Ce poate rani cel mai tare sufletul unei femei indragostite?

Poate nimic.. atat de tare cat barbatul care a facut-o sa se-ndragosteasca, sa-i tremure-n brate, sa-i imparta bucurii si dezamagiri…care a ignorat-o si i-a calcat sufletul in picioare…

Si cine trebuie sa plateasca?

Cine sufera mai mult, cine mai are putere sa adune aripi rupte din noroi… cine mai indrazneste macar cu gandul, sa iubeasca iar?

FEMEIA!!! Mereu, femeia!!!

Cate dintre noi suntem nepatite? Pe cate ne-au ocolit mizeriile vietii? Pe sufletul careia nu sunt urmele pasilor lui… urmele pasilor vostri?
Cand ai crezut ultima oara ca nu vei mai iubi nici pentru Raiul de dupa?
… Cand te-ai amagit ultima oara… ca asa ca pe tine “ZEUL” n-o sa iubeasca alta “ZEITA”?

De-atatea ori… De ce nu ne saturam sa ne imbatam si cu apa rece?
De ce… macar din alcool te mai trezesti, cu riscul c-o iei de la cap’ …

Inchipuiti-va ca ma regasesc in cele de mai sus… si-mi iau locul prim!!!
Indraznesc sa va “subestimez”, punandu-ma cap de lista…

… Cand m-am simtit iubita pentru pima oara, aveam 18 ani! Baiatul de-atunci, caruia o sa-I spunem “A” , ma iubea… atat de mult…

Pacat ca relatia cu mine i-a adus ghinioane cu carul… multe poate si din vina mea… imi placea la nebunie sa vad cum e in stare de orice pt mine: sa se bata cu baietii care ma supara, sa-si rupa pumnii de pereti… cand il fac gelos… sa faca naveta Bucuresti-Severin… mai mult decat saptamanal…

Eram o teribilista si suferem de narcisism mai ceva ca acum…Eram o papusa in mainile lui!!! Ma adora!!! Iar eu… eu l-am dezmagit!!! L-am inselat! Si nu, nu sunt o curva si nici n-am sa fiu vreodata din respectul obsesiv fata de mine! Atat! Nu pt “EL” , oricum nu ti-ar recunoaste meritul de “Fecioara”! …

Nici macar nu m-am daruit celuilalt, dar mi s-a pus in carca acest fapt, pt ca… stresata de un gelos de la 400 de km, am indraznit sa vreau libertate!!!

Eh, si ce-am mai avut-o…

“Celalalt” caruia o sa-i spune “L.D” , m-a cucerit tarziu… misiunea lui fiind in primul rand aceea de a vindeca iubirea pierduta… si cum ma vindec greu… i-a luat aproape un an…

L.D , era mai mare decat mine, avea 4 ani peste ai mei… ceea ce era mai bine… si pustoaica teribilista care eram EU, a-nceput sa iubeasca…. Si sa iubeasca, si a iubit atunci… intr-un an ce a urmat, cat nu iubise in 3 care trecusera…

N-as fi crezut niciodata! Daca ma gandesc bine acum… cred ca cele mai mari surprise din viata asta… mi le-am facut singura!!!

Ma-ndragosteam, dupa ce jucasem pe degete un om in persoana lui L.D care imi asternuse lumea la picioare, de parca era doar o macheta…

N-avem nicun plan cu L.D… n-avem vise cu L.D, de la el am vrut iubire mai mult decat imi daruise A vreodata!!! Niciodata n-am crezut ca ma va iubi cineva asa cum a facut-o A!!!
El s-a sacrificat, el a pierdut pt iubirea noastra, el m-a divinizat… asa-mi spuneam, asa ma hraneam, asa ma-mbolnaveam, vrand totul de la L.D… ceream lacrimi pt mine, suspine, drama, vroiam gelozii de asta data, vroiam scene de iubiri patimase, obsesive…
Tocmai acum cand avem libertate chiar si cu barbatul meu langa mine… Niciodata nu mi-a ajuns nimic… Si-mi lipsea Ad… A!

L.D , parca ma lua din copilaria mea… parca ma facea femeie fara sa-i fi cerut asta… L.D era mare atunci… vroia sa-i fiu soie… dar eu gandeam ca sunt atat de mica…
Povestea cu L.D, s-a terminat tot din vina mea…si de asta data mi-o asum…
Lui i-am gresit altfel… dar norocul meu… ca mi-a trecut perioada de regrete tarzii!!!

Am suferit cumplit… pt ca pierdusem ce credem ca-n veci n-o sa mai am in palma… Si-n numele acestei iubiri, am vrut sa ma razbun!!! Stiu: O PROSTIE!!! Dar la cate mi-au vazut ochii in timp, ii multumesc lui Dumnezeu ca m-a ferit de tentative de suicid… metodele fetelor slabe, fara personalitate… si m-a lasat sa ma pierd printre razbunari copilaresti… aproape nevinovate…

Il pierdusem pt ceea ce-i cerem, si culmea, am fugit de-un om pt ca ma priva de libertate…ca sa i-o “fur” celui care urma sa-mi ramana tatuat in suflet…

Nu l-am uitat mult timp… L.D e omul pe care l-am iubit mai presus de fre… si cum greselile iubirilor ce dor se platesc… l-am iubit singura… ramasesem fara el…
EL obosise… iubirea mea l-a daramat mai mult decat il inaltase… Si cat? Pana cand? Si-ntr-un sfarsit… cine eram eu sa-i iau tot?
Devenisem ceea ce ma facuse! Eram suprema, eram minunea lui, eram tot…
Ultima data mi-a spus asa: “Te-am iubit enorm… ai fost tot” si sub cuvant de onoare va spun ca memoria nu-mi joaca feste…

Cuvintele astea mi s-au plimbat prin minte multa vreme… dar el n-a stiut niciodata!!!

Eu eram de nerecunoscut in ochii lui… si NU, azi nu regret nimic… nu vreau…

Dar… multa vreme juram ca atat A cat si L.D n-o sa mai iubeasca pe cineva in felul acela… asa ca pe mine!!! Cum sa fie alta iubita peste puteri omenesti, CA MINE?!

Toate credem la fel, toate suntem convinse ca suntem de neuitat!!!

Ma crezi ca niciodata nu mi-am vazut fostul iubit la bratul altei “printese”?...

Ce-ar trebui? Sa cred ca anii astia l-au imbatranit, l-au impaienjenit si ca inca plange cu tablourile mele la piept?

Daca toate amintirile cu mine sunt in valurile trecatoare ale Dunarii sau in focul vreunui semineu frumos sau unei sobe… trosnind printre lemne?
Daca amintirea mea a devenit cenusa purtata de vanturile reci ale lumii? …
Si stii de ce ma-ntreb astea? Din felul cum am vazut ca procedeaza barbatii… cand vine vorba de trecut…

Iubitul meu… cariua de data aceasta o sa-i spunem pe nume ,Ionut, pe care il iubesc cu toata puterea sufletului … a prabusit amintirile vietii lui… intr-un foc inalt… Au ars sub ochii mei… toate…
Stiu clar ce-nsem pt el, stiu ca sunt unica, stiu ca ma separa din toate si ca niciodata n-a mai iubit astfel... dar...

Nu m-a-ntristat gestul lui, nu m-am aruncat in genunchi sa-l opresc, sa-i smulg cutia de caron din maini, nu m-a durut…
Eram doar uimita de acest fapt… pana la urma erau niste hartii si poze pe care nu le-am privit niciodata… de ce sa ma deranjeze mici amintiri pline de praful irespirabil al vremii? ...

Dar brusc m-am gandit la mine… iar mie cand mi-a cerut sa fac la fel… eu n-am putut…

Cum sa-mi ard trecutul?… e trecutul meu… sunt eu acolo…

Barbatii nu pun pret pe amintirile cu noi… noi cele ce am trecut prin viata lor… ne-nmultesc cu zero… si rezultatul il stim toate…

… suntem pretuite cat suntem… altfel suntem simplu de inlocuit… dar si mai simplu de uitat!!!

Mie mi-a iesit din cap ca am ramas “acolo” … si repet… fara sa fi vazut ceva sau sa fi auzit ceva! Nici nu m-am gandit ce o sa cred cand o sa vad cu ochii ce-au iubit candva, acel baiat la bratul alteia…

Azi am toate motivele sa cred ca inca parfumul meu se plimba prin asternutul de printesa… cumparat special pentru mine… de cea care urma sa-mi devina mama…

Dar cine-mi garanteaza acum… ca locul meu dintre trandafirii de matase nu e luat de o alta... care-n ochii lui si ai parintlor lui e pe un piedestal si face cat o mie?…
O mie printre care poate niciodata… n-am fost EU!!!