehnice" avute la îndemână, dintre care se desprind: armonia, ritmica, melodia, stilul, balansul, contrapunctul, etc, dorim să o umplem cu note, pentru diferite instrumente și voci, realizând orchestrația propriu-zisă, deci lucrarea în sine.
Orchestrația devine astfel, un complex arhitectural, care, ca orice proiect de arhitectură, are și un proiect de rezistență, ca o fundație, dacă doriți, cu pilonii aferenți de susținere a întregii lucrări.Contrapunctul în sine, privit ca o tehnică de rafinament, menită să îmbogățească considerabil valoarea lucrării muzicale respective, este arma secretă a unui compozitor, aranjor, sau orchestrator, fiind în zona melodică, deci arhitectural, cel mai aproape de tavan, ca o lustră, sau mai degrabă o sculptură (ronde-bosse), care luminează întreaga încăpere. Efectul este obținut, conform definiției contrapunctului, prin folosirea a două linii melodice de sine stătătoare, care deși diferite ca tonalitate, există în echilibru armonic, neexcluzandu-se una pe cealaltă, întocmai ca subcontrareitatea care defineste două judecăți simultane aflate într-un raport balansat (de egalitate) între falsitate (negare) si armonie (afirmare). Părând un pic absurd, ca ambele linii melodice să fie armonic coerente, percepția unui neavizat, ar tinde către negare, deși farmecul este că ambele linii melodice sunt perfect armonice, ducând la extaz atât compozitorul , cât și avizatul în muzică. Subcontrareitatea vine încă o dată să sublinieze acest lucru, precizând că nu pot fi cele două judecați simultan false, dar pot fi simultan ambele adevărate, chiar dacă aparent ele se neagă una pe cealaltă. Dintre cele două contramelodii, disputandu-și întâietatea, percepută ca o ceartă pe două voci: "-Ba da...-Ba nu", una este de susținere a temei melodice propriu-zise, arhitectural: "perete vertical", de obicei în registrul baritonilor sau alto, iar cealaltă devine o componentă de coloratură, "ca o stucatură a peretelui", bineînțeles în alt plan: registrul sopranelor (de obicei), dar nefiind o regulă strictă în acest sens.
In acest context, subcontrareitatea "iși arată din nou colții", susținând adevărul coexistării armonice a celor două contramelodii, întocmai ca antablementul unui tavan...pe scurt : contrapunct.
Nu orice fel de elemente opozabile, luate izolat, reprezintă un contrapunct (contrapunere).