agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-06-23 | | Înscris în bibliotecă de mark kraft
În nopțile cu lună, popa și hoții lui mîncau împreună cu caii iarba gustoasă, rupînd lacomi cu dinții gherinul, mohorul și otava apărută după ploi. Iar spre zori, popa Lescaie, păstrînd mitra pe scăfîrlie, se tăvălea, gol, de-a curmezișul a o sută de pogoane, ca să miroasă veșnic a bot de cal, a cimbru și a pămînt iubit chiar cînd te afli sub el. De două ori pe vară, de Sînziene și Sunt Ilie, venea și oferea mînjilor să lingă sare din palmele lui sfințite mai mult de frîie decît de lănțugul cadelniței, și atunci Ceairul mirosea numai a pelin și ape – invizibile bălți, lacuri, rîuri, Mări și Oceane pe care le străbate la nesfîrșit, julindu-și coatele de colții Destinului, o luntre cu un cal de lemn la prora.
Orice suflet de om, care percepe bucuriile steril, ar spune, nimerind în toiul verii pe Ceair: Ce durere, ce cazne, ce turbăciune! Pentru că pe Ceair, indiferent la schimbări Timpul nu presează asupra a nimic. Și se prea poate ca punctul frivol al cîmpiei să fie imensa, grava tăcere care o domină și pe care o poți tăia în calupuri cu sapa. Cînd fata Morgana ia cu pantahuza năluciri din marginea Dunării ca să le tîrască într-acolo unde orizontul nici măcar nu dă semne să se închege. Pe Ceair au fost văzuți magii umblînd desculți, imediat după cositul ierbii, ca să se pătrundă, din tălpi pînă-n creștet, de sucuri proaspete, curate și pline de miracole, avînd în vedere drumul spre Betleem. Aici, plutesc, într-o stare de complicitate și cu Dumnezeu și cu diavolul, povești de chihlimbar și povești negre. Cele de chihlimbar, spre exemplu: 1) o fată din Latinu ( lasă că toată lumea zice Letinu ) a băut rouă din două sute de cupe de orhidee neagră și s-a schimbat în libelulă; 2 ) dacă-n seara de Sînpetru muști o gură de apă din vîna unui izvor gîgîind în ierburi, se deschide numaidecît o rană de aur în Dunăre; 3 ) în paharul de vin alb băut de o fată de măritat în seara de Moș Ajun se bat pînă la sînge doi cocoși de miez de nucă. Nebulozitatea poveștilor care stîrnesc spaimă tîrzie atîrnă, din ce în ce mai mult destrămată, în vîrful spicelor și se fărîmițează cu fiecare scuturare a semințelor. Una singură se păstrează intactă în liniile ei iraționale: aceea a spînzurătorilor pentru hoții de cai închizînd între ele un cort uriaș sub care colcăia o noapte nesfîrșită. Născocită de un vraci din răsărit, oploșit la scara caselor lui Mehmet Ya-Ya Turan pașa, temnița făcută din piei de vită calde, păstrînd în ele toată duhoarea hoitului pe care-l îmbrăcaseră, și numită de o fire imaginativă luna de miere de întuneric, înghițea în mucegaiurile ei pe turcii dovediți a fi vîndut ghiaurilor cai de-ai Sultanului. ( Pe Ceair, totdeauna, idila om-cal a fost o otravă dulce, iubire care, cînd nu se fură, se cumpără, patimă urmînd legea iritată a intrigilor ce însoțesc dragostea ). Împinși de la spate sub cort cu urzica fierbinte din clonțul iataganelor, turcii osîndiți ajungeau, după cel mult o săptămînă – perfidia laborioasă și niciodată înfrîntă a vieții – să se obișnuiască cu încîlcitele duhori ale pieilor în putrefacție și se avîntau în viforul jocurilor de noroc, al împerecherilor porcești – scandalul, orgoliul nopților orientale – refuzînd, cînd împlineau pedeapsa, să dea urmare poruncii de-a ieși din nou pe Ceair din noaptea aia nepătrunsă nici de fulgere, fapt care-l sili, în cele din urmă, pe Mehmet Ya-Ya Turan pașa să bată locul cel blestemat cu tunul; în gropile căscate de ghiulele s-a adunat apa ploilor și astfel a luat ființă balta Lutu-alb, în apropiere de satul Movila-miresei. Pe Ceair am ieșit eu, astă toamnă, asfințit de septembrie, la vînătoare de porumbei. Un soare scăzînd lin sclipea către Moldova, vîntul se hîrjonea cu mohorul, de la Dunăre suiau nori albi, neprimejdioși, ziua făcea salturi în moarte și se întorcea nevătămată în ierburi, munții spre Rîmnic erau de piatră vînătă, două pisici sălbatice goneau un iepure. - Aurel Lozoveanu…Lozoveneee! Pe Ceair, umbră și vis. Cine mă strigase? Atelierele de alchimie ale toamnei funcționau cu focuri întreținute cu vrejuri, rugi răscopți, mărăcini, baligi uscate, pelin smintit de praf și mai ales de faraoancele căruțelor sunînd stins spre depărtări. Toamna, pe soare asfințit, Ceairul închide ochii, ațipește și atunci poți să-i cotrobăiești în voie buzunarele. Trecea rupînd tăceri, o căruță. - Lozovene! Mă striga căruțașul. Du-te la voi, la Hurta…. Sunt acolo mii de stoluri de porumbei și de grauri. Lîngă balta Ciulnița poți să-i prinzi cu mîna. Căruța dispăru, se risipi; și se întrupă din trecerea ei un mînz; ca să pască orz și grîu sălbatic. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate