.........Nea Jean era „șerif” într-o comună pierdută pe hartă. Adică șef de post. Era o slujbă bună, căci singura treabă pe care o făcea, era să joace cărți cu ajutorul lui, celălalt „apărător” al legii. Necazuri existau, ca peste tot de altfel, chestia era să știi cum să le ocolești. Dacă aveai o bască albastră cocoțată în vârful capului, nu însemna că erai mânz de prăsilă. Închisese și nea Jean ochii de atâta ori, încât, câteodată, avea impresia că doarme din picioare. Problema era că și ochii ăștia închiși de prea multe ori, începeau să doară până la urmă.
Cu o săptămână în urmă, fostul lui coleg George, un copil, că nici douăzeci și doi de ani împliniți nu avea, își pusese capăt zilelor aruncându-se cu capul înainte într-o fântână secată. Îl treziseră din moțăiala lui de după amiază, să-i spună că e acolo jos și încă mai dă din picioare, dar nu știau cum să-l scoată, că poate reușeau să-l salveze, că poate… Că poate, da… Poate în filme. Îl scoseseră de scos dar Georgică arăta de parcă intrase la apă. Îl înmormântaseră creștinește, spunându-și unul altuia că fusese un accident, „a alunecat și a căzut domne’, ce vrei, se mai întâmplă!...”
Mda… Fusese un băiat bun și lumea era rea și vorbea că se aruncase din cauza Miței, că ea își făcea de cap cu altul și că George aflase și… Și din cauza asta, era gata-gata să se omoare și fata că înghițise un pumn de pastile, dar avusese noroc că o descoperiseră la vreme și o repeziseră la spital.
Oameni proști, răi, nenorociți. Nea Jean se îmbătase tare în seara aia și toți îl priviseră ciudat, căci nu-i stătea în fire să bea, dar atunci, atunci se oprise în fața barului unde era îngrămădită toată gloata și începuse să urle din toate puterile:
-Ghiță! Ghiță ieși afară-n crucea mă-tii!...
Ghiță era patronul barului și cam prost din fire, dar nu într-atât încât să se bage la înaintare. Așa că rămase înăuntru.
Nea Jean, se enervă și mai tare și continuă:
-Auzi mă Ghiță, ce crezi mă tu că face fii-tu acum? Nu se răsucește mă în mormânt?
Feciorul lui Ghiță murise călcat de o mașină exact pe trecerea de pietoni, într-o noapte dar cum ăla care îl călcase era un om extrem de influent, afacerea se rezolvase în felul următor: trecerea de pietoni fusese mutată cu doi metri mai încolo și cea veche mânjită cu câteva găleți de ciment. Când a răsărit soarele, totul era curat. Simplu ca la români. Bineînțeles că familia victimei, reprezentată prin d-nul Ghiță, primise o despăgubire considerabilă în bani, folosiți pentru a cumpăra un loc de casă și de a deschide un bar.
În fața respectivului bar urla nea Jean, dar se părea că degeaba.
Câțiva ieșiră afară și unul chiar îl rugă să plece, că nu are rost să dezgroape morții, dar nu-i băgă în seamă.
-Auzi mă Ghiță, de aia s-a aruncat George în fântână mă, nu pentru Mița ci pentru fii-tu mă, că erau ca frații și nu a mai suportat să-l mai aibă pe conștiință și să-l vadă pe taică-su cum bea din banii luați pe el. Să audă toată lumea, mă, să știe! Ai doi pe suflet acum, doi! Și dacă mai o vorbiți de rău pe biata fată, o să ai trei în curând, mă! Trei!...
În bar, la masă, înconjurat de acoliți, Ghiță încerca să-și toarne un coniac în pahar, dar îi tremura atât de tare mâna, încât nu reușea să nimerească.
Cel care stătea în fața lui, îl observă și îi zise să îl mai liniștească:
-Dă-l bre naibii pe Jean! Și matale pui acum la inimă ce zice orișicine? Oamenii ca el, nu știu decât să le strice altora buna dispoziție…
Ghiță oftă din toți rărunchii și parcă se mai liniști.
-Ai dreptate mă, ai dreptate.
De afară, nea Jean continuă:
-Auzi, mă Ghiță, știe mă lumea că atunci când l-a călcat ăla pe fii-tu, că nu găseau ciment la ora aia să astupe zebra și chiar tu ai fost ăla care a venit cu sacu-n spate?...
Ghiță înghiți cu noduri și gura de coniac îi ieși pe nas. Începu să horcăie ca un apucat. Cei de la masă se repeziră să-i care palme pe spate.
Al naibii Jean, chiar știa cum să-ți strice buna dispoziție…......................