Mă întreb ce este universul, cât este de mare și constat că nu știu nici măcar cine sunt eu. Tot încerc însă a-mi face o imagine asupra dimensiunilor universului apelând la o alegorie, la o comparație în mărimi apreciabile a imensității acestuia.
Să presupunem două stele apropiate, de fapt două stele vecine dintr-o galaxie. Eu aș sta pe o stea iar tu iubito ai sta pe cealaltă. Mie mi-ar trebui câteva vieți de biet muritor ca să ajung la tine dar nu cu orice mijloc de locomoție ci cu cea mai rapidă mașinărie inventată de om. Tu ai putea pleca la rândul tău, în aceeași clipă cu mine și în aceleași condiții, de pe soarele tău pentru a ne putea întâlni astfel la jumătatea distanței dar chiar și așa nu ne-am putea întâlni în aceeași viață.
Probabil că așa se întâmplă și în realitate. Distanța dintre două suflete pereche poate să fie așa de mare încât nu se vor întâlni în aceeași viață. Cu toate astea, iubito, noi am putea sta pe aceeași planetă iar distanța dintre noi ar putea fi „un univers”.
Și dacă distanța dintre două stele este așa de mare cum este măcar posibilă aproximarea dimensiunilor universului în mărimi pe care omul le va putea înțelege?
Dacă am compara acele două stele cu două granule de nisip, atunci universul ar fi ca o plajă. Poate că însuși universul nu este mai mare decât o granulă de nisip. Cum este posibil acest lucru? Simplu ! Unui om aflat pe pământ o clădire i s-ar părea foarte mare dar unui astronaut aflat pe orbita Pământului, aceeași clădire îi va părea ca o granulă de nisip, asta dacă ar putea-o măcar zări.
Continuând în același ritm, să știi că de pe Pluto, ultima planetă din sistemul nostru solar, Pământul s-ar vedea ca o mică pată de lumină, de pe cea mai apropiată stea, Pământul nici măcar nu s-ar vedea dar Soarele ar apărea acum ca o mică pată de lumină. Vezi, contează foarte mult și felul în care privești lucrurile !
Nu crezi că dacă am continua în același sens și am parcurge o distanță enormă am ajunge într-un loc de unde universul nostru ar fi doar o mică pată de lumină ? Apoi dacă ne-am uita în toate părțile am vedea o mulțime de astfel de pete luminoase ? Mergând și mai departe am constata oare că am ajuns într-un loc în care toate acele pete de lumină, fiecare fiind un univers, împreunate vor fi văzute ca o singură pată de lumină, unică în alcătuirea și mărimea ei ?
Dacă da, atunci am putea spune că am înțeles cu adevărat noțiunea de infinit și poate că am ajunge cu puterea imaginației mult mai departe, în locul din care ne privește Dumnezeu !!!