Poveste cu iepurași

25 iunie - zi de tristețe mondială, când regele regilor muzicii lejere iepurești a trecut în neființă, la o vârstă când te așteptai să revină în mare forță cu noi albume și turnee, cu noi schimbări de macaz în linia videoclipurilor, cu revoluționări ale pieței artistice, cum mai făcuse și în trecut. Pâcla suferinței a copleșit lumea conștientă, de la un capăt la altul, sufocând milioanele de fani, ajungând până și-n îndepărtatele fânețe ale României. Aici trăia în bunăstare, în capitală chiar, o familie de iepurași a căror copiliță de 19 ani, Aleca, era fan declarat al minunatului Michael Jackson. De mică a crescut cu sunetul marilor sale hituri în urechi, i-a văzut toate aparițiile, i-a ascultat toate albumele, pereții camerei sunt plini de imaginea sa..., alături de lista filozofilor lumii – pentru admiterea la litere, și de lista marilor violonceliști, tot ai lumii iepurești – frumoasa noastră cu dimensiuni de manechin fiind studentă la violoncel.
Șocul produs de moartea subită a starului adorat a făcut-o să vegheze în suspine întreaga noapte. Neconsolată, în zori, își îndulcea necazul cu o ciocolată caldă, în compania mamei, blonda și diafana Voica. Sufletul iepurașului mamă se sfâșia de durere și grijă pentru puiul ei adânc lovit, necomentând prea mult ca să nu provoace o reizbucnire a lacrimilor, când, din cotlonul personal, apăru la orizont bunicul cel hâtru. Ochișorii săi scânteiau diabolic, nasul îi mustăcea, iar pasul sprinten demonstra cu prisosință intențiile sale dubioase. Precaută și circumspectă, Voica sări în întâmpinarea sa cu degetul la gură, făcându-i semnul binecunoscut de “mucles”, aici se suferă. Bunicul iepuraș nu se împiedică de acest minor obstacol. El intră plin de voioșie în aura Alecăi, propunându-și - acum ori niciodată - s-o scoată din prăpastia melancoliei. În stilul său binecunoscut deja, îi adresă ca nuca-n perete, surprinzătoarea frază: Am auzit că l-ai ucis pe Michael Jackson!
Dușul rece al cuvintelor explodă brusc în capul Alecăi, resorturile sale interioare ridicând-o în două picioare lungi și frumoase, într-un moment interminabil, de derulare a propriei persoane până la înălțimea sa maximă de 1,80. Lăbuța superioară dreaptă ținea cana cu ce mai rămăsese din dulcea ciocolată. Fără un cuvânt, lăbuța continuă mișcarea ascendentă a corpului, răsturnând calm picăturile maronii, călduțe încă și aromate pe fruntea largă, de intelectual, a bunicului. Înmărmurirea personajelor a fost spartă de puiuț, care, în relanti, a lăsat cana pe masă și s-a retras, demnă, spre apartamentele sale, să jelească în continuare.
Voica, aflată cumva la mijloc între fată și tată îi spuse neaoș în față: te-am avertizat..., și vezi ce perle scoți, că azi ești în primejdie să rămâi ca ursu – fără coadă!
Bunicului i se stinsese clipocirea nostimă din ochi, și n-a mai ieșit din cotlonul său toată ziua.


București,
29.06.2009 Mirela Zafiri