Am auzit putina vociferare in incinta, apoi a aparut insotit de Gheorghe care-mi aducea cafeaua si pe care il ocara:
-Negustor esti tu ma? Sade omu asta de o juma' de ceas sa-i faci o cafea si tu motai la tejghea? Treaba e asta ma, treaba?
-Da' mai lasa-ma bai nea Nae ca mi-ai impuiat capu cu sfaturile tale.
-Ce ma, n-am dreptate? Ai umblat tu in lume mai mult decat mine?
-Unde dai si unde crapa, zise Gheorghe indreptandu-se spre magazin.
-Pai, asa e domnule draga, pa mine ma cheama Niculaie Negoiu, nu sint moicean ca astia, uite, vezi 'mneata-si imi arata cu mana catre culmile Pietrii Craiului-vezi dincolo de Piatra, mai in zare la culmea ailanta, e muntele Fagaras, ei, acolo la poalele varfului ala mai micu se trage neamu si numele nost'.Avea mosu-meu acolo pasuni intinse si ciopoare multe de oi, acolo aveam mortii nostri si radacinile neamului, da a fost nevit sa-si stanga familia si oile si sa se refugieze in muntii astia mai aproape de regat.
S-a potolit brusc din peroratie, a ramas putin pe ganduri, apoi a ridicat ochii catre mine si cu un ton grav continua:
-Era pe vremea cand soldatii lu' Frantz Iosef isi faceau de cap prin tara romanilor. Dupa ce mosu s-a prapadit, tata care era al mai mare, a impartit frateste dupa porunca mosului, agoniseala si turmele, cu cei doi frati care mai traiau. Astia dupa imparteala nu s-au asezat cu noi, au plecat mai departe prin muntii Vrancei.
Tata a avut sapte copii dintre care trei au murit de mici, astelalti au oierit impreuna, si impreuna au pierdut tot in timpul intovarasirilor dar tata a mai trait de i-a ingropat si pe cei trei care s-au prapadit de inima rea. Eu mai m-am ridicat ca vezi 'mneata mi-am mai oprit si eu cateva plecatoare, iar cand s-a terminat intovarasirea, ca nu a tinut mult, am inceput sa ma injghebez, usor, usor. Am facut turmulita mare, iar atunci cand le-au venit vremea de insuratoare la baieti, am impartit turma in trei, una eu si cate una la baieti, ca doi am, cauta el sa precizeze, iar turma mea sa ramaie aluia care ma va sprijini la batranete. N-am scris nimic la trebunal, bani cheltuiti degeaba, impartirea am facut-o cu legamant cum am pomenit la tata si la mosu. Dar de vreo trei ani s-a abatu...
Isi lasa deodata barbia in piept iar umerii i se zguduira de un hohot de plans. I-am respectat durerea si asteptam sa se potoleasca in speranta de a afla cat mai mult din povestea aceasta care incepuse sa ma captiveze.