agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1431 .



Eu și Roșia Montană
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Nicu al Popii ]

2005-06-21  |     | 



1.01.2003



Eu și Roșia Montană




Despre mine puține lucruri se știu, deși sunt ca o carte deschisă... Cât despre Roșia Montană ... În memoria mea, această localitate există doar ca un fundal reprezentat de simbolul „ Munții noștri aur poartă...”
N-am ajuns până azi în Roșia Montană. În schimb în ultimul timp, am citit zeci de articole și am văzut atâtea emisiuni la televizor despre această problemă!
Oare care este adevărul?! Ce atitudine trebuie să iau?
Odată, sub impresia unui articol, am sunat la redacția revistei, am cerut telefonul autorului care pleda pentru o anumită atitudine, m-am declarat solidar cu acesta și...cam atât.
Aș vrea să mă implic mai mult dar am nevoie de adevăr,un adevăr care să fie pe înțelesul celor ce decid.... Așa am ajuns să mă gândesc zile în șir la acest subiect...
Intuiția îmi spune că e o mare greșeală să radem de pe fața pământului această localitate. Dar cine sunt eu să fiu ascultat?!
De aceea am să încerc o demonsrație prin inducție matematică. Ce spune această teoremă? Se demonstrează o ipoteză pentru un caz particular, și dacă se confirmă, se generalizează pentru cazul n, oarecare. Presupunem adevărată ipoteza în această situație și se demonstrează apoi pentru cazul n+1. Cam alambicată teorie, dar pentru o cauză națională este valabilă chiar și o metaforă matematică.
În demonstrația mea, cazul particular sunt eu, născut în satul Vulturești, ce reprezintă vârful unui triunghi isoscel format din localitățile Câmpulung Muscel, Pitești, Vulturești. Așadar am crescut într-o atmosferă de echilibru, între două orașe, unul în munți, cu o tradiție milenară, conservatoare și totuși deschisă spre alte lumi prin pasul spre Brașov și Ardeal și altul de câmpie cu deschidere spre Dunăre, mare și ...tot restul lumii.
Oamenii din Vulturești erau, poate, cei mai săraci din zonă, dar nimeni, ca ei de mândri, și mai ales de neînduplecați. Între Câmpulung și Pitești, a fost singurul sat necolectivizat de pe valea Argeșelului! Fundalul istoric nu mi-a fost însă prielnic. Cote de tot felul, tata rămăsese fără slujbă, iar mama avea de crescut o droaie de copii. Bucuria de a trăi, era însă pentru mine mai puternică decât toate relele lumii. Iarna pregăteam în taină cele mai frumoase colinde și împreună cu soru-mea Tatiana și cu o vecină Gabriela, le cântam prin tot satul.
Primăvara adunam bureți de prun și lăptișor de prin păduri, vara pescuiam prin vâltorile râului Argeșel sau umblam pe coclauri după fragi și zmeură, iar toamna parcă nu mai avea sfârșit... Umpleam oale întregi cu alune, care ne ajungeau apoi un an întreg.
Dar cea mai mare bucurie a fost când am găsit un roi de albine prin pădurea fără de sfârșit a Mâzganei. Sta ghem pe o creangă și așa l-am dus câțiva kilometri, iar seara, acasă, toată lumea s-a strâns să-l vadă.
Am citit o mulțime de cărți despre albine, am făcut tot felul de experimente sub privirea îngăduitoare a mamei și după un număr de ani aveam vreo douăzeci de stupi, ținuți în cutii cam primitive, dar albinele erau de o vigoare și-o hărnicie rar întâlnite. În mica mea stupină nu se pomenise de loca europeană, locă americană și alte boli nimicitoare care mai târziu au distrus stupine întregi.
Cu trecerea anilor, pasiunea mea pentru albine, în loc să scadă creștea. Îi scriam tatei din orașul Rupea, urmam acolo liceul, și îl rugam să-și găsească timp să se plimbe printre stupi, să urmărească zborul albinelor, să le asculte zumzetul și să se bucure pentru bucuria mea... Uneori, în zilele frumoase ale lunilor de primăvară, mergeam la marginea orașului și mă cățăram pe o stâncă la poalele cetății dacice din localitate. Era un miros îmbătător de liliac înflorit, cât vedeai cu ochii, dealuri domoale, însă neâmpădurite ca pe la noi.
Fizic, eram acolo pe stânci, soarele mă prăjea, dar mintea îmi hălăduia cu albinele mele prin fânețele și pădurile din Vulturești...
Apoi tata s-a prăpădit, mama era în mare strâmtoare și m-a rugat să vindem stupii, că un ardelean i-a oferit un preț foarte bun.
Atunci am trăit o criză; rațiunea îmi spunea că e bine să-i vând, că norocul unui preț așa bun nu-l întâlnesc de două ori în viață și multe altele de felul acesta ... gândeam. Dar fără stupi, casa mi se părea pustie, toate pădurile prin care hălăduisem erau concentrate în miresmele din fiecare familie de albine... Și mama, țărancă din Muscel, mi-a zis, văd eu că nu te trage inima să-i dai, ne-om descurca altfel, nu-ți face griji pentru mine...
Mama știa, că mai important decât banul, e sufletul omului. Poate de aceea, azi, când nu mai e, apare în mintea mea hiperbolizată...
Și iarăși zic, fundalul istoric nu-mi era prea prielnic. În unele împrejurări, credeam că în România cel mai rău e să fii român! Că pentru alte etnii mai existau supape ... Și într-o seară, când discutam astfel de lucruri cu sora mamei, stabilită ca și mine la oraș, îmi zice. Am o nepoată din partea lui Titi, bărbatu-meu, ca să plece s-a convertit ... și acum e foarte bine... s-a stabilit în Germania... Dacă vrei, ... te pun în legătură cu cine trebuie și într-un an, doi, te aranjezi.
Iată un alt moment de criză. Nu sunt religios, din păcate nu m-am mai spovedit de când eram copil... și cu toate astea numai de dragul unei prezumtive stări de mai bine, nu puteam să trădez... Dacă m-am născut și am fost crescut în spiritul ortodox, așa am să mor îmi spuneam... Apoi au mai trecut anii și s-a hotărât la nivel înalt, ca în satul Vulturești să se facă o mare exploatare auriferă. Că la vărsarea pârâului Mâzgana în râul Argeșel, cu sute de ani în urmă, oamenii locului și mai ales zlătarii adunau aurul cu șaitrocul. Probabil că aurul era ascuns în toate dealurile împădurite traversate de acest pârâu... Se vor decoperta aceste dealuri, se va da de lucru oamenilor din zonă și localitatea Vulturești va înflori, spuneau oamenii zilei. Eram nespus de trist din această cauză. S-a amenajat șantierul la gura Mâzganei...au apărut stive mari de steril cărate însă în alte zări cu tiruri și camioane uriașe. Nici azi nu sunt prea sigur dacă s-a găsit aur acolo,... dar după 1989, șantierul a mai durat un an și acum Vultureștenii își urmează drumul lor așezat, fără teama de a le fi rase dealurile, casele și cimitirele, în căutarea de aur. Cât despre mine, deși mica mea stupină a murit de mult, acolo în sat, trăiesc speranța că într-o zi am s-o refac.
Acesta a fost cazul meu particular și eu mă împotrivesc distrugerii unor zone în numele unei așa zise dezvoltări economice.
Cazul general n, îl reprezintă toți aceia care au fost strămutați din Insula Adakaleh, locuitorii din Banat, sau din alte părți ale țării, ridicați în toiul nopții și duși în Bărăgan și mai ales exemplul Basarabiei. Ce poate fi mai tragic în istoria unui neam, decât ruperea din trupul țării a unui teritoriu întreg, cu oamenii săi, buni și răi, deportați în Siberia, în stepele asiatice sau cine mai știe unde? Cei care au rezistat prigoanei, au fost ajutați de credința în Dumnezeu și speranța că vreodată s-or mai întoarce la casele lor. Tragedia acestor oameni strămutați este prea mare și-ar ocupa multe pagini pentru a fi descrisă. A fost prezentată cu o forță emoțională fără egal de țăranca Ana Nandriș de lângă Chișinău în volumul „ 20 de ani în Siberia”. Pentru mine, această carte reprezintă o biblie a românilor... Vi se pare afirmația exagerată? Citiți cartea și apoi mai discutăm.
Pentru situația a „n+1” cazuri, voi particulariza iar exemplul deși... nu e chiar în litera teoremei matematice.
Doamna Fusa, țărancă dintr-un sat de lângă Cernăuți, mama Sofiei Vicoveanca, a trebuit să-și părăsească gospodăria o dată cu alte mii de familii la venirea rușilor, deși aceștia provăduiau raiul și bunăstarea pe pământ, pentru toată lumea. De ce unii fugeau din calea lor, e altă poveste, cert e că evenimentele ulterioare au justificat această fugă. S-a retras femeia într-un sat din județul Suceava, Vicovul de Sus, unde și-a îngropat în cele mai ascunse unghere ale sufletului toate ofurile pentru ceea ce lăsase în urmă și îngropase de-adevăratele în grădina casei, carpete, ștergare, plăpumi...
Și când peste ani, fiica ei, o celebritate a României, a vizitat satul mamei sale, i-a adus de acolo doar o crenguță de scoruș, casa fiind la acea dată sediul colhozului comunal... Ce a putut declanșa această crenguță în sufletul femeii, e greu de spus, dar a plâns nestăpânit multe zile și nopți, apoi nu i-a mai trebuit nimic, nici să mănânce, nici să trăiască. Se stingea de la o zi la alta, în tăcere, doar ochii exprimau o suferință fără margini. Abia a reușit fiica prin bunătatea și dragostea ei și a nepotului, s-o readucă la viață.
Și dacă mă gândesc la maica-mare, căreia i s-a tras moartea doar că i s-a luat livada cu pruni și cireși de la Gorgani, că mai târziu, mama a umblat cu părul despletit pe drumul mare, jelind ca atunci când a murit maica, pentru că ne luase și nouă grădina cu pruni argeni, din Voroveni, pruni scoși din pământ cu tractorul... mă cuprinde desnădejdea, că cei care au drept de decizie nu înțeleg că dezvoltarea durabilă nu se clădește prin distrugerea de suflete...
Și iar mă întreb, cum mama, o țărancă, nu mi-a distrus sufletul , înstrăinându-mi stupina, iar unii savanți și oameni politici, promit locuitorilor din Roșia Montană, bunăstarea prin deșertificare, în numele unui ideal, al dezvoltării economice rapide.
Oare când rușii au intrat în țară, nu au promis bunăstarea în numele unor idealuri, nu au omorât mii de oameni la colectivizarea forțată în numele acelorași idealuri?
Iar mai târziu, nu tot în numele unor rațiuni economice se măsurau în fiecare an suprafețele comunale și se aștepta raderea lor de pe fața pământului? Probabil că în timp, multe sate din România vor muri... dar să le lăsăm să piară de moarte naturală.
Ce să fac?! Sunt un sentimental, plâng o dată cu mama mea, care, după 90, a lăsat grădina de pe dealul Albuleștilor, pe care o primise în schimbul celei de la Voroveni și s-a întors la grădina ei de odinioară, dar a murit în lungile procese declanșate cu acest prilej, plâng o dată cu Anuța Nandriș care a stat 20 de ani în Siberia, deși bunătatea ei era a unei sfinte, plâng cu mama Fusa care numai la vederea unei rămurele de scoruș nu i-a mai trebuit nimic pe lumea asta, și plâng o dată cu neamul meu, că istoria nu i-a fost mult timp prielnică.
Domnilor cu drept de decizie, dacă tot nu vă pasă de sufletul nostru, în numele unor rațiuni economice și a unor idealuri care nu se știe când și dacă vor fi atinse... luați măsura de a ne trece pe toți la o religie agreată de mai marii zilei, strămutați-ne de colo colo pentru a nu mai avea rădăcini, că oricum au fost luate măsuri eficiente pentru descărcarea teritoriului de sarcină istorică.
Iară sufletul?! Întreb și eu... Ce mai e și ăsta? Se arată contrariați domnii de sus. Oare există ... așa ceva!? Și nu mai fiți potrivnici, vrem să vă facem bine! Dealurile alea pe care o să le radem, nu produc nimic, doar sărăcie. Vom construi un oraș numai cu vile, pentru toți aceia pe care îi strămutăm.
Da, ce-o să fie aici peste douăzeci de ani când se va termina exploatarea? Eu cred că prin oraș va sufla vântul a pustiu. Munții de steril vor fi fără păduri și flori și-n vale o apă otrăvitoare, care la vreo rupere de nori va duce vestea prăpădului și murmurul celor ce nu mai sunt:
De mult
Pe-aceste dealuri
Erau păduri
Viață
Mărunte bucurii
Necazuri multe
Dar mai presus
De toate
O speranță
Iar azi
Numai tăcere!


Nicolae Aurelian Diaconescu

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!