agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-07-11 | | Înscris în bibliotecă de jhyt8rkji78okliu
Celebrelor stadii ale lui Kierkdegaard – esteticul, eticul si religiosul – Zacharias Lichter le substituie ierarhia circ – nebunie – perplexitate. orice viata spirituala – sustine el – se desfasoara, in chip necesar, intr-una din aceste categorii existentiale.
Circul, forma cea mai de jos a spiritualului, exprima constiinta spectacolului absurd al existentei. Acela care-si da seama ca nu este decat un clovn, obligat sa joace un rol de-o umilitoare vulgaritate, acela care sufera si se revolta impotriva conditiei lui, stiind ca n-o va putea depasi, ca toate eforturile lui ar fi inutile, traieste sub grosolana cupola de panza putreda a circului lumii. Suferinta si revolta lui nu e pot manifesta decat prin ironie. In clovneriile luk frenetice, menite sa starneasca hohote dezlantuite, el va implica subiectiv, printr-o ironie dureros de lucida, intreaga umanitate. Cu cat rolul lui va fi mai exagerat, mai grotesc, cu atat mai mult va incerca sa se prezinte lui insusi ca un simbol al conditiei umane. Circul, ca prim stadiu al spiritualului, inseamna inainte de orice sa te lasi posedat de demonul ironiei. Aici totul se parodiaza: pateticul face tumbe in rumegusul erenei, plansul starneste ecourile rasului si, in acelasi timp, totul devine de o infinita trivialitate. Cu masca lui de faina, brazdata de lacrimi false, clovnul intra pe nesimtite intr-un tragic dincolo de contingent si imediat, intr-un tragic ontic care tine de esenta tacerii si a singiratatii. Lectia finalaa circului este, in ordine spirituala, o lectie a incomunicabilului si a inefabilului; ea se dezvaluie, cu toate talcurile sale ascunse, doar celor care inteleg necesitatea de a manji, injosi, calca in picioare comunicarea. Toti oamenii sunt clovni – sustine Zacharias Lichter -, numai putini insa au revelatia metafizica a acestei conditii. Dintre clovnii lucizi doar putini au vocatia nebuniei in spiritual. (Desigur, nebunia de care vorbeste Zacharias Lichter e un concept construit, ca si acela de circ, prin metafora simbolica, ea intretinand totusi raporturi de o tulburatoare ambiguitate cu alienarea patologica.) Orice forma a constiintei, fie ea cat de joasa, implica dedublarea: nebunia este unificare. S-ar putea spune ca oamenii, cu cat simt mai acut contractiile duireroase ale constiintei, cu ata au o mai puternica nostalgie a nebuniei. Caci numai prin nebunie se poate depasi conventionalismul apasator al tuturor “limbajelor”, sisteme arbitrare de semne prin care, vrand sa comunice, oamenii se integreaza mereu in alte structuri straine de fiinta lor profunda. Clovnii isi bat joc de orice limbaj, il dinamiteaza prin comic; nebunii pierd sensul de “sistem” abstract al limbajului, intre cuvinte si obiecte se stabilesc relatii magice, simbolurile devin realitati palpabile incarcate de forta halucinatorie. Nebunia in spirituql implica trairea mitica, haosul mitic. Ea este totodata un protest secret impotriva lumii instrainate de spiritual a imediatului si obisnuitului. Nebunii, doar nebunii pot umple de continut goala notiune a pateticului. Caci ce poate fi mai patetic decat sa traiesti in sfera adevarului si lumea alienarii sa te repudieze ca alienat, decat sa traiesti in sfera seriosului si lumea ridicolului sa te sanctioneze prin ras pentru ridicolul tau? Nebunii pot cadea, dar numai rareori, in perplexitate. Profetismul, asceza, rugaciunea, chiar marea poezie sunt forme ale nebuniei in spiritual care tind, constient sau inconstient, spre abisurile perplexitatii, dar de cele mai multe ori fara sa se poata pierde in ele. In perplexitate – afirma Zacharias Lichter – toate aparentele se risipesc, caci insesi organele cu ajutorul carora percepem aparentele sensibile ale realului raman suspendate si paralizate. Din tenebre, din liniste, din vid, din atemporal si aspatial, divinitatea absoarbe spiritul, revelandu-i-se prin negatie si absenta. O sumara analiza a notiunilor de tenebre si liniste este in masura sa contribuie la lamurirea a ceea ce Zacharias Lichter intelege prin perplexitate. natura tenebrelor poate fi, dupa el, sugerata prin referire la tragica infirmitate a orbilor. Oricat de neverosimil ar parea, avem cu totii o anume posibilitate de a reface – desigur insa ca doar relativ – experienta celor care nu vad. Orbii – sustine Zacharias Lichter – sunt in mod gresit considerati ca fiind cufundati intr-un intuneric absolut. Intunericul e in fond o senzatie vizuala, presupunand existenta aptitudinii de a vedea si doar absenta oricarui stimul, adica a luminii. Orbii traiesc de fapt in tenebre, care ar putea fi reprezentate prin concentrarea atentiei asupra a tot ceea ce, intr-o clipa data, se afla in afara campului vizual. De pilda: stau la fereastra, privesc niste copaci desfrunziti, o succesiune de acoperisuri, cerul de culoarea plumbului. Dar iata ca, deodata, printr-un effort mental, imi pot da seama si de ceea ce nu intra, in acest moment, in aria mea vizuala, de ceea ce, sa zicem, se gaseste in spatele meu si nu-l pot nicidecum actualiza in termeni vizuali. Constiinta extravizualului, extinsa pana la o constiinta a nonvizualului, poate prilejui o intuitie a tenebrelor, accesibila – cu un coeficient mai mic sau mai mare de aproximatie – orisicui. In perplexitate, tenebrele devin absolute si Dumnezeu insusi pluteste in ele. Lucruri similare se pot spune despre esenta linistii, care nu trebuie identificata cu absenta sunetului (fenomen auditiv), ci cu tot ceea ce sepetrece in afara sferei auditive si este imposibil de reprezentat in termenii auzului. Tacerea este o experienta a celor care aud, linistea – o experienta a surzeniei. In perplexitate, linistea capata, de asemenea, un caracter absolut si revelatoriu. Intr-un anume sens s-ar putea spune ca Zacharias Lichter este adeptul tulburatoarei teologii apofatice, conform careia Dumnezeu nu poate fi cunoscut decat via negationis, ca non existens, non ens, nihil. numai ca la Zacharias Lichter, o astfel de cunoastere teoretica a divinului nu-si poate afla legitimitatea decat in experienta perplexitatii, altfel ramanand doar un exercitiu speculativ, ingenios, dar steril. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate