agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2009-06-11 | | Prin ușa de la grădină intru la vecinii mei cu un ghiveci mare de trandafiri în brațe; astăzi ei aniversează 57 de ani de la căsătorie. O cifră impresionantă, ce trebuie sărbătorită. Un iz de gaze nedigerate, grăsime rîncedă și conopidă fiartă, atîrnă în camera rece și mă lovește ca o măciucă. Nepăsătoare, le spun ce frumos este afară și că am putea lăsa ușa deschisă. Imediat după mine apare și soțul meu, care rămîne în ușă adulmecînd aerul. Se luminează deodată la față și-mi aruncă peste umăr, grăbindu-se să iasă, că vine imediat, a uitat numai găleata cu pămînt pentru niște flori inexistente. Du-te mamelucule, îl bombăn în gînd, lasă-mă singură, să mă otrăvesc. Vecina mea se rostogolește spre mine, mică și rotundă, strălucește cu toată fața ca un ou de paște, arătînd dinții cionți și tociți de timp. Încerc pe cît pot să o cuprind în brațe, sărutînd-o pe fața bucălată. Are același capot pe ea, din plastic cu nasturi în față, și după ce nasturii au dus o luptă eroică cu burta, capotul s-a supărat și a plesnit primul. Un miros de grăsime și ceapă prăjită o învăluie, ca o aureolă. Mă uit la ea, la fața ei cu ochii albaștri și mereu lăcrimoși, la părul ei alb ca zăpada, la zîmbetul fericit cînd mă vede și mi se strînge inima de dragul ei. El rîde din fotoliu cu gura fără dinți, ca un nou-născut, își scutură mătreața căzută pe burtă și se uită lacom ce mai am în pungă. Mă duc spre el și-l îmbrățișez, aplecîndu-mă peste burta imensă și frecînd obrazul de fața lui nebărbierită de trei zile. Cel puțin astăzi putea să se aranjeze puțin, gîndesc în sinea mea și trag cu coada ochiului spre ea, care la fel ca în fiecare zi, e încălțată tot cu papucii portocalii și poartă tot pantalonii de trening, cu genunchii bombați ca două mingi desumflate. Rudi, am hotărît ca noi doi să mergem la cumpărături (trebuie, într-un fel, să-l scot din casă, ca să cumpere flori), iar Marianne o să stea acasă, în caz că vreunul din copiii voștri sună să vă felicite. El este întotdeauna fericit să meargă la cumpărături, nu coboară din mașină, stă în parcare și urmărește curios lumea care iese din magazin, povestindu-mi după aceea tot felul de trăznăi. Nu am multe de cumpărat, așa că avem timp să căutăm un buchet frumos de flori pentru Marianne. Mă urc iar în mașină și îi spun să oprească la vreuna din florăriile care sînt în drumul nostru. El face o grimasă, de parcă-l doare burta, și-mi spune că are din cînd în cînd probleme cu mașina. Păi ce are, că merge ca o albină, îl întreb nedumerită. Are ceva cu volanul, de-aia a dat Opel faliment! Se înțepenește mereu și nu pot decît drept înainte să mai conduc, la stînga sau dreapta nu vrea. Mă dumiresc repede la ce se referă, și-i propun să schimbăm locurile, să încerc eu. Se face că nu aude, dă drumul la radio și fluieră nepăsător. Rudi! Trebuie să cumpărăm flooori! Ce?... păi dacă 57 de ani tot cumpăram flori, aș fi acum lefter! Nu-mi vine să cred și fierb în zeama mea pînă acasă. Marianne ne iese înainte și Rudi, sprijinindu-se în baston, îi povestește amuzat cum m-a păcălit cu mașina și cît de supărată sînt eu acum. Aaaa... nu trebuie să fii supărată, spune Marianne, nu mi-a cumpărat niciodată flori, m-aș fi speriat să-mi cumpere acuma. Și acum fii iar veselă, la prînz sînteți invitații noștri la masă. Înghit în sec la o așa veste… dar n-am ce face, la 11,30 trebuie să apărem la masă. Ea vine cu o tavă fierbinte, pe care o ține cu două prosoape de o culoare suspectă, iar pe tavă se bălăcesc vioaie în grăsime vreo opt șnițele mari, cît talpa lui Yeti. Cine mai vine la masă, întreb la vederea muntelui de carne. Păi, nimeni, asta ar mai lipsi! spune el lacom, și-și trage la masă scaunul cu rotile. O strachină cu cartofi și alta cu asparagus plutind în unt, completează cina copioasă. Graso!...iar ai uitat sarea, spune Rudi drăgăstos Mariannei. Poți să mănînci și fără sare, porc împuțit, îi răspunde ea zîmbind cu toată fața. Graso!... dacă mai zici ceva, îți atîrn sacul de ovăz la gît și te leg de pom, spune Rudi, și se scutură de rîs, în timp ce untura îi curge în colțul gurii. Morfolește carnea în gingii și jumătate pierde pe maioul deja pătat, pe care poți citi ce-au avut toată săptămîna de mîncare. Păi, nu-i așa?...am cumpărat-o acum 57 de ani, în deșert; am dat pe ea doi saci de porumb!....și bate cu palma pe masă, rîzînd cu gura deschisă, ca un hangar. Marianne se scoală să aducă sarea, iar el o înțeapă cu bastonul la fund, fapt pentru care ea sare țipînd. El se amuză și mai tare, noi zîmbim nătîngi și în sinea mea închid toate butoanele de recepție. Rudi înfige furculița pe care de-abia o scosese din gură într-un șnițel, eu mă uit hipnotizată ce are de gînd să facă și, pînă să mă dezmeticesc, pac! îmi trîntește hîltaia pe farfurie. De data asta mă răzvrătesc vehement și mă gîndesc cu jind la un ceai de plante, care mi-ar face bine acum. În sfîrșit, după ce toți gîfîim cu burțile umflate, întreabă Rudi satisfăcut. Graso, ce mîncăm mîine?..... Păi, pot să scot o gîscă de la gheață, spune Marianne, vădit fericită de idee. O gîscă numai pentru voi doi?...întreb năucă..... Eu cred că vreau să mănînc toată săptămîna numai pesmeți. Păi, ce crezi, înainte lucram la crescătorie de porci, luam un porc întreg acasă și nu ne ajungea o lună ( e drept că aveau șase copii) ...un porc întreg?...și cît costă un geamite porc?...păi ce-l plăteam!.. eu eram șeful și grasa mea lucra la birou, și-i spuneam ce să scrie pe fișă, mai mult nu făcea toată ziua, se juca tot timpul cu colega ei de-a cufundat corăbiile. Și dacă te prindea?...păi, cine să mă prindă, cînd venea controlul, îi săltam controlorului un porc în portbagaj și basta, ce scriam pe hîrtii nu corespondea niciodată cu realitatea. Hîrtia e răbdătoare! Se uită mîndru la mine și-mi oferă un lichior de ierburi, are gust de sirop de tuse, dar se spune că ajută la digestie. Între timp, Marianne stă cuminte și ne ascultă, căteodată o urmăresc cum visează și tare aș vrea să fac ceva pentru ea, nu știu ce; o ajut la gospodărie, cînd am timp, îi mai cumpăr din cînd în cînd cîte un nimic, de care se bucură ca un copil, și mi-am promis să-i aduc cît mai des flori. Instinctiv, mă uit din nou la tabloul lor de nuntă, ce atîrnă ca o efigie supradimensionată deasupra canapelei, în living, și din care privesc spre mine doi tineri fericiți, aproape acoperiți de-un imens buchet de flori. Nu știu pentru cine-i mai cruntă ironia, pentru el, neputinciosul blazat și cinic, ori pentru ea, care în profida a tot și a toate, parcă-și mai păstrează încă din candoarea de atunci? O ajut să strîngă masa și în drum spre bucătărie, îmi șoptește cu un zîmbet conspirativ: la trei veniți la cafea, am și prăjituri!!...... Aleluia! |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate