agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-06-23 | | Copilul Azi e ziua mea. Implinesc 12 ani. As vrea sa imi sarbatoresc ziua de nastere, dar anul asta nu se poate. Poate la anul... As vrea sa vina o data mama de la munca. Ma simt atat de singur. Tata nu a mai dat de cateva zile pe acasa. Probabil ca e pe undeva, bea cu prietenii lui. Nu ma deranjeaza, doar ca as vrea sa nu mai fie atat de violent cand e baut. Pe mine nu ma supara cand ma bate. Sunt tanar...si rezist. Dar as vrea sa nu o mai loveasca pe mama. E atat de slaba, saraca. De-abia se tine pe picioare. Si imi pare atat de rau cand o vad ca plange din cauza lui. E rau, dar e tatal meu si nu pot spune nimic. Mama munceste toata ziua pentru ca tata e somer. L-au dat afara de la munca acum cateva luni pentru ca mergea beat la servici. Macar daca ar mai sta si pe acasa. Ma simt atat de singur uneori. Mai citesc, sa treaca timpul pana adorm. Imi place sa citesc. Asa mai visez si eu. Dar intr-o zi voi avea casa mea. Si familia mea. Si atunci ii voi cumpara mamei mele multe flori, si tot ce mai vrea ea. Saraca, e atat de slaba. Ii voi lua si cafea, si tigari si...nu va mai trebui sa faca nimic, niciodata. Voi avea eu grija de ea. Sa cresc eu mare odata. Incerc sa fiu cel mai bun copil din lume. Ma tin de scoala, am grija de mine, nu ma bat cu colegii, nu le raspund obraznic domnilor profesori. I-am spus mamei sa nu isi faca probleme in privinta mea. Ii arat eu ca voi deveni cineva si va putea fi mandra de mine. Mai citesc putin. Mi-e foame. Frigiderul e gol de cateva zile. Mama inca nu s-a intors... De ce nu pot sa adorm? E tarziu si ar trebui sa dorm sa ma pot trezi maine dimineata sa merg la scoala. A trecut si ziua mea. Si eu nu ma simt altfel. Nimeni nu a venit azi pe la mine sa ma felicite. Dar sunt sigur ca au fost ocupati. Nu-i nimic. Mai vor fi si alte ocazii. Prietenii mei sunt pe afara, se joaca. Tocmai s-au intors din excursie. Au fost plecati la Herculane. Ce rau imi pare ca nu m-am dus si eu! Dar nu am avut curaj sa ii cer mamei bani pentru excursie. Si-asa o ducem rau. Nu vreau sa fiu o povara pentru nimeni. O iubesc mult si nu vreau sa ii fac nici un rau. Vine tata. Latra cainii si il aud de la departare. Iar e baut. Of... Sper ca adoarme pana vine mama de la lucru. Nu vreau sa se mai certe din nou. M-am saturat de violenta. Nici lacrimi nu mai am sa plang. Gata, sting becul... sa nu vada tata ca sunt treaz. Nici acum nu s-au vindecat ranile de la ultima bataie. Sper ca dimineata ma voi trezi si voi realiza ca a fost doar un vis urat. Ca de fapt nu trebuie sa fug de acasa de fiecare data cand tata are chef de scandal, ca mama nu mai munceste tot timpul, ca am multi prieteni, ca putem iesi impreuna sa ne jucam... ca am mai multe haine pentru scoala... ca am bani sa imi cumpar cartea pe care am vazut-o la librarie... sper ca e doar un vis urat. Noapte buna Studentul Ora 12.39. Privesc la ceas de doua ore. Tagarele au devenit prietenele mele. In fata universitatii, stam ca niste timbre uzate, postate gresit pe o carte postala ce nu a mai ajuns la destinatie. Azi trebuia sa plec la Bucuresti. Nici eu nu stiu de ce nu am plecat. Poate pentru ca nu era inca momentul. Iubirea, se spune, cere sacrificii…pai ce iubire e aia? Nu era iubirea ceva altruist? Tigara e aproape pe terminate. Sunt dependent. Sunt dependent de un lucru. Eu, marele om liber. Recunosc. Viata mea sta sub semnul indoielii. Trebuie sa imi iau alt pachet. Si asa, nu voi avea bani sa ies cu M. la suc, nu va mai vrea sa ma vada. I-am promis de mult ca iesim undeva impreuna. De ce nu pot eu sa ma tin de promisiuni? De ce fac promisiuni pe care nu stiu daca sunt in stare sa le respect. Gata . Am terminat si cu tigara, si cu promisiunile. Trebuie sa inceapa examenul. Inca o restanta. Imaginea de sine tinde sa sufere unele malformari. Ce cuvinte imbecile folosesc si eu. Ma joc cu cuvintele, cu mine, cu sentimentele ei…dar daca incep si ele sa se joace cu mine? Daca ajung sa privesc cum mor cuvintele, cum ma batjocoresc? Nu vreau sa fiu un om banal. Pot mai mult. De ce nu fac mai multe? Intru la examen. Gata pentru azi cu auto-analiza. Am examen la lexicologia limbii engleze. Ce Dumnezeu mai e si asta, nu am descoperit inca. La ce imi va folosi in viitor? Nici atat nu stiu. Amar e gustul dezamagirii. Vazand-o pe profesoara mea, trecuta bine de prima tinerete, am ajuns sa ma intreb: daca ajung si eu asa? Daca monotonia pune stapanire pe mine? Oare cate vise zac ucise in fata casei ei? Ma inspaimant la gandul ca, peste ani, si in fata casei mele va fi un covor de zvacniri specifice oamenilor puternici. Pe atunci voi fi incetat sa mai visez. Voi fi incetat sa mai fiu liber. Ce tie si cu oamenii si prejudecatile lor. Dupa 10 minute ies din examen. Si-asa nu stiu nimic. Daca ma pregateam mai bine. Daca invatam mai mult, daca nu eram asa ignorant. Prea multi daca. Ma duc sa beau o cafea, chipurile, sa imi revin. Iar simt gustul amar al dezamagirii. Nu am plecat la Bucuresti. Inseamna ca nu o iubesc. Inseamna ca nu sunt capabil de asemenea gesture eroice? Inseamna, oare, ca nu sunt special? Da. Un mare DA. De maine incetez sa ma mai simt special. Cred ca ma apuc sa ii scriu o scrisoare. La asta ma mai pricep. Cel putin asa imi place sa ma mint… Scrisoare pentru Ea: Te lasi purtata catre o lume a carei adancimi nu le cunosti…te lasi purtata pe un drum pavat cu capetele frumusetii. Intr-o lume in care frumusetea si-a facut bocceluta si-a plecat la drum…eu vreau sa plec spre lumea…ta. Eu vreau sa plec spre..tine. Ma simt uneori ca si cum gandurile mele…nu sunt de fapt ale mele…ca si cum aveau nevoie doar de un support si m-au gasit pe mine mai slab. Da, plec spre tine. Ma ia sinceritatea de brat si imi promite:…vin cu tine…doar sa fiu sigur ca ajungi…mi-e ciuda ca sunt doar un muritor cu aspiratii prea mari..aspir la statuturi pe care poate nu le merit.dar azi chiar nu imi pasa. Nu imi mai pasa de nimic. De nimeni. Azi vreau doar sa fiu lasat sa plec. Refuza sa guste din mine si tristetea…ta…si nebunia mea…mi-au promis ca se vor reintoarce… cand…oare voi mai fi aici cand se intorc…oare tu vei mai fi aici?... ma tem. Ma tem ca teama va pune stapanire pe mine. Ma tem si ca imi voi pierde teama. Stiai ca mi-e teama de intuneric? Da, recunosc. Dar nu ma tem sa traiesc la intensitate maxima…fiecare simtire…fiecare senzatie…nu vreau sa explic ceea ce simt…sa ma judece cine vrea…judecata lor e lipsita de judecata pentru mine…sa-mi puna “nume nedemne de mine”…nume nedemne de a fi numite…e treaba lor…nu vreau sa interpretez…vreau doar sa fiu lasat sa simt…ma lovesc mereu de ucigasii de idealuri…de-ai stii tu de cate ori ma intorceam acasa si…imi ucideau entuziasmul…oameni care nu au nici un drept asupra mea. Azi sunt trist. Poate doar melancolic...sau poate asa sunt eu cu adevarat. Atata timp cat traim intr-o societate in care copilul vine de la scoala si parintii, in loc sa il intrebe cum i-a mers, chiar daca doar dintr-o inteligenta sociala dezgustatoare uneori, acesti parinti se lasa captivati de inamicul cel mai puternic al omului…televizorul. Daca si-ar da ei seama ca sunt manipulati. Daca si-ar da ei seama ca eu stiu aceste lucruri…si nu fac nimic. Te rog…nu le spune . Ei ma cred special. Dar eu nu sunt. Cel putin nu azi… Uneori ma trezesc cu impresia ca azi va fi altfel…azi va fi mai special. Dar seara imi dau seama ca nimic nu s-a schimbat. Din pacate. Azi sunt trist…sau poate doar melancolic. Tristetea ta…a pus stapanire pe mine. Dar maine va fi altfel. Trebuie sa fie altfel. Pentru ca asa nu mai are rost…nu are rost sa imi irosesc zilele in cautarea nemuririi pentru ca ei ma vor readuce pe pamant. Intotdeauna fac asta. Atunci cand cred ca am scapat…au ei grija sa ma readuca inapoi. Ma vor inchide in realitate si nu ma vor mai lasa sa plec. Cea mai periculoasa celula e aceea in care te simti in siguranta. Nu vor sa ma lase se zbor…la naiba cu ei…la naiba cu tot. Eu plec. Plec spre tine. Nu stiu daca ma mai asteapta cineva la capatul drumului, nu stiu daca ma mai astepti…dar plec. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate