Ines de Llama Sur era fata comandantului orașului Huesca. Ines de Llama Sur era totodată una din cele mai frumoase fete ale Spaniei de dinainte de Reconquistă. "Prea fermecătoare între cele/ce nu meiră nici măcar să-i atingă părul" spunea despre ea trubadurul francez Jean le Loup. Ines de Llama Sur era zvăpăiată- puțin spus. Călărea ca un băiat- folosea spada mai bine decât un maur și înjura mai grozav decât un marinar genovez. Era mereu însoțită în aventurile sale de o ceată de veșnici pretendenți, băieți tineri și fără minte cărora doar fluturarea părului ei castaniu spre roșu le făcea inima să bată mai repede. Tropeu de Castro, Hernando de Collor ,Merguez de Sierra Maestra și, mai ales Rodrique de Asturias, fiul contelui de Flama i Saluste. Rodrique era cel dorit în secret de Ines- pe de altă parte și Rodrique o dorea așa cum numai un îndrăgostit adevărat putea să o dorească. Nenorocire- atunci când căsătoriile se făceau- și desfăceau- pe motive departe de dragostea adevărată proprietățile lui Flama i Saluste erau ocupate în cea mai mare parte de emirul Galiciei, Arronovar.Acest emir merită un pic de atenție din partea noastră. După ce spaniolii reușiseră- printr-un efort aproape supauman, susținut mai ales de calvalerii ordinului de Calatrava să-și recucerească o bună parte din țară iar arabii erau în derută- apăruse el ,Arronovar, cu forțe proaspete de pe coasta Africii de Nord, "los guerreros azules" care schimbaseră soarta victoriei. Acum stăpânea bine peste Galicia ca și peste o parte însemnată din Asturii. Până și urmașii lui Tarik se văzuseră obligați să încheie pace cu el. Nimeni nu știa de unde vine și care-i era obârșia. "El asesino negro" așa cum era numit, semănase moarte și groază pe unde trecuse.
Arronovar visa la Ines de Llama Sur așa cum visează o gâză la soare. Era maur. Era spada lui Allah. Fata nu avea cum să fie a lui decât dacă...încet, încet își întinse puterea în jurul Huescăi. Coloane lungi, aproape nesfârșite de războinici albaștrii se apropiau de oraș...praful stârnit de caii lor iuți se vedea de pe metereze. Căzuse mândrul Santander, căzuse Cordoba. Era o chestiune de luni, poate chiar de săptămâni până ce avea să-i vină și Huescăi rândul de a fi bombardată de aruncătoarele de pietre ale arabilor și zidurile vechi se vor prăbuși sub loviturile berbecilor. Și atunci nu va mai fi milă pentru nimeni. Bărbați, femei și copii vor trece prin ascuțișul sabiei în numele lui Allah.
Și atunci se întâmplă minunea. Un cavaler singuratic, fără armură și fără nici o armă vizibilă ceru să fie primit de baronul de Llama Sur. Era Bodaboa, aghiotantul lui Arronovar. Solicita, cu neobișnuită umilință, dreptul stăpânului său de a avea o ambasadă în Huesca. Iar ambasadorul avea să fie el, Bodaboa și nici un arab nu avea să intre cu arme în oraș.
Era nesperat de bine. Baronul de Llama Sur știa că alternativa o reprezenta măcelul. Așa că acceptă cu inima ușoară ambasada, la gândul că oricum nu avea ce face. Iar din câte spuneau iscoadele, prințul Aragonului, Hierro, ridica oaste puternică pentru a-i alunga pe musulmani din Spania. Iar dacă lucrurile aveau să meargă bine iar oștile lui Hierro de Aragon vor ajunge în împrejurimile Huescăi- capul lui Bodaboa nu era sigur pe umeri.
Bodaboa fu privit prost de localnici. Nu trecea o zi fără ca prietenii lui Ines să nu-i facă câte o farsă- adesea foarte crude.Iar el, așa cum apărea în Casa del Maestro, acolo unde locuia, era doar un omuleț îmbrăcat caraghios. Care tăcea și suporta. Ba o căldare cu lături aruncată în capul său de Hernando de Collor. Ba pălăria dată jos ca din întâmplare de Tropeu de Castro.Ba chiar o scuipătură- de la mândrul grande Flama i Saluste.
Bodaboa nu era prost. În câteva zile își făcu, cu ajutorul banilor, firește, o rețea de informatori și de spioni foarte bine pusă la punct. Majoritatea gravitau în jurul fetei guvernatorului, așa cum ceruse stăpânul său. Cine o curtează, cu cine călărește, cine îi zâmbește, cui îi zâmbește la loc..."Ines de Llama Sur e mai frumoasă decât vântul sirroco care adie pe dunele Arabiei dar la fel de zvăpăiată..."îi scria Bodaboa lui Arrnovoar.
Apoi veni vestea înfrângerii. Oștirile lui Hierro de Aragon fuseseră măcelărite la Quatro Arboles. Hierro murise în picioare,printre ultimii, după ce garda lui de corp fusese ucisă cu arma în mână de către necruțătorii arabi. Iar bandiera Aragonului, niciodată capturată până acuma, căzuse în mâinile lor.
"...pentru a-ți garanta soarta orașului și a locuitorilor săi doresc să-mi dai mie, de soție, pe fata ta Ines. O iau așa cum este ,fără nici un fel de avere, fără nici un fel de pământuri-ea însă va fi a mea și numai a mea".
Tristă zi pentru Llama Sur. Pe de altă parte, punând în balanță soarta fetei sale- care oricum ar fi fost în mâna lui Arronovar- și soarta orașului, Llama Sur decise. Și Ines trebui să se supună.
În pre-ziua nunții nici un arab nu-și făcuse încă apariția. Coloanele războinicilor albaștri rămâneau nevăzute și Llama Sur nu știa ce să creadă. Își bătuse Arronovar joc de el ? Îl lovise poate mânia Domnului ? Pregătirile pentru nuntă erau aproape terminate. Ines ținuse neapărat să capete binecuvântarea preotului de la catedrala din Huesca. În mod curios Arronovar fusese de acord.
În noaptea dinaintea căsătoriei straja porții de sud fu trezită de un ciocănit."Un mesaj din partea lui Arronovar".Baronul de Llama Sur află astfel de desfășurarea căsătoriei. Trebuia să-și conducă personal fiica la altar. Iar Arronovar avea să fie acolo.
Nicodată străzile Huescăi nu fuseseră mai frumos împodobite ca în acea zi. Panglici multicolore, flori la ferestre, oameni în costume de sărbătoare. Orașul scăpase de măcel. Erau vii, erau sănătoși- sacrificiul era prea mic pentru un rezultat așa de bun.
Iar Ines de Llama Sur parcă niciodată nu fusese mai frumoasă. Dantelele de Bruges și aurul portughez nu puteau să adauge nimic la fața ei încântătoare. Și plânsă. Amenințările cu mănăstirea nu avuseseră nici un rost. "Ce crezi, că Arronovar va avea scrupule să atace o mănăstire ?" o întrebase mânios tatăl ei.
Se apropiau încet de catedrală, bătrânul baron cu ordinul Lânii de Aur la gât, ținând-o de braț pe Ines. Notabilitățile orașului erau în urmă. Pe treptele catedralei părea că o gardă de onoare îi întâmpină. Dar după ce se apropiară și văzu mai bine Ines scoase un țipăt de oroare și leșină. Pe treptele catedralei, cu armura completă, o așteptau prietenii ei Tropeu de Castro, Hernando de Collor ,Merguez de Sierra Maestra și Rodrique de Asturias.Un singur lucru era neobișnuit. Nu aveau cap. Fiecare își ținea capul în mâini părând că salută pe cel care se apropia dinspre piață.Iar acela nu era decât Bodaboa-cunoscut și ca Arronovar.