S-a învârtit de-o amendă de 350 de lei pentru o cauză asupra căreia n-o să insist, de-a trânta, oricum. De la primărie. Dacă în primele secunde Alin Popan a simțit că i se înroșește și vârful nasului, așa i se întâmpla, curios, la mare supărare, treptat s-a calmat, a băut un pahar cu apă minerală rece. Nu era supărat pentru bani, îl durea la zece metri de cot paguba, avea bani, însă-l chinuia ca un burghiu în carne ingratitudinea primarului Soreanu. Pe care l-a sprijinit întotdeauna. Popan era consilier județean. Nu era coleg de partid cu primarul, erau din partide care de multe ori au dus lupte aprige între ele, dar asta nu l-a împiedicat să-i pompeze fonduri lui Soreanu în campaniile electorale, ba și pentru protocoale lungi și dese, precum cozile la carne de pe vremea comunismului. Își permitea cu prospera sa firmă de construcții. Fără doar și poate, o mână spăla pe cealalta, dar acum mâna lui Soreanu i-a dat peste a lui Popan în văzul lumii. Ceea ce n-avea cum să rămână fără contrareacție, altfel tăcerea consilierului ar fi fost privită ca un semn de slăbiciune, o cedare. Încerca să descifreze ce se afla în spatele amenzii, își suprasolicita memoria ca să-și dea seama dacă l-a călcat cumva pe bătătură pe primar, dacă avea vreo vină în afara celei oficiale, pentru care altcândva era imun, cum altfel, doar nu era din gloată. Nu și nu. Nu realiza greșeala și începu să i se contureze concluzia că Soreanu vrea bani mai mulți, doar în trei luni începea campania electorală prezidențială, iar primarul era un intim al președintelui și vroia să-i obțină cât mai multe voturi din Deania și împrejurimi.
- Abțigui-i-aș amigdalele de gușter, zise.
- Adică… șefu’…?, bâigui Florin, mâna lui dreaptă. Nu era la curent cu evenimentul.
- Adică-ți convine? E logic? Să mă amendeze Soreanu…?! Și-a început să-i povestească, până ochii lui Florin s-au mărit ca roata furtunului de la hidrant.
- Sunt sigur c-o să-l puneți cu botul pe labe, șefu’.
Florin a ieșit până-n secretariat și s-a întors cu două cafele. Nu i-a cerut Popan, însă el îi știa tabieturile de 10 ani, de când lucrau împreună. Secretara a plecat de cîteva ore, erau singuri în clădirea firmei.
Următoarele zile, Florin a luat la rând băncile și magazinele din oraș și, când a terminat, a văzut că s-a ales cu bătături la picioare. Totuși, era satisfăcut. Când s-a urcat în mașină cu Popan ca să meargă la primărie, nu reușea să-și ascundă emoția. A anunțat câțiva ziariști că o să se întâmple ceva interesant și le-a spus unde. La intrarea în curtea primăriei, văzu că ziariștii au sosit. Parcă automobilul și din portbajaj scoase un sac de pânză greu. Împreună cu ziariștii, cei doi s-au îndreptat spre caserie. Florin transpira cu sacul în mâini. Ziariștii și-au pregătit aparatele de fotografiat și ele au început să bâzâie când funcționarul de la ghișeu, cu gura rămasă întredeschisă, a început să scoată din sac monede de 1 ban. Erau 35.000 de monede, pe care Florin le-a adunat de unde a putut, cu chiu, cu vai, cu bătături- 350 de lei, amenda. Lumea a început să se adune nedumerită. Cei care mai vroiau să plătească dări la ghișeu au început să vocifereze. O ziaristă a început să râdă. Râzând, l-a sunat pe Soreanu să-i ceară o declarație. Iar Soreanu a ajuns la caserie în câteva minute, cu pete vinete pe față. Funcționarul a numărat până la terminarea programului monede, printre înjurăturile și hohotele celor stânși în încăpere. Popan doar zâmbea, avea chef de-o țigară. Însă acolo fumatul era interzis. Și nu vroia să iasă. Ca să nu piardă nimic. Soreanu era tot mai vânăt. Funcționarul avea să numere și mâine. Astfel s-a ales primarul cu porecla Mărunțiș.