În următoarele două-trei săptămâni, timp în care toamna și-a intrat deplin în drepturi, fie că ploua, bătea vântul ori era senin și rece, Fănel făcea doar trei drumuri. Cunoștea traseele atât de bine încât ar fi putut merge și cu ochii închiși.
Un drum era cel obișnuit. La serviciu. Nu era pe placul lui, dar cui să se plângă și cui să ceară o activitate care să-i convină? Era obligat să joace exact cum i se cântă. Nu avea muncă de teren. Practic, nu lucra operativ și nu i se permitea să-și bage nasul în dosare, să facă investigații ori să-și dea cu părerea. Executa serviciul de zi pe unitate și, cel mai nesuferit aspect, era acela că trebuia să poarte banderola pe braț și să dea raportul în fiecare dimineață unor șefi pe care-i considera mai slab pregătiți decât el și chiar mai corupți. "De la unii ca ăștia am învățat eu să mă lăcomesc și să încalc legea...Aproape mi-au impus să procedez ca ei. De unde să le dau tainul periodic și mesele la restaurant? Din salariu? Absurd! Banii unui funcționar public abia ajung pentru un trai aproape decent. Trebuia un alt venit. Suplimentar. Am vrut să am și eu mașini ca ei. Sa-mi fac casă de vacanță la munte. Să-mi duc nevasta în concedii în străinătate. Ei, uite că eu nu știu cui să împing ceva acum ca să scap. Ei au știut să umple portbagaje, poate și conturi, la cei din corpul de control. La asta nu m-au mai învățat. Ori nu am prins eu firul. Dar, am grad și funcție. Adică...le-am avut până acum câteva zile. Retrogradarea a fost pe placul unora. Să fie ei cei mai cinstiți? Bine ar fi...Dacă nu le aveam pe astea, făceam oare toate tâmpeniile care m-au compromis și mă distrug acum? Cred că nu. Nu de alta, dar nu era loc de întors...Poate. Ca subofițer am făcut doar găinării. Să fiu în ton cu ăia mai vechi. Să fiu ca ei. Să am prieteni...".
Al doilea traseu era cel ce ducea la biserică. De trei ori pe săptămână se întâlnea cu preotul. Deși nu se spovedise după toate tipicurile duhovnicești, acesta cunoștea deja tot zbuciumul din sufletul lui Fănel și multe cauze ale suferinței sale provocate de greșelile făcute, chiar dacă unele s-au consumat fără rea intenție. Acolo se liniștea, se calma și învăța să se cunoască. Învăța să se descopere pe sine. Așa a ajuns să poată aprecia el însuși ce a greșit și din ce motiv. Acolo a învățat să regrete și, cel mai important, a învățat să ierte. Pentru că, între timp, a înțeles cât de important este să respecți și să iubești. A învățat, chiar dacă încă nu a reușit să pătrundă în profunzimea problemei, ce presupune cu adevărat să fii fericit, ce înseamnă fericirea.
Aici, în biserică, a înțeles ce mare durere a provocat părinților și a hotărât să plece la final de săptămână acasă pentru a-i liniști. Obținuse deja aprobare pentru părăsirea garnizoanei și pregătise ținuta militară în acest sens. "Chiar dacă nu-mi convine să mă îmbrac așa, trebuie să fiu curat, călcat la dungă și elegant. Pentru liniștea mamei, în special, dar și pentru tata. Să vadă că sunt în activitate. Altfel, în mod sigur, nu mă crede. În plus, vecinii trebuie să mă vadă în uniformă. S-a vorbit după percheziția aceea, nu se poate altfel. În orașele mici oamenii se cunosc bine și veștile circulă rapid de la unii la alții. Mai ales bârfele...Îmi va fi greu, dar merită și ei liniștea pe care doresc din tot sufletul să le-o aduc, chiar dacă este și minciună în ceea ce fac. Poate mă iartă Dumnezeu, că vreau să fac bine, nu rău...".
Traseul cel mai plin de încărcătură nervoasă și emoțională, de teamă, grijă și rușine, a fost și încă mai era bătătorit de Fănel către birourile celor care îl cercetau și către avocat.
Ofițerul din cadrul Inspecției interne, însărcinat să efectueze cercetarea prealabilă, s-a limitat la două declarații luate de la Fănel în intervalul a patru zile. Era evidentă grija lui de a nu implica și alți lucrători din sistem în afara a doi agenți, subordonați ai lui Fănel, despre care a obținut, cu ajutorul criminaliștilor, dovezi că au participat direct la afacerea cu mașina "abandonată" de hoți în pădurea Băneasa. În plus, ei au fost recunoscuți de un ajutor de ospătar care i-a văzut în mașină și, mai apoi, printre polițiștii care făceau cercetarea la fața locului. Nu a făcut presiuni asupra lui Fănel, dar nici nu a reușit să afle cine a furat, concret, acea mașină din parcare și care a fost rolul ofițerului în cauza respectivă. Oricum, în baza concluziilor înscrise în cercetarea făcută de el și un reprezentant al Corpului Național al polițiștilor, s-a luat măsura trecerii intr-o funcție inferioară și, pentru că erau suficiente indicii că abaterile disciplinare sunt fapte prevăzute de legea penală, au fost sesizate organele judiciare.
Cu ofițerul de cercetări penale au fost purtate, în prima fază, discuții libere. Acesta adâncea cercetarea cu pași mici, dar siguri. Era convins că Fănel știe mult mai multe decât relatează. A trecut la declarații scrise. A verificat datele obținute și a cules altele, suplimentare, în teren, punându-l apoi pe cel audiat în fața unor fapte pe care el nu le-a amintit și nu le-a recunoscut. Se cercetau aspectele descoperite la școala de șoferi unde Fănel fusese acționar principal.
La intervenția dură a procurorului militar, Fănel s-a pierdut de moment, apoi a refuzat să dea date noi. S-a declarat nevinovat și a cerut prezența avocatului.
Discuția cu avocatul a fost lungă, greoaie și apăsătoare în partea de început. Până când Fănel a căpătat încredere și a fost convins că numai adevărul îi poate îmbunătăți, cât de cât, situația. S-a plâns de felul în care procurorul a inițiat și desfășurat prima parte a anchetei.
- Și ce așteptai de la el? l-a întrebat cu voce blândă avocatul Deleanu. Nu ai știut că procurorii militari sunt mult mai agresivi decât cei civili? Își face datoria. Pentru asta este plătit. În plus, fără a te supăra, te rog, dacă dumneata ai fi în locul lui, nu te-ar enerva faptul că tocmai un polițist, un funcționar plătit pentru a veghea la respectarea legii, încalcă grosolan prevederile legale și se aliază cu infractorul?!
- ...Eu...dacă, să zicem...Ce să mai zicem, aveți dreptate, a răspuns Fănel destul de încurcat de întrebare.
- Te-a jignit, a dat în dumneata ori te-a înjurat? a continuat avocatul.
- Nu, nici una nici alta. E amenințător în atitudine, mă privește cu ură și dispreț... Spune că mă bagă în pușcărie ani mulți. Lovește cu pumnul în birou și țipă, nu vorbește...
- Domnule, sunt caractere și caractere...Sunt metode și metode, ce să mai zicem. Nu înseamnă că este imposibil de înțeles și de abordat...
- Adică? Ce încercați să-mi spuneți, domnule avocat? l-a întrerupt Fănel surprins și cu oarecare speranță în voce.
- Nimic din ce ți-a trecut acum prin minte. Îl cunosc bine pe domnul procuror. Se poate trata cu el. Ne înțelegem de minune. Să nu uităm, domnule, rechizitoriul procurorului este, aproape în toate cazurile, definitoriu pentru judecător. Știi și dumneata treaba asta la fel ca mine, bănuiesc. Dacă l-a convins pe judecător prin tot ce are la dosar, acesta nu mai dispune alte verificări și judecă imediat cauza. Ba chiar însușește și susține opinia procurorului...
Au stat mult de vorbă. Avocatul a intrat în posesia tuturor datelor referitoare la faptele penale ale clientului său. A obținut amănuntele de care avea nevoie. Pe ani, luni, zile sau ore. A reținut nume, funcții, localități, numere de înmatriculare și multe altele. A stabilit ca Fănel să nu dea nicio declarație fără să discute împreună, în prealabil, despre conținutul ei. Și a ținut să facă multe precizări, cerând a fi respectate.
- Deja am informații că problema se va extinde. Mai mult decât îți imaginezi. Cred că ai fost doar un pion oarecare într-o rețea pe care nu ai cunoscut-o și ai cărei capi vor fi o surpriză și pentru dumneata... Stai și ascultă-mă, nu mă întrerupe, l-a oprit avocatul pe Fănel, observându-l că s-a ridicat încetișor de pe scaun și a deschis gura năucit de cele auzite. Drept urmare, perioada cercetărilor se va lungi foarte mult. Poate până dincolo de anul nou...
Într-un fel, acest aspect te avantajează ori îți agravează situația...
- Nu înțeleg! a izbucnit Fănel. De ce să-mi agraveze mie...
- Pentru că zilele astea votăm, domnule. Un nou guvern și lideri politici noi în toate structurile de conducere imprimă alt suflu în toate. Fotolii înalte își schimbă ocupanții... Ordinele, hotărârile și deciziile se formulează, se interpretează și se aplică în alt mod decât cel în care suntem obișnuiți. Inclusiv în Justiție.
Va trebui ca dumneata să "conduci" ancheta procurorului...
- Cum? Eu să-l conduc pe el? Am impresia...
- Ai răbdare, domnule! Pe dumneata te intereseaza propria dumitale soartă. Vei scrie declarații și vei face reveniri și completări la cele anterioare, dacă este cazul, numai în legătură cu faptele al căror autor ești. Nu știi ce au săvârșit alte persoane, decât dacă faptele lor au legătură directă cu ale dumnitale. Adică, dacă le-ați săvârșit în complicitate și premeditat. Te vei feri ca dracul de tămâie de orice înseamnă asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni. Ai făcut un ceva în nume personal, din întâmplare. S-a ivit o situație favorabilă, fără să gândești, fără să o prevezi, fără să dorești neapărat un câștig ilicit. Ca și când te-ai fi distrat...


La sfârșit de noiembrie, Fănel se îndrepta spre garsonieră pătruns de frig și umezeală. Tremura în geaca de piele pe sub care îmbrăcase un pulover cu guler și respira greoi. Alergase puțin prin ploaia ce l-a prins pe aleile dintre blocuri.Venea de la Judecătoria la care introdusese acțiunea de divorț în urmă cu nici două săptămâni, după o discuție importantă cu avocatul Deleanu. Sentința s-a dat repede, după audierea ambilor soți în câteva minute. Practic, doar și-au afirmat acordul în fața judecătorului. Fără pretenții de vreun fel din nicio parte. Faptul că în urma căsătoriei nu au rezultat copii, i-a favorizat de data aceasta. Anca revenea la numele de familie inițial. A refuzat oferta lui de a o conduce acasă cu autoturismul, chiar dacă s-au despărțit ca doi oameni civilizați la ieșirea din sală...
...Fănel a luat foarte greu această hotărâre. După o discuție importantă cu avocatul Deleanu și două nopți de insomnie. Își amintea cuvintele acestuia și le înțelegea mai bine acum...
- Este bine cum ai procedat. Presupun că ai observat și schimbarea de atitudine a procurorului față de dumneata...Pe parcurs, în funcție de mersul cercetărilor, de datele pe care eu le voi cunoaște din alte surse, revii și faci completări la declarații. Îți amintești de persoane ori situații generale despre care noi știm că s-a aflat deja și că există probe certe. Lași impresia unei colaborări depline cu organele de anchetă. Îți urmărești scopul. Și vei da acele date pe care le cunoști foarte bine despre unele persoane cu funcții de conducere. Vei înțelege singur că s-au folosit de dumneata și au câștigat înzecit. Putreziciunea va trebui să fie dezvăluită...
- Bine, dar nu eu sunt..., a încercat atunci Fănel să intervină, contrariat și speriat.
- Tinere domn! Dumneata vei fi condamnat oricum. Rolul și scopul meu este să fac în așa fel încât pedeapsa să fie cât mai mică și, dacă este posibil, să fii condamnat cu suspendare. Dar, pentru asta trebuie să mă ajuți...
- Cum pot să fac asta? Eu sunt doar un...
- Prin felul deschis, din treaptă în treaptă, așa cum am reușit împreună până acum, în relația cu procurorul. Nu mai dai nicio declarație ofițerilor de poliție. Eu trebuie să dovedesc că alte persoane sunt mult mai vinovate decât dumneata, cel împins în față tocmai de acestea. Fără mărturia dumitale, cu datele exacte pe care le deții, nu pot face mare lucru... Trebuie să documentez că putregaiul s-a întins de sus în jos și nu invers. Trebuie să demonstrez că, într-un anume fel, ai fost o victimă a unui anumit grup de interese din interiorul sistemului în care lucrezi. Nu mă intereseaza aspectul politic. Faptele concrete, doar. Acele fapte prevăzute în Codul penal.
- Deci, indiferent ce se va întâmpla....eu voi fi condamnat...Voi face pușcărie...
Fănel aproape că nu mai asculta încă din momentul în care a înțeles că nu există șansa de a scăpa fără pedeapsă penală. Se gândea la el, la părinți, la Anca, la puținii prieteni care-i mai rămăseseră. Cuvintele au ieșit cu greu din gura uscată subit, cu întreruperi, dogite și avocatul nu a auzit prea bine, dar a înțeles din mișcarea buzelor și din prăbușirea interioară a clientului său.
- Tinere, capul sus. Fac tot ce este posibil să obțin o sentință favorabilă. Doresc sincer să te scot la lumină, dar, ai făcut și dumneata facultatea de Drept, cunoști la fel ca mine Codul penal și, iartă-mă, poți transforma toate cele ce-ți aparțin din infracțiuni în contravenții?
- ...Nu, categoric nu! a îngăimat Fănel. Voi înfrunta realitatea. Sunt vinovat...Ce spun eu acasă...? Am compromis toată familia. Și nevasta mea...
- Vor înțelege. Toți părinții își iubesc copiii. O soție va ști să ierte. Timpul va rezolva multe..., a încercat avocatul să-l încurajeze...
...Discuția cu avocatul l-a marcat foarte mult pe Fănel. A plecat buimăcit. O sumedenie de momente din viața lui se derulau cu repeziciune. La multe nu le găsea explicați, în timp ce altele îl înfuriau. Era furios pe el însuși. "Cum am putut fi atât de prost și de imbecil? Cum m-am dat eu numai după oameni de doi lei? La ce mi-au folosit mie femeile pe care le-am sedus? De ce am încurcat eu viața femeii care încă nu mă cunoaște după atâția ani de căsnicie? Copil nu am vrut. Cinstit cu ea nu am fost....A vrut să mă ajute tatăl ei. Mi-a dat o șansă ori două și eu l-am tratat ca un cretin ce sunt...Câtă dreptate avea tata! De mama ce să mai zic? Am nenorocit-o. Sfaturile ei au trecut pe lângă mine. Mi-am bătut joc de dragostea lor...".
A mers la biserică. Dialogul cu preotul l-a mai liniștit.
L-a îndemnat să se înarmeze cu credință. Să spună adevarul părinților și soției. I-a vorbit despre rugăciune, căință, înțelegere, iertare. Fănel a promis că va medita și va lua hotărârile în liniște...
Nu a avut curajul necesar. Cu părinții i-a fost mai ușor. La telefon este altfel. Nu se văd ochii, nu se observă agitația interioară și gestica. Totul este mai ușor de discutat. A dat vina pe subordonați. El răspunde doar ca șef. "Dacă și cu ei sunt laș...cum voi fi cu nevasta mea? Mi-am lovit părinții, dar pe ea parcă o lovesc și mai rău".
După două nopți în care s-a zvârcolit căutând soluții, a realizat că nu poate vorbi cu Anca față-n față. Vinovăția sub toate aspectele, rușinea ce-l năpădea ca niciodată, dragostea ce a descoperit că i-a purtat-o cândva și a el terfelit-o, i-au retezat primele porniri. "Sunt un laș, asta sunt! Am să-i scriu...Este mai simplu pentru mine, dar și pentru ea. Va suporta șocul mai ușor. Da, asta e soluția!"
A introdus acțiunea de divorț. Cu acordul ambelor părți pe motiv de incompatibilitate a caracterelor. Cunoștea judecătorul și au fixat termenul, rugându-l să rezolve cât mai urgent, fără tam-tam, cât se poate de discret. Ar fi dorit să nu se înfățișeze împreună , dar nu s-a putut. Procedura trebuia îndeplinită.
Seara, când Anca era de serviciu, i-a scris. A lăsat hârtia pe masa din bucătărie. Știa că ea intră mai întâi acolo...

Dragă Anca,
Sunt conștient că nici nu merit să mă adresez în acest fel, dar...obișnuința și puțina dragoste ce-ți port încă, m-au îndemnat să încep așa.
Au fost, în ultimele luni, multe momente de tensiune între noi. Nu ești tu vinovată. Eu le-am creat. Eu sunt cel care cere iertare și înțelegere. Eu sunt cel care a greșit grav în căsnicie.
Nu te speria, te rog. Am hotărât să ne despărțim. Am introdus acțiunea de divorț. Vei primi înștiințarea...Sper să-ți dai imediat acordul, ca să nu mai lungim chinul. Nu am pretenții. De niciun fel și sub niciun aspect. Tu rămâi în apartament și păstrezi tot ce este în el. De altfel, este cumpărat de tatăl tău. Te rog să-mi lași mie mașina. Atât, nimic mai mult. Am nevoie de ea.
Am greșit enorm de mult față de tine. Am murdărit tot ce a fost frumos. Nu te merit! Nu te-am meritat niciodată....Nu te iubeam când ne-am căsătorit. Îmi plăceai și te doream ca femeie. Dar era tatăl tău în funcție mare. Erai dintr-o familie respectată. Iar eu doream să am o ascensiune rapidă...Mă înțelegi. Apoi m-am îndrăgostit. Te-am iubit după ce te-am descoperit ca soție. Dar a ținut doar vreo doi-trei ani. Te-am înșelat de mai multe ori. Iartă-mă!
Am vrut să te fac fericită. Să fiu și eu fericit. Pentru asta îmi trebuiau bani. Știu, nu am dus lipsă. Părinții tăi ne-au dat întotdeauna, dar treaba asta mă umilea în permanență. Au plătit apartamentul, mobila, aparatura...Au făcut cadou mașina. Toate astea m-au umilit. Mă simțeam cumpărat...Am făcut prostii. Tatăl tău a intervenit și m-a salvat. M-a făcut să merg mai departe. M-a provocat și mi-a asigurat ascensiunea profesională. M-am simțit dator vândut și, în același timp, din nou, umilit. Nu am știut să răspund la sprijinul lui. L-am jignit. Știu că el nu ți-a spus nimic. Nu a vrut să suferi. A avut încredere în mine, probabil, a crezut că mă dau pe brazdă...
M-am dat după unii oameni de la mine de la serviciu. Am încercat să fac și eu ca ei. Să fac afaceri. Murdare, evident. Să devin independent, să am bani, să fim fericiți. Am furat! Am fost necinstit în serviciu. Am fost necinstit cu cetățenii.
Sunt cercetat penal. Este foarte posibil să fac închisoare. Am fost deja retrogradat din funcție. Poate voi pierde și un grad ori poate că voi fi destituit. În aceste condiții nu am dreptul să te compromit pe tine și familia ta...Nu merit să-ți fiu soț, Anca. Sunt un infractor, asta sunt. De aceea am hotărât să nu-mi mai porți numele când voi fi judecat și arestat. Nu trebuie să suporți tu această rușine. Nu tu ești vinovată...
Nu vreau lacrimi, nu doresc să ne certăm și să ne imputăm fapte și atitudini. Nu doresc nici milă și nici compătimire. Nu le merit. De aceea am hotărât să-ți scriu. Ca să-ți pot explica în liniște și să-ți cer iertare.
Iartă-mă Anca!
Îmi voi lua lucrurile personale atunci când ești la serviciu. Ca să evităm momentele penibile. Voi locui într-o garsonieră. Dacă dorești să-mi vorbești, îți stau la dispoziție oricând. Cunoști numerele de telefon. Dar, fără reproșuri. Îmi fac eu destule, crede-mă. Putem rămâne prieteni. Refă-ți viața. Tu meriți să fii cu adevărat fericită. Și doresc din tot sufletul să fii. Eu nu am știut să-ți asigur fericirea.
Iartă-mă Anca și roagă-te pentru mine dacă poți!
Cu tot respectul,
Fănel


Anca a ajuns acasă plutind de fericire în dimineața aceea în care Fănel părăsise domiciliul conjugal pe ușa din dos, lăsând în urma sa doar o scrisoare. Problemele de serviciu le-a rezolvat foarte bine și cu plăcere. Bolnavii o adorau. Iar după miezul nopții, când s-au întâlnit și au făcut dragoste după proaspătul obicei, doctorul Viorel Dobrescu
i-a mărturisit deschis, pentru prima oară, că o iubește.
S-a dezbrăcat din mers și a intrat în bucătărie, direct la frigider. Cu sticla de suc natural de portocale în mână s-a apropiat de masă și a văzut coala de hârtie. "Mda, dragul meu soț pleacă iar în deplasare sau mă duce cu preșul că are telefoanele sub ascultare...Îmi scrie!".
Cu paharul la gură, sorbind ușor, a citit din ce în ce mai contrariată până la pasajul referitor la divorț. "Nu se poate!" A scos un țipăt puternic ce aducea, mai degrabă, cu un muget sinistru. A pus pe masă paharul cu mâna-i tremurând, în timp ce ochii-i căutau înfrigurați țigările. A aprins una. Speriată, tulburată, cu sufletul sfâșiat de mărturisirea lui Fănel, citea plângând. "Nu se poate! Nu se poate!...Nu înțeleg...De ce? De ce? De ce, Fănele, de ce? Nu cred că te-ai transformat într-un monstru lângă mine. Am oferit tot ce puteam oferi...Nu ți-a lipsit nimic, omule. Și te-am iubit atât de mult..."
Simțea că se prăbușește, că ia foc și nu știa ce să facă. Privea hârtia în neștire fără să mai vadă cuvintele. După câteva minute a plecat la baie și s-a spălat cu apă rece.
S-a șters grăbită și a pus de cafea. Cu țigara în mână, sorbind din ceașca încinsă, a luat hârtia și a recitit-o pe pasaje, rar, meditând adânc la fiecare frază, oftând la fiecare gând și amintire.
A recitit-o de încă două ori până să se hotărască să meargă în pat. Era istovită. A adormit greu, plângând înăbușit, făcută covrig pe cearșaf, cu perna strânsă în brațe...
Când s-a privit în oglindă după ce s-a trezit, s-a speriat. "Am îmbătrânit! Mi-ai luat zece ani din viață, Fănele. Mi-ai mâncat tinerețea...Te-ai folosit de mine, nenorocitule! Dumnezeu nu te va ierta, chiar dacă eu am s-o pot face...".
A luat telefonul în bucătărie și a rămas gânditoare cu el în mână. "Ce să-i spun? Cât sufăr? Nici nu m-ar crede. Altfel, nu ar fi făcut-o. Se putea îndrepta și alături de mine. S-o sun pe mama...Nu are sens să o supăr și pe ea. Îi voi spune când merg pe la ei. Să-i arăt tatei scrisoarea. Să vadă pe cine a ajutat. Că dacă-mi spunea și mie...poate nu se ajungea aici. Ori ne despărțeam de atunci, mai știi? Gaby? Ea m-ar înțelege dar, parcă m-a avertizat cândva că Fănel se cam uită după fuste...".
A împins telefonul spre capătul mesei, nehotărâtă. A mers la frigider și a inventariat rezervele dintr-o privire. A renunțat. Nu avea poftă de mâncare. Nu mai avea poftă de nimic. Nu se putea concentra. O singură idee o sfredelea. "Dacă minte? Dacă are o altă dragoste și are nevoie de libertate? Și, ce-i cu asta? A introdus deja divorțul. Scrie negru pe alb...Foarte bine! Să mă învăț minte. Acum...ce mă fac eu? Cum scot capul în lume? Dar...dacă era deja în pușcărie ce naiba mai făceam acum? Uite cum mă zbucium și lui nu-i pasă! Nu a avut nici curajul să-mi spună în față... Du-te la ospătara ta, soțul meu drag!... Eu vorbesc? Tocmai eu care...".
Odată venit acest gând, s-a repezit la telefon și a tastat grăbită.
- Bună!
- oho, ce surpriză! Te sărut, fluturaș, ai dormit fericită?
...nu, sunt foarte supărată. Nu-mi arde de glume...
- nu se poate! Bine, te ascult...
...Fănel a introdus acțiune de divorț, a rostit Anca în timp ce lacrimile au început să curgă din abundență.
- divorț?! Din senin, așa...Știi ce? Îmbracă-te și vino la mine să discutăm și să te liniștești, te rog…
- dar nu știu unde stai...
- vin eu să te iau...din locul în care ne-am cunoscut, a hotărât Viorel. Te rog să te calmezi. Eu nu voi divorța niciodată, să știi asta...
- cum? Ce vrei să spui? Nu mă ameți și tu mai...
- gata, cobor și mă îndrept spre tine. Pa!


...Lume multă se pregătea de sărbătorile de iarnă și magazinele de tot felul erau luate cu asalt, pur și simplu. Cu tot gerul care la acea oră a dimineții nu dădea semne să cedeze, Fănel străbătea bulevardul cu capul descoperit și cu nasturii desfăcuți la geaca matlasată. Căuta o florărie. Era liber după serviciu și, în loc să simtă oboseala acumulată în timpul nopții, se deplasa voinicește cu zâmbetul pe buze... Avea demisia scrisă cu doua zile în urmă și hotărât să o depună azi. S-a îndreptat spre secretariat pentru a-i da număr de înregistrare.
Un coleg l-a tras de mânecă aproape de ușă și l-a întrebat șoptit:
- Ai aflat bomba? Ce părere ai?
- Ce să aflu? nu știu despre...
- Ulieru și-a dat aseară demisia ori a fost destituit...Pe ce lume trăiești?
- Cuuuum? Chiar bombă...Ești sigur?
- Sută la sută. Am verificat informația...Cu tine ce se mai aude, ai ceva șanse?
- Încă nu știu...Îmi dau și eu demisia, a răspuns Fănel cu vocea sugrumată și i-a arătat hârtia din mână.
- Nu fi prost! Ai salariu, vezi-ți de treabă. Așteaptă procesul, sentința...
- Știu, dar nu mai suport...Sunt un paria al Serviciului și al Poliției. Nu mai...
- Ori demisie ori destituire, după proces dacă este cazul, tot drepturile alea le pierzi. Tot ăla ești. Te-a prins conștiința, nu? Vezi că ea nu ține de foame sau de sete. Mai gândește-te!
După aflarea "bombei", a cărei existență a mai verificat-o prin trei surse, Fănel a renunțat să-și dea demisia. Problema comisarului șef Ulieru l-a bucurat. "Nu se întâmpla asta dacă în partea lui nu era groasă rău. Cu cât este la cei mari mai nasoală treaba, cu atât poate fi mai ușoară la mine...Parcă așa zicea și avocatul. Doamne, ce fler are omul ăsta! A prevăzut multe încă de acum două luni. Are oameni peste tot. Află ce are nevoie și din Poliție și din Tribunal înaintea șefilor, a presei și a tuturor...E clar că se amână până după sărbători toată tărășenia. Ne apucă Europarlamentarele din vară, vorba lui...".
Tocmai cand prin minte-i treceau aceste gânduri, l-a sunat avocatul Deleanu.
- Doresc să treci cât mai urgent pe la mine, te rog!
- Într-o oră cel mult sunt la dumneavoastră...
"Dacă tot merg acolo...de ce să nu-i ofer Marianei un buchet de flori? După cât m-a compătimit și apoi s-a bucurat când a aflat de divorț, cred că unele drumuri către ea s-au deblocat definitiv. Mi-e rușine să-i vorbesc direct, dar un bilet în clar, merge...Iată ocazia...I-l dau împreună cu florile. Fie ce-o fi și Doamne ajută!"
Așa s-a hotărât "viitorul destin" cum îi plăcea să denumească puținele momente în care mai avea curajul să se gândească la viitor. A ales trandafiri, după ce s-a codit cu privire la culoare. A renunțat la roșu și alb. A ales o culoare intermediară. Un roz deschis, pal, parcă după gustul și gândurile lui.
A salutat vesel cele două secretare și a așezat neîndemânatic buchetul pe biroul aglomerat al Marianei. A avut grijă ca poziția buchetului să permită observarea răvașului din prima privire și a intrat imediat în biroul avocatului.
Mariana a privit gestul lui și florile cu sinceră uimire. Nu se aștepta la așa ceva. A observat hârtia împăturită și a scos-o de sub ambalaj grijulie. Pe măsură ce citea, fața i se însenina și se îmbujora, trecând până la final prin aproape întreaga gamă de culori...

Dragă Mariana,
Te rog să nu te superi pentru îndrăzneala de a-ți scrie și pentru conținutul acestui bilet.
Azi am vrut să-mi dau demisia. Cu gândul de a face tot ce trebuie și a intra în avocatură. Am posibilitatea de a deschide chiar un birou propriu. Mă tem că nu am experiența necesară...
M-am răzgândit. Aștept hotărârea definitivă a Instanței de judecată. Am posibilitatea să cumpăr un apartament și un autoturism obișnuit. Nu mai am idei năstrușnice. Am început un nou drum pentru o nouă viață. În care să fiu cinstit și corect în orice situație. Inclusiv în relațiile de prietenie și, în mod obligatoriu și irevocabil, într-o posibilă relație de dragoste finalizată prin căsătorie.
Sunt îndrăgostit! Nu am curajul necesar pentru a mărturisi direct, deocamdată. Pentru că sunt conștient de faptul că există multe motive pentru a nu mi se răspunde cu aceeași monedă. Sunt îndrăgostit de tine. Te iubesc, Mariana!
Iartă-mi purtarea de până acum, te rog! Nu trebuie să răspunzi imediat. Atunci când crezi că ești sigură pe ceea ce vrei să faci, mă găsești lângă tine.
Dacă mă refuzi, având suficiente motive, știu asta, te rog să nu-mi refuzi prietenia sinceră pentru toată viața!
Cu adânc respect,
Fănel

Peste o oră, când a ieșit din biroul avocatului, Fănel era schimbat. În bine, se pare. Un plus de încredere se citea pe fața lui. A ridicat privirea spre Mariana și a roșit. Ochii ei îl sfredeleau încă de cum a intrat. Sobră, cu bărbia ridicată. Era în picioare. El a dat să plece, plecându-și capul cu ochii spre podea și fața i s-a crispat. A pus mâna pe clanță.
- Stai puțin, Fănel! s-a auzit vocea tremurândă a Marianei. S-a apropiat de el și i-a șoptit:
- Mulțumesc pentru flori! Folosește banii la proces. Ai nevoie. Eu nu mă mărit curând...nici prietenii nu-i părăsesc. Altceva...lăsăm până vei fi liber complet. Dumnezeu să te ajute!
Fănel nu a avut putere să-i răspundă. În ochii lui se citea atâta mulțumire, speranță și iubire că nici nu mai era nevoie să vorbească.
A ieșit afară. În stradă s-a oprit și a privit cerul. A ridicat brațele a rugă și a murmurat : Îți mulțumesc Þie Doamne că exiști și mi te-ai arătat!
Câțiva trecători l-au privit nedumeriți, dar i-au zâmbit cu multă înțelegere. Unii îl compătimeau. Alții îl fericeau...

S F A R S I T