Scrisoare către cititorii mei

Cum m-am hotărît să vă scriu



Nu cu multă vreme în urmă am „descoperit” poezia, „Scrisoare către Bulgakov” a lui Mircea Dinescu. Deși n-am savurat-o, mi-am amintit de „Scrisoare către tovarășul Stalin”. Așa că mi-am zis, trimit și eu o scrisoare către ... cititorii mei.Musai să o scriu din două motive.Primii mei cititori n-au primit nici-un semn de la mine de s-au întrebat unii,care m-au comentat, ce-o fi cu omul ăsta de nu răspunde?Așa că mai întîi am obligația să mulțumesc celor care au avut disponibilitatea să parcurgă textele unui necunoscut.În al doilea rînd, doresc să mă scuz față de aceia care au avut bunăvoința de a comenta unele din poveștile mele. Elena Albu se întreba în 4 aprilie 2005, „nu știu de ce nu citesc mai mulți textele tale, pentru că sunt bine scrise, stimulează curiozitatea cititorului și nu plictisesc”.
Se mai întreba dânsa :„Oare care e motivul de nu răspunzi comentariilor ?”
Aș putea să invoc tot felul de scuze! Adevărul adevărat e că habar n-aveam că cineva îmi comentează textele ! Greu de crezut așa ceva ! Intenția mea(la data respectivă) era să nu denaturez numărul celor care mă citesc și din acest motiv nu accesam propriile texte.Nu clicam nici pe”comentarii” că acasă nu îmi mergea calculatorul iar la serviciu.. deh, nu voiam să vadă lumea cu ce mă ocup.
Hotărîsem de asemenea, să-mi compar propria-mi părere despre texte cu cea rezultată din confruntarea reală, numărul adevărat de cititori.Știu că nici asta nu reprezintă un indicator tocmai exact,că numărul de accesări nu este egal cu numărul de cititori.Uneori tentația o reprezintă titlul și cînd ajungi la text...îl lași de-o parte.

O paranteză cam lungă

Mă compar cu unul din personajele lui Liviu Rebreanu din „Proștii”. Omul mult prea grijuliu să nu piardă trenul, sosește în stație cu trei ore înainte și în cele din urmă, tot îl pierde . Așa și eu, din prea multă grijă de a avea o statistică exactă a cititorilor, am pierdut trenul unui dialog real cu vreo câțiva membri ai saitului, cărora nu le-am răspuns.Poate prin acest dialog tardiv,mă vor ierta.
Cert este că numărul de accesări nu a corespuns întru totul cu părerea mea despre unele povestiri. Doar „Bolnav dificil” se bucura de o atenție mai acătării cum sperasem și eu. Personajul din acest text se dedublează în dorința de a testa reacția celor din jur.
Mi-amintesc de o călătorie în Cehia unde mi s-au furat actele, banii, biletele de avion, pașaportul și multe alte lucruri. După șocul pe care l-am primit în plex de am zăcut o zi și o noapte, m-am liniștit gândindu-mă că și alte persoane(personaje) mult mai importante ca mine, au pățit la fel...Viitoarea soție a lui Blaga trebuia să se mărite și fusese în Franța după trusoul de mireasă. A sosit în țară cu mâinile goale, i se furase totul în tren, valize, trusou, acte. După ce mi-am revenit, m-am și amuzat puțin. (Aflasem că un redactor al radioteleviziunii române o pățise și mai rău decât mine,doar cu patru luni în urmă.În mijlocul iernii, pornise pe jos, în papuci și pijama, din gara centrală a Pragăi până la Ambasada Română că i se furaseră hainele,banii,actele, în timp ce dormea în tren). Șocul odată depășit, m-am bucurat că mie nu îmi luase chiar totul.Am încercat să uit povestea participînd cu „entuziasm” la programul oferit de gazde.
Într-o seară de mai "absolut" superbă, mă plimbam prin pădurea de brad de la marginea orașului Usti nad Orlici împreună cu trei colege din România. Le povesteam atunci întâmplările mele din „Bolnav dificil” îngroșînd mult „chinurile” prin care trecusem. Faptul că fetele se distrau ascultându-mă, mă reconforta. Așa am hotărât să spun povestea și altora și am scris-o. Draga de Elena Albu mi-a comentat pe scurt și acest text.Mi-a spus ceva despre vizualizare.Îi dau dreptate,cea mai sigură metodă pentru vindecarea unei boli este vizualizarea!

Cum am aflat de existența ..comentariilor

. Într-una din zile, am mers să ridic niște materiale de la forul tutelar al instituției unde lucrez. Așteptând să primesc o aprobare, domnul în biroul căruia mă aflam, poate din bunăvoință, poate din complezență, mă întreba cum mă simt, ce îmi face fiica, nevasta, în timp ce ... „se juca” pe calculator. Văzând cât e de binevoitor, zic, dacă vreodată vă plictisiți, accesați www.poezie.ro. Păi ce e acolo, vreun joc interesant ? aaa, nuu, am scris eu un text, „Împăratul gândacilor”, s-ar putea să vă amuze.
În timp ce binevoitorul domn citea textul, îl urmăream și eu încă o dată, în picioare, peste umărul său, cu încă o doamnă drăguță, care a devenit deodată interesată. Se amuzau, poate tot din complezență, cert este că spre surpriza mea, era acolo un scurt comentariu al Danei Stănescu din 9 mai ora 21:52 cu titlul „Gândacul” în care spunea că-mi lasă semn că „mi-a plăcut poezia, amuzantă lectură după o zi lungă” !
Ce conexiuni s-au produs atunci în capul meu, e greu de spus. M-am întors la seviciu în mare grabă și am luat la rând toate textele și le-am accesat pe fiecare. Eram curios nevoie mare ! Cele mai multe n-aveau nici-un comentariu, altele aveau precizarea „autorul nu mai permite comentarii la acest text”, iar câteva ... „
O să credeți dacă vă spun că accesându-mi textele mi-au dat lacrimile ? Nu pentru ce s-a scris despre ele, doamne ferește, ci ... pentru retrăirea unui tumult de sentimente într-un timp foarte scurt, ca într-o străfulgerare.
Apoi m-am liniștit și am constatat că am făcut destule prostii. Contul (emailul meu pentru poezie.ro) altul decât cel obișnuit, pe care nu îl accesez decât la câteva zile o dată, nu mai avea corespondență cam din 15 aprilie. Am crezut că e prea încărcat și-am început să șterg unele „mesaje” probabil comentarii. Asta cred că s-a întâmplat acolo unde scrie „nu se mai permit comentarii la acest text”, dar ...nu e nici unul ! Or fi fost și eu le-am șters ? Naiba știe !
Celor ce îmi veți scrie de aici înainte (între timp am răspuns la majoritatea comentariilor) promit că voi răspunde cât pot de repede, s-ar putea să nu fie imediat ! Scriu doar cu degetul de la mâna dreaptă că pe cel din stânga îl țin în „conservare”, nu stau prea mult în fața calculatorului la slujbă iar cel de acasă merge pe toane, ca orice obiect care se respectă. Mai mult, sâmbăta și duminica merg să prestez muncă fizică undeva”Atît de departe de casă” unde aud cucul, pupăza și cântatul cocoșilor.
Acolo la țară e o altă dimensiune a timpului și calculatorul nu mă interesează dar nici nu îl am!
Promit solemn, de acum încolo, voi accesa propriile povești pentru a răspunde celor ce vor să dialogheze cu mine.”Sper” să nu fiți prea mulți că nu știu ce am să fac!

Alte mulțumiri

Încă o dată mulțumesc Elenei Albu, Elenei Marcu, domnului Mihai Antonescu, Marlenei Braester, domnului Croicu Mihai Cătălin, Eliei Ghițescu, Valeriei Tamaș, Dianei Homescu, domnului Vlad Cătălin, Danei Stănescu și Inei Simona Cârlan.
De ce mă adresez unora direct, fără formula de politețe „doamnă” sau „domnișoară” ? Păi istoria civilizației începe cu matriarhatul și cred cu toată convingerea că tot acolo vom reveni. Faceți o altă statistică și veți constata cine sunt cei mai activi membri ai saitului poezie.ro. Poate și de acceea în dialogul meu virtual pe Internet, fantezia îmi joacă feste și văd în femeile care mă comentează, o iubită, o soră, o mamă, o bunică, o prietenă și lor nu mă adresez cu formule sofisticate. Sper ca această mărturisire să nu vă inhibe în a mă ignora total de acum încolo, iar dacă vreți să fiți aspre, nu vă sfiiți, mama a fost astfel, aspră și dreaptă și am iubit-o enorm !
Cât despre domnul Croicu Mihai Cătălin, îi mulțumesc în mod special, pentru că dacă n-ar fi fost atât de categoric cu mine, niciodată n-aș fi scris textul „ O poveste cu tîlc”, care îmi place pentru ineditul ei. Am citit-o unui coleg de serviciu, doamnei administratoare a blocului în care locuiesc și-am povestit-o unui ofițer din justiție după ce tocmai terminase o anchetă cu niște furturi auto. Toți trei au avut răbdare s-o asculte.
Dragii mei cititori, chiar dacă sunteți foarte puțini, mă simt mult mai bogat de când dialoghez cu voi.
„Om bogat, ai atâtea amintiri !” îmi spunea Valeria Tamaș în 18 aprilie ora 23:09.
Așa este și mă grăbesc să vi le împărtășesc și dumneavoastră, cât apuc, fiindcă nu se știe niciodată ce e mâine !



Nicolae aurelian Diaconescu