Personaje: Corina și Costel.
Acțiunea se petrece în sufragerie și apoi în dormitor. E seară.



- Costel, ieșim și noi la o plimbare în parc?
- Cum să nu, Corina. Ia uite ce frumos e afară.
- E senin și soarele apune pitoresc. Splendid.
- Corina, știi, doar aparent e frumos și aparențele înșeală întotdeauna. Neapărat să-ți iei pantofii de lac. Vine ploaie mare!
- Dar nu-s nori nicăieri, ce-ți veni?
- Corina, atunci când mă doare genunchiul ăsta, sigur plouă.
- Dragă, n-are cum! Afară e superb.
- Măi, fată! Vezi tu norii ăia? Uită-te în zare. Îi vezi, da? În jumătate de oră începe uraganul.
- Lasă-mă cu prostiile tale! M-am săturat! Auzi la el, uragan…
- Ia stai puțin, Corina. De cine te-ai săturat?
- De viața asta. Și apoi, ești un măgar! Gata, plec la ai mei și de data asta nici că mai vin înapoi.
- Da, da. Du-te pe capul lui mă-ta! Vai de norocul ei cu așa fată. Și pentru informarea ta, chiar azi mă voi muta înapoi la cămin. Să fie clar!
- Foarte bine! Vindem apartamentul și împărțim banii. Costele, nu care cumva să te aud scâncind pe la ușa lui mami că nu mai înduioșezi pe nimeni.
- Adio!
- Și-un praz, măgarule! Gata, Costele. De-acum orice discuție este inutilă. Mă duc în dormitor să-mi strâng lucrurile.
- Grăbește-te că vreau să-mi fac și eu bagajul. Aștept pe balcon…
- Să nu te plouă, Costele!
- Iar începi?
- Nu, dragă, nici o grijă. Nu mai încep nimic. Gata, am tăcut definitiv în ceea ce te privește.

După câteva minute, Costel merge în dormitor după Corina.

- Draga mea! Ce faci aici…, a trecut aproape o oră.
- Iubitule! Când am intrat în dormitor ți-am simțit parfumul în perne, pe cearșafuri..., uite și pijamaua ta. Iartă-mă, am întârziat...
- Nu-i nimic, Corina. De fapt eu am fost nărodul. Adevărul e ca nu pot trăi fără tine. Te iubesc, draga mea Corina.
- Și eu te iubesc, Costele. Viața fără tine nu are sens. Aș pluti în derivă.
- Și apoi discuția aia cu pantofii de lac și cu ploaia. Tu aveai dreptate, Corina. Afară n-are cum să plouă.
- Ești drăguț. Dar deocamdată nu plouă, iubitule. Nu-i timpul trecut, uite ce nori s-au adunat. Trebuia de la bun început să te ascult și să-mi iau pantofii de lac.
- Nu, draga mea. Genunchiul ăsta mă doare pentru că m-am lovit azi dimineață în colțul patului.
- Costele, spui asta ca să-mi faci mie plăcere. Din clipă în clipă începe uraganul. Uite ce vânt s-a stârnit.
- N-o să plouă, iubito. Nici nori nu sunt, unde-i vezi tu? De două săptămâni e secetă. Vorbești prostii.
- Te rog nu mă contrazice! Afară o să plouă cu bulbuci! Va fi furtună mare, vijelie!
- Ba n-o să plouă!
- Ești măgar, Costele!
- Iar tu o încăpățânată, Corina.
- Da, e clar! M-am săturat. Nu vreau să continui viața alături de tine! E un calvar.
- Nici eu nu mai vreau să fiu maltratat de încăpățânarea ta!
- Chiar acum plec la ai mei!
- Ia-ți și pantofii de lac. Să nu care cumva să te plouă!
- Pantofi de lac zici? Ãștia de-aici? Na! Prinde-i!


Corina aruncă în Costel cei doi pantofi de lac.